Duhul Sfant este irezistibil ?
 

Este Duhul Sfânt irezistibil ? Sau "se lasă respins", după cum trebuie doi ca să vorbim de un tango ? Sau uneori e aşa, iar în alte situaţii altfel ?

Da, cred ca trebuie doi, ca la tango (pentru o actiune 'desavarsita") Se spune ca noi suntem cei care nu-l primim, care Il indepartam de la noi, atunci cand pacatuim, ca doar dvs ne-ati spus lucrurile astea. Dar totusi el lucreaza, chiar si asa, fara stirea si voia noastra. Doar ca nevazandu-l, necrezand in El, nu suntem constienti de actiunea Lui si nu avem satisfactia deplina a lucrurilor pe care le facem. Pentru ca noi vrem altceva, credem ca altceva e ceea ce ne trebuie, si in final, totul e desertaciune. (concluzia nu-mi apartine, e un citat, desigur)

Nu cred ca noi Il indepartam, ci cred ca noi ne indepartam de El, atunci cand pacatuim.
Darul primit de noi la Botez ramane si Dumnezeu isi tine legamantul fata de noi, indiferent de alegerea noastra ulterioara spre pacat.

Se pare ca Stefan Martirul credea ca unii oameni i se pot împotrivi Duhului Sfant de moment ce le spune evreilor care-i ascultau predica: Voi cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt, precum părinţii voştri, aşa şi voi! Faptele apostolilor 7:51

Eu cred ca de cele mai multe ori, lucrarea Duhului Sfant este dincolo de perceptia noastra senzoriala si ca atare, o implinim sau nu fara sa ne dam seama. Nici Dumnezeu nici Diavolul nu ne trimit dimineata mailuri sau sms-uri in care sa ne spuna "iti propunem astazi sa faci cutare lucru; cu care dintre noi votezi?" Instinctiv, suntem programati sa indeplinim lucrarea Domnului; daca suntem ciobani, sa mergem cu oile, daca suntem fotbalisti sa mergem la antrenament si daca suntem calugari sa mergem la rugaciune. Dar, tot "inconstient", ne abordeaza si necuratul, care ne indeamna sa ne abatem din calea noastra si sa abandonam lucrarea.

Cu alte cuvinte, există "comandă divină" şi "comandă diabolică", deşi noi nu le percepem ca atare ? Dacă e aşa, ce anume ne face să ne lăsăm conduşi de una sau de cealaltă ?

Mai degraba, comanda divina si ispita, sugestie diabolica. Ce ne face sa urmam una sau alta? "Liberul arbitru" - adica ala care l-a facut pe Adam sa manance marul; sau, mai exact, intelgenta noastra mai mica sau mai mare. daca suntem animale, ne ducem la pascut, daca suntem oameni prosti (primitivi, saraci cu duhul) ne ducem la arat; daca avem putina inteligenta, ne invata necuratul sa nu mai muncim, sa luam de la aia care au; daca avem outin mai multa inteligenta, ne dam seama ca nu e bine sa facem asta. Dar atunci are dracul alt ac pentru cojocul nostru, vine cu alte ispite, mai 'netrupesti". Cu alte cuvinte, inteleptul invata din greselile altora, mediocrul din propria experienta, numai prostul le stie pe toate.
S inafara de intelect, in alegere mai intervine si cultura, educatia religioasa, "frica de Dumnezeu", inteligenta emotionala, si probabil si hazardul, imprejurarea. Ce l-a facut pe David sa preacurveasca cu sotia prietenului sau, ca doar stia ca nu e bine? Norocul lui ca si-a dat seama si s-a cait, si a continuat lucrarea pe care o incepuse. Aici conteaza si cat de puternic e caracterul omului, probabil si ADN-ul lui, si cata credinta are, pe care a dobandit-o de la neamul lui prin invatare (adica, pe scurt, influentele culturale si genetice ale etniei, poporului).
Pe de alta in triburile de salbatici, oamenii sunt destul de credinciosi si mai putin pacatosi decat noi, cei invatati, pentru ca lor li s-a transmis din generatie in generatie "cuvantul Domnului", pe cai nescrise, instinctive, pe cand la noi, odata cu sporirea inteligentei, am cautat sa intelegem mai bine voia lui Dumnezeu, dar a crescut proportional si influenta diabolica (apropiindu-ne oarecum de Lucifer).

Pana la urma, poate ca 'poporul ales' a fost ales tocmai pentru ca era cel mai ratacit si mai coruptibil, datorita inteligentei mai avansate si experientei de viata. La boshimani n-a fost nevoie sa vina Mantuitorul pentru ca ei poate n-aveau asa pacate mari de ispasit; la ei daca unul a facut greseala de a omorat capra vecinului, il pun ceilalti la punct imediat, e "legea firii". Poate de=asta traiesc fericiti siin ziua de azi. Si cand n-or sa mai fie, inseamna ca Dumnezeu a vrut sa-i crute de o viata complicata ca a noastra. Ca si pe indienii din America. Se stie ca in Vechiul Testament erau persecutati cei care se inchinau la idoli. Si totusi aestia aveau o cedinta mai statornica in idolul lor, decat evreii, si eu cred ca ei de-aia au si incercat sa-i extermine, pentru ca reprezentau o ispita prea mare si ei isi cunosteau propria slabiciune. Pana la urma , idolul ala fals era mut mai usor de idolatrizat, pentru ca inafara de ceva jertfe de carne, probabil nu cerea nimic dificil de indeplint, cum ar fi respectarea unor porunci si legi. Acum nu stimn exact ce conduita morala aveau acele popoare, inafara de faptul ca se inchinau la idoli, nu stim ce alte "uraciuni' mai faceau. Dar poate ca Dumnezeu a vrut la acel moment sa fie inlocuiti cu un popor mai evoluat. Pe de alta parte, cuceritorii persi au adoptat credinta in Dumnezeu de la evrei; la fel cum cuceritorii tatarii au adoptat Islamismul, care isi are radacinile tot in religia semita, ceea ce demonstreaza ca aceasta credinta este foarte bine intemeiata.
In concluzie, Dumnezeu are modul Lui de a se adresa atat celor inapoiati cat si celor superiori dpdv intelectual. Iar Diavolul lucreaza concomitent cu El, pentru a scoate la iveala tot ce poate sa fie rau in om (la nivel de specie), ca astfel raul sa fie eliminat si specia umana sa se perfectioneze. Oricarei forte creative i se opune o forta distructiva. Din interactiunea celor doua rezulta Evolutia, atat cea fizica cat si cea spirituala. Intr-un fel, ambele forte sunt irezistibile, depinde de "materialul' ( = sufletul) asupra caruia actioneaza. Unele suflete sunt mai sensibile la actiunea fortei creatoare (si sporesc), altele sunt mai sensibile la actiunea fortei distructive (si se pierd). In final ramane si se perpetueaza materialul cel mai puternic, prolific, rezistent. Dumnezeu nu se gandeste sa ne fie bine numai noua, celor de acum, ci intregii Sale creatii. Si la fel ar trebui sa gandim si noi, si sa-L ascultam pentru acest considerent. pentru ca dupa cum bine stim, in raport cu El, suntem incadrati in 3 categorii : robii, care asculta de frica, argatii, care asculta pentru plata, si fiii, care asculta din dragoste. (dragoste pe care se pare ca am cam pierdut-o , ca altfel nu ne-am mai pune atatea intrebari).
Doamne, ajuta-ne sa o regasim!

Mihnea, uite dintr-o o carte foarte frumoasa, pe care am gasit-o recent. Ii zice The Old Testament is about you. Nu am apucat s-o citesc pe toata, dar ce am citit pina acum mi se pare f adevarat si frumos scris. E scrisa de un piscop ortodox PS Lazar Puhalo. Cartea se gaseste la adresa de mai jos:

http://www.orthodoxcanada.org/

Dumnezeu lucreaza in oameni si pentru oameni prin Duhul Sfant. Insa oamenii au libertatea de alegere. Citatul lui adam000 din engleza explica exact aceasta libertate si de ce Dumnezeu ne-a dat-o. Asa este, din iubire desavarsita ne-a dat si libertatea.
Duhul Sfant este simtit doar daca oamenii isi doresc asta si fac pentru asta totul. Daca omul este intors cu spatele la Dumnezeu , El ii lasa libertatea de alegere. Nu va veni niciodata sa forteze omul sa il intoarca cu fata spre El. Il lasa in pace si asteapta rabdator sa isi doreasca sa se intoarca la Dumnezeu.
In clipa in care omul isi doreste asta, Dumnezeu il ajuta sa se intoarca spre El pentru ca vede dorinta omului, ii vede nevointa , ii vede efortul de cautare a lui Dumnezeu. Apoi Duhul Sfant incepe sa fie simtit. In clipa in care omul a simtit Duhul Sfant , omul se topeste. inima lui se topeste de dor si de iubire de Hristos.

Dumnezeu exista. Si se face si simtit prin Duhul Sfant. Scopul omului pe acest pamant asta este, dobandirea Duhului Sfant si atunci omul va trai in comuniune cu Dumnezeu.
Duhul Sfant se retrage daca vede doar si o urma de tradare a iubirii pentru El.
Sfantul Teofan Zavoratul spunea in acest sens ca Dumnezeu isi doreste ca toata iubirea ta sa fie daruita Lui si atunci El iti va da suficienta iubire pentru toti oamenii. Atat vrea, iubirea si dragostea deplina a unui om si El da inzecit omului sa poata da la toti oamenii.

Daca iubesti cu adevarat ceva atunci si vorbesti despre acel ceva spune Sf. Siluan Atonitul. Cand iubirea ta pentru Domnul este mare atunci Domnul iti umple gandurile si viata. Dar iubirea trebuie sa fie simtita, sa plece din inima nu de pe buze.
Omul trebuie sa darame bariera gandirii abstracte, a unei idei doar, si sa participe cu toate simturile sale, cu toata inima sa. Atunci va avea puterea curatirii pregatind inima pentru Hristos.

În linii mari, aceasta este şi părerea mea. Duhul Sfânt nu este irezistibil fiindcă, deşi poate fi irezistibil (El poate orice), alege să nu fie irezistibil. Cel puţin în covârşitoarea majoritate a cazurilor.
Pe de altă parte, "dorinţa omului" de a se întoarce spre Dumnezeu îmi pare ea însăşi lucrare a Duhului Sfânt. Eu mă rog mult timp ca să cred şi iată că, la un moment dat, Dumnezeu îmi zâmbeşte şi mă cheamă, născând în mine credinţa, umplându-mi inima de pornirea de a mă lăsa purtat de braţul Lui, aprinzându-mi sufletul de sete de El. Dar însăşi dorinţa mea de a crede, însăşi imboldul de a mă ruga ca să cred, însăşi tăria de a face rugăciune stăruitoare, ce altceva decât tot o lucrare a Duhului Sfânt este, deja premergătoare lucrării mele ? "El dă şi dorinţa, şi putinţa" spuneu vechii părinţi. Prin urmare, lucrarea Duhului Sfânt premerge lucrării omului.

Da, dar atunci apare întrebarea: dacă e aşa, de ce totuşi unii oameni simt acest imbold spre zâmbetul lui Dumnezeu, pe când alţii nu îl simt în inima lor ? Am putea crede că Duhul Sfânt îi mângâie şi întăreşte numai pe unii, pe când asupra altora nu vrea să facă primul pas ? Nu pot crede asta, fiindcă dacă Duhul Sfânt nu mă animă să fac primul pas, eu nu-l voi face, deoarece am stabilit în paragraful trecut că orice pas "al meu" spre El este, în realitate, insuflat de El, ca prim autor: El mă ia pe mine de mânuţă şi nu eu pe El. Şi atunci, cum se face că unii oameni (trist de mulţi, cel puţin în zilele noastre) sunt "cu spatele la El" aşa cum spuneţi, nici prin cap netrecându-le să ştie de El ?

Aşa cum văd eu lucrurile, explicaţia este că, iniţial, Duhul Sfânt dă tuturor la fel, aşa cum ploaia cade şi peste unii, şi peste alţii. Ceea ce dă iniţial, de regulă nu este foarte mult, ci atâta cât e strict necesar că să începem noi să urcăm spre El. Pe urmă, ne dă mai mult, ca să urcăm mai departe. Şi tot aşa. Cât trăim, urcuşul ăsta e reversibil, adică putem să mergem şi înapoi: prin păcate mici, sau poate şi prin cooperare materială la păcate mari. Putem să şi cădem şi să ajungem de unde am plecat, ba chiar mai jos de atât: se poate face asta foarte uşor, printr-un singur păcat mare.

Modelul acesta are, însă, un cusur: nu este chiar universal valabil. Reţeta asta a mea nu e a tuturor. Nu toţi oamenii urcă prin paşi mărunţi. Unora le suflă Duhul Sfânt aşa de tare cu trâmbiţa la urechi, încât oricât ar fi de împietriţi şi tot urcă îndată cât urc eu în zece ani. Cam cât de împietrit să fii, ca să rezişti Duhului Sfânt atunci când El adoptă un mod de manifestare ca asupra lui Pavel în deşertul Damascului ? Pavel, doar era stâlp al fariseilor şi cărturarilor, om chitit să facă praf cât mai mulţi creştini (se pare că asta şi căuta la Damasc). De ce, atunci, Duhul Sfânt acţionează aşa de discret în cazul meu, şi atât de irezistibil în cazul lui Pavel ? De ce a avut el (şi alţi câţiva) asemenea şansă excepţională, de a fi plesniţi de Duhul Sfânt peste ochi, ca să Îl vadă mai bine ? De ce rabinul-şef Israel Zolli al Romei L-a văzut pe Cristos aievea, I-a vorbit şi L-a auzit vorbinu-i, pe când atâţia alţi rabini nu au asemenea şansă ? Cred şi eu că s-a convertit instant şi s-a botezat, dar unde este meritul lui şi unde vina celorlalţi ?

Prin urmare, eu înclin să cred că, de regulă, Duhul Sfânt preferă să nu acţioneze irezistibil, ci în consonanţă cu noi, dar că există situaţii excepţionale, pesemne în cadrul unor planuri excepţionale, când El zgâlţâie conşiinţele care devin incapabile de a I se opune.