Este de fapt picajul din înalturi pentru a acumula energia potențială necesară zborului lin, elegant...

Pr. Rafail Noica - Daca am o problema, sa merg la preot sau la psiholog? : https://www.youtube.com/watch?v=cgf7zcivW_w


Eu aș zice: Bineînțeles că ar trebui la un preot. Dar observ cu multă, multă durere un lucru în lumea noastră: simțim din ce în ce mai des că noi, preoții, nu găsim felul ortodox de a-l asculta, de a-l înțelege, de a-l învia pe om. Și zic așa, ca unul care vine din Apus, unde Biserica de o mie de ani nu a fost, și unde spiritualitatea apuseană a falimentat total; veacul al XX-lea i-a manifestat falimentul care era în ea demult.

Și acum Apusul, cei luminați ai Apusului, caută din ce în ce mai mult către Ortodoxie, acea Ortodoxie care-i prost înțeleasă pe aceste meleaguri de baștină ale Ortodoxiei. Și riscăm să fim acuma în poziția Evreilor, care ei înșiși au pierdut tradiția ce s-a dat neamului lor. Vă spun tocmai ca să nu se întâmple lucrul acesta, ca să cer Domnului ca nu numai apusenii să găsească adevărul, dar ca și voi să vă înnoiți în bogăția care este moștenirea voastră, a noastră.

Deci în Apus, unde Biserica nu mai este, am impresia că știința asta a psihologiei este și ea un fel de milă a lui Dumnezeu într-o lume în care Dumnezeu nu mai există. Și exista o para-Biserica, o para-preoție, ca să zic așa; nu vreau să-i zic „pseudo” – deși ar fi trebuit, probabil.

Adică ce este psihologul? Este un om la care te poți duce și poți descărca toate, și poți spune toate, și știi că nu o să fii judecat, și că, pentru motive profesionale, acela îți ține „taina spovedaniei.” Părinți preoți, asta este prerogativa noastră! Noi trebuie nu numai să putem să înlocuim pe psiholog, dar și să depășim, peste orice așteptare, ceea ce poate face psihologul pentru clientul lui. De ce? Fiindcă avem Taina, avem pe Dumnezeu, pe Care îl putem împărtăși. Și vă spun acest lucru iarăși: Un pic să intram în Taina lui Dumnezeu, și nu știu până unde va merge. Am văzut „înviere în masă;” am vazut, de la o persoana care s-a întors către Dumnezeu, zeci de familii care au înviat din morți, în Apus, și aicea la fel.

Deci, aș zice, bineînțeles că la preot! Dar iertați-mă, frați preoti și arhierei, trebuie să spovedim și adevărul acesta: Suntem în așa un hal, că nu ne mai știm vocația. Și atuncea poporul, debusolat, merge unde poate și la cine poate. Și vă spun și lucrul ăsta: Psihologia care, din câte știu, a început cu Dl. Freud și a continuat cu Dl. Jung și cu alte nume care se cunosc astăzi, a făcut multe rele pentru om, dar iarăși, dacă priviți dintr-un punct de vedere istoric, până și acolo omul „se caută,” își caută adevărata ființă.

Și vă spun, sunt multi psihologi – cel puțin în Apus am văzut asta, și cred că sunt și mai mulți pe la noi și în țările de baștină ortodoxă – care găsesc și descoperă multe adevăruri. Dacă vă uitați bine, acele adevăruri erau cunoscute cândva în Biserica, și nu le mai trăim și, spre rușinea noastră, nu le mai aplicăm.

Știți, eu consider că noi toți suntem un singur om, spovedania mea este spovedania ta, viața mea este viața ta; împărtășim aceeași soartă. Și aș dori să vă chem pe toți, ca un singur om, să ne înnoim în Duh. Nu zic asta ca voi, mirenilor, sa judecați pe preoți; zic ca voi, mirenilor, să vă rugați pentru noi, ca Dumnezeu să ne lumineze ca să va putem lumina. Zic asta pentru frații mei preoții, ca să știe că suntem într-o decădere cumplită, și ca să luăm pildă de la dreapta și de la stânga, și de la Părinți, și prin psihologie. Și să ne învățăm și din lumea dreptății, și din lumea păcatului, din toate mărturiile să înțelegem, cu ajutorul lui Dumnezeu, și să ne întoarcem, cum zice în Apocalipsa uneia din Biserici: „Întoarce-te la cele dintâi, până nu-ți voi lua lumina din mijlocul tău.”

I-ati furat firul omului :))

Socionica este o ramură a psihologiei bazată pe lucrarea lui Carl Jung numită Tipuri Psihologice, teoria lui Freud despre conștient și subconștient și teoria lui Antoni Kępiński despre metabolismul informației. https://ro.wikipedia.org/wiki/Socionica

În socionică se crede că relațiile interpersonale depind nu atat de educație cat de tipul de personalitate.

Principalele domenii de aplicare ale socionicii sunt următoarele:
pedagogia - studierea raporturilor dintre dascal și discipol, facilitarea însușirii materialului didactic;
consultații de familie - consultanță în probleme de căsătorie și divorț, probleme de vârstă;
consultanță de carieră - orientarea profesională;
compatibilitățile în cadrul unui colectiv de muncă - strategia de acțiune după constituirea colectivului
lucrări de știință fundamentală - modelarea matematică, genetica, psihofiziologia, morfologia — parametrii exteriori sociotipurilor
jocurile psihologice și antrenamentele.

da, foarte tare Prof Univ Adrian Opre- despre Psihologie si religie

...:) Mulţumesc, colegule! Ai oferit o definiţie bunicică, prin enumerarea unor componente ale obiectului de studiu al psihologiei (e drept şi că enumerarea e oarecum la întâmplare); o definiţie dintre multele altele care s-au tot dat până azi. Şi adevărul e, să o spunem de pe acum, că psihologia încă îşi caută definiţia, implicit identitatea.
Aş atrage atenţia deocamdată asupra a două locuri din definiţie:
a) zice că e ştiinţa sufletului; nu îmi e clar ce să înţelegem prin "suflet"! Să fie acelaşi "suflet" despre care vorbim în teologie?
b) de ce mentale şi nu mintale?

P.S. Inteligenţa, speranţele, motivaţia - nu sunt procese psihice. Celelalte da, aşa sunt considerate. Pentru ca o componentă a vieţii psihice să fie un proces psihic, la rigoarea aceasta însemnă să aibă obligatoriu 3 însuşiri: un conţinut informaţional propriu, specific; operaţii specifice, distincte, specializate pentru un anumit tip de prelucrare; un produs specific, inconfundabil cu al altui proces.
Aceste însuşiri nu apar la primele 3 componente enumerate de mine mai sus. Inteligenţa este un construct de personalitate considerat aptitudine generală (un ansamblu de însuşiri personale stabile, generale, unice pentru un om anume); speranţa şi motivaţia sunt conţinuturi energetice cu rol dinamogen al vieţii psihice, adică pun în mişcare sau opresc desfăşurările procesuale, le potenţează ori le aplatizează, avînd un rol de reglaj pentru procesele psihice şi pentru actele comportamentale.

P.P.S. Prin comportament denumim tot ce poate fi observat şi măsurat direct în activitatea unui om. Mişcarea unei mâini este, de pildă, un act comportamental.
Prin conduită subiectivă, însă, desemnăm ceea ce nu e observabil direct dar poate fi cunoscut prin efectele sale care se "obiectivează" în comportament. Nu pot observa acurateţea memoriei, dar pot să constat în ce măsură o deţine careva, după ceea ce scrie sau spune sau face omul respectiv.

http://www.razbointrucuvant.ro/2013/...ie-duhovnicie/
Putem distinge doua indatoriri de baza ale preotului fata de bolnavi:
1) aceea de a-l indemna pe bolnav sa se supuna examenului medical si, in caz de necesitate, unui tratament sistematic, si
2) aceea de a-l ajuta pe bolnav sa se lupte cu boala, sa constientizeze in mod critic si sa biruie anomaliile sale de caracter si de comportament.
Medicul psihiatru il poate trata pe bolnav in perioadele de psihoza acuta, poate ajuta la diminuarea frecventei crizelor de boala si, in masura posibilitatilor, la prevenirea recidivelor acestora.
Rolul duhovnicului este deosebit de insemnat pentru acesti bolnavi in perioadele dintre crize, cand ei constientizeaza chinuitoarele contradictii dintre starile polare de excitatie si deprimare, de luciditate si de manie oarba, de luminare si de intunecare a constiintei, dintre starile polare de bunavointa fata de lume si oameni si de inraire mohorata, irascibilitate, banuiala fata de invataturile moralizatoare…
Comportamentul preotului este definit de
indatorirea generala a pastoratiei: aceea de a ajuta omului sa afle adancul pocaintei, sa refaca perceperea duhovniceasca corecta a vietii din sufletul omenesc, raportarea corecta la propriul pacat si la propria demnitate nemuritoare de fiinta omeneasca, care este supusa unor incercari atat de dramatice la bolnavi atunci cand dedublarea se manifesta la modul maximal.

Bunul nostru părinte, cu inocenţa de copil mare pe care ne-o arată mereu (aşa e sfinţenia, cred; aşa trebuie că sunt sfinţii, în curăţia inimii lor iubitoare, smerite), face aici o mică inexactitate, probabil în virtutea clişeelor care rulează în reprezentările sociale întâlnite între anumiţi teologi.
E vorba mai întâi despre psihanaliză, nu psihologie. Cu mult timp înainte de Freud fuseseră scrise câteva tratate (oarecum naive, ce-i drept şi mult prea descriptive) de psihologie. Freud însă vine cu o metodă nouă (psihanaliza) şi apoi cu o serie de teorii, revăzute periodic, privind arhitectura psihicului şi funcţionarea lui dinamică. El propune, succesiv, mai multe modele psihologice ale funcţionării simultane la 3 niveluri ale proceselor psihice, apoi aduce câteva modele, revizuite şi ele, privind personalitatea (Eu, Supraeu, Id etc.).
Cât îl priveşte pe Jung, el nu e primul discipol al lui Freud. Au mai fost alţi psihanalişti (nu psihologi), printre care Alfred Adler, cu importante contribuţii în psihologia educaţiei şi în defectologie (fenomenul de compensare, în relaţie cu complexul de inferioritate).

O precizare foarte importantă! Şi un crunt adevăr: oamenii s-au îndepărtat de profundele cunoştinţe de psihologie pe care le zămislise Biserica şi iată că acum, pe o altă cale, ele tind să revină prin intermediul psihologilor. Uimitor lucru! Cum să îl înţelegem, oare?...
Cine a studiat bine psihologie (cel puţin 10 ani, academic, laolaltă cu niscaiva practică bine asumată) va fi, cred, pregătit cât de cât pentru o mare surpriză: citirea cărţilor duhovniceşti. Cea mai mare/profundă/deschizătoare de suflet carte pe care am citit-o este Filocalia - Sfântul Isaac Sirul. Nimeni, niciodată, după opinia mea, nu a prezentat mai minunat psihologia umană, în tot ce are ea mai autentic, decât Sfântul Isaac Sirul. (Opinie personală.)
Şi într-adevăr, unii dintre teologi fac astăzi, ca a doua facultate, tocmai psihologia. În ce mă priveşte sunt foarte rezervat faţă de o astfel de alegere. Una e să urci de la psihologie către Teologie (căutînd, adică, miezul lucrurilor omeneşti în luminile dumnezeieşti), alta să cobori de la Teologie la psihologie (către suprafeţe mai palpabile, cum ar veni...).
Dar sigur că lucrurile astea au un tâlc al lor, care poate ni se va lămuri şi nouă, oarecînd...
Voia Domnului!

Energie potentiala se acumuleaza o data cu altitudinea, picajul o consuma, transformand-o in energie cinetica care si ea se consuma la impact :)

Groaznic :)))