Misiune vs prozelitism
 

Astazi, cand legea cultelor nu mai foloseste termenul de prozelitism putem spune ca actiunea cultelor protestante si neoprotestante de a "evangheliza" este misiune sau prozelitism?

Daca avem in vedere necunoasterea Evangheliei si a invataturilor lui Hristos (de catre marea majoritate a romanilor), se poate vorbi de evanghelizare.

In Romania nu exista om care sa nu fi auzit de Hristos, de Biserica, de sfinti si de preoti.

Ignoranta este atat de mare insa, incat multi prefera sa treaca totul cu vederea.
Acestia nu au nevoie de evanghelizare, ci de modele vii de traire crestina, de oameni cu viata sfanta.
Acestia doar le vor misca inimile: preoti cu dragoste aprinsa pentru tot omul si crestini urmatori lui Hristos in dragoste si jertfa.

Cea mai mare si buna misiune a preotului este aceea de a savarsi cat mai multe slujbe si de a se ruga cat mai mult.
Cea mai mare si buna misiune a credinciosului este de a savarsi binele si de a se feri de rau.

Cu siguranta ca misiunea crestina data de Hristos devenea la noii crestini marturie a vietii de comuniune si de iubire caci ce dovada mai mare de iubire poti arata semenului decat grija ca el sa se mantuiasca, sa traiasca vesnic. Apostolii si dupa ei slujitorii investiti si pregatiti pentru misiune incep sa vesteasca viata cea noua a iubirii Sfintei Treimi prin mijloace concrete de natura spirituala, pentru ca „aur si argint nu au avut" (Fapte 3,6) dar din ce au avut, din aceea au dat, din viata cea noua in Duhul.

Sau mai exact despre prozelitism agresiv atunci cand " evanghelizarea" are loc in randul celor care cunosc deja Biblia ;)...pentru ca numai evanghelizare nu se poate chema.

Nu e nici misiune nici evanghelizare, e o actiune de bârfa si ratacire, protestantii bârfesc Biserica ortodoxa si învata ca mântuirea vine fara fapte bune si alte minciuni.

Ati inteles gresit ce spun protestantii. Mantuirea nu vine prin fapte ci prin credinta (Efeseni 2:8). Iar credinta, la randul ei, se vede din fapte.

Mai pe scurt: suntem mantuiti numai printr-o credinta sincera in jertfa lui Hristos iar aceasta credinta genereaza faptele si comportamentul crestin.

Cat priveste barfele: probabil va referiti la multimea de forme de inchinare necrestine, existente in biserica ortodoxa, combatute de alte biserici crestine.

Nici un crestin ortodox nu separa credinta de fapte. Acestea sunt nedespartite- aceasta este credinta lucratoare prin iubire despre care ne vorbeste Apostolul Pavel- insa care nu are nimic in comun cu acea credinta justificatoare din teologia protestanta.

Ceea ce nu au inteles protestantii este faptul ca nu putem desparti cuvantul de trupul lui Hristos. Trupul tainic al lui Hristos este Biserica. Asadar, in momentul in care cred ca eu singur, fara Biserica, pot intelege Scriptura ma insel si insel. Un cuvant rupt de Trupul lui Hristos, e un cuvant deformat. Iar un cuvant deformat nu poate forma. Este un cuvant lipsit de viata, si fiind asa - nu poate darui viata.

Numai ca, de obicei, crestinii ortodocsi pun caruta inaintea calului. Fac fapte pentru a fi mantuiti. Ca sa fie mantuiti, se duc la biserica, pupa icoane, stau la slujbe, fac cruci, pun lumanari, etc.

Iar Sfanta Scriptura ne spune :"Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni."(Efeseni 2:8,9)

In afara de credinta in jertfa Mantuitorului, noi nu putem contribui cu nimic la mantuirea noastra. Hristos a facut totul, pentru toti (S-a dat ca pret de rascumparare pentru toti- 1 Timotei 2:6) Iar acesta credinta (prin care constientizam ce dar mare si nemeritat am primit de la Dumnezeu), ne umple de dragoste si recunostinta lucratoare de fapte bune.

Daca nu avem aceste fapte, putem trage concluzia corecta ca nici credinta nu avem (doar la nivel declarativ).