Mandrie sau marturisirea lui Hristos?
 

Bun gasit tuturor! de multe ori poate vi s-a intamplat si voua sa fiti intrebati: "tii post?" sau "mergi regulat la Biserica?"...

Tinand cont de faptul ca a tine post inseamna in primul rand a ascunde acest lucru,nu a te lauda si a fi smerit, ce atitudine credeti ca ar trebui sa avem in momentul in care vom raspunde "da am tinut post sau am tinut tot postul"?

Sau daca vine cineva in vizita la noi acasa si pe noptiera de langa pat avem un teanc de carti de rugaciuni credeti ca ar fi bine sa la ascundem sau sa le lasam la locul lor?


De multe ori suntem pusi in situatii destul de delicate si trebuie sa ne gandim foarte bine inainte de a da un raspuns sau de a face orice fel de gest, in primul rand pentru a nu cadea in pacatul mandriei dar nici al minciunii!
Ar trebui sa spunem clar si raspicat: "DA citesc rugaciuni, merg la Biserica, postesc etc.!!! " , sau sa incercam sa ne ascundem ca suntem crestini si il marturisim pe Hristos?

Voi cum ati raspunde si cum ati proceda in astfel de situatii?

Fiind mereu sinceri.
Hai sa le luam pe rand:
1. Tii post?
Mai tin, dar nu asa cum trebuie. Incerc si eu, dar nu am suficienta rabdare, si de multe ori gresesc.

2.Mergi la biserica?
Merg, caci nu sunt cum trebuie si am nevoie de ajutorul preotului si de rugaciunea celorlalti.

3. Atunci daca esti credincios de ce nu il propovaduieste pe Dumnezeu, de ce nu le vorbesti oamenilor, de ce nu le dai sfaturi?
Desi cred, faptele mele nu sunt bune, adesea gresesc, iar Dumnezeu cel mai bine se arata lumii prin fapte nu prin vorbe.

Pe scurt, nu trebuie sa ne rusinam de Dumnezeu cand suntem intrebati, dar nici sa ne dam mari sau sa incercam sa bagam la altii credinta pe gat.
La fel si daca avem niste carti de rugaciune pe noptiera sau o icoana nu trebuie sa ne rusinam, dar nici sa atragem atentia asupra lor. E bine sa nu ne etalam colectia de carti sau religiozitatea in public, dar nici sa le burdusim pe undeva rapid cand vine cineva.

Ideea e sa fim naturali, si sa ne marturisim mereu slabiciunile ca sa nu ne mandrim si ca oamenii sa nu ne vada ca niste mincinosi (ca si a zice ca esti mare credincios cand inca gresesti e o mare minciuna). Mare lucru ca oamenii sa vada ca te stradui si ai nadejde pentru mai bine.

Intr-adevar foarte frumos mi-ati raspuns! merg la suflet vorbele si atitudinea dumneavoastra! sa ne ajute Dumnezeu sa fim crestini asa cum trebuie fara a ne rusina si fara a ne mandri! multumesc foarte mult pentru raspunsuri!

Cine caută să ia plată de la oameni nu va mai primi nimic de la Iisus Christos, decât : „slugă leneșă și vicleană știai că...”.

Oricâte șiretlicuri „sincere” ale proorocului mincinos încercați să ascundeți prin comportament și să credeți că alții vor urma ceea ce vă închipuiți voi că va fi bine pentru ei sigur nu va fi așa... deci degeaba știți răspunsurile și rezolvările la orice problemă și cum ar trebui să facă alții... căci nu lor li se va cere ci vouă înșivă.

Și este scris să tăinuim tot binele pe care-l facem ascultând de Dumnezeu ca să căpătăm de la El plată, pentru lucrul întreg făcut, oricât ar fi de mititel, căci numai lucrul întreg are lată, și este scris ca să nu tăinuim nici un păcat... dar omul face viceversa, el se laudă cu meritele lui și vrea să le facă și altul ca să se laude și altul ca el cu trupurile altuia și să-și asundă toate trufiile sub chipul smereniei, adică să-și ascundă superstiția răutății că defapt el slujește plăcerilor și voirilor lui mamona și tatona... învățătorii lui meticuloși în arta de a creea creiatina cea mult fericitoare a lăcomiei copilochiului adulterin submarin și atractiv.

O distracție comunistă ceva gen nea Mărin miliardar... dar viceversa, că cică mai nou personalul pozitiv e ăla cu diplomatul cu bani.

Deci așa este scris ca nici tu să nu crezi sau să socotești că ai fi făcut vreodată în viața ta vre-un bine... deci cu cât ascunzi mai bine binele pe care îl faci cu atât te flatezi mai bine și te încânți că cică ai ajuns bun. Deci atât de bine trebuie să-l ascunzi ca și cei ce au răspuns:

-Când Doamne ți-am făcut Ție toate acestea?

Și dacă le-ai ascuns atât de bine și le-ai uitat încât numai Domnul le mai ține minte căci Lui toate îi sunt cunoscute, abea atunci poți să te aștepți la Cuvântul:

„-veniți binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți Împărăția pregătită vouă de la întemeierea lumii”

Altfel vă faceți iluzii deșarte și veți fi tare dezamăgiți când o să constatați că pungile din cer sunt goale... și cum altfel din moment ce v-ați luat răsplata de la oameni...

Parerea mea (poate gresesc) este sa spui. Dar nu ca o lauda, evident.
Eu am cunostinte (nu foarte credincioase) care cred ca multe lucruri care tin de practica crestina sunt anacronice sau inutile.
Si atunci eu le spun (daca vine vorba, desigur) ca fac una sau alta.. Si eventual ma intreaba si vorbim despre post sau despre rugaciune etc.
Sunt lucruri la care poate ei nu s-au gandit, poate nu au fost preocupati sa caute detalii, explicatii etc..

O ruda a zis: "mi-a mers atat de rau incat am fost la biserica si m-am rugat". Ca un secret. Adica unora le este rusine sa se roage sau sa mearga la biserica. Nu exagerez. De aceea poate ajuta exemplul personal.
Nu stii niciodata cum il ajuta pe celalalt ceea ce spui tu (evident daca nu te lauzi, ci iei totul firesc).

Da, trebuie să spui. Părintele Teofil Pîrîian spunea că lumea de astăzi are nevoie de exemple. Evident că trebuie să arătăm întîi cu fapta că facem ce trebuie, dar e nevoie şi de mărturisirea cu cuvîntul.

E adevărat că cei mai mulţi privesc asta din exterior ca o mîndrie şi încep să acuze gratuit, dar ştie mai bine cel ce vorbeşte ce este în inima lui. Oricum, e nevoie de discernămînt cînd faci afirmaţii despre tine însuţi, pentru că este pericolul real de a cădea în păcatul laudei de sine. Dacă nu poţi să afirmi ceva despre tine ca şi creştin fără să te mîndreşti, atunci mai bine nu spune nimic, lasă doar faptele să vorbească.

Pe de altă parte, la extrema opusă se găseşte ruşinea că încerci să fii creştin. Asta se taxează ca păcat, pentru că spune clar Hristos la Matei 10:

32. Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.
33. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.

Fiind mereu sinceri.
Hai sa le luam pe rand:
1. Tii post?
Răspunsul corect:
Ce e ăla post?

2.Mergi la biserica?
Răspunsul corect:
Unde să merg? Dar cine o mai fi și aia?

3. Atunci daca esti credincios de ce nu il propovaduieste pe Dumnezeu, de ce nu le vorbesti oamenilor, de ce nu le dai sfaturi?
Răspunsul corect:
Ce e ăla un credincios? Un tip din ăla supărat care dă lecții? Sfaturi să ce să facă alții? Păi eu nu știu să vorbesc, fiindcă sunt tătuc, pardon tăcut și timid.

Dar am și eu o întrebare: Ce urmărești tu defapt?
Știiiiu: pe misterețul cu colț de argint.

Evreii care erau sub legea veche nu se mai intrebau unii pe altii daca tin legea si nici nu se ascundeau sa o tina, iar daca se ascundeau era din cauza ca erau prigoniti pentru credinta lor. Asa si noi, daca suntem sub legea noua, ar trebui sa o tinem fara sa credem ca facem ceva bun sau sa ne ascundem, ca doar asta trebuie sa facem, ca niste slugi netrebnice ce suntem. Raspunsul catre altii sa fie ca si cum l-am da fratilor nostrii mai mici si pe care am vrea negresit sa-i vedem in fericirea vesnica...

De obicei, eu sunt întrebat cam aşa: "doar nu vrei să zici că ţii post !?" sau "te pomeneşti că mergi regulat la biserică" ?

Eu cred că a ţine post înseamnă în primul rând a ţine post.

Ori de câte ori este omeneşte posibil să fim sinceri, este bine să fim sinceri. Nu trebuie să cădem în falsă modestie, sau să practicăm, dacă vreţi, fariseismul smereniei. Este o mândrie bună să ne mărturisim credinţa în faţa lui Cristos şi a oamenilor. Iar credinţa înseamnă viaţă de credinţă. Ar fi, însă, o mândrie rea să ne închipuim că faptul că am ţinut postul, ori că practicăm rugăciunea zilnică ar fi meritul nostru, că scris este: "Fără Mine, nu puteţi face nimic !". Când suntem înclinaţi să spunem "am avut pornirea de a mă ruga", în realitate Dumnezeu, prin persoana Sf Spirit, ne-a insuflat această idee. Când suntem înclinaţi să spunem "am avut tăria de a ţine postul", în realitate Dumnezeu, prin persoana Sf Spirit, ne-a dat această tărie. "De la El ne vine şi voinţa, şi putinţa" spun Sfinţii Părinţi.

Deci, să nu ne lăudăm cu ce nu e al nostru, fiindcă pierdem meritul: noi nu putem avea merit decât colaborând cu Cristos, cel care a meritat pentru noi, cu alte cuvinte împărtăşindu-ne din meritul Său. Orice lucru am face care să fie bun, îl facem colaborând cu El, iar în această colaborare El este mereu cu un pas înaintea noastră: de aceea este bine să le spunem oamenilor şi, mai ales, nouă înşine: "am ţinut postul, cu ajutorul lui Dumnezeu" ori "mă rog zilnic, mulţumesc lui Dumnezeu".

Vsovi, tu glumesti? nici macar in gluma nu as raspunde asa. Ne este rusine sa-L marturisim pe Hristos? Ne prefacem ca habar n-avem cine este "aia" numita Biserica? Ce fel de credinta e asta?
Sau tu crezi ca prin aceste raspunsuri dai dovada de smerenie?