vreau sa ma spovedesc dar imi e rusine
 

vreau sa ma spovedesc dar imi e rusine de pacate,si imi e rusine sa le spun preotului mai ales ca suntem cunostinte mai apropiate,,,ce sa fac?cum sa imi fac curaj?mai amanuntit cam cum se spovedeste ce trebuie sa ii spunem?m-am hotarat sa fac acest lucru si sa fac ascultare de ceea ce imi va spune,eventual sa ma si impartasesc,astept parerile voastre si sper ca nu va stresez.multumesc

Daca vrei musai sa te spovedesti, du-te la alt preot, poate nu-ti e rusine sa-i spui ce nasoale comiti.

``Diavolul sopteste in inima omului: e rusinos ce ai facut, e rusine a spune``
Asta e ceea ce scrie pe Indreptarul pentru spovedanie pe care ti-l recomand din toata inima daca te-ai hotarat sa faci acest pas, care e foarte important in legatura ta cu Dumnezeu. Preotii sunt doar mijlocitori intre noi si Dumnezeu, gandeste-te ca ii spui lui Dumnezeu, nu preotului. In Indreptarul de care ti-am zis scrie si cum sa te spovedesti efectiv, adica nu neaparat foarte amanuntit pentru a nu rapi timpul foarte pretios al Preotului. Dar cel mai bine cumpara-ti un Indreptar pentru spovedanie si sunt sigura ca acolo vei gasi toate raspunsurile la aceasta dilema a ta.

O zi buna si cu liniste in suflet!

Cred că tuturor ne e rușine să ne mărturisim păcatele. Partea bună este că mai simțim rușine. Dacă n-am simți-o, ar însemna că ne-am depărtat cu totul de Dumnezeu. De altfel, dacă n-am simțit-o atunci când am făcut păcatul, o simțim acum, când îl mărturisim.

N-avem ce face, trebuie să recunoaștem și față de noi, și față de duhovnic, și față de cei cărora le-am greșit, că nu suntem așa de buni cum am vrea, sau cum ne-am închipuit. În plus, rușinea e binefăcătoare: ne smerește. Deci nu trebuie evitată. E și ăsta un motiv pentru care duhovnicul nu trebuie schimbat.

Faci o rugăciune înainte de spovedanie (sunt rugăciuni speciale în cartea de rugăciuni sau în Ceaslov), îți cercetezi sufletul ca să-ți afli toate păcatele făcute de la ultima spovedanie, îți faci curaj, știind că mult mai mare va fi câștigul decât rușinea, și mergi la duhovnic. Domnul să te miluiască!

Roaga-te lui Dumnezeu sa te indrume catre un duhovnic potrivit pentru tine.

La spovedanie este foarte importanta curatirea constiintei, inima... deci orice piedica in marturisirea pacatelor (rusine etc) trebuie inlaturata.

Nu sunt importante detaliile pacatelor (cat tip a durat desfranarea, la ce ora etc) ci cauzele pacatelor trebuie identificate cu ajutorul duhovnicului (de ce savarsim lacomie, avaritie, desfranare, manie, invidie, tristete, slava desarta, mandrie) si apoi indepartate cu ajutorul harului lui Dumnezeu.

Hristos Iisus iarta si tamaduieste in Sfanta Taina a Spovedaniei, de aceea cel ce se spovedeste trebuie sa se roage pentru duhovnic, ca Hristos Iisus insusi sa vorbeasca prin Duhovnic: "În numele lui Hristos, aşadar, ne înfăţişăm ca mijlocitori, ca şi cum Însuşi Dumnezeu v-ar îndemna prin noi. Vă rugăm, în numele lui Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu! " II Cor 5,20

Cel ce doreste pocainta din toata inima este indrumat, luminat si ajutat de harul lui Dumnezeu caci insusi Hristos Iisus spune: "pe cel ce vine la Mine Eu nu il voi scoate afara" (Ioan 6) si "fara de Mine nu puteti face nimic" (Ioan 15)

Pentru mai multe detalii in ceea ce priveste spovedania recomand indurmarile filocalice:
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...20&postcount=7

Doamne ajuta. Har si pace Domnul sa ne daruiasca.

Toti simtim asta... desi ar trebui sa ne fie rusine cand pacatuim. Trebuie sa iti iei inima in dinti si sa spui tot. Doar asa te vei elibera. E greu, dar absolut necesar. Domnul sa te ajute. Nu exista bucurie mai mare in cer decat pentru un pacatos care se pocaieste. Trebuie sa te spovedesti mereu ca si cand ar fi ultima oara. Nu stim cate zile avem si cum o sa ajungem dincolo. Nimeninu vrea sa moara fara spovedanie... e crunt sa te duci cu toate pacatele pe suflet... Gandeste asa si te vei intari, vei prinde curaj.

Mai degraba nimeni nu vrea sa moara. Ca se spovedeste sau nu, nu mai conteaza, viata e importanta.

Daca ti-ai propus sa mergi la marturisit,cauta-ti mai intai de toate un duhovnic,caruia sa-i poti spune tot ce ai pe suflet.(deci,,,unul strain).nu cel pe care il cunosti tu foarte bine.....deoarece nu cred ca ai sa reusesti sa faci o spovedanie completa ,daca nu renunti la asa zisa "rusine"..... ptr,asta ,insa trebuie sa te rogi ,sa-ti randuiasca Bunul Dumnezeu,duhovnicul potrivit........Doamne Ajuta!!!!......

Sa stii ca Eugen7 zice bine ce zice :)
Si eu am avut aceeasi problema - nu m-am spovedit mai bine de 10 ani si am mers anul asta pentru prima oara.
Cum am facut eu: citeste Acatistul Sfantului Duh seara de seara, timp de cateva zile , ca sa te lumineze Dumnezeu sa vezi in tine
Apoi scrie pe foaie cele mai apasatoare pacate, scrie-le cum stii si cum doresti tu
Si mergi cu lista aia la preot si citeste de pe ea ( ca la scoala ) si Duhovnicul te va indruma, va pune intrebari daca este necesar.

Roaga-te si pentru Duhovnic inainte si roaga-te la Dumnezeu sa iti dea urechi bune de auzit sfaturile , putere si smerenie sa urmezi sfatul Duhovnicului.

Sa nu faci ca mine cand nu-mi convine ceva, deschid gura asta spurcata xxxx

La inceput , si mie mi-a fost rusine si frica sa-i spun preotului pacatele. Prima data cand am vrut sa fac o spovedanie completa (sa spun toate pacatele) imi faceam tot felu' de strategii - astfel incat sa nu imi apara rusinea. Insa cand am ajuns la preot , sentimentul de rusine s-a accentuat , am inceput sa tremur... In cele din urma , am reusit sa spun toate pacatele , pentru ca m-am gandit ca e mai bine sa am parte de rusine acum , decat sa imi fie rusine si frica la Judecata de Apoi.
Inainte de Sfanta Spovedanie , roaga-te lui Dumnezeu si Maicii Domnului sa iti dea putere. Spune canonul de rugaciuni de dinaintea Spovedaniei ( http://www.iasi-parohiadacia.ro/ruga...spovedanie.php ) Iar Dumnezeu , cu siguranta, iti va da putere.

Multumesc pentru apreciere Tina insa singurul meu rol, merit este sa expun invatatura filocalica asa cum am inteles-o si o practic in prezent.
In prezent sunt nepriceput (vorbesc eu cam mult), nu am discernerea duhurilor... dar stiu ca sunt pe "maini bune": Sfintii Parinti.

Sa multumim lui Dumnezeu si sfintilor Sai. Sfintii Parinti trebuie sa vorbeasca cat mai mult iar eu trebuie sa vorbeasc cat mai putin, de aceea indemn cu toata onestitatea sa studinem si sa urmam cu dragoste de Dumnezeu si de mantuire pe Sfintii Parinti care ne arata si ne ajuta sa vietuim duhovniceste intru Hristos.

Ma bucur pentru tine Tina si alaturi de tine.
Domnul sa ne daruiasca har si pace.

Care viata? Asta? Daca nu se spovedeste n.are viata... O are doar pe asta, trecatoare si plina de bube... Ai grija ce sfaturi dai ca aduci sminteala. Ea vrea sa isi salveze sufletul. Ar trebui sa ii urmezi exemplul.

E ca la doctor. Vreau sa ma operati ca ma doare dar nu ma dezbrac ca mi.e rusine... Crezi ca merge asa? Trebuie sa mergi cat mai repede. Si eu fac mereu lista pentru ca unele pacate se uita. Cele mai mici se curatesc prin participarea la Sfanta Liturghie si la Sfantul Maslu. Cele mari la Spovedanie. In termeni medicali: unele se trec cu tratament, altele necesita operatie.

mergi la un alt preot, si iti va fi mai usor. e ca la medic, te duci la cel la care te simti mai confortabil

Adevărat spui!
Patricia dragă, mă bucură mult că recunoști rușinea care te reține de la spovadă, iar această rușine este generată de fapt orgoliul tău, care îți face impresia că ești o femeie de seamă și pretinzi considerație mai mare.

11. Căci, oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.(Lc14,11)

Adevărat spun ție: cel mai bine te poți curăța urmând drumul pe care chiar tu l-ai descris ca fiind rușinos, adică vei fi ca nouă dacă te spovedești chiar la preotul cu care sunteți cunoștințe apropiate; astfel orgoliul va pleca de la tine și mult alte necazuri te vor ocoli.

Iisus cu moartea pe moarte a călcat, adică acceptând moartea a biruit moartea, iar tu suportând rușinea vei omorî rușinea și vei scăpa de orgoliu.
Îndrăznesc să spun că sănătatea ta se va întări pentru că vei fi mai atentă cu sufletul tău și vei fi mai smerită față de preot.
Doamne ajută!

Foarte frumos spus ! Slava Domnului x

Ar trebui sa-ti traiesti viata. Viata de dupa nu stii sigur daca exista, decat din ce spun cartile pe care le citesti.

Furi curent. Daca tot nu crezi in aceste lucruri, nu inteleg ce sens are sa fii pe un site, albeit crestin! unde aceste lucruri: viata de apoi, spovedania, etc. sunt definitorii.

Polemica de dragul polemicii, ma scuzi ca-ti spun, dar mai degraba hai sa bem un ceai ?!

ti-am trimis un mesaj privat. te rog mult sa il citesti.

credeam ca mie......:D

Viata mi.o traiesc incercand sa fac ce trebuie. Stiu ca este mai mult decat ce exista aici pentru ca asa mi.a spus Domnul Iisus. Mereu ne spune prin gura preotilor si in scripturi. Pana sa Il cunosc mai bine, viata mea era in deriva... plutin de colo-colo in pacat. El este sensul vietii. El iti arata cslea pe care trebuie sa o urmezi ca sa traiesti cu adevarat. El este Calea, Adevarul si Viata. Daca El este viata, ce fel de "viata" imi propui tu sa traiesc?

Si inca ceva: daca viata de dincolo nu exista (adics este o incertitudine), eu nu am pierdut nimic. Dar daca viata de dincolo exista, atunci tu ai pierdut totul! Deschide-ti ochii sufletului. Ai ochi dar nu vezi, ai urechi dar nu auzi... Ma voi ruga pentru tine chiar daca nu iti stiu numele de botez. Vino pe calea cea dreapta caci Domnul te asteapta sa te intorci de la pieire si sa vii la cunostinta Adevarului.

Filocalia este foarte vasta si nu usor de citit , cu alte cuvinte nu la indemana oricui.
Ce volum vi s-a parut mai potrivit pentru un incepator in ale credintei ?
De la lectura pana la practica lecturii filocalice e un drum foarte lung.
Multumesc

Aud asta din gura tuturor super credinciosilor. Totusi, niciunu din ei nu explica de unde stiu ei cu siguranta ceea ce spun.

De unde stii tu 100% ca, ce spun cartile de povesti, sau ce spun preotii care citesc tot din aceleasi carti, este adevarat?

Nu ai de unde sa stii asta 100%, nimeni nu stie. Daca s-ar fi descoperit raspunsul la intrebarea asta, ar fi fost multe lucruri rezolvate.

Ok, roaga-te. Pierzi sansa de a trai in adevaratul sens al cuvantului. Daca te inchizi in basmele din scripturi nu vad ce e asa misto.

Si daca ar invia mortii n.ati crede. Credinta depaseste limita ta de gandire. Daca ti.ar spune un om de stiinta ca a descoperit particula universala, ai crede foarte repede. Cum poti crede asta daca omul a ajuns abia pe luna? Povestile sunt in alta parte. Le crezi pentru ca raul e la tot pasul, gata sa te intoarca doar sa nu te mantuiesti.

Este foarte posibil să simţi încă din această viaţă că a trăi înseamnă mai mult, sau altceva decât distracţii, bani, concedii, egoism, succes, carieră...

Tu ce înţelegi prin "a-ţi trăi viaţa"?

Rusinea de dinaintea Spovedaniei face parte din canon, e necesara deci. Daca am stiut sa facem pacate fara sa ne fie frica sau rusine de Imparatul ceresc, acum venim si recunoastem ca am gresit in fata preotului, care este martor al spovedaniei noastre si calauza pe drumul mantuirii. Mult se bucura Dumnezeu pentru fiecare om care se spovedeste.

E bine sa simti ca poti fi deschisa fata de duhovnic, sa simti ca poti sa-i marturisesti pacatele si sa simti ca poti sa accepti povetele lui sau un canon. Daca ai anumite retineri fata de preotul pe care-l cunosti bine, atunci poti sa mergi la altul. Important este ca tu sa fii impacata cu Dumnezeu.

Nu cred ca ai facut pacate aparte despre care preotul sa nu fi auzit la alte marturisiri ale credinciosilor. Dar e important sa le marturisesti tu cu gura ta, ca sa iei iertare. Fii cat mai exigenta cu tine si noteaza toate pacatele mari si mici. O spovedanie completa aduce multa multumire in suflet. Tainuirea unui singur pacat zadarniceste efortul de a le spovedi pe celelalte. Doamne ajuta!

Dar de unde stii tu 100% ca nu exista? Nu exista orb mai orb decat acela care nu vrea sa vada. Sunt atatea minuni care se intampla , sunt atatia sfinti care au trait viata duhovniceasca , sunt oameni care s-au intors din morti ( coma, moarte clinica, etc etc etc ). Dovezi sunt miliarde si mii, nu sunt in masura sa vorbesc despre fiecare in parte caci nu cunosc, dar ce pot sa-ti spun cu certitudine 100% este ca Dumnezeu este viu si cand descoperi in tine acel fir de viata, atunci totul capata sens. Momentul este diferit pentru toti, dar nu-ti astupa urechile inainte sa cauti mesajul . Cu drag, xxxx

apophis, pentru că vorbești de rugăciune, dă-mi voie să te întreb: te-ai rugat vreodată?

In perioade de stramtorare o sa te apropii de Dumnezeu. La moartea cuiva drag, la o boala grea. Toate sunt in sens pedagogic, pentru indreptare sufleteasca. Un parinte nu isi lasa copilul sa bage cuie in priza. Il bate ca sa nu moara curentat. Asa face si Domnul cu noi. Ingaduie sa ni se intample lucruri grele ca sa ne apropie de El. "Misto" nu este un cuvant potrivit aici... Partea misto este ca viata noastra are un sens si a ta NU...

Aphobis (si ceilalti) , daca vreti sa vorbiti despre suflet si continuitatea vietii -dupa moarte ,deschideti un nou subiect (thread). :)

Doamne ajuta.
Sunt de parere ca orice autor filocalic este potrivit, iar parintele duhovnic poate ajuta la indicarea unei anumite carti. De asemenea trebuie sa staruim in rugaciune si Dumnezeu ne va indruma, ne va ajuta sa ii ascultam pe Sfintii Parinti, sa auzim vorbele lor pline de harul Duhului Sfant... chiar daca nu in direct ("live") ci din carti... insa valoarea invataturii este aceeasi caci "Cuvantul lui Dumnezeu este viu si lucrator".

Consider pertinent ca prin Filocalie sa nu intelegem exclusiv doar cele 12 volume ale filocaliei in limba romana. Important este duhul filocaliei si autori sunt multi.

In acest sens recomand scrierile: Gheron Iosif (Marturii din viata Monahala), Sfantul Teofan Zavoratul, Sfantul Serafim de Sarov, Ascetia si Mistica Bisericii Ortodoxe - Pr. Prof. Dumitru Staniloae, Sfantul Siluan Atonitul... iar lucrari mai elaborate, sitematice: scrierile lui Jean-Calude Larchet: Terapeutica bolilor spirituale, Terapeutica bolilor psihice, Inconstientul spiritual sau adancul nestiut al inimii...

O afirmatie de baza a filocaliei este aceasta: "cum ne sunt gandurile asa suntem si noi", caci omul are activitatea sa, lucrarea constituita pe 3 nivele (straturi, etape): ganduri, vorbe, fapte... de aceea lupta cu radacinile rautatii (patimile, duhurile rautatii): lacomia, desfranarea, avaritia, mania, tristetea, invidia, trandavia, slava desarta, mandria... se da cel mai aprig in minte (ganduri). Daca sunt respinse gandurile rautatii atunci nu mai pacatuim nici cu gandul nici cu vorba nici cu fapta. De aceea paza mintii (adancul inmii) este primordiala.
Sfintii Parinti afirma inechivoc: cea mai buna arma impotriva gandurilor necurate, fie ca sunt patimi fie ca sunt duhuri necurate este rugaciunea lui Iisus, rugaciunea inimii.

Har si pace Domnul Iisus Hristos sa ne daruiasca.

Multumesc !

Am citit undeva o intamplare cutremuratoare care m.a marcat si la care ma gandesc mereu cand ma spovedesc. Era vorba despre un diacon imputernicit duhovniceste care asista din holul biseticii (pronaos... parca ii zice) la spovedanis unei femei. Nu suzea ce vorbra femeia cu preotul dar putea sa ii vada. De fiecare data cand spunea cate un pacat, diaconul vedea un sarpe iesind din gura femeii. Tot asa s.a intamplat pana la un moment in care toti serpii au venit inapoi in femeie. Cauza? Aceasta ascunsese un pacat de care ii era foarte rusine. La toate celelalte i s.a adaugat inca unul f mare... Acela de a ascunde pacatele si a te Impartasi cu nevrednicie... Usor nu este, dar mantuirea nu se obtine simplu. Fiti cu luare-aminte...

Slava Domului. Lui sa ii multumim si sfintilor Sai... caci ei duc "greul zilei, arsita zilei". Sfintii lui Hristos ne tin cu harul lui Dumnezeu caci ei marturisesc la unison: "Datori suntem noi cei puternici sa purtam suferintele celor neputiciosi".

Doamne ajuta. Har si pace.

Sa fim cu luare aminte, sa nu ne fie frica decat de Dumnezeu. "In iubire nu este frica caci frica are cu sine pedeapsa (legii) iar cel ce se teme (de ceva) nu este desavarsit in iubirea lui Dumnezeu" (I Ioan). Cel ce este in iubirea lui Dumnezeu, cunoaste pe Dumnezeu si nu se teme decat ca nu cumva sa supere pe parintele Sau, pe Tatal, pe Dumnezeu (Sfanta Treime) si astfel sfintii marturisesc "caci de voi si umbla in mijlocul mortii nu ma voi teme caci TU cu mine esti".

Frica de demoni, de patimi si pacate nu este buna, caci le confera acestora o putere pe care nu o au in realitate. Harul lui Dumnezeu este mai puternic decat toate si de voieste omul se poate pocai intr-o clipa si poate reveni la Dumnezeu (Pilda Fiului Risipitor este elocventa).

Frica de Dumnezeu este mantuitoare iar frica de patimi si de demoni este inrobitoare.

La Dumnezeu trebuie sa venim din iubire nu de frica ca "justitia" divina ne va arunca in iad. Dumnezeu nu osandeste pe nimeni, omul singur sa osandeste pe sine prin alegerea mortii duhovnicesti definitive.

Aveti perfecta dreptate. Dar trebuie sa avem grija. Ideea era ca nu trebuie sa consideram Spovedania
un act de rutina... ceva facut superficial. Trebuie sa luam lucrurile in serios si sa punem inceput bun mantuirii. "Cu frica de Dumnezeu si cu Dragoste" sa ne apropiem... Imi cer iertare daca se interpreteaza gresit intamplarea pe care am scris.o. Pe mine ma intareste sa nu fiu superficiala.

Bineinteles ca nu trebuie sa fim superficiali in viata duhovniceasca (care implica Taina Sfantei Spovedanii, Taina Sfintei Euharistii) insa motivatia trebuie sa fie dragosta de Dumnezeu (si nu frica de patimi, demoni...)

Am considerat necesar sa fac acele precizari nu cu referire la dvs personal ci avand in vedere faptul ca multi oameni incearca sa se pocaiasca din frica (de demoni, de patimi) si nu din dragoste de Dumnezeu... iar rezultatele sunt dezastruoase intrucat pana nu experimentam , pana nu traim pana nu gustam din iubirea pe care Dumnezeu este gata sa ne-o dea deplin daca ne pocaim, ne smerim sincer... nu putem conlucra cu harul lui Dumnezeu intru Hristos Iisus.

Desigur pedagogia divina include si necazuri in viata omului, caci atunci cand omul sufera, experimenteaza durerea atunci el isi aduce aminte de Dumnezeu... insa consider ca doar omul care se pocaieste din iubire sincera poate ramane lana Hristos Iisus.

Chiar daca sunt off topic, cred ca ai nevoie de un raspuns .... pentru noi toti care intram pe acest forum avem incertitudini si cautam raspunsuri.
Totusi, o incertitudine pe care eu NU o am este aceea ca Dumnezeu exista, ca El este Cel pe care Biblia Il descrie si deci exista si o alta viata in afara de viata asta trecatoare.
De ce cred? Mi-am pus si eu intrebarea asta:
Astfel, cand eram mica, bunica mea imi povestea ca exista un Dumnezeu si ca la sfarsitul vietii El ii judeca pe oameni si ca cei buni se duc in Rai si cei rai se duc in Iad. Intr-adevar, bunica mea mi-a povestit in termeni simpli, atat cat a inteles ea.
Am intrebat, evident, care sunt criteriile de judecata (cand eram un pic mai mare) si tatal meu mi-a aratat cele 10 porunci. La prima citire mi-am dat deja seama (desi eram un copil) ca am incalcat deja foarte multe dintre ele, daca nu cumva pe toate. Privind din aceasta perspectiva, plus micile necazuri ale copilariei (care atunci mi se pareau uriase: cum ar fi ca nu aveam jucaria aia faina pe care o aveau toti prietenii mei, sau ca nu ma lasau ai mei sa merg la strand neinsotita, ca nu puteam sa ies la joaca dupa o anumita ora desi alti copii puteau etc. :D ) m-au determinat sa afirm ca Dumnezeu, daca exista, este rau pentru ca pe de-o parte m-am nascut ca sa ma chinui pe acest pamant, avand o viata nefericita, iar apoi, dupa ce voi muri, cu siguranta o sa ard in iad, caci incalcasem deja mai mult de o porunca din cele 10.
Astfel, punandu-mi aceste probleme, am aflat despre faptul ca Iisus a venit pe pamant pentru mine pacatoasa si si-a dat viata, murind pe cruce, pentru ca sa plateasca pretul pentru pacatele savarsite de mine (caci pretul pacatului este moartea), cerandu-mi in schimb doar sa Il iubesc pe Dumnezeu si pe aproapele meu sa ma incred in Domnul.
Am hotarat sa Il pun pe Dumnezeu la incercare. Fiind nascuta pe vremea comunismului, ai mei nu aveau prea multi bani astfel ca deobicei cu cateva zile inainte de salariu nu prea mai aveam ce manca (doa paine cu untura si sare). Era duminica si mama mea a spus ca nu mai are nici untura, doar paine si ca ia salariul doar peste cateva zile si se plangea ca nu stie ce sa se faca. Atunci mi-am amintit ca in Biblie scria sa nu ne ingrijim de ce vom manca si de ce vom bea si m-am rugat lui Dumnezeu si am asteptat sa vad daca va face ceva in aceasta privinta. Dup-amiaza la usa noastra suna cineva: erau un unchi si o matusa. Va dati seama ca ai mei nu erau prea fericiti, avand in vedere ca nu aveau cu ce sa ii serveasca, dar au deschis totusi usa. Matusa mea le-a spus parintilor mei ca nu poate sa stea, pentru ca numai ce s-au intors de la tara si ca au trecut si pe la bunica mea (statea departe de noi, la cca. 800 de km) care a rugat-o neaparta sa treaca pe la noi si sa ne dea o suma mare de bani, pentru vandu-se vitelul (si asa facea bunica, se gandea mereu mai intai la noi si apoi la ea).
Alta data, nu am primit bani ci un pachet cu faina, malai, etc. Cand aveam nevoie de haine, o prietena de-a mamei tocmai se gandise sa ii trimita un pachet cu haine, pe langa care mai pusese si dulciuri.
Apoi bunica mea ma invatase rugaciunea "Tatal Nostru" si mi-a explicat ca nu pot sa sar peste partea cu "precum si noi iertam greselile gresitilor nostri" , ca doar nu o sa-l pacalesti pe Dumnezeu. Mi-e nu prea mi-a placut asta pentru ca intotdeauna mi-a fost greu sa-i iert pe cei care mi-au gresit (asta si pentru ca am intalnit foarte multi oameni care nu m-au iertat pe mine) Societatea in care traim considera ca daca cineva ti-a gresit, trebuie sa "i-o platesti". In ciuda neputintei mele, de fiecare cand spuneam "Tatal Nostru" (rugaciunea) il rugam pe Dumnezeu sa ma ajute si sa ii iert pe cei care mi-au gresit. Si ce sa vezi, de curand, dupa aproape 30 de ani de viata, m-am angajat la o firma. Era un job extraordinar, imi placea foarte mult, dar, fiind la inceput, tot faceam mici greseli. Numai ca la un moment dat am facut o greseala foarte mare. Seful meu m-a intrebat daca e vina mea, am recunoscut si asteptam repercursiunile. Insa seful meu nu a facut decat sa ia legatura cu clientul caruia ii gresisem, sa rezolve problema (pe cheltuiala firmei, bineinteles) personal (caci era concediu si angajatii din atelier erau plecati din localitate) si in conditii de frig (era iarna si caloriferele fusesera golite de apa, caci centrala functiona cu lemne si nefacand nimeni focul ar fi putut sa crape tevile). In plus, dupa ce a rezolvat problema, la cateva zile era Craciunul si m-a sunat sa imi ureze sarbatori fericite, iar dupa concediu (eram toti in concediu cca. 2 saptamani), nu mi-a facut nimic: nu mustrare, nu sanctionare, NIMIC. Simtindu-ma foarte prost, normal ca mi-am cerut scuze, iar el a spus doar "sa fi mai atenta!". A fost o lectie de smerenie pe care eu cred ca doar Dumnezeu putea sa mi-o dea (prin intemediul sefului meu, care este si el crestin).
Si exemplele de cum a intervenit Dumnezeu in viata mea ar putea continua. Idea este ca EU CRED IN DUMNEZEU datorita relatiei personale pe care o am cu El. Pentru ca am observat ca este real. Pe de-alta parte, daca tu nu crezi, in Biblie scrie ca Dumnezeu iti spune sa Il pui la incercare: citeste Biblia si apoi verifica daca ce scrie acolo este adevarat! Roaga-l pe Dumnezeu sa iti raspunda, si vezi daca o face!.... fa asta pentru ca asa cum a spus cineva mai sus, daca nu afli adevarul, ai foarte multe de pierdut!
DUMNEZEU SA TE AJUTE SA AFLI ADEVARUL!