ce fel de catolic poate fi cel botezat ortodox
 

teoretic, da - asa spun canoanele greco-catolice
dar romano-catolicii nu sunt asa de stricti
ne-strictetea provine din aspectele practice intalnite

canoanele greco-catolice justifica regula pentru botezatul ortodox prin a-i permite acestuia sa nu isi schimbe ritul, obiceiurile...
aceasta regula a fost OK la momentul istoric al alcatuirii Bisericii Greco-Catolice
acum, cei mai multi botezati ortodox care trec la Catolicism o fac dupa o viata complet atee
asa ca aspectele ritului bizantin le sunt la fel de necunoscute precum aspectele ritului latin
daca ar fi sa isi pastreze traditiile, acestea ar fi cele atee!!!

in plus, BC considera pe cel botezat ortodox ca fiind valid botezat
adica nu prea "tine" ideea ca prin Botez primesti si ritul...

daca sotia este romano-catolica, sotul botezat ortodox poate trece la Catolicism, daca vrea
conform canoanele greco-catolice, ar fi greco-catolic
dar ce inseamna a fi greco-catolic?
daca e sa tina sarbatorile si tradiile greco-catolice, trebuie sa le invete mai intai
dar, daca tot e ceva ce nu stie, de ce sa nu invete traditiile si sarbatorile romano-catolice?!?
aici,fiind ajutat de sotie
ca sa le invete pe cele greco-catolice, trebuie sa frecventeze comunitatea greco-catolica
si sotia romano-catolica?!?
iar daca nu frecventeaza comunitatea greco-catolica, ce fel de greco-catolic este?


problemele sunt neclarificate exact la nivelul forurilor conducatoare
la nivelul individului, insa, cel care simte o chemare la viata de credinta intr-o comunitate romano-catolica este primit

Din pacate nu poate fi nici una nici alta! Ortodox nu este decat cu numele intrucat devine nepracticant, iar catolic devine de dragul sotiei dar cred ca tot nepracticant va fi daca nu stie el traditiile si nu le respecta...

Bineînţeles că prin botez nu primeşti nici un rit. Primeşti harul lui Dumnezeu, adică remisiunea păcatelor, devenind membru al Bisericii Catolice şi având deschis drumul salvării.

Pe de altă parte, este o realitate pe care o vedem limpede în jurul nostru: un mare număr din cei care au fost "botezaţi ortodox" şi aleg, la vârsta înţelegerii, întoarcerea în Biserică preferă ritul apusean. În vremea comunismului exista o explicaţie pentru acest lucru: Biserica Catolică de rit răsăritean fusese aparent distrusă: toţi cei 12 episcopi ai ei, în urma refuzului schismei, zăceau în puşcării sau fuseseră omorâţi mărturisindu-L pe Cristos. Mai exista o rămăşiţă de preoţi în catacombe, îmbrăcaţi muncitoreşte şi făcând liturghii private prin apartamente de bloc cu 2-3 credincioşi bătrâni, dar era mai mult decât riscant să participi şi nu toţi au vocaţie de eroi.

Dar, de 20 de ani încoace, nu mai există asemenea explicaţie. Numai în Bucureşti avem trei biserici ale noastre şi încă trei puse la dispoziţie de fraţii latini. Avem preoţi şi nimeni nu mai este trimis la Aiud pe motiv că a uneltit cu agenţii Vaticanului participând la o liturghie greco-catolică. Singura explicaţie pe care o am văzând atâţia convertiţi care preferă încorporarea în parohii de rit latin este faptul că dezvoltă un fel de dispreţ ca să zic aşa pentru tot ceea ce le aminteşte de ortodoxism. Astfel, odată cu zoaiele din albie, ei aruncă şi copilul. A întoarce spatele schismei, nu înseamnă a întoarce spatele şi venerabilului rit al străbunilor şi părinţilor. Dumnezeiasca Liturghie a sfinţilor părinţi catolici Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur nu are nici cea mai mică legătură cu nenorocita schismă din vremea lui Cerularie. Nu zic că nu este superb şi ritul latin şi nici nu cred că Sf Grigorie cel Mare a fost mai puţin sfânt, mai puţin inspirat sau mai puţin catolic decât Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur. Dar dulceaţa ritului răsăritean este asemenea dulceţii din cămara de acasă în comparaţie cu dulceaţa din supermarketul unui oraş străin. Este păcat că atâta de mulţi refuză şi să o guste.
Gustaţi ! Bun este Domnul.

Domnule Dragomir, va admir pentru fervoarea cu care va sustineti ritul.

Este posibil ca intr-o anumita masura sa aveti dreptate in consideratiile dumneavoastra privind faptul ca unora dintre convertiti le displace orice le aduce aminte de comunism, inclusiv ritul bizantin.

Totusi, va rog sa tineti seama si de posibilitatea ca pentru unii convertiti, desi nu au nimic de obiectat impotriva ritului bizantin, dulceata ritului roman este cea care le aminteste de casa, chiar daca se intampla sa fie descendentii unor credinciosi de rit bizantin.

Este cazul meu. Imi aduc aminte de povestea convertirii tarului Valdimir, ai carui trimisi, dupa ce au vazut Sfanta Liturghie in Hagia Sophia, s-au intors si au raportat ca "nu mai stiam daca ne aflam in cer sau pe pamant; o frumusete pe care nu stim cum sa o descriem".

Ei, cam asta simt eu cand ma aflu intr-o biserica gotica, cu lumina ce patrunde in nava, filtrata prin vitralii, iar corul sustinut de orga intoneaza Gloria, sau Kyrie... Nu stiu daca ma aflu in cer sau pe pamant. De cate ori plec din biserica, simt ca o parte din sufletul meu ramane acolo, in fata statuii Mantuitorului cu bratele intinse si Preasfanta Inima radiind iubire; iar cand ma intorc simt ca sufletul imi este reintregit.

În Bucureşti, o asemenea liturghie cum descrieţi întâlnesc numai la Catedrala Sf Iosif. În mult mai mică măsură, şi la Bărăţia. În rest, am simţământul că mă aflu în sala de aşteptare a unui aeroport.
Am avut, însă, marea şansă să particip la o Sf Liturghie la Roma. Era acolo şi o schola, adică un cor din acela de copii de unde derivă cuvântul "şcoală". Era asemenea unui cor de îngeri cântând chiar în coasta Catedrei lui Petru.
Cu altă ocazie, mi-am înălţat inima tot în Catedrala Sf Petru, dar la unul din altarele laterale, unde arhiepiscopul Raymond Burke a oficiat o splendidă tridentină. În flancul drept era un splendid cor de călugări, iar în flancul stâng un superb cor de călugăriţe (probabil clarisse, atâta cât mă pricep la veşminte). Sper ca Sf Părinte să îl răsplătească cu o pălărie roşie pe acest remarcabil arhiepiscop la proximul Consistoriu al Sf Colegiu, care înţeleg că va avea loc chiar în această toamnă.
Cam astea ar fi cele mai reuşite întâlniri pe care le-am avut cu liturghia în rit roman.

Toate sunt numai superbe si spendide. Chiar si palaria rosie.

Si acest dispret de la cine vine? Ca de la Dumnezeu, nu. Poate ar trebui sa va puna pe ganduri acest lucru.

He he, aveti grija ca-mi dati prilejuri de cadere... m-ati facut invidios :)

Eu am de gand sa particip la o liturghie tridentina, fie la Budapesta, fie la Szeged, cat de curand voi avea ocazia.

Pe de alta parte, Liturghia care m-a miscat cel mai mult, si probabil mi-a cimentat convertirea la crestinism, s-a oficiat intr-o biserica cu totul neimpresionanta, intr-un mic oras industrial. Desi a fost o liturgie pe tipicul Novus Ordo, s-a oficiat in latina, cu exceptia omiliei, si am ramas uimit sa vad ca majoritatea credinciosilor nu se uitau in misale cand au recitat Crezul si Tatal Nostru. A fost Liturghia de Craciun. Cand m-am intors acasa, am urmarit la televizor Missa de la Vatican, dar daca as fi putut sa schimb, sa ma fi aflat in Sf. Petru in loc de bisericuta cea mica si stearsa, nu as fi facut-o. Necunoscute sunt caile Domnului.

Si acest dispret de la cine vine? Ca de la Dumnezeu, nu. Poate ar trebui sa va puna pe ganduri acest lucru.

Poate ca ar trebui sa ne puna pe ganduri acele fapte care, mai mult ca sigur, au sadit in inimile unora tendinta de respingere a unei Biserici a lui Hristos si a ritului asociat. Care sunt acele fapte, va las sa meditati singura, desi probabil stiti la ce ma gandesc.

Si eu o sa merg la Opera in weekendul asta... va fi Luisa Miller - Giussepe Verdi cred ca va fi frumos.

Asta s-a dorit a fi o ironie fina ?

Ce-i drept, m-ati facut sa zambesc :)

Oricum, sper ca veti merge la Opera dupa ce veti fi participat la Sfanta Liturghie.