Forum Crestin Ortodox - Iadul este atat de aproape de noi!

GEORGE VRUTA

Iadul este atat de aproape de noi!
Este un loc unde nu exista iubire

Pe patul spitalului am experimentat moartea clinica.

Cand m-am detasat de trup, am fost luat imediat de patru sau cinci duhuri hidoase si dus, cu viteza gandului, printr-un tunel intunecos, intr-un loc despre care imi este greu sa vorbesc.

aceste duhuri si acest loc sunt reale! M-am zbatut, am suferit, am plans, m-am straduit din toate puterile sa scap din stransoarea lor si sa ies de acolo. Va doresc sa nu aveti niciodata parte de asa ceva!

am practicat cateva sporturi de performanta, luptele greco-romane fiind punctul meu forte.

Foarte multe din fiintele din Iad s-au napustit peste mine si am fost acoperit de un morman de astfel de duhuri. Ele voiau sa iasa de acolo. stiau ca eu voi iesi din Iad si voiau si ele sa iasa.

Viata mea a continuat sa se deruleze intr-o continua agitatie

am facut peritonita chimica generalizata

inarmat cu incredere in fortele mele proprii si in stiinta, am inceput lupta cu viata si cu moartea. Dar nu am iesit invingator!

M-am nascut in 1956, al treilea din patru baieti. Nu aveam o relatie personala cu Dumnezeu, nu ne rugam, nici macar inainte de masa, nu-L cautam pe Dumnezeu. si totusi ne mergea destul de bine, in comparatie cu altii. Din cauza aceasta noi credeam ca il avem pe Dumnezeu in viata noastra, ca il cunoastem. abia mai tarziu aveam sa-mi dau seama ca ne minteam singuri.
am practicat cateva sporturi de performanta, luptele greco-romane fiind punctul meu forte. Datorita sportului am devenit un tanar independent, fara frica de oameni, dornic sa-mi traiesc viata la maximum.

Cele mai frumoase clipe din copilaria si tineretea mea erau acelea cand parintii nu-mi impuneau nici o restrictie si puteam face tot ce-mi trecea prin minte. imi placeau prietenii, fetele, anturajul, casa noastra era mereu plina de copii si tineri, cu care benchetuiam si faceam lucruri de care acum imi este rusine. La scoala, desi nu am fost niciodata ales oficial sef de clasa, eu eram seful, cu drepturi depline.

am invatat mai multe meserii, printre care si cea de mecanic auto. M-am casatorit de tanar, la 18 ani, si, destul de repede, comparativ cu altii de seama mea, aveam propriul meu salariu. au urmat cei doi copii, o fetita si un baiat, iar viata mea a continuat sa se deruleze intr-o continua agitatie.

intre timp, mama mea a inceput sa frecventeze o biserica si, in urma invataturilor primite din Evanghelii, s-a pus pe post si rugaciune pentru noi, cei din familie, ca si noi sa il cunoastem intr-un mod personal pe Iisus Hristos. toata familia s-a coalizat impotriva noii credinte a mamei noastre, iar eu am fost, probabil, cel mai inversunat opozant al ei. Credeam ca mama si-a pierdut mintile, mi-era jena cu ea si o desconsideram.

intr-o zi din anul 1985, in timp ce lucram la ceva in apartament, am avut senzatia ca mi-a pocnit, efectiv, stomacul. Nu avusesem, pana atunci, nici un semn de boala. am facut o criza puternica, am stat vreo sapte ore in criza, acasa, astfel ca am facut peritonita chimica generalizata. am fost dus, in cele din urma, la spitalul de Urgenta Floreasca din Bucuresti si acolo mi s-au facut, de urgenta, doua operatii. a doua zi dupa operatii mi-am pus pentru prima data intrebarea despre ce se intampla cu mine si cu viata mea. Pana atunci credeam ca nu am nici o problema, ca acolo unde merg toti voi merge si eu. si daca Dumnezeu ii iarta pe toti, ma iarta si pe mine, ca eu eram mai bun decat altii. Eu faceam mult bine altora, imi placea sa ii ajut pe oameni. in realitate insa eram ingamfat, un neascultator si un risipitor. imi placea, pur si simplu, sa traiesc in pacat.

La o saptamana dupa ce am iesit din spital, credeam ca m-am refacut. Era in preajma Craciunului, facusem rost de tot felul de bunatati, de bautura, asa ca nu m-am abtinut sa benchetuiesc. Voiam sa le arat tuturor ca nu ma sperii usor de boala, chiar daca aveam stomacul taiat. Voiam sa demonstrez ca stiu sa ma lupt cu viata si ca sunt un adevarat erou.

in ce o priveste pe mama mea, desi o judecasem pentru credinta ei, ea a fost alaturi de mine in acele zile in care ma luptam cu boala. s-au rugat cu totii pentru sanatatea mea, ca Dumnezeu sa-mi dea zile sa-mi cresc copiii. astazi cred ca sunt in viata si datorita rugaciunilor mamei mele, dar atunci nu eram de acord cu ceea ce facea ea, am tipat la ea, am chinuit-o.

Dupa sase luni de la primele doua operatii, la un consult medical, mi s-a pus diagnosticul de cancer. Medicii au propus rezectie de colon si, in spitalul Militar Central m-au operat a treia oara. Eu am crezut ca dupa trei luni voi scapa si de acest diagnostic. inarmat cu incredere in fortele mele proprii si in stiinta, am inceput lupta cu viata si cu moartea.

Dar nu am iesit invingator! Dupa circa trei luni de la rezectia de colon, starea mea s-a inrautatit, am facut metastaza si am ajuns din nou la spital, in februarie 1986. Dupa cinci zile de spitalizare, timp in care medicii nu au reusit sa ma puna pe picioare, am inceput sa ma gandesc la moarte. imi spuneam: Cum nu am existat inainte sa ma nasc, nu voi exista nici dupa ce voi muri. Nu m-a durut nimic inainte sa ma nasc, nu o sa ma doara nimic nici dupa ce voi muri. Nu mi-am pus atunci, serios, problema vesniciei. insa bunul Dumnezeu a hotarat ca, in loc sa mor acolo, in patul spitalului, sa experimentez moartea clinica.

Pe la ora 23:00, nu mai aveam putere sa ma misc. am trecut printr-o stare pe care n-o mai avusesem si nici nu credeam ca poate sa existe asa ceva. simteam cum devin din ce in ce mai greu si sunt tras la pamant nu cu forta celor 60 de kg ale mele, ci cu o forta mult mai mare. Ceva ma tragea in jos, imi simteam corpul ca de plumb, picioarele nu mai faceau fata.

La ora 1:50, cu ultimele sfortari, m-am tarat in pat, dupa ce fusesem pe coridor sa fumez o tigara. Imediat ce am ajuns in pat, mi s-a intamplat un lucru foarte greu de crezut si de imaginat: m-am desprins de trup! am simtit ca ma strabate ceva ca un curent electric, am tremurat putin si m-am vazut, eu pe mine insumi, de la un metru. M-am speriat! am zis: Cum este posibil eu aici si eu acolo? Niciodata nu-mi pusesem problema ca un om se poate separa de trupul sau. Mi-am dat seama ca am murit, dar traiam! Eram dincolo de trup si nu mai puteam ascunde nimic. Dincolo se vedea cine eram eu cu adevarat, nu mai puteam ascunde nimic. Mi-am dat atunci seama ca nu sunt vrednic sa vad Lumina si sa vad Cine este in acea lumina minunata. tot bagajul de amintiri era cu mine, nu am primit nici o informatie in plus si nici nu mi s-a sters nimic din amintirile de pe pamant.

Cand m-am detasat de trup, am fost luat imediat de patru sau cinci duhuri hidoase si dus, cu viteza gandului, printr-un tunel intunecos, intr-un loc despre care imi este greu sa vorbesc. aceste duhuri si acest loc sunt reale! M-am zbatut, am suferit, am plans, m-am straduit din toate puterile sa scap din stransoarea lor si sa ies de acolo. Va doresc sa nu aveti niciodata parte de asa ceva!

Pentru ca nu il aveam pe Iisus Hristos in inima mea, am mers intr-un loc unde sunt oameni de tot felul, care arata ingrozitor si care nu-L cinstesc pe Dumnezeu. Nu L-au cinstit nici in viata lor de pe pamant si nici acolo nu-L cinsteau.

Este un loc unde nu exista iubire, in care nu exista decat un teren ars, un fel de zgura arsa, de peste tot iese fum, foc si acolo fiecare sufera in felul lui. sunt suferinte care au loc de sute de ani. aproape toti cei de acolo striga la Dumnezeu si El nu le raspunde. acele suflete sunt schimonisite de chinuri odata cu trecerea timpului.
Dumnezeu nu se implica in existenta celor de acolo. te zbati sa iesi de acolo si, cand crezi ca ai reusit, cazi mai jos decat inainte. acolo, rasplata unui lucru facut este o batjocura mai mare, deci nu exista bunatate. Poti sta ani de zile spate in spate cu cineva si sa nu stii cine este in spatele tau, plingi, te jelesti, regreti, dar nu poti schimba nimic. Exista ganduri, idei care vin din alta parte si intra in tine, cum se intampla si acum - nu stii precis intotdeauna de unde vin gandurile.

in noaptea aceea, pe cand eu experimentam toate aceste grozavii prin moartea clinica, mama mea impreuna cu un grup de oameni posteau si se rugau intens pentru mine. Dumnezeu mi-a descoperit, ulterior, ca salvarea mea se datoreaza rugaciunilor lor. Iesirea mea din Iad s-a facut in urma interventiei directe a Domnului Iisus Hristos. O lumina foarte puternica a strapuns intunericul in care ma aflam si, in centrul acelei lumini, am cazut in genunchi. am stiut ca in acea lumina este Dumnezeu si am descoperit ca Iisus Hristos este Dumnezeu si ca El a murit pe cruce pentru pacatele mele.

am inteles ca Iisus Hristos are puterea sa ma scoata de acolo - acestea erau ganduri care se succedau cu viteza foarte mare.

acolo, in centrul luminii, am avut parte si de o alta experienta: foarte multe dintre fiintele din Iad s-au napustit peste mine si am fost acoperit de un morman de astfel de duhuri. Ele voiau sa iasa de acolo. stiau ca eu voi iesi din Iad si voiau si ele sa iasa. atunci bunul Dumnezeu a vorbit si am fost eliberat. Duhurile m-au lasat si tot la porunca lui Dumnezeu am fost scos din locul acela groaznic. am promis atunci ca toata viata mea ii voi sluji si-L voi recunoaste pe El ca Dumnezeu, pentru ca El are puterea aceasta minunata de a-i ajuta pe oameni.

Viata a revenit in trupul meu in mod foarte dureros. am facut efortul sa memorez tot ce mi s-a intamplat, ca sa pot povesti. apoi am simtit in burta niste pocnituri si toate durerile au disparut pe loc. Parca mi-ar fi pus cineva gheata pe corp.
Dupa ce am reusit sa ma ridic din pat, am mers la telefon si i-am spus sotiei sa vina sa ma ia din spital. Era pe la ora 5:00 dimineata. La ora vizitei medicale, le-am povestit doctorilor ceea ce s-a intamplat. Fara sa-mi dea prea multe explicatii, au pus diagnosticul: moarte aparenta sau clinica. Mi-au facut externarea iar eu, odata ajuns acasa, am uitat de ceea ce i-am promis lui Dumnezeu.

Dar dupa doua zile am cazut din nou la pat. Mi-era si frica de moarte dar mai teama imi era ca am promis ceva si nu m-am tinut de promisiune. am sunat pe un slujitor al Bisericii si l-am intrebat ce sa fac pentru a nu mai ajunge in locul acela groaznic. Chiar in acea noapte mi-a explicat la telefon Evanghelia. El m-a pus sa citesc cu ochii mei cuvintele Bibliei despre faptul ca sunt un pacatos, la fel ca toti oamenii, si ca nu voi putea fi mantuit decat daca ma las de pacatele mele si cred ca Iisus Hristos a murit pe cruce in locul meu. L-am rugat pe Iisus Hristos sa intre in inima si in viata mea. in luna mai 1986 am recunoscut in fata cerului si a oamenilor ca El este salvatorul si stapanul meu. acum, cea mai mare bucurie a mea este sa le spun oamenilor despre indurarea, iertarea si iubirea lui Dumnezeu. totodata imi fac datoria de a-i avertiza:

Iadul este atat de aproape!
Dar si Raiul! aceasta este vestea buna: putem avea parte de imparatia lui Dumnezeu prin Fiul sau, Iisus Hristos!