|
Psalm 17
TÎLCUIREA PSALMULUI 17 Întru sfîrșit, robului Domnului, lui David, care a grăit Domnului cuvintele cîntării acesteia în ziua în care l-a izbăvit pe dînsul Domnul din mîna tuturor vrăjmașilor lui și din mîna lui Saul, și a zis: Iubi-Te-voi, Doamne, vîrtutea mea! 2 Domnul este întărirea mea, și scăparea mea și izbăvitorul meu. Dumnezeul meu, ajutorul meu, și voi nădăjdui spre Dînsul. Apărătorul meu, și cornul mîntuirii mele și sprijinitorul meu. Proorocul răsplătește facerile de bine cu dragoste, căci doar cu aceasta este cu putință a-I răsplăti lui Dumnezeu acela ce bine a pătimit de la Dînsul. Pe aceasta a legiuit-o Dumnezeu și cînd începea Punerea de Lege: „Să iubești - zice - pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, și din tot sufletul tău și din toată vîrtutea ta.” Și însăși slujba urmează dragostei celui iubit, pentru că dragostea „toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă, dragostea nu cade niciodată.” Și se făgăduiește Fericitul David să iubească pe Dumnezeu, nu pentru că nu ar fi făcut desăvîrșit acest lucru pînă atunci, ci nesuferind a se sătura de dragoste. Apoi, dă numiri dumnezeiești facerilor de bine și din catalogul bunătăților pe care le-a dobîndit face catalog de nume. Și numește pe Dumnezeu: „vîrtute”, fiindcă s-a împărtășit de aceasta; „întărire”, ca acela ce s-a întărit împotriva neprietenilor; „scăpare”, ca acela ce a avut pe Dumnezeu zid și îngrădire tare; „izbăvitor”, ca acela ce s-a izbăvit prin Dumnezeu de vrăjmași; „ajutor”, ca acela ce de acolo a dobîndit ajutorul; „apărător”, ca pe Cel ce i S-a făcut lui apărător în vreme de nevoie; „corn de mîntuire și sprijinitor”, ca acela ce s-a mîntuit cu a Lui purtare de grijă. Iar „corn de mîntuire” a pus din metafora dobitoacelor ce îi muncesc pe vrăjmași cu coarnele. „Corn încă se zice și împărăția, că «va da tărie împăraților noștri și va înălța cornul unsului Său», în loc de: «împărăția unsului Său».” 3 Lăudînd, voi chema pe Domnul, și de vrăjmașii mei mă voi mîntui. Aici ne învățăm să mulțumim pentru bunătățile ce ni s-au făcut și să cerem iarăși cele cuvenite. Și zice: Făcînd aceasta, voi fi mai înalt decît vrăjmașii. Apoi, povestește ridicările asupră cele de multe feluri ale neprietenilor: 4 Cuprinsu-m-au durerile morții și rîurile fărădelegii m-au tulburat, 5 durerile iadului m-au înconjurat, întîmpinatu-m-au lațurile morții. „Dureri ale morții” și „ale iadului”, numește primejdiile purtătoare de moarte, căci, precum odată cu nașterea se fac durerile, așa se învecinează cu moartea și primejdiile prea-mari. Iar „rîuri ale fărădelegii” sînt năpădirile nedrepte și fără de veste ale vrăjmașilor, că Saul și ceilalți neprieteni năvăleau de năprasnă, precum izbește rîul cînd primește scursurile apelor de aici și de acolo. Iar „lațuri ale morții” a numit năpădirile, că ceea ce este lațul și cursa celor necuvîntătoare le este pîndirea celor ce li se dă război: amîndouă sînt măiestrii de vătămare ascunsă. 6 Și, cînd mă necăjeam, am chemat pe Domnul și către Dumnezeul meu am strigat. Și a auzit din Biserica cea sfîntă a Sa glasul meu, și strigarea mea înaintea Lui va intra în urechile Lui. Însă, fiind înconjurat de atîtea primejdii, am chemat dumnezeiasca purtare de grijă, defăimînd tot ajutorul omenesc. Și nu am greșit în nădejdea mea, că Dumnezeu a primit cererile mele îndată. Iar „Biserică”, aici, nu o zice pe cea făcută de mînă, că Solomon[COLOR=#800080][1][/COLOR]a zidit-o pe dînsa după acestea, ci a numit așa Cerul. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Al patrulea fiu al lui David, din femeia lui Urie, Vatșeva; ultimul împărat al statului unitar evreiesc, între 970-930. |
Psalm 17(2)
7 Și s-a clătinat, și s-a cutremurat pămîntul, și temeliile munților s-au tulburat și s-au clătinat, că S-a mîniat pe dînsele Dumnezeu.
8 Suitu-s-a fum întru mînia Lui, și foc de la fața Lui se va aprinde, cărbuni s-au ațîțat de la Dînsul. Însă toate acestea nu le-a pus ca și cum așa s-au făcut cu adevărat, ci pentru că în acest chip sînt înțelese cu credința. Dumnezeu a făcut așa de multe ori, nu numai pedepsind, ci și înfricoșînd pe oameni, îngrozind cu trăznete, cu sunete, cu cutremur și cu foc. Astfel, voind a-l înfricoșa pe Israil, a arătat muntele Sinai fumegînd cu foc. Deci prin acestea Proorocul a vestit pedeapsa asupra vrăjmașilor, învățînd și pe ceilalți oameni să nu le lucreze pe cele asemenea, ca să nu pătimească la fel. 9 Și a plecat cerurile, și S-a pogorît și - negură sub picioarele Lui. 10 Și S-a suit peste Heruvimi și a zburat, zburat-a pe aripile vînturilor. 11 Și a pus întuneric ascunderea Lui, împrejurul Lui - Cortul Lui, Aici, povestind iarăși arătarea lui Dumnezeu, pune întru ascultători destulă frică. Dar noi nu știm nici pogorîre, nici suire a firii dumnezeiești, că Dumnezeu este nescris împrejur, fiind pretutindeni de față și pe toate cuprinzîndu-le. Ci prin acestea învățăm mulțimea felurită a iconomiilor, că uneori Se arată oamenilor mai cu blîndețe și mai cu apropiere, iar alteori mai cu mare cuviință[COLOR=#800080][1][/COLOR]. Uneori încă, voind a pune în lăuntru frică, arată lucruri prea-slăvite și neobișnuite. Deci pe acest „a plecat cerurile și S-a pogorît” îl vom înțelege cum că a arătat a Sa arătare. Iar „negură sub picioarele Lui” însemnează venirea de față cea nevăzută; suirea „peste Heruvimi” și zburarea „peste nori” arată iuțimea arătării; acest „a pus întuneric ascunderea Lui” închipuie firea cea nevăzută, iar „împrejurul Lui este Cortul Lui” - lumina dimprejurul Lui. Pentru aceea a zis și Fericitul Pavel: „Cel ce singur are nemurirea și locuiește în lumina cea neapropiată.” întunecoasă apă în norii văzduhurilor. 12 Dintru strălucire înaintea Lui nori au trecut, Zice: Precum aerul, întunecîndu-se prin desimea norilor, sloboade strălucirea fulgerului, tot așa Dumnezeul tuturor, nevăzut fiind, Își sloboade și razele luminii gîndite, dar îi și muncește cu focul cel muncitor pe cei ce trăiesc întru răutate. Că aceasta a arătat adăugînd: grindină și cărbuni de foc. 13 Și a tunat din cer Domnul și Cel înalt Și-a dat glasul Său. 14 Trimis-a săgeți, și i-a risipit pe ei; și fulgere a înmulțit, și i-a tulburat pe dînșii. Acestea s-au petrecut și la noi de multe ori: că, întru războaiele făcute nu de mult, i-a mistuit cu grindină și cu foc pe barbarii care veniseră asupra noastră dinspre miazănoapte, iar pe Perșii ce se ostășiseră dinspre răsărit și nădăjduiau a lua fără sînge cetățile noastre i-a înobădat cu obezi și i-a oprit de a mai păși înainte; și pe unii i-a dat la moarte, iar pe alții i-a trimis vestitori ai celor făcute și întîmplate. 15 Și s-au arătat izvoarele apelor și s-au descoperit temeliile lumii de certarea Ta, Doamne, de suflarea Duhului mîniei Tale. Și aceasta s-a făcut la noi întru multe părți: clătindu-se, pămîntul s-a desfăcut, și adînc nemăsurat s-a arătat în munți înalți și apă a ieșit în locuri fără apă. Ocîrmuitorul tuturor le face pe acestea arătînd oamenilor puterea Sa cea muncitoare și învățîndu-i că într-o clipeală poate să aducă pierzarea cea de tot asupra tuturor, dar, din iubire de oameni, întîrzie pedeapsa și așteaptă pocăința. [COLOR=#800080][1][/COLOR]cu mai multă slavă |
Psalm 17 (3)
16 Trimis-a dintru înălțime și m-a luat, luatu-m-a din ape multe.
Și, învățîndu-ne ce numește cu închipuire „ape”, a adăugat: 17 Izbăvi-mă-va de vrăjmașii mei cei tari și de cei ce mă urăsc pe mine, că s-au întărit mai vîrtos decît mine. Zice: A arătat vădit neprietenilor mei purtarea de grijă asupra mea. Că aceasta a zis grăind: „Trimis-a dintru înălțime și m-a luat”, în loc de: I-a încredințat pe toți că mi-a dat ajutor din cer și m-a învrednicit de această purtare de grijă, văzînd tăria neprietenilor, căci „s-au întărit mai vîrtos decît mine”. 18 Întîmpinatu-m-au în ziua răutății mele, Mie mi se pare că însemnează aici scularea asupră-i a lui Avesalom, făcută după păcat, că „răutate” - pe care Simmah o numește „ticăloșie” – zice slăbiciunea sufletului pentru care s-a făcut păcatul. și S-a făcut Domnul întărirea mea și m-a scos întru lărgime. Împingîndu-mă - zice - și surpîndu-mă și trîntindu-mă, m-a întărit Dumnezeu și strîmtoarea a făcut-o lărgime, dăruindu-mi viață în locul morții celei așteptate. Aceasta o zice încă și în alt Psalm: „Împins fiind, m-am povîrnit să cad, și Domnul m-a sprijinit.” 19 Izbăvi-mă-va, că m-a voit. Nădăjduiesc că mă va învrednici de același ajutor și în vremea de aici înainte, și mă voi înălța deasupra vrăjmașilor, măcar de vor și avea prea-foarte multă putere. 20 Și îmi va răsplăti mie Domnul după dreptatea mea și după curăția mîinilor mele îmi va răsplăti mie. 21 Că am păzit căile Domnului și nu am făcut păgînătate despre Dumnezeul meu. 22 Că toate judecățile Lui sînt înaintea mea și îndreptările Lui nu s-au depărtat de la mine. Nu fără dreptate - zice - face purtare de grijă pentru mine, ci știind scopul meu și cunoscînd că am sîrguință să păzesc toate poruncile Lui. Că - de vreme ce a arătat multa purtare de grijă a lui Dumnezeu spre dînsul - arată acum și dreptatea acesteia, îndemnînd pe auzitor spre fapta bună și învățîndu-ne că nu este cu putință a o dobîndi pe aceasta pînă nu vom cîștiga adevărata dragoste către Dumnezeu. Proorocul n-a voit a dezgoli tuturor catalogul isprăvilor sale, ci face închipuire de cum este cu putință să dobîndești dumnezeiasca purtare de grijă. 23 Și voi fi fără prihană cu Dînsul Și cum este cu putință să se isprăvească acest lucru? și mă voi păzi de fărădelegea mea. Depărtîndu-mă - zice - de acelea pe care rău le-am lucrat, mă voi face fără prihană în vremea viitoare. Astfel, marele David - fiind silit a pomeni ale sale isprăvi, ca să arate dreptatea purtării de grijă a lui Dumnezeu - nu a suferit să ascundă fărădelegea făcută de dînsul. 24 Și îmi va răsplăti mie Domnul după dreptatea mea și după curăția mîinilor mele înaintea ochilor Lui. Atunci dar - zice - cînd mă voi face cu totul fără de prihană, voi dobîndi bunătățile întregi. Că pe toate le privește Dumnezeul tuturor, și va face răsplătirile și pentru faptele cele bune - că pe acestea le-a numit „curățenie a mîinilor” - și pentru scopul cel bine-credincios al minții. Apoi, ne învață aceasta mai descoperit: 25 Cu cel cuvios, cuvios vei fi; și, cu omul nevinovat, nevinovat vei fi. 26 Și, cu cel ales, ales vei fi; și, cu cel îndărătnic, Te vei îndărătnici. După socotelile oamenilor potrivești răsplătirile - o Stăpîne! - pentru că celor cuvioși le dăruiești cele vrednice cuvioșiei, și celor nevinovați și izbăviți de păcat - pe cele asemenea; celor aleși și desăvîrșiți - pe cele desăvîrșite, iar celor ce îndată se abat și călătoresc pe calea împotrivnică, potrivit le gătești să afle sfîrșitul căii. Cum și în ce chip? 27 Că Tu pe norodul cel smerit vei mîntui, și ochii mîndrilor vei smeri. Că pe cei ce ori au gînd smerit, ori sînt smeriți din întîmplare, îi învrednicești de mîntuire și îi arăți vestiți. Iar pe cei ce își ridică sprînceana și robesc trufiei, îi silești a se pleca la pămînt și a gîndi la prostimea firii. 28 Că Tu vei lumina pe Luminătorul meu, Doamne-Dumnezeul meu, lumina-vei întunericul meu. Fiindcă a numit de multe ori necazurile „întuneric”, după cuviință numește izbăvirea de acestea „lumină”. Și zice: Dobîndesc de la Tine și această purtare de grijă, căci Luminătorul, Cel ce a primit lumina cea adevărată (și numește așa Chipul robului[COLOR=#800080][1][/COLOR]) Se va zidi dintru a mea coapsă. Pe aceasta o zice încă și în alt Psalm: „Acolo voi răsări cornul lui David, gătit-am Luminător unsului meu.” 29 Că întru Tine mă voi izbăvi de ispită, și întru Dumnezeul meu voi trece zidul. Zice: Prin darul Tău voi scăpa de toată bîntuiala și de toată pîndirea - că „ispită” și „zid” numește pîndirea. 30 Dumnezeul meu, fără prihană este calea Lui, Cu dreptate le ocîrmuiești pe toate, și pentru aceasta cutez. cuvintele Domnului - cu foc lămurite. Și pe aceasta am învățat-o din nemincinoasele Tale cuvinte. Căci „cu foc lămurite” le numește pe cele cercate și izbăvite de minciună, după cum am zis și mai înapoi. 31 Scutitor este al tuturor celor ce nădăjduiesc spre Dînsul. Nu numai eu, ci toți cei ce au această nădejde către Dînsul vor dobîndi același ajutor. 32 Că cine este Dumnezeu, afară de Domnul nostru, și cine este Dumnezeu, fără numai Dumnezeul nostru? Că nici nu este alt dumnezeu, ca unul să-i dea cererea aceluia, iar altul - Acestuia. 33 Dumnezeu, Cel ce mă încinge cu putere și a pus fără prihană calea mea, Că, întărindu-mă cu a Lui putere, mă sîrguiesc a umbla pe calea cea dreaptă. |
Psalm 17 (4)
34 Cel ce face picioarele mele ca ale cerbului și peste cele înalte mă pune;
Că, precum cerbilor le-a dat după fire a călca fiarele înveninate, așa m-a arătat și pe mine mai tare și mai înalt decît neprietenii. 35 Cel ce înveți mîinile mele la război, Că - întinzîndu-le pe acestea întru rugăciune - îi biruiesc pe vrăjmași. și ai pus arc de aramă în brațele mele, Pentru aceasta, a făcut brațele mele ca un arc de aramă nefrînt, ca să sloboadă săgețile asupra vrăjmașilor. 36 și mi-ai dat mie scuteală de mîntuire și dreapta Ta m-a sprijinit. Și certarea Ta m-a îndreptat întru sfîrșit și certarea Ta aceasta mă va învăța. Și m-ai pedepsit pe mine, cel ce am păcătuit, m-ai îndreptat după ce am căzut, m-ai învățat cît de mare rău este păcatul și m-ai învrednicit mîntuirii. 37 Lărgit-ai pașii mei sub mine, și nu au slăbit urmele mele. Întru strîmtorarea necazului - zice - mi-ai dat lățimea mîngîierii, de care mîngîindu-mă, am ajuns pînă în vremea de acum. Iar pe „lărgit-ai”, Simmah l-a zis: „desfătat-ai”. 38 Goni-voi pe vrăjmașii mei și-i voi prinde pe dînșii. Și nu mă voi întoarce, pînă ce se vor sfîrși. 39 Necăji-i-voi pe dînșii, și nu vor putea să stea, cădea-vor sub picioarele mele. Zice: Întărindu-mă de dumnezeiasca Ta Pronie, nădăjduiesc că-i voi birui pe toți vrăjmașii mei și că nu mă voi opri pînă ce nu-i voi face iarăși supuși. Că aceasta a arătat zicînd: „cădea-vor sub picioarele mele.” 40 Și m-ai încins cu putere spre război, împiedicat-ai pe toți cei ce se sculau asupra mea, sub mine, Adică: Mi-ai dăruit bărbăție și tărie și ai împiedicat pornirea vrăjmașilor. Așa s-a făcut și cu Goliat, și cu Saul: pe acela care a cheltuit vremea lucrării întru cuvinte nebunești l-a surpat cu praștia, iar de cel legat cu somnul a scăpat cu lesnire. Tot așa a scăpat și de bîntuielile Gateenilor[COLOR=#800080][2][/COLOR]. [COLOR=windowtext]41 și al vrăjmașilor mei mi-ai dat dosul[/COLOR] În loc de: I-ai întors în fugă - că osebirea celor ce fug este să dea dosurile. și pe cei ce mă urăsc i-ai pierdut. Pe Saul, pe Ahitofel, pe Avesalom și pe nenumărați alții. 42 Strigat-au, și nu era Cel ce mîntuiește, către Domnul, și nu i-a auzit pe ei. Nici cei străini nu au dobîndit purtarea de grijă chemîndu-i spre ajutor pe ai lor dumnezei, nici Saul, Avesalom, Semei[COLOR=#800080][3][/COLOR]și ceilalți vrăjmași dintre Israiliteni nu L-au avut ajutor pe Dumnezeu. 43 Și-i voi zdrumica pe ei ca praful în fața vîntului, ca tina ulițelor voi șterge pe dînșii. Ajutîndu-mi mie darul Tău, se vor face deșerți și de tot nevăzuți. 44 Izbăvește-mă de împotrivă-grăirea norodului! Aici, mai-nainte vestește nebunia Iudeilor împotriva Mîntuitorului și mîntuirea neamurilor și se roagă să nu aibă nici o împărtășire la împotrivă-grăirea acelora. Pune-Mă-vei cap neamurilor. Și, cu adevărat, nu-l știm pe David să fi împărățit peste neamuri, ci proorocia se împlinește prin Cel ce S-a născut dintru dînsul după trup. [COLOR=#800080][1][/COLOR]omul Iisus [COLOR=#800080][2][/COLOR]Locuitorii cetății Gat, unde s-a adăpostit David pe cînd era gonit de Saul. Despre Gateeni va mai fi vorba. [COLOR=#800080][3][/COLOR]Vezi nota tîlcuirii stihului 13, Psalm 30. |
Psalm 17 (5)
Pentru că Cel ce S-a născut după trup din David - „David” și El numindu-Se, după dumnezeiescul Iezechil – Stăpînul zic, adică Hristos, a împărățit peste toate neamurile, de-a pururea stăpînind peste toți ca Dumnezeu, iar după întrupare primind și slujba cea de voie a celor ce au crezut întru Dînsul.
45 Norodul pe care nu l-am cunoscut Mi-a slujit Mie, întru auzul urechii M-a ascultat. Mai-nainte le vestește pe acestea de către fața Stăpînului Hristos și zice: Chemîndu-se, cei ce n-au primit vreodată nici pe legiuitorul, nici pe Proorocul Meu, au ascultat și au iubit foarte cu lesnire stăpînirea Mea. 46 Fiii străini au mințit Mie, fiii străini s-au învechit și au șchiopat din cărările lor. Iar cei ce au fost numiți „fii” și au fost scriși în rînduială de fii s-au făcut străini, fiind nemulțumitori spre facerile de bine, șchiopătînd împrejurul credinței și părăsind calea bunei-credințe. Așa zice Dumnezeu și prin Ieremia Proorocul: „Cum te-ai întors Mie întru amărăciune, via cea străină, iar Eu am sădit vie roditoare, toată adevărată”, cuvinte prin care arată sădirea Sa și mustră nemulțumirea acelora. Iar pe acest „s-au învechit și au șchiopătat”, Simmah l-a zis: „se vor necinsti și se vor rușina”, sfîrșitul mai-nainte grăirii mărturisind că sînt într-adevăr plini de necinste: văzîndu-se numai, sînt urîcioși tuturor. 47 Viu este Domnul, și bine este cuvîntat Dumnezeul meu și să Se înalțe Dumnezeul mîntuirii mele! Pomenind împreună-grăirea Iudeilor, Proorocul însemnează Patima și Învierea de după Patimă. Și, fiindcă Iudeii obișnuiesc să numească „mort” pe Cel răstignit, el strigă: „Viu este Domnul, și bine este cuvîntat Dumnezeul meu și să Se înalțe Dumnezeul mîntuirii mele.” Și nu numai că este viu, ci S-a și înălțat în ceruri și le dă mîntuire celor ce voiesc. 48 Dumnezeule, Cel ce mi-ai dat izbîndire mie și ai supus noroadele sub mine, Izbăvitorul meu de vrăjmașii mei cei mînioși, 49 de la cei ce se scoală asupra mea mă vei înălța, de omul nedrept mă vei izbăvi. Deci Tu, Cel ce vei face acestea multe vremi mai pe urmă, mă vei izbăvi și pe mine de cei ce îmi dau război cu nedreptate și vei arăta bine-supus norodul pe care mi l-ai supus. 50 Pentru aceasta mă voi mărturisi Ție întru neamuri, Doamne, și numelui Tău voi cînta, Că, prin neamurile ce se vor chema puțin mai pe urmă, Te voi cînta întru bisericile din toată lumea. Și este cu putință a vedea sfîrșitul proorociei acesteia: dumnezeiescul David Îl laudă pe Dumnezeu prin rugi bine-credincioase întru toate cetățile și satele, țarinile și pustniciile, și în munți, și în dealuri, și pe pămînt, și în mare, și în cea locuită și în cea nelocuită. 51 Cel ce mărești mîntuirile împăratului și faci milă unsului Tău, lui David, și seminției lui pînă în veac. Că, după ce m-ai uns împărat, Tu nu numai că mă mîntuiești, ci m-ai și arătat strălucit și vestit. Și îi vei învrednici de această purtare de grijă și pe copiii mei, și pînă în veac vei păzi strălucirea seminției mele. Însă, dacă se va înțelege aceasta iudeește, proorocia va fi mustrată, căci neamul lui David a ținut împărăția doar pînă la robie, iar după întoarcerea de acolo, singur povățuind, Zorobabel[COLOR=#800080][1][/COLOR]n-a lăsat moștenitori ai stăpînirii. Deci - dacă proorocia este adevărată, precum și este negreșit, fiindcă Duhul Adevărului a descoperit-o - apoi trebuie să înțelegem prin „sămînța lui David” cea cu strălucire veșnică pe Stăpînul Hristos, Cel ce S-a născut din David după trup, Care are Împărăție și slavă veșnică mai-nainte de veci, ca Făcător și Dumnezeu, dar a luat-o și ca om, în zilele cele mai de pe urmă. Pentru aceea a zis Dumnezeul tuturor și prin dumnezeiescul Iezechil: „Le voi da pe David împărat al lor.” Și iarăși: „David Împăratul este în mijlocul lor.” Și l-a numit pe Dînsul „David”, ca pe Cel ce a odrăslit după trup din coapsele lui David. Încă și Fericitul Isaia strigă aceasta: „Va fi rădăcina lui Iesei Cel ce S-a sculat să stăpînească neamuri, spre Dînsul neamurile vor nădăjdui.” După ce a învățat acestea, Fericitul Matei a început scrierea Evangheliei sale: „Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David…” [COLOR=#800080][1][/COLOR]Prinț Iudeu născut în Babilon, primul între cele 12 călăuze care au adus la Ierusalim o caravană de strămutați, între 538 și 522. Împreună cu Marele Preot Iosua reia lucrările (începute de Șesbazar în 537) pentru refacerea Bisericii, care se deschide în 515 (vezi 1 Ezdra, 2:1, 3:2,8, 4:2,3, 5:2). |
Psalm 18
TÎLCUIREA PSALMULUI 18 Întru sfîrșit, al lui David. De la Fericitul Pavel ne-am învățat cele trei feluri ale dumnezeieștilor legi. Așa, zice că una s-a dat fără scrisori, prin zidire și prin firea oamenilor. Pentru că cele nevăzute ale Lui se văd din zidirea lumii și se înțeleg prin făpturi. Și iarăși: „Neamurile ce nu au lege le fac din fire pe ale legii. Neavînd lege, aceștia își sînt ei înșiși lege.” Alta s-a dat cu slove prin marele Moisi. Și zice că Legea s-a adăugat pentru călcările de poruncă, poruncindu-se și așezîndu-se prin Îngeri în mîna mijlocitorului. După aceasta, s-a pus cea de a treia, adică aceea a darului, pentru că zice: „Legea Duhului Vieții m-a slobozit pe mine din legea păcatului și a morții.” În Psalmul pus înainte, și Fericitul David împreună-glăsuiește cu acestea și îi învață pe oameni după aceeași rînduială: mai întîi, legea ce propovăduiește pe Ziditorul întru zidire; apoi, pe cea dată prin Moisi, care a pus mai multă cunoștință pentru Ziditorul întru cei ce voiau să ia aminte; după aceasta, pe cea a darului, care curățește sufletele desăvîrșit și le izbăvește de sticăciunea de acum. De aceea ne și trimite la „sfîrșit” Psalmul, căci mai-nainte vestește Noul Testament. Cerurile povestesc slava lui Dumnezeu și facerea mîinilor Lui o vestește tăria. Zice: Numai arătîndu-se frumusețea cerurilor și mărimea, este destul să propovăduiască puterea Ziditorului. Că - dacă cel ce vede o prea-mare și prea-bună zidire îl laudă pe ziditor; dacă cel ce vede o corabie bine și frumos făcută îl înțelege pe marangoz (adică pe făcătorul de corabie); dacă, prin privirea icoanei, intră împreună în lăuntru și pomenirea zugravului - apoi, cu mult mai vîrtos văzîndu-se, zidirea povățuiește cu adevărat pe privitori către Ziditorul. Și a pomenit „cerul” și „tăria” după urmarea învățăturii marelui Moisi, pentru că acela a zis întîi: „Să se facă cerul!”, și apoi povestește zidirea tăriei, pe care a numit-o „cer al cerurilor”. Să nu se mire nimeni însă de numele cu număr de mulți[COLOR=#800080][1][/COLOR]al cerurilor, fiind obiceiul Scripturii să numească uneori cu număr de unul, iar alteori cu număr de mulți. Și Fericitul David îl numește cu număr de unul: „cerul cerului Domnului.” Și iarăși: „Celui ce îmbracă cerul cu norii.” Și - cu număr de multe, iarăși același: „Lăudați-L pe Dînsul, cerurile cerurilor!” Aceeași însemnare au amîndouă graiurile, căci cerul acesta văzut s-a făcut ca oarecare acoperămînt al pămîntului, iar cel mai de sus este acoperămîntul acestuia. Deci pentru aceasta se numește „cer al cerului” și „cer al cerurilor”. Este cu putință a vedea și la noi cetăți care au numire îndoită, pentru că zicem și „Tarson”, și „Tarsis”; și „Tiva”, și „Tivele”, pentru aceeași cetate. Așa, cei vechi numeau o cetate și „Michina”, și „Michinele”, știind-o că se numea cu număr de multe. Și acestea nu s-au zis de mine așa prost, ci pentru cei ce se ispitesc să numere multe ceruri. 2 Ziua zilei spune cuvînt și noaptea nopții vestește cunoștință. Urmarea tocmită a nopții și a zilei arată hotarele așezate de Ziditorul, pe care zidirea neînsuflețită nu suferă a le călca. Căci - crescînd, și micșorîndu-se spre trebuința oamenilor, și una de la alta împrumutînd vreme și iarăși plătindu-și datoria una alteia - ziua și noaptea arată purtarea de grijă ce stă asupra lor. Iar acest „îi spune cuvînt, și îi vestește cunoștință” și „povestesc slava” nu învață că cele văzute sînt însuflețite, ci este facere de față[COLOR=#800080][2][/COLOR] care învață pe toți să se povățuiască de la cele văzute spre Dumnezeu cel nevăzut, și Aceluia să-I aducă lauda. 3 Nu sînt graiuri, nici cuvinte, ale cărora să nu se audă glasurile lor. 4 În tot pămîntul a ieșit vestirea lor, și la marginile lumii - graiurile lor. Adică: Nu cu ziceri, nici cu cuvinte care nu se aud, ci în tot pămîntul a ieșit glasul lor, ori, după Achila: „canonul lor”, că - nerostind nici cuvinte, nici graiuri, ci arătînd canonul și rînduiala lor - ele cheamă tot pămîntul și marea spre dumnezeiasca laudă. 5 În soare a pus locașul Său, și el - ca un mire ce iese din cămara sa. 6 Bucura-se-va ca un uriaș să alerge cale: din marginea cerului - ieșirea lui, și întîmpinarea lui - pînă la marginea cerului. Cei trei[COLOR=#800080][3][/COLOR]au tălmăcit acestea mai luminat: „În soare a pus așezămîntul Său întru dînșii”, adică în ceruri. Așa a învățat și marele Moisi: „Și a făcut Dumnezeu pe cei doi luminători mari și i-a pus pe dînșii pe tăria cerului, spre a lumina pe pămînt.” Aceasta a zis-o și dumnezeiescul David: Și-a pus locașul Său în soare, ca el să se asemene, după frumusețe, cu mirele ce iese din cămară cu multă bună-cuviință, iar după grăbnicie – cu un uriaș ce aleargă cu multă putere și tărie, „nimeni stîndu-i spre împiedicare și ispitindu-se să-l oprească despre mergerea înainte. Așa și acesta: răsare de la răsărit, și întru o zi trece cerul și ajunge la apus, împărtășind toată jivina de a sa fierbințeală.” 7 Și nu este cine să se ascundă de căldura lui. „Căldura” a pomenit-o aici în loc de lumină, arătînd mai mare lucrare decît lumina făcută de mînă, care nu ne încălzește decît de aproape, iar soarele - slobozindu-și razele de departe - ne împărtășește și de căldură, și de lumină. Ajung și acestea să arate oamenilor pe Făcătorul, dar a dat și lege spre ajutor, care poate să întoarcă pe cei rătăciți: |
Psalm 18 (2)
8 Legea Domnului este fără prihană, care întoarce sufletele; mărturia Domnului - credincioasă, care înțelepțește pruncii.
9 Dreptățile Domnului - drepte, cele ce veselesc inima; porunca Domnului - strălucită, care luminează ochii. 10 Frica Domnului - curată, care rămîne în veacul veacului. Judecățile Domnului - adevărate, îndreptate împreună. 11 Dorite-s mai mult decît aurul, și decît piatra scumpă mult, și - mai dulci decît mierea și fagurul. „Lege”, și „mărturie”, și „dreptăți”, și „poruncă” și „judecăți” numește Legea lui Moisi, că uneori zice: „Acestea sînt dreptățile și judecățile pe care le-a dat Domnul lui Moisi”, iar alteori: „Vei străjui Legea Domnului Dumnezeului tău și vei păzi poruncile Lui!” Și se numește „lege”, ca ceea ce pune în rînduială viețuirea prea-bună; și „mărturie”, ca ceea ce îi mărturisește pe cei ce păcătuiesc și le arată pedeapsa călcării de poruncă; iar „dreptăți” - ca ceea ce învață dreptatea, și oprește nedreptatea și îi arată drepți pe cei ce isprăvesc fapte bune. Se numește „poruncă”, ca ceea ce poruncește ce se cuvine să se facă și le rînduiește cu stăpînire; iar „judecăți” - ca ceea ce arată dumnezeieștile hotărîri, și învață ce bunătăți va dobîndi cel ce le păzește și la care munci se va da cel ce le calcă. Deci zice: Legea lui Dumnezeu, fiind slobodă de toată prihana, întoarce sufletele oamenilor și le face fără de prihană. Mărturia, înfricoșînd pe cei nedesăvîrșiți și prunci, îi înțelepțește. Dreptățile veselesc inima, arătînd pricina îndreptării. Porunca luminează ochiul minții, învățîndu-l ce mulțumește și împacă pe Dumnezeul tuturor. Iar evlavia și frica lui Dumnezeu, arătînd cu cuvinte sfătuitoare păzirea acestora, aduce desfătarea veșnicelor bunătăți. Și după cuviință a numit „curată” frica de Dumnezeu, adică curată de păcat, fiindcă frica omenească este păcătoasă și se numește „temere”. Iar judecățile le-a numit „adevărate și îndreptate”, ca cele ce cu adevărat aduc asupra oamenilor și cinste, dar și pedepse drepte. Deci a zis: „Acestea sînt mai scumpe decît aurul și decît pietrele scumpe și mai dulci decît mierea”, însă nu tuturor oamenilor, ci celor cu adevărat oameni, a căror viață nu se aseamănă dobitoacelor celor necuvîntătoare, după glasul Proorocului. [COLOR=windowtext]12 Pentru că robul Tău le păzește pe acestea [/COLOR] Pentru a căror dobîndire ne învață mai descoperit: și, cînd păzesc acestea, răsplătire este multă. Zice: Celor ce voiesc a le păzi pe acestea le este pusă înainte prea-mare răsplătire. Dar, de vreme ce a zis că păzește judecățile lui Dumnezeu, a luat în minte neputința omenească și, gîndind trufia graiului, îndată a adăugat: [COLOR=#800080][1][/COLOR]plural [COLOR=#800080][2][/COLOR]„Facere de față” - personificare, figură de stil prin care se atribuie firii neomenești însușiri ale oamenilor. [COLOR=#800080][3][/COLOR]Cei trei tălmăcitori folosiți cu osebire: Achila, Teodotion și Simmah. |
Psalm 18 (3)
13 Greșalele cine le va pricepe? De cele ascunse ale mele curățește-mă
Că, deși voiesc cu multă sîrguință a păzi poruncile lui Dumnezeu, mă trag de fireasca neputință spre multe afară de voia și de socoteala mea. Și pe unele le greșesc neștiind, iar pe altele - biruindu-mă de lucrurile puse împrejuru-mi, ce îmi cad înainte. Iar de și scap de păcatul cu lucrul, gîndurile mă umplu de toată întinăciunea. Pentru aceasta Te rog pe Tine, Cel ce poți a mă curăți, și strig: „De cele ascunse ale mele curățește-mă!” 14 și de cei străini cruță pe robul Tău! Că nu numai gîndurile mă înconjură, ci și ceata dracilor se pune împrejurul meu: aceia îmi vrăjmășuiesc de afară, iar acelea împreună lucrează și le ajută din lăuntru. Și după cuviință i-a numit pe dînșii „străini”, ca pe niște vrăjmași care s-au lepădat cu totul de împrietenirea cu noi. De nu mă vor stăpîni, atunci fără prihană voi fi și mă voi curăți de păcat mare. 15 Și vor fi întru bună-plăcere cuvintele gurii mele, și cugetul inimii mele înaintea mea este totdeauna. Iar eu doresc - zice - să capăt ajutorul Tău, ca - scăpînd de bîntuielile acestora - să-mi pun înaintea Ta sufletul slobod de toată prihana și, luîndu-mi de la Tine iertarea pentru cele greșite, să-Ți aduc Ție lauda veșnică, pomenind de-a pururea cuvintele Tale. Însă prin acestea mai-nainte vestește și Așezămîntul cel Nou, și darul Botezului și dăruirea Preasfîntului Duh, prin care credincioșii capătă lăsarea celor mai-nainte greșite și, avînd destul ajutor în vremea de aici înainte, biruiesc patimile ce se ridică asupră-le și duhurile vrăjmașe și rele. După aceea, adaugă: Doamne, ajutorul meu și Izbăvitorul meu! Punînd sfîrșitul potrivit Psalmului, L-a numit „Domn”, ca pe un Făcător și Ziditor, și „izbăvitor”, ca pe Cel ce slobozește de stricăciunea dinainte prin nașterea de a doua oară a Preasfîntului Botez, și izbăvește de robia dracilor și dăruiește nestricăciune și nemurire. Psalmul acesta le cuprinde pe toate: cele dintîi învață pentru zidire și pentru purtarea de grijă, cele din mijloc - pentru Lege, iar cele de pe urmă - pentru dar. Că zice: „Greșelile cine le va pricepe? De cele ascunse ale mele curățește-mă și păzește de străini pe robul Tău, Doamne, ajutorul meu și izbăvitorul meu.” Iar dăruitor al bunătăților acestora este Noul Testament. |
Psalm 19
TÎLCUIREA PSALMULUI 19 Întru sfîrșit, al lui David. Auză-te Domnul în ziua necazului, sprijinească-te numele Dumnezeului lui Iacov! 2 Trimită ție ajutor dintru cel sfînt și din Sion sprijinească-te pe tine! Că, de vreme ce minunatul Iezechia a alergat la dumnezeiasca Biserică, ținînd scrisoarea cea hulitoare, norodul se roagă să fie primită rugăciunea lui și să dobîndească de acolo ajutorul. Aici, a numit „sfînt” Biserica. 3 Pomenească Domnul toată jertfa ta, și arderea de tot a ta să se îngrașe! Fiindcă și în vreme de pace se grijea de dumnezeiasca slujbă, după cuviință le vorbește pe acestea pentru împăratul, rugînd pe Dumnezeul tuturor să caute spre bună-credința lui, să pomenească jertfele cele multe și felurite și să-i dea iarăși pace, ca el să-L milostivească cu mai multe jertfe. Căci Simmah a tălmăcit așa acest „arderea de tot a Ta să se îngrașe”: „prinosul Tău mai mult să-l facă”, adică: Dăruindu-ți slobozenia păcii, să-ți dea ție vreme ca să-L milostivești pe Dînsul cu mai multe jertfe. 4 Să-ți dea ție Domnul după inima ta și tot sfatul tău să-l plinească! Îl rugăm pe Dreptul Judecător - zice - să dea răsplătire cuvenită după curățenia sufletului tău. 5 Bucura-ne-vom de mîntuirea ta și întru numele Domnului Dumnezeului nostru ne vom mări. 6 Plinească Domnul toate cererile inimii tale! Că, luînd tu cererile, ne vom împărtăși și noi de veselie, făcîndu-ne străluciți și vestiți cu puterea lui Dumnezeu. 7 Acum am cunoscut că a mîntuit Domnul pe unsul său, auzi-l-va pe dînsul din cerul cel sfînt al Său. Ne-am învățat prin înseși lucrurile - zice - că împăratul nostru, nădăjduind la Dumnezeu, va dobîndi mîntuire și, aducîndu-și cererile întru Biserica de jos, va primi ajutorul de sus. Întru putere este mîntuirea dreptei Tale. Că prea-mare ajutor de mîntuire este puterea dreptei Lui, pe care-l dăruiește celor ce se apropie la El. Iar „dreaptă” a zis aici iarăși omenește, numind așa dumnezeiasca purtare de grijă. 8 Aceștia - în căruțe, și aceștia - pe cai, iar noi întru numele Domnului Dumnezeului nostru vom chema. 9 Aceștia s-au împiedicat și au căzut, iar noi ne-am sculat și ne-am îndreptat. Zice: Bizuindu-se cailor și carelor, aceia n-au dobîndit nici un folos de acolo, ci - nevăzut împiedicîndu-se - au căzut. Iar noi, chemînd dumnezeiescul ajutor, am dobîndit vădit mîntuirea și, ca și cum neprietenii ar fi căzut jos de frică, ne-am arătat mai înalți decît vrăjmașii. 10 Doamne, mîntuiește pe împăratul și ne auzi pe noi, ori în ce zi Te vom chema! Că, după ce am dobîndit atîta sprijinire, noi înșine și împăratul nostru, Te rugăm, Stăpîne, a o cîștiga pe aceasta totdeauna. |
Psalm 20
TÎLCUIREA PSALMULUI 20 Întru sfîrșit, Psalmul lui David. Doamne, întru puterea Ta se va veseli împăratul și de mîntuirea Ta se va bucura foarte. 2 Pofta inimii lui i-ai dat lui și de voia buzelor lui nu l-ai lipsit pe dînsul. Puternic fiind - zice - și iubitor de oameni, ai primit cu dragoste rugăciunea împăratului nostru și i-ai dat lui toate cererile. Iar mai vîrtos i-a dăruit daruri mai mari decît cererea, că a adăugat: 3 L-ai întîmpinat pe el cu blagosloveniile bunătății, pus-ai pe capul lui cunună de piatră scumpă. Că i-ai dat lui împărăția fără să o ceară și cu iubirea Ta de cinste ai împodobit capul lui cu cunună împărătească. 4 Viață a cerut de la Tine, și i-ai dat lui lungime de zile în veacul veacului. A luat - zice - aceea pentru care s-a rugat și a dobîndit viața pe care a dorit-o, pentru că acest „în veacul veacului” arată și viața ce va să fie, adică pe cea gătită Sfinților, care are nepierzarea. 5 Mare este slava lui întru mîntuirea Ta, slavă și mare cuviință vei pune peste el. Nu numai că i-a dăruit mîntuire, ci l-a făcut pe el strălucit, și înalt și vestit pentru moartea cea prea-slăvită a vrăjmașilor și pentru că soarele a alergat înapoi cale împotrivnică[COLOR=#800080][1][/COLOR]. Și așa s-a făcut de cunoscut acest lucru peste tot pămîntul și marea, încît Împăratul Babilonienilor a trimis daruri celor ce de demult dădeau ei daruri Asirienilor. El socotea că soarele a făcut acest lucru (ori că l-a pătimit) pentru Iezechia, semnul arătînd moartea Asirienilor. 6 Că îi vei da lui blagoslovenie în veacul veacului, veseli-l-vei pe dînsul întru bucurie cu fața Ta. Zice: Avînd atîta îndrăzneală la Tine, de-a pururea va fi pomenit și mult-vestit întru toate neamurile. Pentru că, pe acest „cu fața Ta”, Simmah l-a pus: „înaintea feței Tale”. Deci va avea veselie - zice - și necurmată îndulcire, dobîndind „fața Ta”, adică milostivirea Ta. Iar pricina acestora s-a făcut lui căci a nădăjduit spre Tine. Și a adăugat aceasta: 7 Că împăratul nădăjduiește spre Domnul și întru mila Celui înalt nu se va clăti. Dobîndind darul Tău, el este mai înalt decît cei ce îi dau război. Și îl dobîndește nădăjduind la nici un om, fără numai la Tine. 8 Afle-se mîna Ta tuturor vrăjmașilor Tăi, dreapta Ta să afle pe toți cei ce Te urăsc pe Tine! Simmah a zis acest cuvînt mai descoperit: „Mîna Ta va apuca și va prinde pe toți vrăjmașii Tăi, dreapta Ta va afla pe toți cei ce Te urăsc pe Tine.” Și se țin de aceeași urmare cele zise, că nu s-a bizuit în zadar împăratul la nădejdea Ta, „ci știind că dreapta Ta este mai înaltă decît toți vrăjmașii, și îi va prinde pe cei prea-iuți și grabnici și pe cei prea-puternici îi va pierde.” Iar „dreaptă” și „mînă”, iarăși a zis lucrarea. 9 Că-i vei pune pe ei ca un cuptor de foc în vremea feței Tale. Domnul întru mînia Sa îi va tulbura pe ei, și-i va mînca pe ei focul. 10 Rodul lor de pe pămînt îl vei pierde și sămînța lor din fiii oamenilor. Lesne Îți este Ție - zice - să-i aprinzi pe dînșii ca pe un cuptor și să-i mistuiești ca pe o materie de ars în foc. Și nu numai pe dînșii, ci și pe fiii și nepoții lor - că pe aceștia i-a numit „sămînță” și „rod” - încît să se stingă toată pomenirea lor. Iar acest „în vremea feței Tale” - în loc de: „în vremea urgiei Tale” - însemnează: Cînd vei cerca să se facă acest lucru și cînd vei judeca potrivită vremea muncii. 11 Că au plecat asupra Ta rele, De vreme ce și-au pornit limba asupra Ta și au rostit cuvinte hulitoare. cugetat-au sfaturi care nu vor putea să stea. Unele din pre-scrieri (adică izvoade[COLOR=#800080][2][/COLOR]) au zis „să stea”, iar Simmah: „Au gîndit gînduri care nu pot să fie.” Prin aceasta, mai-nainte grăiește de cuvintele hulitoare ale Asirianului: „Să nu te amăgească pe tine Dumnezeul spre Care ai nădăjduit că va izbăvi Ierusalimul din mîna mea!” Pentru graiurile acestea zice că „au gîndit gînduri care nu pot să fie”, ori „au cugetat sfaturi care nu vor putea să stea”, nădăjduindu-se că Îl vor birui pe Dumnezeul cel adevărat, precum făcuseră cu idolii. 12 Că-i vei pune pe dînșii dos, Simmah zice așa: „Îi vei pune pe dînșii întorși”, adică: Pe cei ce au scăpat de rana Îngerului îi vei întoarce în fugă și-i vei sili să-și dea spatele, ducîndu-se să vestească cele făcute. Și pe acestea le-a pus cu proorocie Proorocul, ca pe cele nefăcute încă. întru cei rămași ai Tăi vei găti fața lor. Oarecari au zis că acest cuvînt este cu ipervaton, și l-au înțeles așa: Întru cei rămași ai lorvei găti fața Ta, adică: Vei aduce pedeapsă și asupra celor rămași, și asupra celor ce au fugit. Este însă cu putință să alăturăm aceeași înțelegere, zicînd: „Întru cei rămași ai Tăi vei găti fața lor”, pentru că ușor și lesne Îți este a aduce asupra lor pedepsele rămase Ție, și Îți este cu putință a-i întoarce înapoi, și a-i opri și a-i munci pe cei ce au fugit, și și-au dat dosurile și au socotit că au scăpat de moarte. 13 Înalță-Te, Doamne, întru puterea Ta, cînta-vom și vom lăuda puterile Tale! Nu fiind smerit Se înalță Dumnezeu, nici nu ia ce nu are, ci arată ce are. Deci după cuviință a zis: „Înalță-Te, Doamne, întru puterea Ta”, ca să se arate înălțimea Ta, pe care noi o vom cînta și o vom lăuda, povestind facerile Tale de minuni. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Cerînd semn că se va însănătoși cu adevărat, împăratul s-a învrednicit de acea nemaiauzită minune, căci soarele s-a întors din drumul său, dînd înapoi umbra ceasului solar cu zece linii (v. Cartea a patra a Împăraților, 20:9, 10). [COLOR=#800080][2][/COLOR]„izvod” -manuscris original, prima sursă |
Psalm 21
TÎLCUIREA PSALMULUI 21 Întru sfîrșit, pentru sprijinirea de dimineață, Psalmul lui David. Psalmul acesta mai-nainte vestește Patimile Stăpînului Hristos, și Învierea, și chemarea neamurilor și mîntuirea lumii. Deasupra-scrierea aceasta arată. „Zice: «întru sfîrșit, pentru sprijinirea de dimineață». Acel «întru sfîrșit» este pus ca să înțelegi «iconomia ce s-a făcut de Dînsul la sfîrșitul veacurilor»”. Iar „sprijinire de dimineață” este arătarea Mîntuitorului nostru, Cel ce a strălucit ca o dimineață celor ce ședeau întru întuneric. Căci Stăpînul Hristos este Lumină adevărată și a săvîrșit dimineața care a risipit întunericul și „negura diavolească, pentru că «răutatea», în multe locuri ale Scripturii, se înțelege în loc de «întuneric», cu ghicitură. Iar oarecare numește «sprijinire de dimineață» vremea Învierii Mîntuitorului.” Deci pentru Dînsul s-a zis Psalmul, căci se cuvine a crede mai mult Sfințiților Apostoli și Mîntuitorului Însuși, Celui ce a pricinuit arătat înainte-cuvîntarea Psalmului, decît celor ce se apucă a-l tîlcui rău. Dumnezeule, Dumnezeul Meu, ia aminte spre Mine, pentru ce M-ai lăsat? Stăpînul a slobozit acest glas și pe Cruce, fiind pironit, folosind însăși limba Evreilor: „Ili, ili, lema sabahtani?” Așadar cum este cu putință să facă ei neadevărată mărturia Adevărului Însuși? Iar că „S-a lăsat“, zice fiindcă a suferit moartea, care luase stăpînirea asupra celor păcătoși, măcar că nu s-a făcut de Dînsul nici un păcat. Deci nu numește „lăsare” despărțirea Dumnezeirii celei unite - după cum au socotit oarecari - ci slobozirea ce s-a făcut patimii. Pentru că Dumnezeirea era de față și cînd pătimea Chipul robului[COLOR=#800080][1][/COLOR]și L-a slobozit să pătimească, măiestrind mîntuire la toată firea omenească. Ea însă nu primea patimă întru Sine, căci cum era cu putință să pătimească firea cea fără de patimă? Ci Stăpînul Hristos le zice pe acestea ca un om și - de vreme ce întru cele aduse asupră-I El era pîrgă a firii omenești - vorbește pentru toată firea. 2 Departe de mîntuirea Mea sînt cuvintele greșelilor Mele. Se cuvine a ști că nici unul din ceilalți tălmăcitori nu a pomenit „greșelile”, ci Achila zice: „răcnirea Mea”, Simmah: „tînguirile Mele”, iar Teodotion: „strigarea Mea”. Dar, ca să nu fim în bănuială că i-am trecut cu vederea pe ceilalți tălmăcitori și că dintru aflare a minții îi mustrăm pe cei ce au tîlcuit într-alt fel Psalmul acesta, vom folosi tălmăcirea Celor 70. Luînd aminte la acest stih, și aceia au zis că Psalmul nu se potrivește la Domnul, căci „cum era cu putință să zică Cel ce nu a păcătuit: «departe de mîntuirea Mea sînt cuvintele greșelilor Mele»?” Deci ascultă-l strigînd pe marele Ioan: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”. Și pe dumnezeiescul Pavel: „Pe Cel ce n-a cunoscut păcat, pentru noi păcat L-a făcut, ca noi să ne facem dreptate printr-Însul.” Și iarăși: „Hristos pe noi ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcîndu-Se, pentru noi, blestem.” Deci - precum a luat asupră-Și păcatul nostru, fiind izvor al dreptății; și a luat blestemul ce zăcea asupra noastră, fiind noian al blagosloveniei; și a răbdat Crucea, defăimînd rușinea - tot așa a rostit și cuvintele cele pentru noi. Că - dacă S-a vîrît, cu voia, sub pedeapsa hotărîtă nouă, căci „pedeapsa păcii noastre este peste Dînsul”, după cum zice Proorocul - apoi cu mult mai vîrtos și mai bine a rostit cuvintele cele pentru noi în locul nostru, și strigă: „Departe de mîntuirea Mea sînt cuvintele greșelilor Mele.” Să nu cauți - zice - la greșelile firii, ci dă-i mîntuire pentru Patimile Mele. Și, de vreme ce a iconomisit patima după omenire[COLOR=#800080][2][/COLOR], în vremea Patimilor S-a rugat de multe ori, zicînd: „Părinte, de este cu putință, treacă paharul acesta de la Mine!” Și, mîhnindu-Se, zicea: „Întristat este sufletul Meu pînă la moarte.” Deci, după cuviință, și Psalmul de față le-a zis pe acestea, mai-nainte vestindu-le. 3 Dumnezeul Meu, striga-voi ziua către Tine, și nu vei auzi; și noaptea, și nu spre nepricepere Mie. Ori, după ceilalți: „Și noaptea, și nu cu tăcere.” Zice: Necurmat strigînd Eu noaptea și ziua și nesuferind a tăcea, nu ai auzit și M-ai dat la Patimă, dar cu toate acestea știu taina iconomiei. Că aceasta a arătat „nu spre nepricepere Mie”, adică: Am înțeles că nu în zadar ai întîrziat darea cererii, ci iconomisind din Patimă un lucru mare și mîntuitor. 4 Iar Tu în cel sfînt locuiești, lauda lui Israil. Lucrul mai prea-slăvit decît toate - zice - este că Patima se lucrează locuind Tu în trupul acesta sfînt. Iar „laudă a lui Israil” Îl numește pe Dînsul ca pe Cel ce Se laudă și Se cîntă de ai Săi slujitori, căci, în loc de „laudă”, ceilalți tîlcuitori au pus „cîntare”. 5 Spre Tine au nădăjduit părinții noștri, Arată cîștigul nădejdii: nădăjduit-au, și i-ai izbăvit pe dînșii. 6 Către Tine au strigat, și s-au mîntuit. Spre Tine au nădăjduit, și nu s-au rușinat. Știu arătat - zice - că, nădăjduind la ajutorul Tău, părinții noștri nu s-au înșelat de nădejde și, chemîndu-Te pe Tine spre ajutor, au dobîndit purtarea Ta de grijă. 7 Iar Eu sînt vierme, și nu om, ocara oamenilor și defăimarea norodului. [COLOR=windowtext]Iar Eu - zice - ca un vierme și prost[/COLOR][COLOR=windowtext][3][/COLOR][COLOR=windowtext]M-am arătat, și am fost cu totul de rîs. Oarecari au zis că prin „vierme” se arată și nașterea din Fecioară, că nu din împreunare are acesta (adică viermele) pe fiu. Iar eu socotesc că prin „vierme” se arată aici numai prostimea, asemuind aceasta din cele de mai jos, căci zice: [/COLOR] 8 Toți cei ce M-au văzut M-au batjocorit, grăit-au cu buzele, clătit-au cu capul: 9 Nădăjduit-a spre Domnul, izbăvească-L pe El, mîntuiască-L pe El, că-L voiește pe El! Iar acestea se află și întru Sfințitele Evanghelii, că zice: „Mulți, clătind cu capetele, ziceau: Pe alții a mîntuit, pe Sine nu poate să Se mîntuiască!” Și unul din tîlhari zicea: „De ești Tu Fiul lui Dumnezeu, mîntuiește-Te pe Sine-Ți și pe noi!” Se poate a-l afla întru Sfințitele Evanghelii încă și pe acest „Nădăjduit-a spre Domnul, izbăvească-L pe El, mîntuiască-L pe El, că Îl voiește pe El!” |
Psalm 21 (2)
10 Că Tu ești Cel ce M-ai tras din pîntece, nădejdea Mea, de la sînul Maicii Mele.
11 Spre Tine m-am aruncat din mitras[COLOR=#800080][4][/COLOR], din pîntecele Maicii Mele Dumnezeul Meu ești Tu. Și Fericitul Isaia le-a mai-nainte vestit pe acestea: după ce a zis că „fecioara va lua în pîntece, și va naște Fiu și vor chema numele Lui Emmanuil”, a adăugat: „Unt și miere va mînca mai-nainte de a cunoaște El binele sau răul. Va lepăda răutatea, ca să aleagă binele.” Deci și Fericitul David zice, ca despre fața Stăpînului Hristos: Tu M-ai plămădit în mitră, și de acolo iarăși M-ai scos și, încă aplecîndu-mă Eu și trăgînd sînul cel de maică, am spînzurat nădejdile Mele de a Ta purtare de grijă. 12 Să nu Te depărtezi de la Mine, că necazul este aproape, și nu este cine să-Mi ajute Mie! Pentru că atunci L-a părăsit pe Dînsul și ceata ucenicilor. După aceasta, mai-nainte grăiește și felurile necazului: 13 Înconjuratu-M-au viței mulți, tauri grași M-au cuprins, 14 deschis-au asupra Mea gura lor, ca un leu ce răpește și răcnește. Numește „tauri” pe preoți și pe cărturari, cărora le era încredințată începătoria norodului și care erau foarte aspri și semeți, iar „viței” - pe cei rînduiți sub dînșii. Și le spune „grași” pentru că s-au desfătat întru bunătățile dăruite de Dînsul. Așa a zis mai-nainte și marele Moisi: „Și a mîncat Iacov, și s-a săturat cel iubit și a zvîrlit cu piciorul; îngrășatu-s-a, îngroșatu-s-a, lățitu-s-a și a părăsit pe Domnul ce l-a făcut pe dînsul.” Încă și Fericitul Osie asemuiește norodul junicei celei sirepe[COLOR=#800080][5][/COLOR], căci ca o junică a strechiat[COLOR=#800080][6][/COLOR]Efraim. Și într-acest fel l-a numit: „Așa și Efraim, junică învățată să iubească vrajba” - adică prigonitoare și iubitoare de pricire, că „nikos”[COLOR=#800080][7][/COLOR]nu numește „biruința”, ci „iubirea de pricire”. Și, arătînd smerenia de după acestea, a adăugat: „Iar Eu mă voi sui pe frumusețea grumazului ei. Grumazul ei cel înalt și trufaș îl voi smeri și jugul temerii deasupra ei îl voi pune.” Deci și Psalmul acesta mai-nainte scrie ridicările asupră ale arhiereilor, cărturarilor și fariseilor, care - urmînd sălbăticia taurilor și nebunia leilor - înconjurau pe Stăpînul nostru Hristos. |
Psalm 21 (3)
15 Ca apa s-au vărsat toate oasele Mele,
„Oase”, îi numește pe Sfințiții Apostoli, fiindcă și Biserica o numește „trup”, iar tăria trupului sînt oasele, că de acestea se poartă partea cea moale și care curge a trupului. Și zice: Toți s-au risipit în vremea Patimii, despărțindu-se aici și acolo, ca niște apă. făcutu-s-a inima Mea ca ceara ce se topește, în mijlocul pîntecelui Meu. 16 Uscatu-s-a ca un vas de lut vîrtutea Mea, și limba Mea s-a lipit de gîtlejul Meu, și în țărîna morții M-ai pogorît. Toate acestea s-au făcut în vremea Patimii: de temere, inima s-a risipit ca ceara de foc, și vîrtutea nu mai arăta lucrarea dinainte și limba petrecea nemișcată. Iar dumnezeieștii Evangheliști ne învață că, fiind El întrebat de multe ori, n-a răspuns nimic. După Patimă S-a dat încă și mormîntului, pe care l-a numit „țărînă a morții”, pentru că cei ce se îngroapă se acoperă cu țărînă. 17 Că M-au înconjurat cîini mulți, adunarea celor vicleni M-a cuprins. După Iudei, acum numește oastea din neamuri, că acestora L-au dat pe Dînsul. Proorocia a păzit rînduiala lucrurilor și după cuviință i-a numit „tauri” pe aceia, și „cîini” pe aceștia: „Că aceia erau sub jugul Legii - deși călcau Legea la arătare - iar aceștia, după Lege, erau necurați. Așa a numit-o și Domnul pe Hananianca: «Nu este bine - zice - a lua pîinea fiilor și a o da cîinilor.»” Cu toate acestea, după Patimă, cei ce erau „cîini” s-au mutat prin credință întru rînduiala fiilor, iar cei ce de demult au avut purtarea de grijă a fiilor au primit numirea cîinilor, căci ca niște cîini s-au turbat asupra Stăpînului. Pentru aceștia strigă Fericitul Pavel: „Vedeți cîinii, vedeți lucrătorii cei răi, vedeți ucidere!” Așadar, numindu-i „cîini”, cuvîntul cel proorocesc a zis: „M-au înconjurat cîini mulți, adunarea celor vicleni m-a cuprins.” Apoi, povestește cele îndrăznite de dînșii: 18 Săpat-au mîinile Mele și picioarele Mele, numărat-au toate oasele Mele, Acest lucru este arătat și descoperit și celor foarte prigonitori, că întru Sfințitele Evanghelii auzim pe Însuși Domnul zicînd către Sfințiții Săi Ucenici: „Vedeți mîinile Mele și picioarele Mele, că Însumi Eu sînt.” Încă și Tomei i-a arătat semnele cuielor și rana de suliță. Iar „numărat-au toate oasele Mele” acest lucru zice: Pironindu-Mă, atîta M-au întins, cît lesne era celui ce ar fi voit să cunoască și numărul oaselor. iar ei au privit și s-au uitat la Mine. În loc de: „batjocorindu-Mă și rîzînd de Mine”. 19 Împărțit-au hainele Mele loru-și și pentru cămașa Mea au aruncat sorți. Istoria Sfintelor Evanghelii ne învață arătat și acest lucru. 20 Iar Tu, Doamne, să nu depărtezi ajutorul Tău de la Mine, spre sprijinirea Mea ia aminte! 21 Izbăvește de sabie sufletul Meu și din mîna cîinelui pe cel unul născut[COLOR=#800080][8][/COLOR] al Meu! 22 Mîntuiește-Mă din gura leului și din coarnele inorogilor - smerirea Mea! Zice: De vreme ce nu am nici un ajutor omenesc, Mă rog să dobîndesc sprijinirea Ta și să Mă izbăvesc de aceștia și de cel ce lucrează prin aceștia și vine asupra Mea ca un cîine și ca un leu. Că „leu”, și „cîine” și „inorog” numește pe cel ce are - după glasul Apostolului - stăpînia morții, adică pe diavolul, care și în vremea Patimii a năvălit asupra Lui ca o fiară, aducînd asupră-I moartea. Aceasta a zis-o și Domnul întru dumnezeiasca Evanghelie: „Acum este judecata lumii acesteia. Acum stăpînitorul lumii acesteia se va scoate afară.” Și iarăși: „Vine stăpînitorul lumii acesteia, și întru Mine nu va afla nimic.” Dar și nimic aflînd din acelea ce căuta - căci căuta învinuiri de păcat - L-a dat la moarte cu obrăznicie și foarte cu nedreptate. Iar El suferea nedreptatea, meșteșugind să strice moartea cea de obște. 23 Spune-voi numele Tău fraților Mei, în mijlocul Bisericii Te voi cînta. Și de aici este arătat că omenește grăia acestea, fiindcă omenește pătimea cele grăite. Astfel, „frați” numește pe cei ce au crezut întru Dînsul. Frați sînt însă ca ai unui om, căci Se numește Stăpîn și Domn ca Dumnezeu, iar ca om - și frate. Căci este Unul Născut, dar și „întîi-născut”, și aceea se potrivește Celui ce este Dumnezeu și Domn, iar aceasta - Celui ce este om. Este singur născut ca Dumnezeu și Unul Născut se numește; iar ca om Se zice și „întîi-născut”, și martor este Apostolul, zicînd: „Ca să fie El întîi născut întru mulți frați.” Iar aici zice: Povestindu-le pe acestea fraților Mei, printr-înșii Te voi cînta pe Tine, gătindu-i să țeasă lauda aceasta. Apoi, împlinește făgăduința: 24 Cei ce vă temeți de Domnul, lăudați-L pe El, toată sămînța lui Iacov, slăviți-L pe El! [COLOR=#800080][1][/COLOR]Încă o dată: omul Iisus. [COLOR=#800080][2][/COLOR]După firea cea omenească, după „omenitate”. [COLOR=#800080][3][/COLOR]„Prost” – aici: „smerit”, „simplu”, „sărac”. [COLOR=#800080][4][/COLOR]„Mitras” - sălașul pruncului din pîntecele mamei (grecism). [COLOR=#800080][5][/COLOR]rea, sălbatică [COLOR=#800080][6][/COLOR]A înnebunit, mușcat de streche. [COLOR=#800080][7][/COLOR]„Nikos” - „biruință”, dar și „vrajbă”, în grecește. [COLOR=#800080][8][/COLOR]Pentru acest „unul născut”, vezi tîlcuirea la Psalmul 34, stihul 17. |
Psalm 21 (4)
25 Să se teamă de Dînsul toată sămînța lui Israil!
Că - de vreme ce Biserica s-a alcătuit și din neamuri, și din Iudei - îi ridică spre cîntare pe toți, numindu-i pe unii de la strămoșul lor, „Iacov” și „Israil”, iar pe ceilalți - din fapta bună, ca ceea ce este destul să-i împodobească în loc de neam. Așa aveau obicei și Iudeii a numi pe cei ce veneau la Lege din neamuri, după cum ne învață Istoria Faptelor, că, făcînd cuvînt în norod, dumnezeiescul Apostol a zis: „Bărbați Israiliteni și care dintre voi se tem de Dumnezeu, ...” Că n-a defăimat, nici n-a lepădat ruga săracului, nici n-a întors fața Sa de la Mine și, cînd am strigat către Dînsul, M-a auzit. Lăudați - zice - pe Cel ce S-a făcut vouă pricinuitor de mîntuire, pe Cel ce nu a suferit să treacă cu vederea firea voastră cea prea-proastă, ci a auzit-o și v-a neguțătorit vouă mîntuirea prin Învierea Mea. După acestea, arată potrivirea pe care o are cu Tatăl ca Dumnezeu, că a adăugat: 26 De la Tine este lauda Mea, întru adunare mare Mă voi mărturisi Ție. Că, precum Eu Te fac arătat oamenilor pe Tine, așa și Tu îi înveți pe toți să-Mi aducă aceeași cinste Mie, zicînd: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit, pe Dînsul ascultați-L. Iar acum Te-am și proslăvit pe Tine și iarăși Te voi proslăvi.” Așa a descoperit Tatăl cunoștința pentru Dînsul lui Petru, așa lui Pavel, așa, prin aceștia, tuturor oamenilor, că a numit „adunare mare” ceea ce ajunge pînă la marginile pămîntului. Rugăciunile Mele le voi da înaintea celor ce se tem de Dînsul. „Rugăciuni” nu numește aici rugăciunile, ci făgăduințele. Și Legea știe această despărțire: „de te-ai rugat Domnului rugăciune”, în loc de: „dacă te-ai făgăduit ceva lui Dumnezeu”. Deci - de vreme ce mai sus Se făgăduia să-I aducă laudă prin cei ce au crezut într-Însul - aici ne învață mai descoperit că va pune sfîrșit făgăduințelor, pentru ca cei ce cugetă dumnezeieștile cuvinte să învețe adevărul lor prin înseși lucrurile. Și - de vreme ce a pomenit adunare - de nevoie face proorociile pentru aceasta și mai-nainte vestește chemarea tuturor neamurilor, că pe aceia îi numește „săraci”, ca pe unii ce de demult nu au avut bogăția bunei-credințe, ci au slujit sărăciei neștiinței: 27 Mînca-vor săracii, și se vor sătura și vor lăuda pe Domnul cei ce-L caută pe Dînsul. Nu toți, că nu toți au ascultat Evanghelia, ci numai cei ce au primit în lăuntru dumnezeiescul dar. De aceștia - care cu adevărat flămînzeau și însetoșau - a zis că se vor sătura, îndulcindu-se de hrana cea nemuritoare. Însă dumnezeiască hrană știm și dăscălia duhovnicească și ospățul cel de taină și fără de moarte, pe care-l cunosc cei învățați. Vii vor fi inimile lor în veacul veacului. Fiind încă înfășurați cu trup stricăcios, așteaptă viața cea veșnică, mîngîindu-se cu nădejdea învierii. 28 Aduce-și-vor aminte, și se vor întoarce la Domnul toate marginile pămîntului Bine a pus pe acest „aduce-și-vor aminte”, fiindcă - primind pe „a fi” de la Dumnezeu - L-au uitat pe Cel ce i-a zidit. Iar „toate marginile pămîntului” nu sînt un neam, nici două, ci din toate cele ce sînt prin lume vor alerga nenumărați și vor primi cu sîrguință raza cunoștinței de Dumnezeu: și se vor închina înaintea Lui toate moștenirile neamurilor. Și învață că stăpînirea este chiar a lui Dumnezeu, iar nu străină, că a pus urmare: 29 A Domnului este Împărăția, și El stăpînește neamurile. Că El nu este numai Dumnezeu al Iudeilor, după cum socotesc aceia, ci Făcător a toată firea oamenilor. Așa a zis și Apostolul: „Au numai al Iudeilor este Dumnezeu, au nu încă și al neamurilor? Așa și al neamurilor, fiindcă unul este Dumnezeu, Care va îndrepta tăierea împrejur cea din credință și netăierea împrejur cea prin credință.” 30 Mîncat-au, și s-au închinat Lui toți grașii pămîntului, înaintea Lui vor cădea toți cei ce se pogoară în pămînt. Cei ce au mîncat și s-au săturat, mulțumind pentru hrana cea nemuritoare, se vor închina, ca unui Dumnezeu, Celui ce S-a făcut dăruitor acestora. Și - de vreme ce în stihul dinainte i-a pomenit numai pe cei ce s-au îngrășat din acea dumnezeiască hrană - după cuviință a zis că „înaintea Lui vor cădea toți cei ce se pogoară în pămînt“: căci, după învierea din morți, unii de bună-voie, alții nevrînd, unii cu dragoste, iar alții de frică vor aduce închinăciune lui Dumnezeu, după acel glas apostolesc: „Lui se va pleca tot genunchiul, al celor cerești, și al celor pămîntești și al celor de dedesubt, și toată limba va mărturisi pe Domnul Iisus Hristos întru slava lui Dumnezeu-Tatăl.” 31 Și sufletul Meu Lui viază, și seminția Mea va sluji Lui. „Sămînță” a Stăpînului Hristos sînt cei născuți prin baia celei de a doua nașteri, care primesc darul înfierii. De aceea a zis că sufletul Său viază Lui, dar nu-I slujește, ci sămînța slujește, pentru că firea luată s-a unit cu Dumnezeirea care a luat-o și s-a împărtășit de aceeași slavă și cinste. 32 Vesti-se-va Domnului neamul ce vine, și vor vesti dreptatea Lui norodului ce se va naște, pe care l-a făcut Domnul. Zice: Nu pentru neamul acesta - întru care eu, David, mai-nainte le vestesc pe acestea - ci pentru cel ce va să fie și pentru norodul ce se va naște, pe care Însuși Domnul tuturor l-a alcătuit. Deci David le-a mai-nainte vestit pe acestea toate, iar eu tînguiesc trăsnirea Iudeilor, că - citind dumnezeieștile cuvinte - ei nu văd niciodată adevărul ce strălucește întru acestea, ci hotărăsc că Psalmul s-a zis pentru David, măcar că îl aud pe dînsul strigînd: „Vesti-se-va Domnului neamul ce vine, și vor vesti dreptatea Lui norodului ce se va naște, pe care l-a făcut Domnul. Își vor aduce aminte, și se vor întoarce la Domnul toate marginile pămîntului și se vor închina înaintea Lui toate moștenirile neamurilor.” Și: „Mîncat-au și s-au închinat Lui toți grașii pămîntului”. Căci nu vedem la David nici una dintru acestea făcută, nici la vreunul din cei din David, ci numai la singur Stăpînul Hristos, Dumnezeu-Cuvîntul - Cel ce S-a înomenit după trup din David, Care din David a luat chipul robului - vedem că a umplut tot pămîntul și marea de cunoștința de Dumnezeu și a înduplecat pe cei ce erau de demult rătăciți și care aduceau închinăciune idolilor să se închine Celui ce cu adevărat este Dumnezeu. |
Psalm 22
TÎLCUIREA PSALMULUI 22 Întru sfîrșit, Psalmul lui David. Domnul mă paște, și nimic nu-mi va lipsi. Acestea au aceeași înțelegere cu cele tîlcuite mai-nainte, că - după ce a zis în Psalmul trecut: „Mînca-vor săracii, și se vor sătura și vor lăuda pe Domnul cei ce-L caută pe Dînsul”, și iarăși: „Mîncat-au și s-au închinat toți grașii pămîntului” - arată aici pe Dăruitorul hranei. Și numește „Păstor” pe hrănitor, că așa S-a numit pe Sine Stăpînul Hristos: „Eu sînt Păstorul cel bun, și cunosc pe ale Mele și Mă cunosc de ale Mele.” Așa S-a numit și prin Proorocul Iezechil. Deci, și aici, toți cei ce s-au îndulcit de mîntuitoarea hrană strigă: „Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi!” - căci Păstorul le dăruiește celor ce se pasc de Dînsul îndulcirea bunătăților de tot felul. 2 La loc de verdeață, acolo m-a sălășluit, Fiindcă L-a numit „Păstor” pe dăruitorul bunătăților, după cuviință a pomenit și hrana oilor, cu închipuire, căci „verdeață” numește aici sfințita învățătură a dumnezeieștilor cuvinte, întru care se află hrana cea tainică. la apa odihnei m-a hrănit. Însemnează aici apa nașterii de a doua oară, întru care, botezîndu-se, cel ce poftește darul se dezbracă de bătrînețile păcatului și întinerește[COLOR=#800080][1][/COLOR]. 3 Sufletul meu l-a întors, povățuitu-m-a pe cărările dreptății, Și dintru acestea - zice - m-a împărtășit, după ce m-a slobozit de rătăcire și m-a făcut a călători pe calea cea dreaptă. pentru numele Lui. Iar toate acestea sînt daruri ale marii Sale cuviințe, căci nu le-am dobîndit pentru a noastră faptă bună. Deci zice: Avînd un ajutor și apărător ca Acesta, nu mă voi teme nici de porțile morții, ci toată moartea o voi defăima - căci a adăugat: 4 De voi și merge în mijlocul umbrei morții, nu mă voi teme de rele, că Tu cu mine ești. Și adaugă și altele lîngă acestea: Toiagul Tău și varga Ta, acestea m-au mîngîiat. Cu acela îmi întărea slăbiciunea, iar cu aceea mă povățuia către calea cea dreaptă. Însă nu ar fi greșit cineva dacă ar fi numit așa mîntuitoarea Cruce, căci cu pecetea și cu pomenirea acesteia ne izbăvim de vrăjmașii draci și ne povățuim către cărarea cea dreaptă. „Și aceasta este «toiagul Tău și varga Ta m-au mîngîiat»: împreunîndu-se, din două toiege se face cruce, cu toiagul cel drept - fiind slabi - întărindu-ne, și îndreptîndu-ne și împuternicindu-ne noi, cei ce întru Dînsul am crezut; iar pe cel de curmeziș folosindu-l asupra dracilor.” 5 Gătit-ai înaintea mea masă împotriva celor ce mă necăjesc. Uns-ai cu unt de lemn capul meu, și paharul Tău este îmbătîndu-mă ca un prea-puternic. Aceste taine sînt arătate celor învățați și nu au trebuință de nici o tîlcuire. Că aceia știu și untul de lemn duhovnicesc cu care și-au uns capul, și beția ce întărește dar nu slăbănogește și hrana cea tainică pe care ne-o pune înainte Cel ce, pe lîngă Păstor, S-a făcut și Mire. Și zice: Cu bunătățile acestea m-ai ospătat, întristîndu-se și cheltuindu-se de pizmă neprietenii că cei ce le slujeau lor de demult au dobîndit atîta schimbare. 6 Și mila Ta mă va urma în toate zilele vieții mele, ca să locuiesc eu în casa Domnului întru îndelungare de zile. Iar pricinuitoarea acestor bunătăți este negrăita Ta iubire de oameni, care n-a așteptat rugăciunea noastră, ci - ca pe niște fugari - ne-a gonit, ne-a ajuns, ne-a împărtășit de mîntuire și ne-a dat petrecerea întru dumnezeieștile case, atît întru viața de acum, cît și întru aceea ce va să fie. Că aceasta a arătat-o zicînd: „întru lungime de zile”, adică „de-a pururea și totdeauna”, zicere care se potrivește veacurilor acelora fără de margine. [COLOR=#800080][1][/COLOR]În vremea Fericitului Teodorit, mulți se botezau tîrziu. La fel de adevărat rămîne însă că Sfîntul Botez îi înnoiește și pe pruncii cei mici, căci îi scoate de sub robia diavolului, în care îi ține păcatul strămoșului Adam. |
Psalm 23
TÎLCUIREA PSALMULUI 23 Psalmul lui David. Al Domnului este pămîntul și plinirea lui, lumea și toți cei ce locuiesc într-însa. Că - de vreme ce Iudeii socoteau că El stăpînește doar Palestina, și că numai pentru ei singuri poartă grija și că este numai al lor Dumnezeu - proorocescul cuvînt ne învață după cuviință că El stăpînește toată lumea, și o stăpînește nu răpind stăpînirea, nici lipsind pe altcineva de stăpînire, ci El zidind-o pe dînsa și aducînd-o dintru neființă întru a fi. 2 Că El Însuși pe mări l-a întemeiat și pe rîuri l-a gătit pe el. Prin acestea, arată nu numai zidirea, ci și purtarea de grijă: că pămîntului, fiind din fire uscat, i-a dăruit potrivită și asemănată umezeală de afară și - împreunîndu-l pe dînsul prin mijloc cu prea-mari noianuri, și rîuri foarte multe și prea-mari și izvoare prin mijlocul uscaturilor - le-a făcut pe unele să curgă de-a pururea, iar pe altele să izvorască. Așa, arătînd stăpînirea lui Dumnezeu și mai-nainte vestind cunoștința de Dumnezeu a neamurilor, aduce sfătuirea pentru fapta bună, închipuind iarăși cuvîntul prin întrebare și răspuns. Că zice: 3 Cine se va sui în muntele Domnului și cine va sta în locul cel sfînt al Lui? Iar „munte” nu îl numește aici pe cel pămîntesc al Sionului, ci pe cel ceresc, pe care l-a arătat Fericitul Pavel: „Va fi apropiat - zice - de muntele Sionului și de Ierusalimul ceresc, care este Cetatea Dumnezeului celui viu.” Și, de vreme ce mai-nainte a învățat că Dumnezeu este Făcătorul și Ziditorul tuturor, după cuviință aduce răspunsul la întrebare: 4 Cel nevinovat cu mîinile și curat cu inima, care nu și-a luat în deșert sufletul său și nu s-a jurat întru vicleșug vecinului său. Zice: Cel ce dorește a se sui în muntele acela se cuvine a-și curăți sufletul de gînduri necuvioase și a-și avea mîinile slobode de faptele care sînt într-acest chip. Pentru că pe „mîini” le-a pus în loc de „fapte”, iar prin „inimă” a însemnat „gîndurile”, căci cu una ne sfătuim, iar cu celelalte lucrăm. Și unul ca acesta - zice - se cuvine să nu dorească nimic din cele ce curg și se strică, fiindcă pe acestea le-a numit „deșarte”, ca și Ecclesiastul, care zice: „Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sînt deșertăciune.” Și - de vreme ce și vicleșugul, și călcarea de jurămînt sînt înjugate cu iubirea de bani - după cuviință le oprește și pe acelea: „și nu s-a jurat întru vicleșug vecinului său.” Apoi, arată rodul isprăvilor acestora: 5 Acesta va lua blagoslovenie de la Domnul și milostenie de la Dumnezeu, Mîntuitorul său. Foarte potrivit a înjugat milostenia cu blagoslovenia: fiindcă și cele ce par că sînt răsplătiri se dau oamenilor numai pentru dumnezeiasca iubire de oameni, căci toate dreptățile oamenilor sînt nimic pe lîngă darurile date de Dumnezeu, necum pe lîngă cele ce vor să fie, care covîrșesc și gîndul omenesc. 6 Acesta este neamul celor ce caută pe Domnul, al celor ce caută fața Dumnezeului lui Iacov. Cei ce voiesc a viețui după aceste sfătuiri - zice - doresc cu adevărat a-L vedea pe Legiuitorul faptei bune, Care de demult l-a învrednicit de a Sa arătare și pe marele Iacov[COLOR=#800080][2][/COLOR]. În Psalmul al 11-lea, vorbind pentru un neam care trăia întru toată răutatea și viclenia, Proorocul se ruga lui Dumnezeu, zicînd: „Tu, Doamne, ne vei păzi pe noi și ne vei feri de neamul acesta în veac.” Iar aici hotărăște cele împotrivnice: „Acesta este neamul celor ce-L caută pe Domnul.” Că - după înomenirea lui Dumnezeu și Mîntuitorului nostru, cînd tot pămîntul și marea s-a plecat dumnezeieștii propovăduiri - neamurile au părăsit dumnezeii cei părintești și Îl căutau pe Dumnezeul lui Iacov. Și așa, mai-nainte vestind mîntuirea lumii, învață de aici pe cei ce s-au apropiat la credință că Stăpînul Hristos nu numai că a înviat, stricînd stăpînirea morții, ci S-a și înălțat la ceruri. Că, de vreme ce Psalmul 21 avea proorociile mîntuitoarelor Patimi și mai-nainte grăirea mîntuirii neamurilor, după cuviință mai-nainte scrie aici stăpîneasca Înălțare, pomenindu-le pe neamuri și propovăduindu-le cunoștința. Și ne arată nouă cete de Îngeri, pe unii povățuind înaintea Stăpînului Hristos, iar pe alții întrebînd de sus și voind a se învăța ce vedere prea-slăvită este aceasta: 7 Ridicați, boieri, porțile voastre, și vă ridicați, porțile cele veșnice, și va intra Împăratul slavei! 8 Cine este Acesta, Împăratul slavei? Domnul cel tare și puternic, Domnul cel tare în război! 9 Ridicați, boieri, porțile voastre, și vă ridicați, porțile cele veșnice, și va intra Împăratul slavei! 10 Cine este Acesta, Împăratul slavei? Domnul Puterilor, Acesta este Împăratul slavei! Și nimeni - mă rog - să nu se minuneze auzind neștiința Puterilor nevăzute, fiindcă ele nici nu știu mai-nainte, nici nu le știu pe toate, ci numai Dumnezeiasca Fire singură are cunoștința aceasta, iar Îngerii, și Arhanghelii și celelalte cete ale Puterilor nevăzute atîtea știu, cîte sînt învățați. De aceea a zis și dumnezeiescul Apostol, vorbind pentru dînsele: „Ca să se facă cunoscută acum Începătoriilor și Stăpîniilor, întru cele cerești, prin Biserică, înțelepciunea lui Dumnezeu cea în multe chipuri.” Iar dacă Puterile de sus au învățat dumnezeiasca înțelepciune prin Biserică, mai cu de-adinsul nu este nici un lucru necuvios dacă nu știu taina Înălțării lui Hristos, văzînd ele fire omenească, iar nu Dumnezeirea ascunsă întru dînsa. Dar, dacă cineva nu ar primi acest lucru, să-și ia dezlegarea din cele tîlcuite în Psalmul acesta. Astfel, mai sus, Proorocul a închipuit tîlcuirea faptei bune din întrebare și din răspuns, zicînd: „Cine se va sui în muntele Domnului, sau cine va sta în locul cel sfînt al Lui?” Întrebînd așa, a adus pe urmă și răspunsul: „Cel nevinovat cu mîinile și curat cu inima…”, și celelalte. La fel, să se socotească și aici că așa e forma cuvîntului și că cei ce întrebau nu au întrebat neștiind, ci ca prin propovăduirea aceasta să-i învețe pe toți stăpînirea Celui ce Se înălța. Pentru aceea zic Puterile ce răspund că El este Împărat al slavei, fiindcă primește slava de la toți și are Împărăția adevărată și statornică. Și Îl numesc pe El „Domn tare și puternic în război”, căci a pierdut amara tiranie a diavolului și a risipit înșelăciunea dracilor. Și poruncesc a se deschide „porți veșnice”, care niciodată nu s-au deschis oamenilor, căci nimeni nu a trecut vreodată prin acelea, dar Dumnezeu-Cuvîntul - Care S-a înomenit, luînd asupră-Și pîrga noastră și suind-o în ceruri - a pus firea noastră să șadă de-a dreapta slavei întru cele înalte, „deasupra a toată Începătoria, și Stăpînia, și Domnia și a tot numele ce se numește, nu numai în veacul acesta, ci și întru cel ce va să fie”. Și marele Ilie s-a înălțat, dar nu la cer, ci spre cer. Așa, unele iarăși întreabă ca și la început, iar celelalte răspund și se învață că El este Domnul Puterilor, Împăratul slavei, adică al Îngerilor și al Arhanghelilor, și Făcătorul și Ziditorul a toată făptura cea nevăzută. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Culegere de tălmăciri alcătuită de Orighen, care și-a așezat lucrarea pe șase coloane, în grecește: „exapla” (vezi Cuvîntul de încheiere). [COLOR=#800080][2][/COLOR]„Apoi, S-a arătat Domnul în capul scării și i-a zis: Eu sînt Domnul Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău, și Dumnezeul lui Isaac. Nu te teme! Pămîntul pe care dormi, ți-l voi da ție și urmașilor tăi. Urmașii tăi vor fi mulți ca pulberea pămîntului și tu te vei întinde la apus și la răsărit, la miazănoapte și la miazăzi, și se vor binecuvînta întru tine și întru urmașii tăi toate neamurile pămîntului” (Facerea, 28:13-14). |
Psalm 24
TÎLCUIREA PSALMULUI 24 Întru sfîrșit, al lui David. Psalmul acesta are forma rugăciunii. Pentru aceasta, după cuviință, deasupra-scrierea lui nici nu-l numește Psalm. Oarecari din scriitori a zis că este mai-nainte vestitor al robirii și a tîlcuit că de la aceea ar fi fost zis, luînd aminte numai la sfîrșitul lui, care zice: „Izbăvește, Dumnezeule, pe Israil din toate necazurile lui!” Iar eu socotesc că Psalmul acesta s-a zis de Fericitul David cînd avea asupră-i multe năpădiri ale neprietenilor. De aceea face și pomenirea păcatelor vechi, și a celor noi, și se roagă a se izbăvi de acestea. Psalmul pus înainte tîlcuiește încă sfătuire și dojenire folositoare oamenilor, „și se potrivește mai vîrtos celor chemați din neamuri și are multă urmare și asemănare cu cel mai înainte de dînsul.” Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu. 2 Dumnezeul meu, spre Tine am nădăjduit, să nu mă rușinezi în veac, nici să-și rîdă de mine vrăjmașii mei. De pretutindeni fiind înconjurat de nenumărați vrăjmași, Ție, Stăpîne, Îți aduc sufletul meu și sînt atîrnat de al Tău ajutor, rugîndu-mă să nu petrec întru rușine totdeauna, și să fiu bucurie vrăjmașilor. 3 Pentru că toți cei ce Te așteaptă pe Tine nu se vor rușina. 4 Să se rușineze cei ce nelegiuiesc în zadar. Am - zice - chezași puternici ai nădejdii pe cei ce au crezut în Tine și au dobîndit ajutorul Tău. Că obișnuiești a purta grijă de aceștia, iar pe cei ce trăiesc întru fărădelege îi rușinezi. Și a zis că îi va umple de rușine nu numai pe cei ce păcătuiesc, ci și pe cei ce fac fărădelege în zadar, căci nu toți greșesc asemenea: unii alunecă ori dintr-o întîmplare, ori din fireasca neputință; iar alții se îndulcesc cu fărădelegile, și cu mintea gîndesc altele. Căile Tale, Doamne, arată-mi și cărările Tale mă învață! 5 Povățuiește-mă spre adevărul Tău și mă învață, că Tu ești Dumnezeu, Mîntuitorul meu, și pe Tine Te-am așteptat toată ziua! Iar eu, mai întîi, mă rog să cunosc căile Tale și să deprind cărările ce duc către Tine, ca să călătoresc totdeauna pe cărarea Ta cea nerătăcitoare și adevărată. Apoi, mă rog să mă învăț prin înseși lucrurile că ești Mîntuitor al meu, așteptînd totdeauna de la Tine iubirea de oameni. Pentru că pe „toată ziua” l-a pus în loc de „de-a pururea”, voind să ne învețe că nu are acum o socoteală, iar mai tîrziu alta, în locul aceleia. 6 Adu-ți aminte de îndurările Tale, Doamne, și de milele Tale, că din veac sînt! 7 Păcatele tinereților mele și ale neștiinței mele să nu le pomenești! După mila Ta pomenește-mă Tu, Cu blîndețe - zice - și cu iubire de oameni îi iconomisești de-a pururea pe toți. Și acum mă rog să dobîndesc bunătatea aceasta și să-Ți aduci aminte de a Ta iubire de oameni, iar nu de păcatul meu: O Stăpîne, făcînd pomenire de mine, fă-o cu iubire de îndurări, iar nu după dreptate. Că aceasta s-a rugat și întru cele zise: „După mare mila Ta pomenește-mă Tu” Adică: Pomenește-mă pe mine, nu păcatul meu! „Iar «Păcatul tinereților mele și al neștiinței mele să nu-l pomenești!» înseamnă «păcatul norodului din Egipt, fiindcă am slujit acolo idolilor».” Deci păcatele acelea să nu le pomenești, ci a Ta iubire, prin care și atunci i-ai miluit pe oameni. pentru bunătatea Ta, Doamne! Că nu pentru a mea vrednicie mă rog să dobîndesc aceasta, ci pentru a Ta iubire de oameni. 8 Bun și drept este Domnul, Nu așa prost - zice - am folosit cuvintele acestea, ci știind că Stăpînul este nu numai drept, ci și iubitor de oameni. Dumnezeiasca Scriptură ne învață pretutindeni aceasta, zicînd: „Mila și judecata voi cînta Ție, Doamne”, și: „Milostiv, și îndurat și drept este Domnul”, și: „Dumnezeul nostru, miluiește” și: „Dumnezeu este judecător drept, și tare, și îndelung răbdător și neaducînd mînie în toate zilele.” pentru aceasta lege va pune celor ce greșesc în cale. 9 Povățui-va pe cei blînzi la judecată, învăța-va pe cei blînzi căile Sale. Simmah a tălmăcit mai descoperit, zicînd: „Pentru aceasta, va arăta calea celor ce greșesc.” Pentru că, din bunătate, Dumnezeu nu muncește îndată pe cei ce păcătuiesc, ci le arată calea cea dreaptă și îi învață legea pocăinței. Iar pe cei ce trăiesc întru blîndețe și prostime[COLOR=#800080][1][/COLOR]îi învață a desluși firea lucrurilor și îi face a ști toate iconomiile Lui, ca nu cumva prostimea, făcîndu-se merinde de neștiință, să lucreze multă vătămare. Apoi, arată firea căilor celor zise: 10 Toate căile Domnului, mila și adevărul, celor ce caută așezămîntul Lui și mărturiile Lui. Că cei ce totdeauna și necurmat se desfătează întru sfințitele cuvinte se învață cu de-adinsul prin acelea că toate iconomiile lui Dumnezeu, Mîntuitorului nostru, sînt amestecate cu mila și cu adevărul. Căci celor ce se căiesc pentru greșeli le dă milă și iertăciune, iar pe nevoitorii nebiruiți ai faptei bune înalt îi propovăduiește și îi încununează, scoțînd hotărîrea împreună cu adevărul. Încă și celor ce au trăit întru fărădelege și nu s-au căit de cele greșite aduce asupră-le munci după hotarele adevărului. 11 Și curățește păcatul meu, pentru numele Tău, Doamne, că mult este! Deci eu – zice - Te rog să fi milostiv păcatelor mele, nu pentru căința cea sîrguincioasă, ci pentru numirea iubirii de oameni pe care o ai și pentru că de numele Tău am spînzurat nădejdile mele. 12 Cine este omul ce se teme de Domnul? Lege va pune lui în calea pe care a ales-o. 13 Sufletul lui întru bunătăți se va sălășlui, și sămînța lui va moșteni pămîntul. De aici înainte, sfătuiește, și aduce dojenirea folositoare și făgăduiește celor ce se tem de Domnul felurita purtare de grijă, fiindcă de multe feluri sînt viețuirile bunei-credințe: monahicești, mirenești, pustnicești și politicești[COLOR=#800080][2][/COLOR], prostești (adică țărănești) și ostășești, împărătești și trăitoare din lucrarea mîinilor, corăbierești și lucrătoare de pămînt, și altele de multe feluri. Și, fiindcă întru fiecare viață este cu putință a plăcea lui Dumnezeu, proorocescul cuvînt a zis după cuviință: „Cine este omul ce se teme de Domnul? Lege va pune lui în calea pe care a ales-o”, în loc de: Va pune legile cuvenite și potrivite în viața pe care acela voiește a o viețui. Așa, pe vameșii care îl întrebau ce se cade să lucreze, dumnezeiescul Ioan Botezătorul i-a sfătuit să nu ia nimic mai mult decît ce era rînduit; iar pe ostași - să nu asuprească pe nimeni, ci să se îndestuleze cu lefile, adică cu hrana osebită și hotărîtă lor. Tot așa, dumnezeiescul Apostol a pus legi potrivite și robilor, și stăpînilor, și copiilor, și părinților, și muierilor și bărbaților. Deci proorocescul cuvînt le-a făgăduit celor ce au împlinit legile dumnezeiești petrecerea sufletului întru bunătăți și blagoslovenia seminției: „Sufletul lui întru bunătăți se va sălășlui, și seminția lui va moșteni pămîntul”. Că - de vreme ce facerea de copii era dorită Iudeilor, pentru a lăsa moștenitori, și încă și acum acest lucru le este vrednic de iubit celor ce îmbrățișează viața însoțită - și dintru acestea îi îndeamnă a alerga către lucrarea faptei bune. |
Psalm 24(2)
14 Întărire este Domnul celor ce se tem de Dînsul, și făgăduința Lui va arăta lor.
Simmah și Teodotion au tălmăcit acest cuvînt mai descoperit: „Taina Domnului - celor ce se tem de Dînsul, împăcarea și tocmeala Lui va arăta lor.” Și este cu putință a-L auzi pe Însuși Stăpînul zicînd, prin Isaia Proorocul: „Tainele Mele - Mie și la ai mei.” Că nu le descoperă pe acestea tuturor, ci celor ce se tem de Dînsul, și lor le arată scopul dumnezeieștilor Lui cuvinte. Iar, după Cei 70, „întărire este Domnul celor ce se tem de Dînsul”, arătîndu-i pe dînșii nebiruiți și mai înalți decît vrăjmașii. 15 Ochii mei - de-a pururea către Domnul, că El va scoate din laț picioarele mele. „Ochii”, aici, îi zice iarăși pe cei ai minții, pe care îi are către Dumnezeu, cunoscînd arătat că prin purtarea Lui de grijă va scăpa de bîntuielile vrăjmașilor gătite asupra lui. 16 Caută spre mine și mă miluiește, că unul născut și sărac sînt eu! Acest nume, „unul născut”, ceilalți l-au tălmăcit „unul”. Și zice: Sînt golit de tot ajutorul, pentru aceea mă rog a dobîndi sprijinirea Ta. Și foarte jalnic l-a pus pe acest „caută spre mine și mă miluiește”: Vezi-mi - zice - singurătatea și înconjurarea vrăjmașilor. Văzîndu-mă așa, negreșit mă vei milui. 17 Necazurile inimii mele s-au înmulțit, din nevoile mele scoate-mă! 18 Vezi smerenia mea și osteneala mea, și lasă toate păcatele mele! Cu multe pătimiri dureroase - zice - sînt îmbulzit despre toate părțile. Deci, cumpănind această smerenie și ticăloșie a mea cu fărădelegile mele, dă-mi lăsarea și dăruiește-mi iertarea lor. 19 Vezi pe vrăjmașii mei, că s-au înmulțit și cu urîciune nedreaptă m-au urît. Deși mi se pare - zice - că nu sînt vrednic de iubirea Ta de oameni, cu atîtea rele luptîndu-mă, totuși, văzînd nedreapta vrăjmășie a neprietenilor, împărtășește-mă de dînsa, că Ție am greșit călcînd ale Tale porunci, iar aceia îmi dau război cu nedreptate, neavînd a mă învinui cu nimic. 20 Păzește sufletul meu și mă izbăvește, să nu mă rușinezi că Te-am chemat pe Tine! Că, deși am călcat oarecari din legile Tale, nu m-ai despărțit de a Ta purtare de grijă. Pentru aceea, Te rog a mă izbăvi de cei ce îmi dau război și a fi păzit. 21 Cei fără de răutate și cei drepți s-au lipit de mine, că Te-am așteptat, Doamne. Și acest lucru este osebit al faptei bune: a urî cineva împreună-petrecerea cu cei răi și a-i iubi pe cei ce cinstesc potrivirea și întocmirea, și cugetă îndreptarea și sînt izbăviți de răutate. Proorocul a zis că a făcut acest lucru, socotind că este întru plăcerea Stăpînului. 22 Izbăvește, Dumnezeule, pe Israil din toate necazurile lui! Rugăciunea către Dumnezeu este potrivită împăratului, căci se cuvine celui rînduit să stăpînească a face toată purtarea de grijă pentru supuși. Pentru aceasta, nici Fericitul David nu a adus rugăciunea numai pentru sine, ci și pentru norodul încredințat lui, și într-acest fel mîntuirea celui ce împărățește bine și frumos s-a făcut folos al norodului de obște. Graiul are încă și altă înțelegere. Israil se despărțise și în vremea lui Saul, și în vremea lui Ișboșet[COLOR=#800080][3][/COLOR], și în vremea lui Avesalom. Deci zice: Dacă aș dobîndi ajutorul Tău și m-aș înălța deasupra vrăjmașilor, Israil va dobîndi pace și se va desfăta întru bunătățile Tale, după ce voi strica și voi opri războiul dintru dînsul. [COLOR=#800080][1][/COLOR]„Prostime” – aici: „simplitate”, „smerenie”. [COLOR=#800080][2][/COLOR]De obște, sociale, de la „polis” – „oraș”, în elinește. [COLOR=#800080][3][/COLOR]Ișboșet, fiu al lui Saul, după moartea acestuia a domnit 2 ani în Israil (vezi Cartea a II-a a Împăraților, 2:10). |
Psalm 25
TÎLCUIREA PSALMULUI 25 Al lui David. Judecă-mă, Doamne, că eu întru nerăutatea mea am umblat, și spre Domnul nădăjduind nu voi slăbi. Zice: Purtîndu-mă cu credință, și nici un rău făcîndu-i lui Saul și fiind gonit cu atît amar, Te rog pe Tine, Stăpîne, să fi judecător al dreptății mele, că pe Tine Te știu Dumnezeu, și de a Ta purtare de grijă am spînzurat nădejdile mele și nădăjduiesc că nu voi fi sub mîna celor ce mă gonesc. 2 Ispitește-mă, Doamne, și mă cearcă, cu foc lămurește rărunchii mei și inima mea! Și de aici este arătat că Psalmul acesta e mai vechi decît păcatul lui David (cel cu muierea lui Urie). Căci el dorește nevoințele cele primejdioase, fiindcă trăia cu nevinovăție și cu nerăutate și nu avea cercare de păcat. Iar „rărunchi” și „inimă” numește gîndurile, și am zis aceasta de multe ori. 3 Că mila Ta înaintea ochilor mei este, Te rog a fi cercat și a mă lămuri prin foc ca pe aur, fiindcă la mila Ta nădăjduiesc și de aici aștept ajutorul, că de acesta m-am răzimat și m-am întărit. și bine am plăcut întru adevărul Tău. Aici, povestește felurile bunei-plăceri: 4 Nu am șezut cu adunarea deșertăciunii, și cu cei ce lucrează fărădelegea nu voi intra. 5 Urît-am adunarea celor ce viclenesc, și cu cei necredincioși nu voi ședea. Zice: În așa fel am purtat grijă de slujba Ta, că - și fiind la oamenii rău-credincioși și fără de lege - am fugit de adunările lor și de împreunările lor cele vătămătoare. Și acestea însemnează petrecerea lui la cei de altă seminție, cu care, fiind silit a locui împreună, nu suferea să se împărtășească nici de păgînătate, nici de fărădelege. 6 Spăla-voi întru cei nevinovați mîinile mele și voi înconjura jertfelnicul Tău, Doamne, 7 ca să aud glasul laudei Tale și să povestesc toate minunile Tale. Deci mă îngrețoșez foarte de reaua-credință a acestora și doresc să văd jertfelnicul Tău, Stăpîne, și să primesc în urechi cîntările Tale de laudă și să-i învăț marile lucrări ale minunilor Tale pe cei ce nu le știu. Iar acest „Spăla-voi întru cei nevinovați mîinile mele” se aseamănă cu ce a făcut Pilat, care - nevrînd a se împărtăși de uciderea săvîrșită de Iudei - și-a spălat mîinile, arătînd și cu fapta fuga de lucrul acela. Deci zice: Cutezîndu-mă, îmi spăl mîinile ca un nevinovat care nu am avut nici o împărtășire cu dînșii. 8 Doamne, iubit-am bunăcuviința casei Tale și locul lăcașului măririi Tale. 9 Să nu pierzi cu cei necredincioși sufletul meu și cu bărbații sîngiurilor viața mea! 10 Întru ale cărora mîini sînt fărădelegile dreapta lor s-a umplut de daruri. În loc de „bunacuviință”, Simmah a pus „palat”, și în loc de „bărbații sîngiurilor”: „bărbați ucigași”. Și zice: Degrab slobozește-mă, Stăpîne, din petrecerea cu aceștia pe mine, care doresc după casa Ta care strălucește cu darul Tău, ca să nu mă pierzi cu oamenii rău-credincioși, și luători de mită, și ucigași și care leapădă dreptatea. Și, prin acestea, i-a arătat iarăși pe aceiași. Iar „casă” a numit Cortul, că încă nu se zidise dumnezeiasca Biserică. Pentru aceea a și adăugat: „și locul lăcașului slavei Tale.” 11 Iar eu întru nerăutatea mea am umblat, izbăvește-mă, Doamne, și mă miluiește! 12 Piciorul meu a stătut întru îndreptare, Zice: Fiind împreună cu aceștia, am urmat credinței, și m-am depărtat pe sine-mi de toată răutatea și, răzimînd picioarele mele de îndreptarea bunei-credințe, am stătut cu întemeiere și cu întărire. Mă rog să-mi păzești starea aceasta pînă în sfîrșit. Și va fi acest lucru, dacă mă vei izbăvi de locuirea împreună cu aceștia. în biserici bine Te voi cuvînta, Doamne. De aici ne-am învățat mai descoperit că Psalmul s-a zis pentru însuși David: căci făgăduia că, prin scrierea Psalmilor, Îl va lăuda și Îl va binecuvînta pe Dumnezeu întru toate bisericile de prin lume, mai-nainte văzînd cu ochi proorocești schimbarea și prefacerea lumii. Și proorocia a luat sfîrșit, că - prin gurile bine-credincioșilor - marele David laudă în tot pămîntul și marea pe Făcătorul de bine Dumnezeu. |
Psalm 26
TÎLCUIREA PSALMULUI 26 Mai înainte de a se unge, Psalmul lui David. Drept aceea, este arătat că a zis Psalmul de față mai-nainte de a primi a doua hirotonie și a se da la arătare iconomia lucrurilor. Deci, fiind gonit de Saul, a rostit cuvintele acestea cînd a intrat către Avimeleh preotul și - rugîndu-se în Cortul lui Dumnezeu și luînd blagoslovenia pîinilor - a scăpat din mîinile celor ce îi dădeau război. Și zice aceasta și în Psalmul de față: „M-a ascuns pe mine în Cortul Lui în ziua răutăților mele.” Tot atunci, Doeg Idumeul, păscînd acolo asinii împărătești, a vestit lui Saul fuga lui David. Pentru aceea zice în Psalm: „S-au sculat asupra mea martori nedrepți.” Tîlcuirea de-a rîndul ne va învăța acestea încă mai descoperit. Domnul este luminarea mea și Mîntuitorul meu, de cine mă voi teme? Domnul este scutitorul vieții mele, de cine mă voi înfricoșa De Tine - zice - luminîndu-mă și strălucindu-mă cu lumina Ta de gînd, îi defăimez pe toți neprietenii deodată. 2 cînd se vor apropia de mine cei ce-mi fac rău, ca să mănînce cărnurile mele? Cei ce mă necăjesc și vrăjmașii mei, aceia au slăbit și au căzut. Zice: Nu am greșit nădăjduindu-mă la ajutor de la Tine, pentru că - ajungîndu-mă cei ce mă goneau ca niște fiare și se ispiteau a mă face jertfă mîncată crudă - pe mine nu m-au vătămat cu nimic, iar ei au pătimit pierzarea cea de tot. Istoria ne învață că acest lucru s-a întîmplat de multe ori, pentru că, fiind vînat de Saul, David a scăpat din mreji, iar mai vîrtos, de ar fi voit, l-ar fi și ucis pe cel ce îl gonea. Dar el și-a arătat a sa filosofie, iar acela și-a luat pedeapsa pentru răutate la cei de altă seminție. Deci cele zise sînt mai-nainte grăire a celor ce or să fie. 3 De s-ar rîndui asupra mea tabără, nu se va înfricoșa inima mea. De s-ar scula asupra mea război, întru aceasta eu nădăjduiesc. Luînd - zice - atîta cercare a ajutorului Tău, eu îndrăznesc asupra celor grele, într-armîndu-mă cu nădejdea, măcar de se vor ispiti vrăjmașii să năpădească asupra mea de două și de trei ori pe atîția. 4 Una am cerut de la Domnul, aceasta voi căuta: să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieții mele, să văd frumusețea Domnului și să cercetez Biserica cea sfîntă a Lui. 5 Că m-a ascuns în Cortul Său în ziua răutăților mele, acoperitu-m-a întru ascunsul Cortului Său, pe piatră m-a înălțat. Zice: Dobîndind atîta facere de bine, eu nu caut de la Făcătorul meu de bine bogății și stăpînire, nici împărăție și slavă, ci să stăruiesc totdeauna la dumnezeiasca Biserică, și să văd ca într-o oglindă dumnezeiasca frumusețe de acolo și să cercetez toate cele făcute după Lege. De acolo am acum cercare a folosului, de acolo secerînd mîntuirea și scăpînd din mîinile celui ce mă gonea. Pe acestea le-a cerut marele David, și le-a luat de la marele dăruitor Dumnezeu. Că el a întors dumnezeiescul Chivot, și a făcut alt Cort, mai minunat, și a alcătuit cetele de multe feluri ale cîntăreților, fapte pe care va putea să le învețe cineva mai cu de-amănuntul din Cartea Paralipomenilor. Iar aceasta ce zice: „Una am cerut de la Domnul”, însemnează cum că „un dar am cerut”, că așa se cuvine să înțelegem. 6 Și acum, iată, a înălțat capul meu peste vrăjmașii mei. Înconjurat-am și am jertfit în Cortul Lui jertfă de laudă. Aici timpul s-a schimbat. Aceasta ne-a învățat și Achila, că, în loc de: „a înălțat capul meu”, a pus: „se va înălța capul meu”. Deci însemnează că va împărăți, și va birui pe vrăjmași și îi va înconjura pe dînșii cel ce acum de dînșii este înconjurat. Și nu Îi va aduce lui Dumnezeu jertfele Legii în Cort, ci - prin cei ce au crezut în Dumnezeu - îi va aduce jertfa de laudă întru toate bisericile din lume, noaptea și în toate zilele. Unele din pre-scrieri (adică izvoade) au: „jertfă de laudă și de strigare”. Au însă aceeași minte[COLOR=#800080][2][/COLOR] și înțelegere, căci „strigare” este glas de război, făcut de cei mai îndrăzneți asupra celor ce se tem. Într-acest chip este și cîntarea de laudă, că glasul e al celor ce sînt cu inimă bună, și se veselesc și Îl laudă pe Dumnezeu, că zice: „De este cineva între voi cu inimă bună, să cînte.” Cînta-voi și voi lăuda pe Domnul. Și de aici este arătat că s-a schimbat timpul, fiindcă se făgăduiește să cînte și să aducă laudă. 7 Auzi, Doamne, glasul meu cu care am strigat! Miluiește-mă și mă auzi pe mine! Milă cere, dar nu nedreaptă, ci foarte cu dreptate. 8 Ție a zis inima mea: Pe Domnul voi căuta. Zice: N-am rostit cuvinte golite de adevăr, ci - mintea împreună-mărturisind cuvintelor - am pus lucrul deasupra lor. Căutatu-Te-a pe Tine fața mea, Și nu vor ajunge cele făcute pînă acum, ci voi lucra acestea și în vremea de-aici înainte: fața Ta, Doamne, voi căuta. Deci să nu mă lepezi pe mine, cel ce Te doresc, nici să mă lipsești de ceea ce doresc: 9Să nu-Ți întorci fața Ta de către mine și să nu Te abați întru mînie de la robul Tău! Aceasta a pus-o din metafora celor ce se mînie, și se întorc de către cei ce se apropie la dînșii și se ispitesc a se abate către altă cale. Ajutorul meu fii, să nu mă dai pe mine corbilor și să nu mă părăsești, Dumnezeule, Mîntuitorul meu! Pe acest „să nu mă dai pe mine corbilor”, ceilalți tălmăcitori l-au zis: „Să nu mă lepezi pe mine.” Cei 70 au făcut numele acesta dintru învățătura dinafară, pentru că „Du-te la corbi!” era ocară la cei vechi, făcută din oarecare basm. 10 Că tatăl meu și maica mea m-au părăsit, iar Domnul m-a luat. Că, fiind gonit de Saul, am fost silit a petrece departe de cei ce m-au născut. Destul însă îmi ești Tu mie în locul tuturor - o Stăpîne! 11 Lege pune-mi mie, Doamne, în calea Ta, și mă povățuiește în cărare dreaptă, În loc de „lege pune-mi mie”, Achila și Teodotion au zis: „luminează-mă”, iar Simmah: „arată-mi calea Ta”. Zice: Fiindcă sînt silit a petrece departe de cei de o seminție cu mine, fă-Te mie Însuți legiuitor și povățuitor, arătîndu-mi cărarea care duce către Tine. [COLOR=#800080][1][/COLOR]În Exapla, Psalmii aveau două tălmăciri suplimentare, numite A cincea (Quinta) și A șasea (Sexta), subînțeles „uersio”- traducere. [COLOR=#800080][2][/COLOR]cuget |
Psalm 26 (2)
pentru vrăjmașii mei.
12 Să nu mă dai pe mine în mîna celor ce mă necăjesc, Graiurile acestea sînt nașteri ale cugetului smerit, că zice: Eu sînt nevrednic de mîntuire, dar sînt gonit fără dreptate, cu nimic nedreptățindu-i pe cei ce acum îmi dau război. Deci să nu dai celor ce nedreptățesc pe cel nedreptățit. că s-au sculat asupra mea martori nedrepți și nedreptatea a mințit sie-și. Achila a zis mai luminat acest cuvințel: „Împotrivă mi-au stătut mie martori mincinoși, și nedreptatea s-a arătat foarte.” Pentru că ei - zice - au adus clevetiri asupra mea; iar eu, pentru ajutorul Tău, n-am primit de aici nici o vătămare, și săgețile trimise de cei nedrepți s-au întors împotriva lor. Și aceasta s-a luat din vorba de obște pentru cei ce ne bîntuiesc, dar nu ne vatămă: Pe sine s-a vătămat, nu pe mine. Așa a zis și Fericitul David: „A mințit nedreptatea ei-și.” 13 Iar eu cred că voi vedea bunătățile Domnului în pămîntul celor vii. Că nu numai în viața aceasta de acum mă voi înălța deasupra vrăjmașilor, ci voi fi și întru desfătarea bunătăților ce se așteaptă. Iar „pămînt al celor vii” numește viața viitoare, ca ceea ce este despărțită de moarte, și de stricăciune și slobodă de scîrbă. Apoi, aduce sfătuire tuturor oamenilor: 14 Așteaptă pe Domnul, Și cum va fi cu putință acest lucru? îmbărbătează-te, și să se întărească inima ta și așteaptă pe Domnul! Zice: Într-armîndu-se cu bărbăția și biruind prin aceasta pătimirile ce năpădesc asupră-i, mintea se întărește, și biruiește și așteaptă dumnezeieștile făgăduințe, a cărora moștenitoare se face laolaltă cu trupul împreună-lucrător. |
Psalm 27
TÎLCUIREA PSALMULUI 27 Psalmul lui David. Către Tine, Doamne, voi striga, Dumnezeul meu, să nu taci către mine! Ca nu cîndva să taci către mine, și să mă asemăn celor ce se pogoară în groapă. S-a zis Psalmul acesta de David cînd era gonit de Saul și se vrăjmășea de cei ce păreau că-i sînt prieteni, dar îl vesteau și se ispiteau a-l face arătat lui Saul. Unul ca acesta era Doeg Idumeul, alții erau Zifeii[COLOR=#800080][1][/COLOR], și alții afară de aceștia mulți. Și acest Psalm, ca și cei mai dinainte, se potrivește la tot cel ce cade întru primejdii, că îi este aceluia cu putință să rabde, asemenea Fericitului David, și să se roage lui Dumnezeu și să dobîndească de acolo purtarea de grijă. Iar pe acest „voi striga”, nu l-a pus în loc de „glas”, ci în loc de „rugăciune osîrduitoare”. „Să nu taci către mine” s-a luat din metafora celor ce sînt rugați de oarecari, și nimic nu voiesc a le răspunde. Și zice: Dacă vei tăcea către mine și dacă mă vei goli de ajutorul Tău, îndată voi fi dat la moarte - că pe aceasta a numit-o „groapă”, fiindcă mormîntul se sapă asemenea gropii. 2 Auzi, Doamne, glasul rugăciunii mele, cînd mă rog către Tine, cînd ridic mîinile mele către Biserica cea sfîntă a Ta! Nu se zidise Biserica încă, ci „Biserică” numește Cortul, întru care se ruga fiind departe cu trupul și trimițîndu-și acolo mintea. Așa și Fericitul Daniil: rugîndu-se în Babilon, el deschidea ferestrele casei, care erau întoarse către Ierusalim, nu pentru că ar fi crezut că acolo Se scrie împrejur și Se cuprinde Dumnezeu, ci învățîndu-se că acolo s-a făcut dumnezeiasca arătare. 3 Să nu mă tragi pe mine cu cei păcătoși și cu cei ce lucrează nedreptate să nu mă pierzi, cu cei ce grăiesc pace către vecinul lor, iar cele rele - în inimile lor. Fericitul David se roagă a nu avea nici o împărtășire cu fățarnicii. Urîți și grețoși zice că sînt cei ce unele grăiesc, și altele se sfătuiesc. Pentru care le dorește să culeagă rodul răutății potrivit meșteșugirilor lor, că zice: 4 Dă-le lor, Doamne, după lucrurile lor și după răutatea meșteșugirilor lor! Și după lucrurile mîinilor lor dă-le lor, răsplătește-le răsplătirea lor! Dar să nu socotească nimeni că dreptul blestemă pe vrăjmași. Cele zise nu sînt de blestem, ci de dreaptă hotărîre, că zice: „Răsplătește-le lor răsplătirea lor”, adică: Să cadă întru ale lor vrăjmășii și bîntuieli, pe care le cos unii asupra altora. Aceasta o zice și întru al șaptelea Psalm: „Întoarce-se-va durerea lui la capul lui, și pe creștetul lui nedreptatea lui se va pogorî.” Apoi, ne învață pricina pedepsei: 5 Că n-au înțeles lucrurile Domnului și lucrurile mîinilor Lui. Iar pe acestea le-au făcut – zice - nevoind a învăța nici cuvînt, nici lucru dumnezeiesc. Pentru aceea: Surpa-vei pe dînșii, și nu-i vei zidi pe ei. La zidirile rele este folositoare surparea. Și de aici este arătat că a zis cu proorocie cele de mai-nainte, nu blestemîndu-i pe dînșii, ci mai-nainte vestindu-le cele ce aveau să fie, căci nu a zis: „surpă-i”, ci: „Surpa-vei, și nu îi vei zidi.” Apoi, dobîndind iar dumnezeiasca descoperire și văzînd de departe ajutorul ce avea să fie, a pornit limba spre cîntare de laudă: 6 Bine este cuvîntat Domnul, că a auzit glasul cererii mele. 7 Domnul este ajutorul meu și sprijinitorul meu. Și, arătînd pricina ajutorului celui grabnic, a adăugat: Că spre Domnul a nădăjduit inima mea, și m-am ajutorat și a înflorit trupul meu. Nădejdea către Dînsul s-a făcut mie pricinuitoare de această purtare de grijă, izbăvindu-mă de reaua pătimire a fugii. Și am înfrunzit și am luat sănătatea pricinuită de inima bună. Și din voia mea mă voi mărturisi Lui. În loc de: Nu de silă, ci de bună voie Îi voi face Lui lauda. Așa zice și aiurea: „De bună voie voi jertfi Ție.” Și iarăși: „Cele de bună voie ale gurii mele bine le voiește Domnul”. 8 Domnul este întărire norodului Său și sprijinitor mîntuirilor unsului Său este. Și Îl cînt pe El ca pe un Stăpîn bun, Care și împăratului, și norodului cu iubire de cinste îi dă tărie, putere și mîntuire. Că „uns” pe sine se numește, ca pe un împărat, acest nume (adică „uns”) fiind de obște și Împăraților, și Proorocilor și Preoților. 9 Mîntuiește norodul Tău, și blagoslovește moștenirea Ta, și-i paște pe dînșii și-i ridică pe dînșii pînă în veac. Deci - zice - împărtășește norodul Tău de această blagoslovenie și mîntuire, îndreptîndu-l, și păscîndu-l și arătîndu-l mai înalt decît vrăjmașii. Și îi este cuvenită împăratului rugăciunea pentru norod. Vrednic de laudă este încă și acest lucru al marelui David, că aducea lui Dumnezeu rugăciune pentru dînșii, fiind gonit de norod, care bătea război asupra lui împreună cu Saul. Că mai-nainte vedea schimbarea lor și nu căuta la nedreptatea ce îi făceau, ci la supunerea ce va să fie. [COLOR=#800080][1][/COLOR]locuitorii ținutului Zif |
Psalm 28
TÎLCUIREA PSALMULUI 28 Psalmul lui David, pentru scoaterea Cortului. Nici această deasupra-scriere nu am aflat-o în cartea izvodului ce se numește Al șaselea din Exapla, fără numai întru oarecari pre-scrieri, adică izvoade. Pornindu-se de aici, unii din scriitori au socotit că Fericitul David a zis Psalmul acesta cînd a întors Chivotul. Dar graiurile Psalmului n-au nici o înțelegere ca aceasta, ci altele mai-nainte vestește el. Și are încă îndoită proorocie: una care se potrivește Împăratului Iezechia, iar alta Împăratului nostru al tuturor, Care - pierzînd înșelăciunea idolilor - a luminat lumea cu razele cunoștinței de Dumnezeu. Voi zice în scurt proorocia pentru Iezechia, iar pe a noastră prin mai multe cuvinte, ca pe ceea ce ni se cuvine mai mult. Biruindu-i pe Asirieni și bucurîndu-se de prea-slăvita biruință, minunatul Iezechia poruncește norodului să răsplătească lui Dumnezeu cu jertfe, să-I aducă Lui cîntări și slavoslovii și să săvîrșească în curtea Lui cea sfîntă slujba legiuită. (Fiindcă Biserica era neumblată celor mulți și numai preoților le era îngăduită intrarea acolo). Apoi, ne învață pricina acestora, arătînd rana trimisă de Dumnezeu asupra Asirienilor, pomenind „glas” și strigare. Și numește cu închipuire mulțimea vrăjmașilor: „mulțime de ape”, apoi: „cedri”, arătînd de aici înălțimea și desimea lor. Și zice că acestea s-au zdrobit, iar norodul cel iubit s-a asemuit cu „fiul inorogilor”, ca cel ce se închină cu adevărat lui Dumnezeu și care prin Acesta a pierdut multe zeci de mii din vrăjmașii ce veniseră asupră-i, și ca pe niște paie i-a rupt, și i-a risipit și a clătinat tabăra cea pustie de Dumnezeu. Locul ce se asemăna dumbrăvii, pentru desimea războinicilor, l-a golit de cei ce tăbărîseră acolo, iar pe noi, cei ce am primit frica cerbilor, ne-a făcut a rămîne și a nu fugi. Deci pentru aceasta este cu cale a ne aduna împreună toți în Biserică și a aduce Lui răsplătirile laudelor. Apoi, slobozindu-ne de aceștia, va face să se ridice iarăși zidirile stricate de vrăjmași și să fie locuite. Căci pe toate le vom isprăvi cu lesnire, avîndu-L pe Împăratul cel veșnic, Care ne-a dat stăpînirea și ne-a dăruit pacea. Așadar, tîlcuirea a arătat că Psalmul s-a zis pentru Fericitul Iezechia. Dar - de vreme ce Legea Veche este închipuire a Celei Noi - vino să arătăm asemănarea, alăturînd trupul lîngă umbră: acolo - împărat bine-credincios, aici - Hristos, dascălul bunei-credințe; acolo - norod plecat și supus aceluia, iar aici - norod mîntuit de Acesta; acolo - războiul și pieirea Asirienilor, iar aici - ridicarea asupră a dracilor și surparea lor. Deci darul Duhului poruncește Sfințiților Apostoli să propovăduiască neamurilor mîntuirea și să-i aducă lui Dumnezeu pe cei ce se vor pleca. Pentru că „fii ai lui Dumnezeu” îi cheamă pe Apostoli, care au fost ca niște frați ai lui Hristos, căci zice: „Spuneți fraților Mei că voi merge mai înainte de voi în Galileea”; iar „fii ai berbecilor” sînt credincioșii din neamuri, fiindcă au odrăslit cu adevărat din părinți necuvîntători și dobitocești. Aduceți Domnului, fii ai lui Dumnezeu, aduceți Domnului pe fiii berbecilor! 2 Aduceți Domnului slavă și cinste, aduceți Domnului slavă numelui Lui, închinați-vă Domnului în curtea cea sfîntă a Lui. Zice: Voi, care v-ați chemat „fii ai lui Dumnezeu” și cărora vi s-a încredințat dumnezeiasca propovăduire, treceți și duceți-o pe aceasta pretutindeni, cu toată sîrguința, și arătați-i cuvîntători pe cei hrăniți și crescuți întru necuvîntare și aduceți-i lui Dumnezeu întîi pe aceștia. Apoi, prin ei, aduceți cinstea și lauda întru dumnezeieștile case, cinstindu-L pe Făcătorul de bine. Cuvîntul se aseamănă cu cele zise de Mîntuitorul către Sfințiții Apostoli: „Mergînd, învățați toate neamurile, botezîndu-i pe dînșii în numele Tatălui, și al Fiului și al Sfîntului Duh.” Pentru că și Psalmul acesta, după cele zise, îndată a pomenit sfințitele ape: 3 Glasul Domnului peste ape, Dumnezeul slavei a tunat, Cuvîntul mai-nainte vestește glasul pogorît din cer la rîul Iordanului: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit.” Și i-a zis „tunet” fiindcă a alergat în toată lumea, prin Sfințitele Evanghelii. Tot așa, „fii ai tunetului” s-a numit perechea aceea a Apostolilor, pentru glasul mai presus de fire și dumnezeiesc al cuvîntării de Dumnezeu. Domnul - peste ape multe. Că nu numai Iordanul a primit darul acela, ci Taina Botezului se săvîrșește în tot pămîntul și marea, chemarea dumnezeiască sfințind firea apelor. De aici, mai-nainte vestește puterea dăruită Apostolilor: 4 Glasul Domnului întru tărie, glasul Domnului întru mare cuviință. Istoria Faptelor, împreună-glăsuitoare cu acestea, ne învață și ea că Stăpînul Hristos, înălțîndu-Se, le-a poruncit Sfinților Săi Ucenici, zicînd: „Rămîneți în cetatea aceasta pînă ce vă veți îmbrăca cu putere din înălțime.” Și după zece zile, în praznicul Penticostiei, s-a făcut glas din cer, „ca de o suflare ce se poartă repede, și a umplut casa unde erau ei șezînd, și li s-a arătat între dînșii împărțindu-se limbi ca de foc, și au șezut pe fiecare dintre ei”. Iar „glas”, numește darul Duhului, care i-a umplut de vîrtute și putere pe Apostoli și i-a arătat slăviți pe cei proști[COLOR=#800080][1][/COLOR]. Apoi, arată ce fel de lucruri s-au făcut cu puterea glasului acestuia: 5 Glasul Domnului, cel ce zdrobește cedri, și va zdrobi Domnul cedrii Libanului. Prin cuvintele acestea însemnează surparea și pierzarea idolilor. Că - de vreme ce capiștile idolilor erau înalte și nici un rod nu le dădeau celor ce le cinsteau - le-a asemănat pe acestea cu cedrii Libanului, care sînt înalți, dar nu au fire să aducă vreun rod de mîncare. |
Psalm 28 (2)
6 Și-i va zdrumica pe dînșii ca pe vițelul Libanului,
„Liban” numește de multe ori Ierusalimul, zicînd: „Deschide-ți, Libane, ușile tale, și să mănînce focul cedrii tăi!” Iar „vițel al Libanului” este cel făcut de dînșii în Horib, că zice: „Au făcut vițel în Horib și s-au închinat celui scobit.” Iar puitorul de lege Moisi l-a zdrobit și l-a zdrumicat pe acela. Deci zice: Asemenea aceluia îi va zdrumica și îi va face deșerți pe toți idolii lumii. și cel iubit - ca fiul inorogilor. Iar norodul ce a crezut, și pentru aceasta se numește „iubit”, va fi nebiruit și neînvins, fiindcă s-a izbăvit de înșelăciunea multei dumnezeiri și cinstește o singură Dumnezeire. 7 Glasul Domnului, al Celui ce taie para focului. Că Sfințiții Apostoli, primind darul Preasfîntului Duh în chipul focului, se luminau și nu se ardeau. Încă și întru viața ce va să fie, îndoita lucrare a focului, împărțindu-se, va lumina pe nevoitorii faptei bune, dar va arde pe îndrăgitorii răutății. Pentru aceasta, munca celor fără de lege se cheamă și „foc”, dar și „întuneric”, fiindcă lucrarea luminătoare nu se arată acolo. 8 Glasul Domnului, al Celui ce clatină pustia. Și va clătina Domnul pustia Kaddisului. Simmah nua zis: „al Celui ce clătește”, ci: „al Celui ce naște”, iar Achila: „al Celui ce chinuiește”. Și Isaia mai-nainte grăiește pentru pustia aceasta, zicînd: „Veselește-te, pustie însetată, veselească-se pustia și ca și crinul înflorească.” Iar „pustie” numește neamurile, fiindcă de demult se făcuseră pustii de Dumnezeu. Acestea a zis dumnezeiescul Isaia că „vor înflori”, iar Fericitul David că „se vor chinui și vor naște”. Una ca aceasta se află și în altă parte la Isaia: „Veselește-te, stearpo, ceea ce nu naști, rupe și strigă, ceea ce nu chinuiai! Căci mai mulți sînt fiii celei pustii, decît ai aceleia ce are bărbat.” Clătinînd Stăpînul pustia (și clătirea însemnează arătarea lui Dumnezeu), o va face să nască mîntuirea, după proorocia care zice: „Pentru frica Ta, Doamne, în pîntece am luat, și am chinuit și am născut Duhul mîntuirii Tale, pe care L-ai făcut pe pămînt.” Pentru aceasta o și numește pe dînsa „kaddis”, adică „sfîntă”, în evreiește. 9 Glasul Domnului, al Celui ce naște cerbii și descoperă dumbrăvile. Firea cerbilor este să nu bage în seamă fiarele tîrîtoare, și Stăpînul a dat această stăpînire și Preasfinților Apostoli, că zice: „Iată, am dat vouă stăpînire să călcați peste șerpi, și peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului.” Întărindu-se prin cuvîntul acesta, ei i-au izgonit pe dracii amăgitori ai lumii și au dat în vileag neputința idolilor. Aceasta a vestit mai-nainte proorocescul cuvînt: „Glasul Domnului, al Celui ce naște cerbii și va descoperi dumbrăvile”, arătînd lucrul cel prea-slăvit: prin cerbi a împuns mulțimea fiarelor celor de multe feluri, prin necărturari a vădit nerodirea filosofilor și prin pescari a pierdut tirania diavolului. Iar „dumbrăvi” a numit capiștile idolilor, ca cele ce sînt cu totul neroditoare. Așa sînt stejărișele, ori dumbrăvile, pe care prea-bunii lucrători ai pămîntului obișnuiesc a le tăia, golind și curățind pămîntul cuprins și ținut de dînsele, pe care răsădesc pomi roditori și seamănă semințele de mîncare. Așa au făcut și lucrătorii de pămînt ai lumii: smulgînd din rădăcină capiștile idolilor, au răsădit în locul lor dumnezeieștile biserici. Pentru aceasta: În Biserica Lui, fiecare grăiește mărire. Deșteptîndu-se spre cîntare de laudă de această mare și prea-slăvită lucrare a Lui. 10 Domnul potopul va locui și va ședea Domnul Împărat în veac. Că va zidi și va înnoi lumea, ce s-a potopit în rîul fărădelegii. Pentru aceea zice și Fericitul Pavel: „De este întru Hristos vreo zidire nouă…”, și celelalte. Și zice apoi: Făcînd acest lucru, nu va lăsa de aici înainte să ia loc păgînătatea, ci va împărăți în veac. 11 Domnul tărie norodului Său va da, Domnul va blagoslovi pe norodul Său în pace. Prin acestea, mai-nainte a vestit ridicările asupră ale necredincioșilor, biruința Mucenicilor purtărori de biruință și pacea care se va da Bisericii. „Domnul tărie norodului Său va da” în vremea războiului „și va blagoslovi pe norodul Său în pace”, după ce va risipi războiul cel lung. [COLOR=#800080][1][/COLOR]„Proști” – aici: „simpli”, „smeriți”. |
Psalm 29
TÎLCUIREA PSALMULUI 29 Psalmul cîntării înnoirii casei. Întru sfîrșit, lui David. Psalmul acesta s-a zis și pentru Fericitul Iezechia. Căci, după uciderea Asirienilor și după izbăvirea de boală, a săvîrșit praznic prea-mare, mulțumindu-i lui Dumnezeu că le-a dăruit mîntuire și a slobozit Sfînta Biserică de urgia vrăjmașilor. Deci, fiindcă cele săvîrșite se asemănau praznicului înnoirii, după cuviință a primit și deasupra-scrierea aceasta. Se cuvine a ști însă că Psalmul se potrivește Iezechiei după închipuire, iar la toată firea oamenilor - după însuși adevărul. Căci - precum acela a primit hotărîrea morții (cum ne-a învățat Istoria Paralipomenilor) și a dobîndit viața prin dumnezeiescul dar - așa și strămoșul Adam - nădăjduind că va fi dumnezeu și ridicîndu-se cu gîndul împotriva Celui ce l-a făcut - s-a dat morții, dobîndind apoi învierea, prin dumnezeiasca iubire de oameni. Înălța-Te-voi, Doamne, că m-ai primit și n-ai veselit pe vrăjmașii mei asupra mea. Că, luînd pîrga noastră, printr-însa Stăpînul a învrednicit de mîntuire toată firea și n-a lăsat-o a se face bucurie vrăjmașilor și neprietenilor. 2 Doamne Dumnezeul meu, strigat-am către Tine, și m-ai vindecat. 3 Doamne, scos-ai din iad sufletul meu, mîntuitu-m-ai de cei ce se pogoară în groapă. Firea omenească o auzim povestind acestea. Dar, după înțelegerea cea proastă și lesnicioasă, acel „strigat-am către Tine, și m-ai vindecat” se potrivește Iezechiei, iar firii omenești încă nu. Că ea n-a rugat pe Dumnezeu, nici n-a căutat slobozenia din stricăciune, ci, văzînd moartea, se tînguia și se jeluia, neașteptînd învierea. Deci, în loc de rugăciune, a pus lacrimile și tînguirile pentru cei ce boleau și se săvîrșeau, arătînd negrăita iubire de oameni a lui Dumnezeu, Căruia, deși nechemat și numai văzînd plîngerile, I s-a făcut milă și a dezlegat moartea. Că și aici a numit moartea „groapă”. 4 Cîntați Domnului, cei cuvioși ai Lui, și vă mărturisiți pomenirii sfințeniei Lui! 5 Că urgie este întru mînia Lui și viață în voia Lui. După cuviință le împarte celor cuvioși lauda și mărturisirea darului. Căci - de vreme ce darul învierii se dă tuturor oamenilor, dar nu toți sînt vrednici de el - cu potrivire îi afierosește cîntărilor pe cei vrednici. Și prea-bună foarte face cealaltă despărțire, căci urgia o alătură mîniei („urgie” numind pedepsirea), iar viața - voirii. Că Dumnezeu o voiește mai vîrtos pe aceasta, nu pe cealaltă, pe care noi o tragem asupră-ne. Căci Dumnezeu - zice - n-a făcut moartea, nici nu Se veselește de pierzarea celor vii, ci pe toate le-a zidit spre ființă și facerile lumii sînt mîntuitoare. Îl auzim încă și pe Dînsul, grăind prin Iezechil Proorocul: „Au doară cu voire voi voi moartea păcătosului, pe cît să se întoarcă și să trăiască?” 6 Seara se va sălășlui plîngere, și dimineața bucurie. Așa s-a întîmplat și în vremea Iezechiei, și în vremea mîntuirii de obște. Căci Asirienii, îngrozindu-i și pornind cetatea spre plîngere, noaptea au primit ei rana, și aceia pe care i-au silit a lăcrima s-au umplut de inimă bună dimineața. Iar dumnezeiescul Isaia, aducîndu-i Iezechiei hotărîrea morții seara, iarăși a doua zi dimineața i-a adus vestirile vieții. Tot așa s-a făcut și la mîntuirea de obște: tînguindu-se Sfințiții Apostoli și împreună cu dînșii cei ce crezuseră pentru Patima Domnului, dimineața au venit femeile aducînd veselia Învierii. 7 Iar eu am zis întru îndestularea mea: Nu mă voi clătina în veac! Așa a nădăjduit și Adam, petrecînd în Rai mai-nainte de înșelăciune, și Iezechia, după ce a biruit pe Asirian. Cartea Paralipomenilor ne învață acest lucru arătat, zicînd că „s-a înălțat inima Împăratului Iezechia”. 8 Doamne, întru voia Ta ai dat frumuseții mele putere. Și Ți-ai întors fața Ta, și m-am tulburat. De asemenea, și acestea se potrivesc atît Iezechiei, cît și întregii firi omenești. Pentru că acela a dobîndit dumnezeiasca purtare de grijă pentru fapta bună și i-a stăpînit pe Asirieni, iar apoi, golindu-se de dumnezeiescul dar, a căzut în boală și a primit temerea sfîrșitului. Și Adam era împodobit în Rai cu frumusețea faptei bune și era deasupra stricăciunii, dar, după ce s-a golit de dumnezeiasca Pronie pentru călcarea de poruncă, a pătimit furtuna vieții. Simmah a pus acest cuvînt foarte arătat: „Doamne, întru bunăvoința Ta ai dat strămoșului meu stăpînire”, încît de aici se vede că pe acestea le grăiește ipostasul firii omenești către Stăpînul Hristos, Care i-a dăruit ei darul cel mare al vieții. 9 Către Tine, Doamne, voi striga și către Dumnezeul meu mă voi ruga. Ce folos este întru sîngele meu, cînd mă pogor eu întru stricăciune? Au doară se va mărturisi Ție țărîna, sau va vesti adevărul Tău? Și Fericitul Iezechia a rostit cuvintele acestea, după cum ne învață A patra istorie a Împăraților și proorocia prea-dumnezeiescului Isaia. Încă și firea omenească - nu toată, ci prin Sfinți - a strigat către Dumnezeu, zicînd la fel: Drept este a Te lăuda pe Tine, Făcătorul, și a răsplăti Ție pentru darurile Tale cu cuvinte mulțumitoare și bine-cunoscătoare. Acesta este lucrul osebit al celor vii, căci cum ar putea să cînte ale Tale faceri de bine cei ce se risipesc în țărînă și în praf și au pierdut lucrarea trupească? 10 Auzit-a Domnul, și m-a miluit, Domnul s-a făcut ajutorul meu. 11 Întors-ai plîngerea mea întru bucurie mie, rupt-ai sacul meu și m-ai încins cu veselie. 12 Ca să-Ți cînte Ție mărirea mea, nu mă voi umili. Iezechia a adus lui Dumnezeu rugăciunea asupra Asirienilor îmbrăcîndu-se cu sac. Tot așa, înainte de întruparea Mîntuitorului, firea omenească se îmbrăcase și ea cu chip de plîngere. Iar cei fără de minte, jelindu-se pentru morți și șezînd pe sac, nu voiesc nici acum a auzi prooroceștile graiuri, care strigă prea-arătat: „Rupt-ai sacul meu, și m-ai încins cu veselie și întors-ai plîngerea mea întru bucurie mie.” Că - precum Iezechia, primind făgăduința celor cincisprezece ani, s-a umplut de multă veselie - drept este ca și noi, primind nădejdea învierii, să nu plîngem pe cei ce s-au săvîrșit, ci să o așteptăm pe aceea cu inimă bună. Iar pe acest „ca să-Ți cînte Ție mărirea mea, nu mă voi umili”, Simmah l-a tălmăcit așa: „ca să Te cînte pe Tine, mărirea mea nu va tăcea”, în loc de: Cei ce au dobîndit atît de mare mărire se cuvine să nu tacă, ci să Te cînte și să Te laude pentru facerea de bine. Și, pentru că umilința pricinuiește tăcere, Cei Șaptezeci au pus „umilință” în loc de „tăcere”. Iezechia a dobîndit mărirea, atîtea zeci de mii primind pentru dînsul rana trimisă de Dumnezeu, și încă și soarele întorcîndu-se înapoi. Iar noi avem pricină de mai multă bună laudă, primind de la Dumnezeul tuturor atît de mare dragoste părintească: fiindcă „așa de mult a iubit Dumnezeu lumea, încît L-a dat pe Fiul Său cel Unul Născut, ca tot cel ce crede întru Dînsul să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” Doamne Dumnezeul meu, în veac mă voi mărturisi Ție. Că nu numai în viața de acum, ci și după înviere Îți voi aduce neîncetat laude, povestind darurile Tale cele mai presus de fire și negrăite. |
Psalm 30
TÎLCUIREA PSALMULUI 30 Întru sfîrșit, Psalmul lui David, de uimire. Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu mă rușinezi în veac! Zice: Păcatul m-a înfășurat cu rușine multă și Te rog ca aceasta să nu rămînă multă vreme întru mine, pentru nădejdea ce o am spre Tine. întru dreptatea Ta, izbăvește-mă și mă scoate! Să nu cauți - zice - la păcatul meu, ci la fărădelegea celor ce mă gonesc. Și, folosind dreapta Ta hotărîre, să mă izbăvești de primejdiile ce sînt puse asupră-mi. 2 Pleacă spre mine urechea Ta, grăbește de mă scoate! Auzind rugăciunea mea, dă-mi grabnic ajutorul! Fii mie Dumnezeu scutitor și casă de scăpare, ca să mă mîntuiești! 3 Că întărirea mea și scăparea mea ești Tu, Pe acestea le-a zis și întru al șaptesprezecelea Psalm, arătînd felurita purtare de grijă a lui Dumnezeu. Iar Achila și Simmah au tălmăcit „întărirea mea” prin: „piatra mea”. Și se pare că aici proorocescul cuvînt împreună-glăsuiește cu cel evanghelicesc, arătînd pe omul cel înțelept ce și-a zidit casa pe piatră, pe care, fiind întărită, nu a vătămat-o nici năvălirea și izbirea vînturilor, nici a ploilor și a rîurilor. și pentru numele Tău mă vei povățui și mă vei hrăni. Pe acest „mă vei hrăni”, Simmah l-a pus: „mă vei griji”. Și zice: Mă vei învrednici de purtarea de grijă cea în multe feluri, pentru numele Tău spre care am nădăjduit. Și prin toate graiurile care se tîlcuiesc învățăm smerenia cugetului lui, că nu a cerut să dobîndească dumnezeiescul ajutor pentru a sa faptă bună, ci pentru numele lui Dumnezeu, pentru dreptatea lui Dumnezeu și pentru nădejdea întru Dînsul. 4 Scoate-mă-vei din cursa aceasta pe care o au ascuns mie, că Tu ești scutitorul meu, Doamne! Prin acestea a arătat sfatul lui Ahitofel pornit asupra lui, după cum am zis mai-nainte. 5 În mîinile Tale voi pune duhul meu, izbăvitu-m-ai, Doamne Dumnezeul adevărului! Căzînd de multe ori în primejdii, m-am slobozit de acestea prin ajutorul Tău, de aceea arunc al meu suflet spre a Ta purtare de grijă. Că „mîini” numește aici iarăși purtarea de grijă. 6 Urît-ai pe toți cei ce păzesc deșertăciunile în zadar, Că aceia - zice - nu au nădăjduit întru Tine, ci au cugetat ale lor gînduri deșarte, și Te-ai obișnuit a Te întoarce cu totul de la unii ca aceștia. iar eu spre Domnul am nădăjduit. 7 Bucura-mă-voi și mă voi veseli de mila Ta, Fiind în primejdii, chem ajutorul Tău, și - dobîndindu-l pentru iubirea Ta de oameni - socotesc pricina bunătăților: că ai căutat spre smerenia mea, mîntuit-ai din nevoi sufletul meu. 8 Și nu m-ai închis în mîinile vrăjmașilor, pus-ai în loc desfătat picioarele mele. Și nu am greșit avînd de-a pururea gîndurile acestea, că - de multe ori căzînd întru pîndirile și bîntuielile vrăjmașilor și în lăuntrul lațurilor întinse mie împrejur - am scăpat de vînători. Că aceasta a zis-o „nu m-ai închis pe mine în mîinile vrăjmașului”. Și istoria ne învață că, fiind prins de Saul de multe ori și încă și închis în peșteră, a scăpat din mîinile aceluia. Iar altă dată s-a izbăvit de Gateeni, prefăcîndu-se nebun. 9 Miluiește-mă, Doamne, că mă necăjesc, tulburatu-s-a întru mînie ochiul meu, sufletul meu și pîntecele meu. Simmah a zis acest cuvînt așa: „Tulburatu-s-a pentru întărîtare ochiul meu.” Căci zice: Întărîtîndu-Te pe Tine cu păcatul, totdeauna sînt silit a lăcrima, și sufletul meu este plin de furtună și de gîlceavă. Iar „pîntece” a numit aici cămara gîndurilor, că gîndurile se tulbură, nu pîntecele. 10 Că s-a stins întru durere viața mea și anii mei - întru suspinuri. Toată viața mea - zice - mi-am cheltuit-o întru chinuri și lacrimi. Slăbit-a întru sărăcie vîrtutea mea și oasele mele s-au tulburat. Adică: Lipsa celor de nevoie a topit de tot trupul meu. Această lipsă o pomenește și istoria, zicînd: „Șobi, fiul lui Nahaș Amoniteanul, și Varzilai Galaaditeanul au adus lui David și norodului ce se găsea cu dînsul grîu, orz și făină, bob, linte și altele oarecare, zicînd că a flămînzit norodul și a slăbănogit, însetînd în pustie.” [COLOR=#800080][1][/COLOR]Versiune evreiască a Vechiului Testament, care nu a putut fi identificată de cercetătorii scrierilor Fericitului Teodorit. |
Psalm 30 (2)
11 La toți vrăjmașii mei m-am făcut ocară, și vecinilor mei foarte, și frică cunoscuților mei.
Zice: Vrăjmașii mei - întru inimă bună, iar eu sînt cu totul de rîs, bucurie celor de prin prejururi, și celor cunoscuți - frică. Învățîndu-ne aceasta, a adăugat mai descoperit: Cei ce mă vedeau afară au fugit de la mine, Că se temeau să se întîlnească cu mine, ca să nu cadă și ei în mîinile vrăjmașilor mei. 12 uitat am fost ca un mort de la inimă, făcutu-m-am ca un vas pierdut. Zice: S-au deznădăjduit de mine toți, ca de un vas pierdut și ca de un mort ce locuiește în mormînt. „Din necinstea vasului a arătat covîrșirea uitării, că zice: Precum acela - pierzîndu-se degrab din pomenirea celor ce l-au pierdut - se izgonește pentru prostime, așa sînt socotit și eu la dînșii, ca și cum n-aș fi nimic, nici am fost cîndva vrednic de vreun cuvînt.” 13 Că am auzit ocara multora din cei ce locuiesc prin prejur. Și nu le spun pe acestea socotindu-le și bănuindu-le, ci primind ocările cu urechile mele. Aici însemnează și ocările lui Semei[COLOR=#800080][1][/COLOR]. Cînd s-au adunat ei împreună asupra mea, ca să ia sufletul meu s-au sfătuit. 14 Iar eu spre Tine, Doamne, am nădăjduit. Zis-am: Tu ești Dumnezeul meu, 15 în mîinile Tale - sorții mei. Că aceia, adunîndu-se, măiestresc moartea mea, iar eu pe Tine Te știu Dumnezeu și ocîrmuitor. Că aceasta zice „în mîinile Tale - sorții mei”; ori, după ceilalți: „în mîinile Tale - vremile mele”, în loc de: Tu împarți fiecăruia cu sorți după cum voiești, și mîhniri și veselii, și le prefaci pe acestea iarăși după cum Ți se pare Ție. Pentru că „vremi”, ori „sorți”, numește schimbările lucrurilor: bogăția și sărăcia, robia și stăpînirea, pacea și războiul și celelalte asemenea. Izbăvește-mă din mîna vrăjmașilor mei și de cei ce mă gonesc! Apoi, arată chipul izbăvirii: 16 Arată fața Ta peste robul Tău, mîntuiește-mă pentru mila Ta! Pentru că, făcîndu-se mie arătarea Ta, toate cele de mîhnire îndată se vor dezlega și se vor risipi. 17 Doamne, să nu mă rușinez că Te-am chemat pe Tine, să se rușineze necredincioșii și să se pogoare în iad! Și de aici ne învățăm că păcatul are multă deosebire de păgînătate. Pentru aceea se roagă și marele David să se izbăvească de rușinea păcatului, iar cei ce viețuiesc întru păgînătate să fie trimiși cu rușine la moarte. 18 Mute să se facă buzele cele viclene, care grăiesc asupra dreptului fărădelege, cu mîndrie și cu defăimare! Aici mai-nainte grăiește moartea lui Ahitofel, care, fiind prieten și sfetnic al lui David, și-a arătat vicleșugul cel vechi și și-a pornit limba asupra celui ce cu nimic nu-l nedreptățise. Și după cuviință a numit „mîndrie” și „defăimare” sfatul aceluia, căci l-a ridicat pe copil asupra tatălui său spre junghiere. 19 Cum este de multă mulțimea bunătății Tale, Doamne, pe care o ai ascuns celor ce se tem de Tine! Iarăși l-a pus pe acest „cum” nu asemănător, ci întinzător, adică „cît”. Pentru aceea, Achila și Simmah au tălmăcit: „Ce multă este bunătatea Ta! - pe care ai ascuns-o învistierită celor ce se tem de Tine.“ Și graiul are această înțelegere: Tu, Stăpîne, ascunzi plățile și darurile de cei ce se tem de Tine, multe fiind acestea, mari și minunate, și îi lași a se lupta cu sudorile, cu ostenelile și ticăloșiile. Dar uneori le și descoperi darurile, făcîndu-i îndrăzneți pe nevoitori. Că a adăugat acest lucru: Făcut-ai purtare de grijă celor ce nădăjduiesc spre Tine înaintea fiilor oamenilor. Apoi, povestește cu de-amănuntul purtarea de grijă făcută lor: 20 Ascunde-vei pe dînșii întru ascunsul feței Tale de tulburarea oamenilor. Acoperi-vei pe ei în cort de împotriva-grăire a limbilor. Zice: Destulă este arătarea Ta - căci pe aceasta o numește „față” - ca să-i izbăvească pe dînșii de toată tulburarea și învăluirea omenească, și, prinși fiind în mijloc, să-i acopere ca întru oarecare cort și să-i facă nearătați. Această purtare de grijă a dobîndit-o și David cînd era gonit de Saul: fiind prins în mijlocul celor cumpliți, a dobîndit mîntuirea. Așa a scăpat și marele Elisei de Sirienii ce îl înconjuraseră, presărînd negură peste ochii lor.[COLOR=#800080][2][/COLOR]Și este cu putință a afla încă multe altele ca acestea întru dumnezeiasca Scriptură. 21 Bine este cuvîntat Domnul, că minunată a făcut mila Sa în cetatea îngrădirii. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Un netrebnic, vezi Cartea a doua a Împăraților, capitolul 16. [COLOR=#800080][2][/COLOR]Vezi Cartea a IV-a a Împăraților, 6:18. |
Psalm 30 (3) & psalm 31
Iar Simmah a zis acest stih așa: „Bine este cuvîntat Domnul, Cel ce a făcut slăvită mila Sa mie, ca într-o cetate îngrădită de jur-împrejur.” Și zice: Așa m-a înconjurat cu a Sa iubire de oameni, ca pe o cetate pe care locuitorii o împrejmuiesc cu ogradă tare.
22 Iar eu am zis întru uimirea mea: Lepădat m-am făcut de la fața ochilor Tăi! Pentru aceasta ai auzit glasul cererii mele cînd am strigat către Tine. Iar eu - zice - socoteam că m-am făcut departe de grija Ta după ce am căzut în păcat; dar, rugîndu-mă și auzind Tu cuvintele mele cele smerite, nu m-ai trecut cu vederea. Și după cuviință a numit păcatul „uimire”, pentru că, pe calea dreptății călătorind, a ieșit dintru aceea, s-a abătut, s-a poticnit și a căzut între tîlharii mîncători de cruziciuni. Și însuși acest lucru arată fapta bună a lui David, căci nu era obișnuit cu păcatul, ci a pătimit alunecarea ieșind doar puțin dintru acea voire. De aici, preface cuvîntul întru sfătuire, din cele pentru sine arătînd dumnezeiasca iubire de oameni și purtare de grijă: 23 Iubiți pe Domnul, toți cuvioșii Lui! - că adevărurile caută Domnul și răsplătește celor ce se mîndresc de prisos. Zice: Se cuvine ca voi, toți cei ce voiți a călători pe calea dumnezeiască, să iubiți cu sîrguință pe Stăpînitorul tuturor, Care folosește adevărul ca pe un dreptar și îi muncește pe cei ce au nemăsurată trufie. Că n-a zis așa prost: „celor ce se mîndresc”, ci: „celor ce se mîndresc de prisos”. Destul este și acest cuvînt a arăta dumnezeiasca bunătate: că suferă pe cei ce cugetă oarecum mai înalt, iar pe cei îngîmfați și umflați de trufie cu nesăturare îi dă la pedepsele cele potrivite. 24 Îmbărbătați-vă și să se întărească inima voastră, toți cei ce nădăjduiți spre Domnul! Deci: Știind acestea, cei ce străbateți viața de acum cu nădejdea cea dumnezeiască, întăriți sufletele voastre cu bărbăție și plecați-vă îndrumărilor Cîrmaciului. Această sfătuire ne este potrivită și nouă, celor ce avem mîngîierea prin nădejde. |
Psalm 32
TÎLCUIREA PSALMULUI 32 Nescris deasupra la Evrei. Cei 70 au pus-o pe aceasta, cînd au tălmăcit Psalmul: „Să nu cauți - zice - tîlcuire a deasupra-scrierii, că scriere-deasupra n-am aflat.” Și s-a zis Psalmul acesta de către Fericitul David pentru minunatul Iezechia, și s-a închipuit ca de la însuși Iezechia, îndemnînd norodul spre cîntare de laudă, după prea-slăvita biruință și după pierderea Asirienilor. Bucurați-vă, drepții, întru Domnul, În multe locuri, pe acest „bucurați-vă”, Achila și Simmah l-au tălmăcit: „lăudați”. celor drepți se cuvine laudă! Celor ce L-au cunoscut pe Dumnezeu și s-au izbăvit de înșelăciune li se potrivește a-L lăuda totdeauna pe Dînsul. Apoi, învață și cum li se cuvine să facă ei cîntarea de laudă: 2 Mărturisiți-vă Domnului în alăută, în psaltire cu zece strune cîntați-I Lui! 3 Cîntați-I Lui cîntare nouă, bine-cîntați-I Lui întru strigare! Însă acestea toate se săvîrșeau după slujba Legii, pentru că întrebuințau și alăute, și chimvale, și timpane și alte organe muzicești. Iar „strigare” este chiuire de biruință asupra celor ce fug de la cei ce-i biruiesc. Se potrivesc însă și nouă cele zise, înțelegîndu-se duhovnicește, și este cu putință a ne arăta pe noi înșine organ cu bun glas și prea-tocmit, lăudîndu-L pe Dumnezeu cu toate simțirile cele simțite și gîndite. 4 Că drept este cuvîntul Domnului, și toate lucrurile Lui - întru credință. Domnul tuturor - zice - le ocîrmuiește pe toate cu dreptate. Și a pus înaintea noastră privirea lucrurilor Lui, îndemnîndu-ne a crede, dar a nu iscodi mult cum s-au făcut. 5 Iubește milostenia și judecata Domnul, Pentru că ne poruncește a primi toate cele făcute de Dînsul fără iscodire, fără îndoieli, îngrijindu-ne de viață și împodobind-o pe aceasta cu milă și cu judecată. de mila Domnului este plin pămîntul. Ni se cuvine nouă - zice - a urma pe Făcătorul, că, precum El iconomisește cu milă și îi miluiește pe cei nedreptățiți, așa trebuie și noi a da judecată celor nedrepți, și milă - celor nedreptățiți. Așa, Iubitorul de oameni, Stăpînul nostru, a hotărît judecată asupra Asirienilor, iar pe noi ne-a învrednicit de cruțare și de iubirea de oameni. Apoi, povestind cele pentru dumnezeiasca Pronie, își mută cuvîntul către zidire și ne învață că, după ce a zidit toate, Dumnezeu le ocîrmuiește pe toate și grijește ca de niște făpturi ale Sale, iar nu ca de unele străine: 6 Cu Cuvîntul Domnului cerurile s-au întărit și cu Duhul gurii Lui - toate Puterile lor, Zice: Zidindu-le, nu a avut trebuință de osteneală și de vreme, ci i-a fost destul Lui la facere numai cuvîntul, că a zis: „Facă-se tărie! - și s-a făcut așa. Facă-se luminători pe tăria cerului! - și s-a făcut așa.” Deci aceasta este noima de deasupra a cuvîntului, care se potrivea Iudeilor de demult. Iar teologia cea adevărată ne arată cum a făcut Dumnezeu-Cuvîntul cerurile și cereștile Puteri, împreună cu Preasfîntul Duh. Aici proorocia mai-nainte apucă evangheliceasca dăscălie: și - precum dumnezeiescul Ioan, „Fiul Tunetului”, a învățat pe toată lumea că „întru început era Cuvîntul, și Cuvîntul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvîntul. Toate printr-Însul s-au făcut, și fără de Dînsul nu s-a făcut nimic din ceea ce s-a făcut” - tot așa mai-nainte propovăduiește și Fericitul David, zicînd: „Cu Cuvîntul Domnului cerurile s-au întărit și cu Duhul gurii Lui - toate Puterile lor.” Și nu dă lui Dumnezeu-Cuvîntul zidirea cerurilor, iar Preasfîntului Duh facerea Puterilor, ci zice că Dumnezeu-Cuvîntul și Sfîntul Duh le-au făcut și pe acestea, și pe acelea. Iar „Puteri” ale cerurilor, unora li se pare că sînt luminătorii de pe cer, iar alții au zis că sînt Puterile cele nevăzute. Mie mi se pare că a doua socoteală este mai adevărată: că, arătînd pe Dumnezeu ca Ziditor, nu ar fi pomenit numai zidirea cea văzută. 7 adunînd ca un foale apele mării, punînd în vistierii adîncurile. Că toată firea apelor o are închisă ca întru niște cămări ce sînt în locuri hotărîte, și, cînd voiește, o trage pe aceasta sus în aer și o adună în nori ca într-un foale. Pentru aceea zice: „ridicînd nori de la marginea pămîntului”. Și, în alt loc, iarăși zice dumnezeiasca Scriptură: „Cel ce cheamă la Sine apa mării și o varsă peste fața a tot pămîntul.” 8 Să se teamă de Domnul tot pămîntul și de Dînsul să se cutremure toți cei ce locuiesc în lume! 9 Că El a zis, și s-au făcut; El a poruncit, și s-au zidit. După ce a pomenit cerurile și Puterile nevăzute, apoi firea apelor, aduce în mijloc pămîntul și pe locuitorii lui, învățîndu-ne că făpturile Lui sînt, și poruncindu-le să se teamă, și să se cutremure de Făcătorul și să se plece voilor Lui. Căci pe acest „să se cutremure”, Simmah l-a zis: „se vor cucernici”, iar Achila: „se vor strînge și se vor sfii”, trimițînd evlavia lumii viitoare, după înomenirea, după Patima și după Învierea Stăpînului Hristos; căci, cînd a făcut cuvintele acestea, oamenii nici nu aveau evlavie. 10 Domnul risipește sfaturile neamurilor, și leapădă gîndurile noroadelor și leapădă sfaturile boierilor. 11 Iar sfatul Domnului în veac rămîne, gîndurile inimii Lui - în neam și în neam. Cele zise au tîlcuire îndoită: fiindcă a risipit nu numai sfaturile Asirienilor - ale lui Senaherim și ale lui Rampsak, arătînd puterea și adevărul sfatului Său - ci a risipit și ridicările neamurilor de prin lume asupra Apostolilor, și a făcut arătată tuturor tăria puterii Sale. Că acest lucru l-a însemnat cuvîntul proorocesc zicînd: „gîndurile inimii Lui - în neam și în neam.” Pomenirea celor două neamuri ne învață și cele ce s-au făcut atunci, și cele ce vor fi după acestea. 12 Fericit este neamul acela, al căruia Domnul este Dumnezeul lui, norodul pe care l-a ales spre moștenire Lui-Și. Se cuvine - zice - a ferici nu pe cei îndestulați de bogăție, ci pe cei ce se bizuie lui Dumnezeu și dobîndesc ajutorul de la Dînsul. Iar „norod ales”, numit „moștenire a lui Dumnezeu”, de demult era cel iudaicesc, iar apoi cel ce s-a ales din neamuri și a primit razele credinței, că zice: „Cere, și Îți voi da Ție neamurile moștenirea Ta, și biruința Ta - marginile pămîntului.” 13 Din cer a privit Domnul, văzut-a pe toți fiii oamenilor. 14 Din lăcașul Său cel gata a căutat peste toți cei ce locuiesc pe pămînt Pe acestea le-a zis și întru al 13-lea Psalm, făcînd aceeași mai-nainte grăire. Și - de vreme ce a zis: „a căutat” - a adăugat prea-cu potrivire, ca să nu socotească cineva că nu știe El cele lucrate de oameni: 15 Cel ce a zidit deosebi inimile lor, Cel ce cunoaște toate lucrurile lor. Am spus – zice - că „a căutat Dumnezeul tuturor”, nu ca și cum n-ar fi știut și ar fi voit a Se înștiința, ci ca Cel ce judecă și izbîndește. Căci cum ar fi cu putință să nu știe mișcările sufletului Cel ce l-a făcut pe acesta? Că a pus: „inimile”, în locul „cuvîntării”. 16 Nu se mîntuiește împăratul pentru multă puterea lui și uriașul nu se va mîntui întru mulțimea tăriei lui. |
Psalm 32 (2)
17 Mincinos este calul spre mîntuire, și întru mulțimea puterii lui nu se va mîntui.
Ne-am învățat prin înseși lucrurile că nu se cade a ne bizui nici puterii trupului, nici bărbăției sufletului, nici iuțimii calului, nici mulțimii supușilor; căci, fiind bogat cu toate acestea, Senaherim nimic nu s-a folosit, ci a primit desăvîrșita pierzare. Deci, Proorocule, arată-ne ce ni se cuvine a face! 18 Iată, ochii Domnului - peste cei ce se tem de Dînsul, peste cei ce nădăjduiesc spre mila Lui, 19 ca să izbăvească din moarte sufletele lor și să-i hrănească pe dînșii în foamete. Buna-credință - zice - este pricinuitoare a tuturor bunătăților, că trage spre sine dumnezeiasca purtare de grijă, oprește moartea și lipsa ce vine asupră și dăruiește îndestularea bunătăților. Și este cu putință ca cei închiși în vremea înconjurării aceleia să fi fost întru lipsa celor de nevoie, iar apoi, prin pierzarea neprietenilor, să se fi izbăvit și de această primejdie. 20 Și sufletul nostru așteaptă pe Domnul, că ajutorul și scutitorul nostru este. 21 Că întru Dînsul se va veseli inima noastră, și întru numele cel sfînt al Lui am nădăjduit. Deci, dobîndind atîtea bunătăți, avem întărită nădejde spre Dumnezeu și așteptăm de-a pururea ajutor de la Dînsul, că El ne-a dăruit și veselia de acum. Apoi, după ce a zis: „Întru numele cel sfînt al Lui am nădăjduit”, se roagă să ia milă deopotrivă cu nădejdea: 22 Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit spre Tine! Însă cuvîntul e foarte îndrăzneț înaintea oamenilor din vremea noastră, căci cine a nădăjduit așa? - încît să zică cu îndrăzneală: Măsoară mila Ta cu a mea nădejde! Dar, întru Sfințitele Evanghelii, Stăpînul ne-a învățat aceasta: „Cu ce măsură veți măsura, se va măsura vouă.” Deci: nădejde întreagă, desăvîrșită și curată! - și cealaltă viață a noastră să o cîștigăm potrivit nădejdii, ca să dobîndim și multă milă. |
Psalm 33
TÎLCUIREA PSALMULUI 33 Psalmul lui David, cînd și-a schimbat fața sa înaintea lui Avimeleh, și l-a slobozit pe el și s-a dus. Văzînd dumnezeiescul David amara și zavistnica socoteală a lui Saul, și făcîndu-și-l sfetnic pe minunatul Ionatan[COLOR=#800080][1][/COLOR], a fugit și a apucat spre cetatea Nobe. Deci acolo, întîlnindu-se cu Avimeleh preotul, a tăinuit fuga și a zis că s-a trimis de către împăratul la oarecare trebuință de nevoie. Și, cerînd pîini, n-a aflat altele, fără numai pe cele ce se împărțeau preoților, și pe acestea le-a luat, dîndu-le preotul afară de porunca Legii, căci numai preoților se împărțea hrana aceasta. Dar aici mai-nainte s-au scris și s-au însemnat tainele darului și mai-înainte s-au deschis credincioșilor ușile dumnezeieștii iubiri de cinste: că nu numai preoților s-a hotărît dumnezeiasca hrană, ci stă pusă înainte tuturor celor ce voiesc împărtășirea celor dumnezeiești. Tot atunci, marele David a luat și sabia lui Goliat, pe care o dăruise lui Dumnezeu, ca pe o pîrgă din războiul acela. Iar „Avimeleh” l-a numit pe Aviatar, ca pe unul cu două nume. Și - de vreme ce nu a făcut cunoscută preotului fuga, ci a zis că venise pentru a săvîrși oarecare trebuință împărătească - se zice că David „și-a schimbat fața”, fiindcă nu a rostit adevărul, cum îi era obiceiul, ci a luat altă față în locul celei obișnuite. Însă oarecari din scriitori au dat altă pricină Psalmului, zicînd că David și-a schimbat fața cînd a intrat către Achiș[COLOR=#800080][2][/COLOR], iar apoi, temîndu-se de vrăjmășiile celor de altă seminție, s-a făcut că se îndrăcește și așa s-a izbăvit. Dar graiurile Psalmului nu au nici o împreună-glăsuire cu pricina aceasta, ci se potrivesc celor mai sus zise, după cum, ajutînd Dumnezeu, se va arăta îndată. Bine voi cuvînta pe Domnul în toată vremea, pururea - lauda Lui în gura mea. Zice: Fugind și gonind, și întru bună-norocire, și întru rea-norocire, Îl laud pe Stăpînul meu. 2 Întru Domnul se va lăuda sufletul meu. El m-a făcut strălucit și mă va face vestit. Să audă cei blînzi și să se veselească: 3 Măriți pe Domnul cu mine și să înălțăm numele Lui împreună! Nu suferă să aducă lauda singur, ci pe cei ce sînt împărtășiți de blîndețe îi face părtași ai cîntării de laudă. Apoi, arată și pricina mulțumirii: 4 Căutat-am pe Domnul, și m-a auzit și din toate necazurile mele m-a izbăvit. Rugatu-L-am pe Dînsul - zice - și m-am ridicat deasupra primejdiilor. 5 Apropiați-vă către Dînsul, și vă luminați și fețele voastre nu se vor rușina! Că cel ce se apropie la Dînsul cu credință primește raze de lumină gîndită, după cum s-a proslăvit la față și marele Moisi. Aceasta o zisese David și mai înainte: „Însemnatu-s-a peste noi lumina feței Tale, Doamne”. Îndemnînd așa pe cei de un nărav, întîi se pune pe sine înaintea lor chip și pildă: 6 Săracul acesta a strigat, și Domnul l-a auzit pe dînsul și din toate necazurile lui l-a mîntuit pe el. Învățați-vă - zice - din cele întîmplate mie a nădăjdui spre Dumnezeul tuturor: că pe mine, cel ce eram prost și cioban, m-a învrednicit purtării Sale de grijă și m-a ridicat deasupra vrăjmașilor mei. 7 Tăbărî-va Îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de Dînsul și-i va izbăvi pe ei. Împreună-glăsuiesc cu acestea și graiurile Apostolului, care zice pentru Îngeri așa: „Au nu toți sînt duhuri slujitoare, care spre slujbă se trimit pentru cei ce vor să moștenească mîntuirea?” Așa a zis și Fericitul Iacov, rugîndu-se: „Îngerul ce m-a izbăvit din toate relele…” Așa a zis și Patriarhul Avraam către sluga sa: „Domnul Dumnezeu va trimite pe Îngerul Său înaintea feței tale, și de acolo vei lua muiere fiului meu Isaac.” Așa zice Fericitul Zaharia: „Îngerul cel ce grăiește întru mine...” 8 Gustați, și vedeți că bun este Domnul, fericit este bărbatul care nădăjduiește spre Dînsul! După ce a zis: „Apropiați-vă către Dînsul și vă luminați!”, acum îndeamnă: Gustați și învățați-vă bunătatea Stăpînului, că de aici veți culege fericire. Însă se cuvine a ști că judecata și înțelegerea aceasta li se potrivește Iudeilor de demult, dar înțelesul ascuns întru adîncul slovei însemnează darul dumnezeieștilor Taine. Că adevărata luminare se face întru cei ce se apropie prin Preasfîntul Botez, iar gustarea hranei celei de viață făcătoare dezvăluie bunătatea Mîntuitorului. Căci ce altceva arată așa de luminat iubirea Lui de oameni, precum Crucea, și Patima, și moartea pentru noi și a se face hrana și izvorul oilor Sale? 9 Temeți-vă de Domnul, toți Sfinții Lui, că nu este lipsă celor ce se tem de Dînsul. 10 Bogații au sărăcit și au flămînzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele. Acestea sînt împreună-glăsuitoare cu cele zise mai sus, sfătuind pe cei ce s-au sfințit prin Botez să amestece dragostea cu frica și să aștepte belșugul celor bune de la singur Dumnezeu. Pentru că bogăția are multe schimbări, și cel ce este astăzi bogat se schimbă după puțin întru sărăcie. Și Iudeii, fiind de demult bogați cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, au sărăcit și au flămînzit după ce n-au mai crezut, iar neamurile ce au crezut au primit de la Dumnezeu belșugul bunătăților. |
Psalm 33 (2)
11 Veniți, fiilor, ascultați-mă pe mine: Frica Domnului voi învăța pe voi.
12 Cine este omul care voiește viața și iubește să vadă zile bune? După ce a pus mai-nainte, ca pe un semn vrednic de iubit, viața cea fără de scîrbă și pe cea întreit dorită, de aici ne îndeamnă către nevoințe: 13 Oprește-ți limba ta de la rău și buzele tale, ca să nu grăiască vicleșug! 14 Ferește-te de rău, și fă bine, caută pacea și o urmează pe dînsa! Mai întîi oprește răutatea; apoi, ne poruncește a folosi felurile faptei bune. Și întîi limba, ca pe un mădular lesne alunecos, ne poruncește a o curăți de tot vicleșugul și răutatea. Și cu limba împreună - buzele, fiindcă și ele sînt ajutătoare la pornirile aceleia. Al doilea, legiuiește lucrarea cea bună, că zice: Fă bine! Dar care este capul bunătăților? „Caută pacea și o urmează pe dînsa!” Îmbrățișînd pacea către toți, cel pașnic nu jefuiește pe ascuns cele ale aproapelui, nu îndrăznește a face ucideri, nu bîntuiește nunți străine[COLOR=#800080][3][/COLOR], nu grăiește de rău, nu lucrează lucru rău. Face bine, poartă de grijă, împărtășește, ajută, împreună se primejduiește, împreună se nevoiește. Așa este dragostea curată și prietenia adevărată. Apoi, iarăși arată rodul acestora: 15 Ochii Domnului - spre cei drepți, și urechile Lui - spre rugăciunea lor. Zice: Cei ce lucrează acestea se privesc de Stăpînul Dumnezeu și, cerînd ei cele bune, își dobîndesc cererile. După aceea, întărește cele zise prin cea împotrivă: 16 Iar fața Domnului - asupra celor ce fac rele, ca să piardă de pe pămînt pomenirea lor. Vede - zice - și pe cei ce îndrăznesc a lucra cele împotrivnice și scoate asupra lor hotărîrea desăvîrșitei pierzări. 17 Strigat-au drepții, și Domnul i-a auzit pe ei și din toate necazurile i-a izbăvit pe ei. 18 Aproape este Domnul de cei zdrobiți cu inima și pe cei smeriți cu duhul îi va mîntui. Stăpînul - zice - le este de față celor drepți și primește cu dragoste rugăciunile acestora, dar mai cu osebire se îngrijește de cei ce au cuget smerit- că pe aceștia i-a numit „zdrobiți cu inima”. Și în alt Psalm zice acest cuvînt: „Inima zdrobită și smerită, Dumnezeu nu o va urgisi.” 19 Multe sînt necazurile drepților, și din toate acelea va izbăvi pe ei Domnul. 20 Păzește Domnul toate oasele lor, nici unul dintr-însele nu se va zdrobi. Că îi sloboade pe dînșii să cadă întru ispita necazurilor, dar îi arată mai puternici și mai înalți decît primejdiile ce li se întîmplă, întărind gîndurile lor și vîrtoși făcîndu-i, „oase” numind gîndurile. Fiindcă - precum trupul se poartă de către oase, ca de niște mai tari - așa și sufletul dobîndește mîntuirea prin gînduri. 21 Moartea păcătoșilor este rea și cei ce urăsc pe dreptul vor greși. 22 Izbăvi-va Domnul sufletele robilor Săi și nu vor greși toți cei ce nădăjduiesc spre Dînsul. Deci îndrăgitorii faptei bune atîtea bunătăți vor cîștiga, iar cei ce viețuiesc întru răutate vor primi sfîrșitul potrivit cu viața, și rău va fi sfîrșitul relei viețuiri. Iar cei ce au ales slujba lui Dumnezeu și au cîștigat nădejdea spre Dînsul vor dobîndi de la Dînsul mîntuirea, fiindcă nicidecum nu suferă a greși împotriva legilor puse de Dînsul. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Fiul lui Saul. [COLOR=#800080][2][/COLOR]Împăratul Gateenilor, care l-a adăpostit pe David de urgia lui Saul (vezi Cartea întîi a Împăraților, capitolul 21). [COLOR=#800080][3][/COLOR]Adică nu prea-curvește, nu curvește cu nevasta altuia. |
Psalm 34
TÎLCUIREA PSALMULUI 34 Psalmul lui David. Fericitul David a zis Psalmul acesta tot pe cînd se gonea de Saul, pomenind viclenia lui Doeg Idumeul, care a vestit lui Saul cele pentru Avimeleh preotul și s-a făcut pricinuitor al multei aceleia ucideri.[COLOR=#800080][1][/COLOR]Pomenește încă și pe Zifei și pe ceilalți care îl vesteau lui Saul pe David, după cum ne învață înseși graiurile. Judecă, Doamne, pe cei ce-mi fac mie strîmbătate, dă război cu cei ce îmi dau război mie! Bună este rînduiala celor zise și cuvenită rugăciunii dreptului,că a cerut să judece Dumnezeul tuturor, apoi să aducă hotărîrea pedepsei. 2 Apucă armă și pavăză și Te scoală spre ajutorul meu! 3 Varsă sabie și închide calea împotriva celor ce mă gonesc! După ce a pomenit războiul, a trebuit să adauge și felurile armelor, înfricoșînd prin chipul atot-într-armării pe cei ce trăiesc întru răutate. Că Dumnezeu, pedepsind pe cei nedrepți, nici n-a folosit atîtea arme vreodată, ci destul Îi este Lui cuvîntul spre pedeapsa cea mai de pe urmă. Zi sufletului meu: Mîntuirea ta sînt Eu. Adică: Destul îmi este mie cuvîntul Tău spre mîntuire. Că, pomenind de arme, Proorocul ne-a învățat după cuviință că Dumnezeu nu are trebuință de ele, ci numai cu singur cuvîntul pe aceia îi muncește, iar acestora le face bine. 4 Să se rușineze și să se înfrunteze toți cei ce caută sufletul meu, să se întoarcă înapoi și să se rușineze cei ce-mi gîndesc mie rele! Să fie învinuiți - zice - dintru acelea pe care le măiestresc și să li se facă lor rușinea roadă a răutății lor. 5 Facă-se ca praful înaintea feței vîntului și Îngerul Domnului necăjească-i pe dînșii! Și în Psalmul dintîi a pus aceasta, zicînd: „Nu așa - necredincioșii, nu așa; ci ca praful ce-l spulberă vîntul de pe fața pămîntului.” 6 Facă-se calea lor întuneric și lunecare și Îngerul Domnului gonească-i pe dînșii! Zice: Întoarce-i pe dînșii în fugă, încredințînd gonirea lor nevăzuților Îngeri. Așa aflăm pe Asirieni că s-au ucis de Înger. Tot pierzătorul i-a omorît și pe cei întîi-născuți ai Egiptenilor. Iar „întuneric” și „alunecare” numește căderea, căci cad și cei ce se poticnesc, și cei ce alunecă. Și, arătînd dreptatea rugăciunii, adaugă: 7 Că în zadar au ascuns mie stricăciunea lațului lor, în deșert au ocărît sufletul meu. Că vrăjmășii nedrepte nutresc asupra mea - zice. Iar pe acest „au ocărît”, Simmah l-a zis: „dedesubt au săpat”, și însemnează ascunsa pierzare ce i se gătea. 8 Să-i vină lui cursa pe care nu o știe, și prinzătoarea pe care a ascuns-o să-l prindă pe dînsul, și în cursă să cadă! Să cadă - zice - întru acelea pe care le gătesc, și să se prindă întru lațurile lor și să pătimească neașteptată vînare. Că acest lucru l-a zis „cursa pe care nu o știe”. 9 Iar sufletul meu se va bucura de Domnul, veseli-se-va de mîntuirea Lui. 10 Toate oasele mele vor zice: Doamne Doamne, cine este asemenea Ție? Iar eu voi dobîndi îndulcire și veselie pentru bunătățile Tale, Stăpîne, și cu toate mădularele mele voi striga că numai Tu singur ești Dumnezeu. Pentru că acest „cine este asemenea Ție?” arată că numai Tu singur ești Dumnezeu, Care ai stăpînire peste toate. Cel ce izbăvește pe săracul din mîna celor mai tari decît dînsul și pe mișelul[COLOR=#800080][2][/COLOR]de la cei ce-l răpesc pe dînsul. Că nu lași să se înconjure de cei mai puternici cei mai săraci, ci pe aceia îi strîmtorezi, iar acestora le izbîndești. 11 Sculîndu-se asupra mea martori nedrepți, de cele ce nu știam m-au întrebat. Zice: M-au clevetit, fiind învinuit de cele ce nici nu le-am gîndit. Că - de vreme ce Saul, împuns de zavistie, îl bănuia pe el (pe David) că se va face tiran și pentru aceasta îi da război - zavistnicii nu încetau cosînd clevetiri împotriva lui. Pe aceștia îi numește „martori mincinoși”. Dintru aceștia era Doeg, dintru aceștia erau Zifeii și alții mulți afară de ei. 12 Răsplătit-au mie rele pentru bune și nerodire sufletului meu. Eu - zice - l-am ucis pe Goliat, care se îndîrjea și se fălea asupra a tot norodul, și de multe ori i-am biruit pe cei de altă seminție și cu zicători și cîntece duhovnicești îl slobozeam pe rege de drăceasca nebunie, iar el nu încetează dîndu-mi război, vrînd să mă dea morții și uitării. Că „nerodire” a numit uitarea, fiindcă prin copii se păzește pomenirea. Și pentru aceea zice și Dumnezeul tuturor, prin Isaia Proorocul: „Să nu zică famenul: Eu sînt lemn uscat. Că acestea zice Domnul famenilor celor aleși: Acelea pe care Eu le voiesc, le voi da lor în casa Mea, și în zidul Meu loc minunat, și nume bun, mai înalt decît al fiilor și al fiicelor.” 13 Iar eu, cînd mă supărau ei, m-am îmbrăcat cu sac și am smerit cu post sufletul meu. Și rugăciunea mea în sînul meu se va întoarce. De aici, ne învățăm cum se cuvine a dezlega primejdiile, căci zice: Îmbrăcîndu-mă cu sac și topindu-mă cu post, aduceam rugăciune lui Dumnezeu și primeam roadele cererii mele. Pentru că aceasta însemnează „și rugăciunea mea în sînul meu se va întoarce”, în loc de: Rugîndu-mă, am primit de la Dumnezeu cererile, și am umplut sînul meu. 14 Ca unui vecin, ca unui frate al nostru, așa bine i-am făcut spre plăcere. Ca și cum aș plînge și m-aș mîhni, așa m-am smerit. Zice: Toată slujba i-am adus-o lui ca unui frate adevărat, și am urmat smerenia celui ce plînge și se mîhnește, nesuferind să mă laud pentru isprăvile cele bune. Aceasta ne învață și istoria, pentru că, după ce Saul a zis: „Tu ești, fiule Davide?”, el a răspuns: „Robul tău sînt, domnule împărate” și iarăși: „Pentru ce gonește domnul meu împăratul în urma unui cîine mort și a unui purice?” |
Psalm 34 - 2
15 Și asupra mea s-au veselit și s-au adunat, adunatu-s-au peste mine bătăi, și nu am cunoscut.
Iar ei au venit asupră-mi cu mulțime, nădăjduind să mă ucidă, și m-au năpădit de năprasnă, ispitindu-se a mă prinde, iar eu nu știam. Pentru că pe acest „s-au adunat asupra mea bătăi, și n-am cunoscut”, Simmah l-a tîlcuit așa: „Se adunau asupra mea bătăuși, și eu nu știam.” Despărțitu-s-au, și nu s-au umilit. Înșelîndu-se - zice - de nădejdea lor și risipindu-se, nu s-au căit pentru reaua sfătuire, ci iarăși s-au apucat de acelea: 16 Ispititu-m-au, batjocoritu-m-au cu batjocură, scrîșnit-au asupra mea cu dinții lor. Zice: S-au sîrguit a face toată cercarea, voind să-și împlinească mînia: uneori se ispiteau a mă vîna cu cuvinte amăgitoare, iar alteori răcneau ca niște lei, dorind a mă ucide. 17 Doamne, cînd vei vedea? Însă aceasta nu a zis-o cerînd socoteală, ci dorind ajutorul: Cînd Te vei arăta asupră-mi - zice - și îmi vei izbîndi mie, celui nedreptățit? 18 Întoarce sufletul meu de la fapta lor cea rea! Adică: Arată sufletul meu mai înalt decît măiestriile lor. Izbăvește de lei pe cel unul născut al meu! După ce a zis mai sus: „Scrîșnit-au asupra mea cu dinții lor”, după cuviință i-a și numit pe dînșii „lei”, că osebit lucru le este leilor scrîșnirea, mustrînd socoteala lor cea mîncătoare de sînge și sălbatică. Iar pe „cel unul născut al meu”, Simmah l-a zis: „singurătatea mea”, în loc de: „cea pustie de tot ajutorul omenesc”. 19 Mărturisi-mă-voi Ție, Doamne, întru adunare multă, întru norod greu Te voi lăuda. Iar pe acest „întru norod greu Te voi lăuda”, Simmah l-a zis: „întru norod prea-mult”. Și aceasta era mai-nainte grăire, care și-a primit sfîrșitul: că, prin cei ce au crezut, dumnezeiescul David laudă pe Dumnezeu în tot pămîntul și marea, fiindcă „adunare multă” și „norod prea-mult” numește bisericile din lume. 20 Să nu se bucure de mine cei ce îmi vrăjmășesc mie cu nedreptate, cei ce mă urăsc în zadar și fac semn cu ochii. Aici iarăși a făcut pomenire de cei ce întărîtau pe Saul, care se fățărniceau prieteni, dar le lucrau pe ale vrăjmașilor. Și, prin cele de aici înainte, le-a zis mai descoperit pe acestea: 21 Că mie cele de pace îmi grăiau, și spre mînie vicleșuguri gîndeau. Că, rostind cuvinte prietenești, se ispiteau a ascunde mînia ca și în pămînt, avînd mintea plină de vicleșug. 22 Lărgit-au asupra mea gura lor, zis-au: Bine, bine, văzut-au ochii noștri! Și, după ce m-au văzut că am simțit vrăjmășia lor, și-au descoperit vrăjmășia lor ascunsă, veselindu-se cu glas de primejdiile mele. 23 Văzut-ai, Doamne, să nu taci! Doamne, să nu Te depărtezi de la mine! 24 Scoală-Te, Doamne, și ia aminte la judecata mea, Dumnezeul meu și Domnul meu, spre îndreptarea mea. Judecător ești, Stăpîne, privești peste toate și nimic nu scapă de privirea Ta; să nu treci cu vederea cele lucrate, nici să mă faci pustiu de purtarea Ta de grijă, ci judecă și dă hotărîre degrabă. Acest lucru arată și cele ce urmează: [COLOR=#800080][1][/COLOR]În nebunia lui, Saul i-a poruncit lui Doeg să-i ucidă pe toți preoții Domnului din casa lui Avimeleh, în număr de 85, și cetatea preoțească Nobe să o treacă prin ascuțișul sabiei (vezi Cartea Întîi a Împăraților, capitolul 22). [COLOR=#800080][2][/COLOR]sărman, umil |
Psalm 34 (3)
25 Judecă-mă, Doamne, după dreptatea Ta, Doamne Dumnezeul meu, și să nu se bucure de mine vrăjmașii mei!
26 Să nu zică întru inimile lor: Bine, bine este sufletului nostru! - nici să zică: Înghițitu-l-am pe dînsul! O Stăpîne, dacă vei întîrzia judecata, aceia mă vor batjocori iarăși, și vor face chinurile mele pricină de veselie și de îndulcire, și a mea rea-norocire o vor socoti buna lor norocire. 27 Să se rușineze și să se înfrunteze împreună toți cei ce se bucură de relele mele; îmbrace-se cu rușine și cu înfruntare cei ce grăiesc mari asupra mea! Potrivită este rușinea celor ce batjocoresc pe cei de aproape, și pe aceasta a dorit-o Proorocul celor ce sînt trufași și mari-grăitori. 28 Să se bucure și să se veselească cei ce voiesc dreptatea mea și să zică pururea „Mărească-Se Domnul!” cei ce voiesc pacea robului Lui. Zice: Bucurîndu-se și veselindu-se să fie cei ce îmi voiesc cele bune și pace. Și, după ce vor vedea că am dobîndit-o, Te vor lăuda pe Tine, Stăpînul. 29 Și limba mea va cugeta dreptatea Ta, toată ziua lauda Ta. Iar eu, dobîndind a Ta purtare de grijă, voi cugeta la toate poruncile Tale noaptea și ziua și totdeauna voi lăuda facerile Tale de bine. Căci pe acest „toată ziua”, Simmah l-a zis: „în toate zilele”, însemnînd prin aceasta necurmarea. Deci Psalmul acesta s-a sfîrșit. Iar eu rog pe cititori să nu se vatăme din rugăciunea dreptului, nici să ia de aici pricină de blestem asupra vrăjmașilor, ci să știe că Proorocul urma Legii celei vechi, nu Evangheliei, iar Legea îi poruncea să iubească pe aproapele și să-i urască pe vrăjmași. Iar Stăpînul Hristos, arătînd fapta bună cea prea-desăvîrșită, a zis: „S-a zis celor de demult: Vei iubi pe aproapele tău și vei urî pe vrăjmașul tău! Iar Eu zic vouă: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvîntați pe cei ce vă gonesc pe voi!” Asemenea acestora a zis și dumnezeiescul Apostol: „Binecuvîntați-i, și nu-i blestemați!” Deci, căutînd voi către această deosebire, cunoașteți ce se potrivește Legii și ce - Darului. Și, dealtfel, nici Fericitul David nu a vorbit blestemîndu-i pe aceștia, ci mai-nainte grăia cu proorocie cele ce aveau să fie negreșit. Iar că nici el, urmînd evangheliceasca punere de lege, nu i-a muncit pe cei ce îl nedreptățeau, ascultați-l pe dînsul zicînd: „De am răsplătit celor ce îmi răsplătesc mie rele, să cad de la vrăjmașii mei deșert, să gonească vrăjmașul sufletul meu, și să-l prindă, și să calce în pămînt viața mea și slava mea în țărînă să o așeze.” Și nu le-a zis pe acestea fără să le facă, pentru că a pus sfîrșit cuvintelor și a arătat lucrurile mai luminate decît graiurile: că, de două ori dobîndindu-l în mînă pe vrăjmaș, nu numai că nu l-a ucis, ci i-a și oprit pe cei ce voiau a-l ucide. Și, după ce Saul a căzut în război, David îl tînguia cu amar, iar pe cel ce i-a vestit moartea, care se bucura și se semețea că l-a ucis pe împărat, l-a dat morții. Și am fost silit a le grăi pe acestea, pentru ca cei ce blestemă și îl aduc în mijloc pe dumnezeiescul David să aibă ca întîi chip și pildă de folos filosofia cea prea-mare a lui. |
Psalm 35
TÎLCUIREA PSALMULUI 35 Întru sfîrșit, lui David, robului Domnului. Zis-a călcătorul de lege să greșească întru sine. Zice: Cel ce este crescut și hrănit întru răutate socotește că nimeni nu vede sfaturile ascunse ale sufletului său. Pentru că acest „zis-a” e în loc de: „i se pare și socotește.” Nu este frica lui Dumnezeu înaintea ochilor lui. Iar pricina unei asemenea nesimțiri e că nu se teme de Stăpînul ce privește peste toate. 2 Că a viclenit înaintea Lui, ca să afle fărădelegea sa și să urască. Zice: Așa s-a răsturnat pe sine și a lepădat frica lui Dumnezeu dinaintea ochilor săi, încît - fiind arătată fărădelegea lui, văzută și aflată de toți, și pentru aceasta vrednică de urîciune - s-a dat pe sine neînduplecat la fărădelege. Și de bună voie are această necunoștință, fiindcă nu voiește să gîndească cele făcute și să urască pe cele rele. 3 Graiurile gurii lui - fărădelegea și vicleșugul. N-a voit să priceapă să facă bine, 4 fărădelege a gîndit întru așternutul său, stătut-a în toată calea cea rea și răutatea nu a urît-o. Acela - zice - rostește cuvinte golite de adevăr și împletite cu vicleșug și nu voiește a cunoaște cuviința, ci noaptea măiestrește rele și viclene asupra vecinului, iar ziua se ispitește a-și împlini sfaturile. Iar pricina acestui lucru este că el nu se îngrețoșează și nu se întoarce cu totul dinspre răutate și viclenie. Pentru că acest „răutatea nu a urît-o” e pus în loc de: „nu s-a îngrețoșat de răutate”, fiindcă și pe idoli dumnezeiasca Scriptură îi numește uneori „îngrețoșări”, iar alteori „urîciuni”. Achila a tălmăcit acest grai, zicînd: „nu a lepădat-o”, Simmah: „nu a defăimat-o”, iar Teodotion: „nu a împins-o de la sine”. 5 Doamne, în cer este mila Ta și adevărul Tău - pînă la nori. 6 Și dreptatea Ta - ca munții lui Dumnezeu, Deci aceia se apucă a lucra unele ca acestea ca și cum nimeni n-ar privi asupră-le, iar Tu, Stăpîne, ai și milă nemăsurată, și adevăr nemăsurat și dreptate asemănată cu munții cei prea-mari. Și ajunge adevărul Tău pînă la oameni și, prin Prooroci, ca prin niște nori, dăruiește lor mîntuitoarea ploaie. judecățile Tale - adînc mult. Și, avînd atît de mare adevăr și dreptate, nu știu pentru ce rabzi îndelung! Judecățile Tale urmează adîncul cel nevăzut, că - precum străfundul aceluia este ascuns oamenilor - așa nepătrunsă este înțelegerea judecăților Tale. Oamenii și dobitoacele vei mîntui, Doamne, Și care este pricina acestui lucru? 7 că ai înmulțit mila Ta, Dumnezeule. Că pînă și la dobitoace ajunge iubirea Ta, încît nu numai pe oameni, ci și pe cele făcute pentru om le hrănești, făcîndu-le oamenilor bine și prin acestea. Iar fiii oamenilor întru acoperămîntul aripilor Tale vor nădăjdui. Cuvîntul acesta are proorocie a schimbării făcute după înomenirea Mîntuitorului nostru, că nu a zis: „au nădăjduit”, ci: „vor nădăjdui”. 8 Îmbăta-se-vor din grăsimea casei Tale, și cu izvorul desfătării Tale vei adăpa pe dînșii. Zice: Văzînd rodirea bunătăților odrăslind în casa Ta, firea oamenilor va alerga către Tine. Iar prin aceste bunătăți însemnează nu numai apele dumnezeieștii învățături, ci și îndulcirea hranei celei de taină. A însemnat dăruirea atîtor bunătăți cu „izvorul”, pentru că aceasta nu s-a dat oamenilor din început, și îi îndeamnă pe toți să se apropie și să bea, fiindcă nu este rîu, care curge totdeauna, ci izvor, care curge la o vreme. Astfel, cei ce nu se apropie întru vremea de acum, după ducerea de aici nu mai dobîndesc dumnezeieștile ape. Și - arătînd că izvorîrea bunătăților este curgătoare din fire, adică de-a pururea, dar izvor se face după iconomii, în bună vreme - a adăugat: 9 Că la Tine este Izvorul Vieții, Aici ne descoperă arătat taina Sfintei Treimi, că „Izvor al Vieții” L-a numit pe Unul Născut Cuvîntul lui Dumnezeu. Așa Se numește pe Sine și El Însuși, prin Ieremia Proorocul: „Pe Mine, Izvorul apei vieții, M-au părăsit, și s-au dus și și-au săpat puțuri sfărîmate, care nu vor putea să țină apă.” Deci spune că „Izvorul Vieții” este la Tatăl, după evangheliceasca învățătură ce zice: „Eu - întru Tatăl, și Tatăl - întru Mine.” întru lumina Ta vom vedea lumină. Pentru că, luminîndu-ne de Preasfîntul Duh, vedem razele Unuia Născut Fiului Tău, că spune: „Nimeni nu poate zice «Domnul Iisus», fără numai întru Duhul Sfînt.” Și nouă ne-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Lui și ne-am învățat cu dinadinsul, prin prooroceștile cuvinte, cele trei osebiri ale uneia Dumnezeiri. 10 Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine și dreptatea Ta - celor drepți la inimă! Drept aceea - zice - împărtășește totdeauna de a Ta blîndă și dreaptă purtare de grijă pe cei învredniciți cunoștinței de Dumnezeu care voiesc a lucra cele bune. Că pe amîndouă le-a zis pentru aceiași, făcînd despărțirea după a sa obișnuință: adică nu a cerut milă pentru unii, care Îl cunosc pe Domnul, și dreptate pentru alții, drepți cu inima; ci, hotărînd fapta bună desăvîrșită întru dogme adevărate și lucruri bune, le-a făgăduit milă și dreptate celor ce o au pe aceasta. 11 Să nu-mi vină mie piciorul mîndriei, și mîna păcătosului să nu mă clatine! 12 Acolo au căzut toți cei ce lucrează fărădelegea, scosu-s-au afară și nu vor putea să stea. Pe acest „acolo au căzut toți cei ce lucrează fărădelegea”, Simmah l-a tălmăcit așa: „Unde cad cei ce lucrează fărădelegea, se împing și nu vor putea să stea.” Proorocul - cunoscînd sfîrșitul căii împotrivnice - cere să păzească măsurile firii și să nu se abată din calea dreaptă prin bîntuielile celor fără de lege. Căci cei ce cad întru calea cea rea - zice - nu vor mai putea să se scoale și să alerge întru alta. Cu acestea se aseamănă și cele zise în Psalmul al 6-lea: „Că nu este întru moarte cel ce Te pomenește pe Tine, și în iad cine se va mărturisi Ție?” |
Psalm 36
TÎLCUIREA PSALMULUI 36 Psalmul lui David. Dumnezeiescul David s-a învățat din cercare de cîte bunătăți este pricinuitoare blîndețea și că sfîrșitul celor ce trăiesc întru nedreptate și trufie este mîhnicios și potrivit vieții lor. Le învățase pe acestea din cele pentru Saul, din cele pentru Avesalom și din ale altora cîți au lucrat asemenea lor. De aceea aduce sfătuire tuturor oamenilor, rugîndu-i să sufere bine cele de scîrbă ce se întîmplă și să nu socotească fericite bunele-norociri și îmbogățirile oamenilor răi, ci mai vîrtos să le numească ticăloase[COLOR=#800080][1][/COLOR]. Pentru care, începînd Psalmul, zice: „Nu rîvni celor ce viclenesc, nici nu urma pe cei ce fac fărădelegea!” Iar pe acest „nu rîvni”, Simmah l-a tălmăcit: „nu te prigoni”, iar Teodotion: „nu te zădărî”, în loc de: Nu te întărîta spre urmarea celor ce trăiesc întru fărădelege, văzînd buna lor norocire. Și, arătînd vremelnicia bunei-norociri, îndată a adăugat: 2 Căci ca iarba degrab se vor usca și ca verdeața ierbii degrab vor cădea. Și Fericitul Isaia a zis acestea: „Tot trupul - ca iarba, și toată slava lui - ca floarea ierbii: uscatu-sa iarba și floarea ei a căzut, iar cuvîntul Domnului rămîne în veac.” Aceasta a zis și Fericitul David. 3 Nădăjduiește spre Domnul, și fă bunătate, și moștenește pămîntul și te vei paște întru bogăția lui. 4 Desfătează-te întru Domnul, și El îți va da ție cererile inimii tale. Prin toate ne-a învățat cîștigul nădejdii spre Dumnezeu, că zice: Cel ce nădăjduiește întru Domnul și se paște de Domnul se va îndulci de cele dăruite de Domnul. Dar mai cu covîrșire vor dobîndi acestea cei ce socotesc desfătare necurmata vorbire cu Dînsul. 5 Descoperă Domnului calea ta și nădăjduiește spre Dînsul, și El va împlini. 6 Și va scoate ca lumina dreptatea ta și judecata ta - ca amiaza zilei. Dăruiește-te - zice - lui Dumnezeu, și pe sine-ți, și faptele tale, și atunci așteaptă de la Dînsul ajutorul. Că El, ca Judecător, va scoate hotărîrea cea dreaptă, și te va propovădui pe tine și te va face strălucit, încît să fi arătat tuturor precum lumina amiezii. 7 Supune-te Domnului și roagă-L pe Dînsul, nu rîvni celui ce sporește în calea sa, omului ce face călcare de lege. Deci, știind acestea, pleacă-te lui Dumnezeu, Ocîrmuitorului tuturor, și stăruie cerînd de la Dînsul cele bune. Nu te zădărî întru cel ce sporește în calea sa, adică întru omul ce face fărădelege. Și - dacă ai vedea pe cineva că le voiește și le alege pe cele rele, și din scopul său nu greșește, ci sporește - să nu-ți cadă cu greu, ca și cum nimeni n-ar ocîrmui zidirea. Că acest lucru arată cele adăugate: 8 Părăsește iuțimea și lasă mînia, nu rîvni să viclenești! 9 Că cei ce viclenesc de tot se vor pierde, Să nu vezi buna lor norocire, ci așteaptă sfîrșitul, și le vei vedea pieirea. iar cei ce așteaptă pe Domnul vor moșteni pămîntul. 10 Și încă puțin, și nu va fi păcătosul; și vei căuta locul lui, și nu-l vei afla. 11 Iar cei blînzi vor moșteni pămîntul și se vor desfăta întru mulțimea păcii. Să ști bine că cei ce s-au atîrnat pe sine de dumnezeiasca nădejde și au ales viața blîndă vor fi întru liniște și pace, avînd ca statornică desfătare curățenia conștiinței. Iar cei ce s-au nădăjduit la buna-norocire vremelnică vor primi schimbarea grabnică și se vor da desăvîrșitei uitări. 12 Pîndi-va păcătosul pe cel drept și va scrîșni asupra lui cu dinții săi. 13 Iar Domnul va rîde de dînsul, că mai înainte vede că va veni ziua lui. Și prin acestea aduce mîngîiere celor nedreptățiți, că arată pe cel fără de lege turbîndu-se asupra celor ce au îmbrățișat viața cea liniștită, și pe Dreptul Judecător rîzîndu-și de apucarea și sîrguința lui, ca Cel ce vede mai-nainte grabnica lui săvîrșire. 14 Sabie au scos păcătoșii, întins-au arcul lor ca să surpe pe scăpătatul și pe săracul, ca să junghie pe cei drepți la inimă. 15 Sabia lor să intre în inimile lor și arcele lor să se zdrobească! Aceeași înțelegere cu cele zise mai-nainte au și acestea, învățîndu-ne că păcătosul întrebuințează măiestrii de multe feluri asupra celor ce nu l-au nedreptățit cu nimic, însă va cădea întru ale sale curse și lațuri - că „sabie” și „arc” a numit feluritele bîntuieli. Acestea se aseamănă cu cele zise în Psalmul al 7-lea: „Groapă a săpat, și a deschis-o pe dînsa, și va cădea în groapa pe care a făcut-o.” 16 Mai bun este puținul celui drept, decît bogăția multă a păcătoșilor. [COLOR=#800080][1][/COLOR]„Nenorocite”, cum am mai zis. |
Psalm 36 (2)
Mai bună este - zice - puțina avuție cu dreptate, decît bogăția cea fără de lege și averea cea nedreaptă. Apoi, arătînd roada amîndorura, zice:
17 Că brațele păcătoșilor se vor zdrobi, iar pe cei drepți îi întărește Domnul. „Brațe”, cu închipuire, a numit puterea, fiindcă cu ele au oamenii fire a lucra. Și foarte cu potrivire l-a pus pe acest „întărește pe cei drepți Domnul”, că aceștia - împungîndu-se de draci și de oameni, iar de dumnezeiescul dar rezemîndu-se și proptindu-se - stau și biruiesc ispitele cele grele ce vin asupră-le. 18 Cunoaște Domnul căile celor fără prihană, și moștenirea lor în veac va fi. 19 Nu se vor rușina în vremea cea rea și în zilele foametei se vor sătura. Cei ce aleg viața cea fără de prihană dobîndesc toată purtarea de grijă, căci, măcar de vor și cădea în primejdii, ei se ridică deasupra acestora și, cînd s-ar face vreo lipsă de obște, primesc de la Dumnezeu hrana de nevoie și, afară de aceasta, dobîndesc veșnicele bunătăți. Iar „foamete”, eu socotesc că o arată aici pe aceea cu care i-a îngrozit de demult pe Iudei, zicînd: „Voi aduce foamete pe pămînt, nu foamete de pîine, nici sete de apă, ci foamete de a auzi cuvîntul Domnului.” 20 Că păcătoșii vor pieri, iar vrăjmașii Domnului, îndată ce s-au mărit și s-au înălțat, stingîndu-se, ca fumul au lipsit. Schimbarea legătorului (adică a lui „și”) a pricinuit deosebirea fețelor, și înțelegem că unii sînt „păcătoșii”, iar alții „vrăjmașii Domnului”. Iar Achila și Simmah, punîndu-l în locul lui „iar” pe legătorul („și”), pe aceiași i-a arătat și păcătoși, și vrăjmași ai Domnului. Și zice că oamenii urîți de Dumnezeu pentru ale lor fărădelegi - înflorind puțină vreme și părîndu-li-se că sînt străluciți și vestiți - s-au risipit ca niște fum. 21 Se împrumută păcătosul, și nu va plăti, iar dreptul se îndură și dă. Unul ca acesta era Saul, care - de-a pururea făcîndu-i-se bine de către prea-dumnezeiescul David - nu suferea a răsplăti cu cele bune făcătorului de bine. Iar Fericitul David - urmîndu-L pe al său Stăpîn, Care Își răsare soarele peste cei răi și peste cei buni - petrecea făcînd binele. Unii ca aceștia erau Iudeii, care - primind de la Sfințiții Apostoli tămăduirile cele de multe feluri - își arătau socoteala și voirea lor cea ucigașă, dar dumnezeieștii Apostoli le împărțeau cu îndestulare dumnezeieștile daruri. 22 Că cei ce îl binecuvîntează pe el vor moșteni pămîntul, iar cei ce-l blestemă de tot se vor pierde. Dumnezeul tuturor a făgăduit aceasta Patriarhului Avraam, zicînd: „Voi blagoslovi pe cei ce te binecuvîntează pe tine, și îi voi blestema pe cei ce te vor blestema.”[COLOR=#800080][1][/COLOR] 23 De la Domnul pașii omului se îndreptează, și calea Lui o va voi foarte. 24 Cînd va cădea, nu se va zdrobi, că Domnul întărește mîna lui. Domnul binecuvîntează pe cei ce binecuvîntează pe cel drept; iar celui ce îl blestemă pe acela, îi răsplătește cu cele deopotrivă, fiindcă El îndreptează căile drepților. Că, fără darul Lui, este cu neputință să călătorească cineva pe calea faptei bune fără de prihană. Celor ce au acest scop le ajută însă, și trebuie ca sîrguința omenească și dumnezeiasca purtare de grijă să urmeze împreună spre cîștigarea faptei bune. Astfel, cel ce face călătoria aceasta va dobîndi dumnezeiasca sprijinire, măcar de va și aluneca cîndva. Așa, poticnindu-se și primejduindu-se a se surpa la pămînt, Fericitul David s-a îndreptat de către dumnezeiescul dar. 25 Mai tînăr am fost, și am îmbătrînit, și n-am văzut pe dreptul părăsit, nici sămînța lui cerînd pîine. 26 Toată ziua miluiește și împrumută dreptul, și sămînța lui întru blagoslovenie va fi. Zice: Și cînd eram tînăr, și după ce am venit la bătrînețe, nu știu să fi văzut pe cel drept pustiu de dumnezeiasca purtare de grijă. Că Dreptul Judecător are toată purtarea de grijă nu numai pentru dînșii, ci și pentru cei ce răsar dintru dînșii: așa, pentru strămoșeasca faptă bună, a avut purtare de grijă pentru Israil, cu toate că făcea fărădelege; așa, pentru părinteasca iubire de Dumnezeu, l-a suferit pe Solomon, cel ce a făcut păgînătățile. Iar acest „toată ziua miluiește și împrumută dreptul” arată feluritele faceri de bine ale dreptului: cele cu bani, cele prin lucruri, cele prin cuvinte și prin sfătuiri. Făcîndu-le pe acestea, el miluiește pe cei ce le dobîndesc și împrumută pe Dumnezeu, că zice: „Cel ce miluiește pe sărac împrumută pe Dumnezeu”, întrucît și împrumutarea este faptă a milei. 27 Abate-te de la rău, și fă bine și sălășluiește-te în veacul veacului! Deci: Acestea știindu-le și învățîndu-vă răsplătirile faptei bune și pe cele ale răutății, voi, oamenii toți, fugiți de toate felurile răutății și călătoriți pe calea împotrivnică ei, ca să dobîndiți bunătățile veșnice. 28 Că Domnul iubește judecata și nu va părăsi pe cei cuvioși ai Săi, că în veac se vor păzi. Iar cei fără de lege se vor goni și sămînța celor necredincioși de tot se va pierde. [COLOR=#800080][1][/COLOR]„După aceea, a zis Domnul către Avram: Ieși din pămîntul tău, din neamul tău și din casa tatălui tău, și vino în pămîntul pe care ți-l voi arăta Eu. Și Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvînta, voi mări numele tău și vei fi izvor de binecuvîntare. Binecuvînta-voi pe cei ce te vor binecuvînta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; și se vor binecuvînta întru tine toate neamurile pămîntului” (Facerea, 12:1-3). Legămîntul acesta a fost înnoit cu Isaac și cu Iacov-Israil. |
Psalm 36 (3)
29 Iar drepții vor moșteni pămîntul și se vor sălășlui în veacul veacului pe dînsul.
Făcînd bună și dreaptă judecată, Domnul tuturor va da răsplătirile potrivite meșteșugirilor: pe îndrăgitorii dreptății îi va învrednici de toată purtarea de grijă, iar pe cei ce aleg cele împotrivnice îi va smulge din rădăcină. Așa, după ce a arătat rodurile amîndorura părților, ne învață de aici cum este cu putință să împlinim dreptatea cea iubită lui Dumnezeu: 30 Gura dreptului va cugeta înțelepciune și limba lui va grăi judecată. 31 Legea lui Dumnezeu - întru inima lui, și nu se vor împiedica pașii lui. Se cuvine - zice - a purta cuvintele dumnezeiești pe limbă și în minte și a cugeta totdeauna la ele. Și așa, învățîndu-se ce se cuvine a face, îndrăgitorul faptei bune va rămîne liniștit și neclătit, biruindu-i pe cei ce se ispitesc a-l surpa. Pe acestea le-a zis și în Psalmul dintîi: „Ci în legea Domnului - voia lui, și în legea Lui va cugeta ziua și noaptea…” și cele de aici înainte. 32 Pîndește păcătosul pe cel drept și caută să-l omoare pe el. 33 Dar Domnul nu-l va lăsa pe dînsul în mîinile lui, nici nu-l va osîndi cînd Se va judeca cu dînsul. În multe feluri le zice pe aceleași, făcînd pomenirea mai statornică prin mai multa cugetare. Și zice că, atunci cînd se va bîntui de cei răi, Stăpînul nu va trece cu vederea pe cel drept, nici nu va hotărî cu cei ce îndrăznesc a lucra unele ca acestea, ci îl va face a sări peste lațuri. Această purtare de grijă a dobîndit-o Avraam, cînd Sarra a fost răpită de două ori[COLOR=#800080][1][/COLOR]; pe aceasta - Isaac, cînd însuși a pătimit la fel (cu Revecca)[COLOR=#800080][2][/COLOR]; pe aceasta - Iacov, cînd a fost zavistuit de fratele și de socrul său[COLOR=#800080][3][/COLOR]; pe aceasta - Iosif, cînd i-a fost dat război de zavistie și de clevetire. Și ce trebuie a le număra pe toate? Căci iubitorilor de învățătură le este cu înlesnire să le culeagă pe cele de demult și să le privească pe cele noi. 34 Așteaptă-L pe Domnul și păzește calea Lui! Și te va înălța ca să moștenești pămîntul. Vei vedea cînd vor pieri păcătoșii. Deci, după ce le-ai învățat pe acestea, așteaptă dumnezeiasca hotărîre și păzește legile așezate. Astfel, în viața de acum te vei face vestit, și întru cea care va să fie vei dobîndi bunătățile statornice și vei vedea sfîrșitul de trei ori ticălos al păcătoșilor. Apoi - pentru că mulți se mîhnesc că nu văd acum pedeapsa celor nedrepți, ci o așteaptă multă vreme - după cuviință se încredințează din cele făcute despre cele ce vor să fie: 35 Văzut-am pe cel necredincios prea-înălțîndu-se și ridicîndu-se ca cedrii Libanului. 36 Și am trecut, și - iată - nu era; și l-am căutat pe el, și nu s-a aflat locul lui. Marele David a văzut și sfîrșitul împărăției lui Saul, și pierzarea tiraniei lui Avesalom, și mîndria și pieirea lui Nahaș Amoniteanului, și trufia și moartea lui Goliat celui de altă seminție, și a altora iarăși (afară de aceștia, nu puțini) trufie, și mîndrie și desăvîrșita pierzare. Deci după cuviință a asemănat buna-norocire a acelora cu copacii cei neroditori și a zis că s-au făcut deșerți nu numai ei, ci și locurile acelora. Arătînd prin acestea pomenirea, aduce iarăși învățătură și sfătuire: [COLOR=#800080][1][/COLOR]În vremea pribegiei în Egipt și în ținutul Filistenilor, Avraam spunea că Sarra e sora lui, de frică să nu fie omorît pentru ea. Așa a ajuns să fie răpită, o dată de Faraon (vezi Facerea, capitolul 12),și încă o dată de Avimeleh, împăratul din Gherara (vezi Facerea, capitolul 20). [COLOR=#800080][2][/COLOR]Nemernicind și el în Gherara la Avimeleh, Isaac zicea la fel, că Revecca îi este soră, pînă cînd împăratul a descoperit înșelăciunea și a poruncit ca nimeni să nu se atingă de ei (vezi Facerea, capitolul 26). [COLOR=#800080][3][/COLOR]Supărat că Iacov i-a răpit binecuvîntarea, Isav a fost hotărît să-l omoare (Facerea, 27:41). De asemenea, mai tîrziu, Iacov este prigonit de socrul său, Laban (Facerea, 31:23). Pînă la urmă, făcînd rugăciune, el se împacă și cu fratele (Facerea, 33:1-4 ), și cu socrul (Facerea, 31:44-54). |
Psalm 36 (4)
37 Păzește nerăutatea și vezi dreptatea, că este rămășiță omului pașnic.
Simmah a zis așa acest stih: „Păzește prostimea și vezi drept, că sînt bunătăți care or să fie omului pașnic.” Să nu cauți - zice - către cele scîrbicioase de față, ci așteaptă pe cele ce or să fie, că este vreme întru care se va răsplăti cu plată potrivită celor umiliți și drepți. 38 Iar cei fără de lege de tot se vor pierde împreună. Și rămășițele celor necredincioși se vor pierde. Pe acesta, iarăși Simmah l-a zis: „Iar cei ce sînt lepădați deodată se vor pierde și cele de pe urmă ale celor fără de lege se vor curma.” Atunci - zice - aceștia vor primi răsplătirile și vor pătimi pieire de obște. 39 Iar mîntuirea drepților - de la Domnul, că scutitor al lor este în vremea necazului. 40 Și le va ajuta lor Domnul, și-i va izbăvi pe dînșii, și-i va scoate pe ei de la cei păcătoși și-i va mîntui pe ei, că au nădăjduit spre Dînsul. Iar lucrătorii dreptății vor dobîndi dumnezeiescul ajutor, și vor nimeri mîntuirea și îi vor birui pe cei ce se ispitesc a-i nedreptăți, fiindcă au dobîndit curata nădejde. |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 16:41:26. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.