Maestria Clopotelor din Rusia
 

Superbe cântările, eu le-am auzit pe cele de la Mănăstirea Optina, care te lasă fără cuvinte...

Dreapta Socoteală este Împărăteasa tuturor virtuţilor. (Sf Ioan Damaschin)
 

Atenţie, vă rog, la nuanţe.

Că diavolul ne poate face pătimaşi şi în privinţa cântarilor, şi a rugăciunii, şi a vieţuirii.

Aduc aici pilda din pateric, a monahului sedus de freamătul trestiilor.

" Se spune că într-o pustie aspră din cale afară, vieţuia un pustnic, în cele mai vitrege condiţii. Hrana primea foarte rar, apă numai cât să-şi ude limba si buzele.
În vremea aceea, exact prin zona aceea trecea un pustnic bătrân şi îmbunătăţit duhovniceşte.
Văzându-l pe monah, şi nevoinţa acestuia, îl întrebă: -frate, cum reuşeşti să rezişti în pustia asta fără cele de trebuinţă trupului ?
Răspunse monahul: -Părinte, dacă ai şti ce mă ţine pe mine în pustia asta ?
Ce anume, zise bătrânul ?
Monahul: -seara, spre asfinţit vine un vânticel care adie uşor, şi în bătaia lui se mişcă trestiile care au crescut din nămolul unei bălţi care a secat, şi se creează o melodie. Freamătul frunzelor de trestie, e atât de dulce şi liniştitor, încât nu-mi mai trebuie nimic: nici mâncare, nici apă, nici somn.

Auzind bătrânul zise: - Fiule, eşti în mare primejdie. Patimă mare s-a încuibat în inima ta.
Dacă vrei să te mântuieşti, FUGI de-aici. "


Notă! Atenţie la nuanţe, că putem aluneca în patimă în nebănuite feluri: chiar şi ascultând muzică psaltică, etc. Omul dă măsura lucrurilor, însă nu de unul singur, ci numai dacă e povăţuit.
După dictonul: " frate pe frate sfătuindu-se sunt ca o cetate întărită, iar cei ce nu se sfătuiesc cad ca frunzele " (parcă la Ioan Scărarul am citit, sau la Isaac Sirul)