@ Mirela
 

Esti la primul copil si de aceea poti avea asteptari nerealiste de la el.
Si eu am facut greseli enorme cu primul copil deoarece am ascultat sfaturile altora..:10:
Pe scurt eu eram prinsa intre sfaturile soacrei care aparent a avut copii "perfecti" care mergeau/vorbeau/stiau sa foloseasca toaleta de la 1 an!
Iar pe de alta parte aveam sfaturile mamei care spunea "dar, lasa-i draga sa se bucure de copilaria lor. Ce daca nu strange jucariile? Ce daca mananca cu mana? Mai bine un magar sanatos decat un savant ofticos".. Dar mama mea este credincioasa si crede ca un singur lucru trebuie sa-mi invat copilul: ascultarea de Dumnezeu. Si restul vin de la sine.

Ei, dupa ce mi-am terorizat primul copil (nu exagerez deloc) sa scot din el copilul perfect, am aflat cu stupoare ca de fapt soacra mea (dupa sfaturile careia ma ghidam) nici macar nu si-a crescut copiii! Ci sotul meu a fost crescut de bunica lui, care era foarte ingaduitoare!


Abia dupa al doilea copil am realizat cat de gresita era intreaga mea atitudine.
Sa-ti dau un exemplu: copilul cel mare este f dezordonat. Nici la 6 ani nu este capabil sa-si puna lucrurile in ordine (fara sa-i spun eu), zi de zi isi arunca hainele/incaltamintea pe jos, spre disperarea mea, zi de zi avem aceleasi discutii. Nu-l intereseaza ca e murdar pe maini, fata etc.
Al doilea copil este opusul: isi strange singur jucariile (a inceput sa faca asta cand nu avea inca 2 ani), pune lucruri in ordine (cuburile in cutia cu cuburi, masinutele in cutia cu masinute) si este f nelamurit cand nu stie unde este locul unui anumit obiect. Mai mult, il apuca cheful de strans cand celalalt se joaca cu jucarii (deci conflicte), ia jucariile din mana altor copii sa le puna "la loc", imi scoate obiectele din camara si le rearanjeaza dupa culoare/marime sau altceva ce i se pare lui potrivit... Deci am si cu el probleme de alta natura. Mai departe.. nu suporta petele, nu suporta sa fie murdar pe maini (ceea ce poate parea bine, dar NU este asa, ca nu vrea sa atinga mancarea dorita.. o prajitura sau ciocolata de teama ca se murdareste si este frustrat din cauza asta, prins intr-un conflict interior absurd).

Sunt diferiti radical si din alte puncte de vedere, dar am vrut sa subliniez un lucru. Ca de multe ori cand vrei sa institui obisnuinte te lupti poate chiar cu firea copilului. Ceea ce este usor pt unul (de ex. copilul mic face ordine cu placerea, ca asa este firea lui), pentru altul este f greu, iar pedeapsa poate fi nedreapta!

Fiecare copil este diferit si trebuie sa-l cunosti foarte bine pentru a sti ce functioneaza. Chiar in cazul copiilor mei, eu mai invat.
Pentru un copil mic, cea mai eficienta pedeapsa este retragerea afectiunii.. adica pur si simplu sa vada ca esti suparat.
Dar, un mare DAR.. indiferent ce pedeapsa ii aplici, fii atenta ca in timp se intoarce impotriva ta. Adica si copilul simte nevoia sa te "pedepseasca" si poate sa preia metodele tale. De ex. cu cel mare am aplicat "ignorarea" atunci cand comportamentul lui era indezirabil.
Ghici cum face el acum cand se "razvrateste": nu ma baga in seama. Vorbesc cu el ca si cu peretii si nici nu-mi acorda o privire. Dar deh, eu l-am invatat.

Cu cel mic am acum metoda "time out" adica il pun pe patul meu in dormitor cand nu se comporta frumos. Sta acolo cinci-zece minute si isi plange soarta.. apoi vine singur inapoi si este un pic mai ascultator.
Dar cu cel mare metoda aceasta nu functiona .. fiecare copil e diferit.

"Nu vrea sa manance, nu vrea sa doarma.."
Problemele acestea le am si eu.. Cel mare a inceput sa nu mai faca mofturi la mancare pe la vreo 5 ani. Pana atunci l-am "alergat" cu mancarea.. adica faceam chiftele in forma de flori si inimi, legumele in forme de animale, inventam povesti cu morcovi si brocoli etc.. foarte obositor, asa este.
Cu al doilea, sotul a spus sa-l lasam sa faca ce vrea.. nu vrea sa manace, o sa manance cand ii e foame. Eu nu sunt de acord ca mi se pare ca e f slabut, dar vom vedea. Asta aplicam acum.

Daca rupe, se joaca cu apa etc.. asta lasam copiii sa faca. Cat timp nu este pericol pt ei, au voie sa rupa (chiar strangem reviste pe care ei le rup/decupeaza si le lipesc apoi in colaje - e o activitate buna), sa mazgaleasca, sa se joace la chiuveta cu apa, sa bata cu linguri in oale, sa se joace cu cartofii din camara, sa picteze pe jos in bucatarie.. orice lucru care nu e un pericol pt ei.. e permis.
Chiar ieri cel mc mi-a facut porcarie totala in baie jucandu-se cu apa la chiuveta, dar asta este.. il schimb, sterg pe jos.. ceva trebuie sa faca si el, nu?

(PS. Si da, palme peste fund primesc si ei. Cel mare: pentru razvratire clara impotriva parintilor!. Cel mic: pentru situatii in care se pune in pericol - de ex. pt scos/bagat lucruri in priza, pt cautat cutit in sertare.. evident la la 2 ani nu-i pot explica de ce nu e voie la priza.
Cei care sunt impotriva pedepselor trebuie sa stie ca au rostul lor. Oricum, pedeapsa vine cu o discutie despre rostul pedepsei, despre faptul ca orice lucru rau este mai devreme sau mai tarziu pedepsit, ca pedeapsa e educativa, ca trebuie sa acceptam urmarea faptelor noastre, ca pedeapsa exista si la nivel social pentru instituirea autoritatii - adica sa nu creada copilul ca va creste si face ce vrea, nu exista asta etc, etc...)

sa nu ne lasam ingerasii in ghearele potrivnicului
 

da, pai cu mancarea si eu ma chinui cateodata, ba cu avionul, ba ca sa ii aratam la tanti si nenea de la tv cum mancam noi, sau sa ii dam intai sa pape ursuletul preferat... cateodata ii zic vrei sa mananci bine, nu, ai sa mananci cand ti-e foame. cu toate ca ma cam ingrijorez ca asa e cam slabuta, are vreo 11 kilisoare la 2 ani si 3 luni. si eu si tatal ei suntem slabi si firavi, deci nu prea avea cum sa iasa un copil prea mancacios si voinic, dar na, as vrea parca sa aiba putin mai mult.

de distrus cartile sau ziarele , chiar daca nu e pericol pt ea , nu prea o las , ca mi-e frica sa devina asa mai stricatoare, adica eu as vrea sa invete sa pastreze lucrurile cat se poate, ca na, tot mai prinde ceva pe mana si rupe si nu am ce sa ii fac chiar de fiecare data... oricum in general ii zic ca nu e bine, nu-i frumos, cu cartea trebuie sa facem "mai mai" .

de Doamne Doamne stie, stie pe Mama lui Doamne Doamne, stie ca este sus in cer, icoanele le pupa si acasa si la biserica, crucea o pupa, stie ca Doamne Doamne ne iubeste si noi Il iubim pe El. ce nu ia deloc deloc este Impartasania. pana la vreun an am dus-o la biserica la impartasit, si lua, dar apoi a venit o perioada mai friguroasa in care nu am mai dus-o si gata s-a terminat cu Impartasania. adica mai mult ii e frica de preot, cand il vede asa mare si in negru si cu barba si mustata, asa cum ii e frica si de doctori, nu plange, dar intoarce capul si se ascunde. si chiar nu am ce face. ca daca insist de abia atunci incepe sa planga si poate prinde si mai tare frica .... asa ca mai bine o las singura sa se acomodeze si sa ia singura Impartasania.

asa este un copil foarte bun, este foarte dragastoasa, pupa copiii, ii ia de mana, nu ii bate, cum fac altii, mai degraba primeste ea cate o palmuta de la alti copii.

la tv nu o prea las, si nici nu are ea prea multa rabdare... cel mai mult o pun sa se uite la un post de desene animate "bebe tv", cu desene foarte frumoase, fara violenta sau cuvinte urate de unde poate sa invete prostii.

ca pedeapsa am incercat odata, ca sa nu ii mai dau la fundulet, cand nu asculta si era incapatanata, i-am zis gata stai in camera ta pana cand ai sa asculti, si dupa ce am dus-o in camera ei si am apropiat usa si s-a vazut singura asa de tare s-a speriat saracuta ca a inceput sa planga si am luat-o imediat si am zis ca gata nu mai face mama niciodata asta. da chiar nu stiu de ce s-a speriat asa ca doar asa mai sta singura in camera, se joaca cu cuburi sau cu vreo papusica in legea ei, sau de ex la nani o pun in patut si o las singurica pana adorme.

acu in ult perioada chiar nu i-am dat mai deloc la fundulet ca am vazut ca oricum nu baga in seama, probabil din cauza ca avea si pampers, asta cand o prindeam cu pampers, ca doar ea de vreo 6 luni ( din iulie anu trecut) nu ii mai pun pampers, decat la nani. a mai avut o perioada prin oct, nov cand tot timpul cerea la olita, din 10 in 10 minute, nu a fost racita, da mi-a zis drita ca e asa e o placere pt copii cand descopera olita si atunci ii mai puneam pampers, chiar daca tot la olita facea, dar mi-era frica sa nu se scape pe ea.

s-a dezvatat fff usor de pampers, in iulie cand erau caldurile alea mari am lasat-o goala goala prin casa fara pampers si ii ziceam cand vrei ceva ceri olita. ( eu o mai pusesem si de pe la vreo 8 luni pana la vreun an, dar apoi a fost o perioada mai rece, a fost si racita parca, am stat cu ea prin spital si nu am mai pus-o la olita vreo cateva luni bune pana in iulie) ..... asa vreo cateva zile a facut ea pe covoare :P dar si-a dat ea seama ca nu e asa de bine si a inceput sa faca la olita si asta doar intr-o saptamana. si tot am rarit-o cu pampersul pana am dezvatat-o de tot ziua. acu ii pun la nani, noaptea si la pranz.

Si eu am un baietel de 2 ani jumatate.
Sa stii ca este varsta lui 'nu', sau 'prima adolescenta', in care copiii incep sa descopere ca sunt prsoane si au vointa proprie, de aceea o incearca, si nu asculta, fac invers decat le ceri, se opun la orice, sunt inconsecventi (ni se pare noua) etc. Este foarte important pentru dezvoltarea lor sa treaca prin aceasta faza.

Eu cred ca nu este bine sa ii educam cu minciuni. A ii spune copilului ca vine 'nenea rau' sau bau bau este o minciuna, orice ai zice. Sti ca se obisnuieste, dar cred ca este gresit.
Copilul trebuie respectat, deci trebuie sa ii spunem adevarul.

Din cate stiu eu, la aceasta varsta trebuie sa le dam reguli clare, dar nu inutile. Sa evitam situatiile de conflict, dar daca ele apar, sa ramanem consecventi (sa nu cedam).
Dar mai bine citesti in cartile (numeroase) scrise despre varsta asta.

Ce fac eu cand nu asculta: il cert, ii spun ca ma supara; il intreb daca stie ca nu are voie aia sau ailalta; ii iau jucaria sau obiectul respectiv (daca cu o jucarie face prostii); daca se opune de ex. sa il imbrac sau sa il schimb, dupa ce il chem de cateva ori il iau pur si simplu si il schimb etc chiar daca plange sau urla (se potoleste imediat); il trimit la colt; pedeapsa maxima: il pun in patut cateva minute si ii cer din nou sa faca ce il rugasem.
S-a intamplat si sa ii iau o jucarie daca face prostii cu alta.
Si cu distratul atentiei merge cateodata cand e vorba de ex. de mers la culcare, care se face dupa un anumit ritual; daca nu vrea sa incheie o etapa din ritual, ii zic de urmatoarea si uita ca nu vroia sa o incheie pe cea dinainte.

In general una din aceste metode functioneaza.

Conteaza foarte mult un fel de fermitate blanda (nici eu nu reusesc intotdeauna..): sa stii ce vrei, si sa simta copilul asta. Nu sa te simta enervata si exasperata.

Stiu ca este greu cand estio si insarcinata. Si mie imi era mai greu cand eram insarcinata decat acum cand avem doi (al doilea are 7 luni), aveam mai putina forta si rabdare si ma exaspera cand nu asculta.

Al nostru cred ca incepe sa iasa din faza asta, pt ca face mari progrese in vorbire si te poti intelege mai usor cu el.

NU cred ca este bine sa iti schimbi parerea daca plange. Asa invata ca prion urlete se obtine orice.

Las-o si tu doar un mminut in camera ei, este de ajuns.

Mult succes de la o co-mama!

Inca cateva observatii:
Cred ca este gresit sa ii spunem copilului sau sa il lasam sa inteleaga ca nu il mai iubim daca face anumite lucruri sau nu le face (daca nua sculta).
Cred ca copilul trebuie sa inteleaga din atitudinea noastra
1) ca ne-a suparat purarea lui (chiar ne-a infuriat) si
2) ca desi suntem suparati, totusi continuam sa il iubim

Cred ca este o capcana periculoasa sa ii dam sa inteleaga copilului ca nu este iubit decat in mpasura in care face ce ii spunem noi.
Nici cu Dumnezeu nu stau lucrurile asa, doar: daca nu Il ascultam, El continua sa ne iubeasca.. desi este 'suparat' pe noi, si desi trebuie sa suportam consecintele neascultarii noastre.

Copilul trebuie sa inteleaga, chiar intuitiv, ca o pedapsa este urmarea faptelor lui si nu refuzul persoanei sale.

de acord ... doar ca ordinea e invers :4:

trebuie sa stie ca ii iubim indiferent ce fac

si ca suntem cei mai buni prieteni ai lor


lucru foarte important dupa ce mai cresc putin si ajung sa aiba si prieteni care nu le dau sfaturi bune

Da, sigur, in ordinea importantei e invers.
Dar in imediat, cand face o prostie, este important sa inteleaga ca ne-a suparat.