Pana la urma ce spunem la spovedanie?
 

Am tot citit pe aici discutii legat de pacate si tot nu m-am lamurit asupra a cea anume trebuie sa spunem la spovedanie.
Multi dintre noi (asa imi place sa cred) respectam acele 10 porunci si nu facem lucruri rele.
Mai facem pacate, nu spune nimeni, dar sunt cam aceleasi marunte care se tot repeta, mai ales ca traim printre oameni: manie, invidie, mandrie.
Si ce facem le spunem mereu pe astea? Sau ne scobim si inventam ceva ca sa spunem.
Ultima data chiar m-a durut, pentru ca spunand mereu aceleasi, preotul mi-a spus ca sunt mici dar daca se repeta e mai rau. Pai si de unde sa-i spun altele noi? Ma stradui sa nu le fac nici pe cele obisnuite.
Unele mici nici preotul nu le mai asculta, ca sunt prea mici.
Eu nu stiu efectiv ce sa spun. De fiecare data ma simt prost.:106:
Am un indreptar acasa, dar nu ma ajuta, pentru ca sunt aceleasi 10 puncte, mai dezvoltate putin.
Daca eu nu am facut ceea ce scrie acolo?
Pe urma nu stiu, eu as avea altele de discutat cu preotul, dar la spovedanie nu se spun decat pacatele. Si atunci restul unde si cand le spun?
Ce anume este de spus la spovedanie?
Nici preotii nu te intreaba, ca atunci poate te-ar orienta.

La Spovedanie se spun doar pacatele?
Eu stiam ca daca ai o problema sau ceva pe suflet tot la spovedanie se spune. Nu e asa?

Sofia ,mai este deschis un topic cu pacatele din Filocalie ,unde ai pus si tu intrebari si ai primit raspunsuri.
Eu sunt de parere sa mergem pe topicurile existente ca sa putem citi ce au scris userii acolo ,nu sa cautam la nesfarsit si sa pierdem timpul.
Asa putem afla lucruri noi ,de aceea suntem aici doar.

in general la spovedanie ne aratam chipul ascuns al "vredniciei" marturisind ca vom fi shi mai "vrednici", "dreptzi" ... asemenea celor mai eroici farisei plini de duhul mandriei shi al lacomiei lui maiceva... eu asha am patzit... am maniat pe Dumnezeu shi m-am mirat mereu ca totushi nu se supara... shi atunci am indraznit sa fiu din ce in ce mai trufash... :17: poate pentru slava de la oameni.

Draga Sophia, zicea parca Sfantul Antonie de la Optina ca ne ducem la spovedanie si marturisim toate nimicurile, dar lucrurile importante uitam: ca nu il iubim pe Dumnezeu, ca nu ne place sa facem voia Lui, ca dorim numai lucruri idioate, ca nu-L marturisim, ca ne impartasim cu nevrednicie, ca iubirea noastra pentru ceilalti e stearpa si egoista, etc.

E Taina Pocaintei, a metanoiei, adica a intoarcerii de la pacate. Ne ducem acolo sa vomitam tot ce e rau inauntrul nostru. Daca mergem doar sa insiram o lista de pacate, oricat ar fi de lunga sau de scurta, n-am facut nimic. Trebuie sa intoarcem spatele pacatului, asta e spovedania adevarata, in duh, iar nu in litera.

Conform felulului in care l-am inteles pe Sfantului Apostol Pavel (nu de unul singur, bineinteles), nu exista decat 2 stari in care poate fi un crestin la un moment dat. Acestea sunt "sub Lege" sau "sub har". A fi "sub Lege" inseamna ca mergi inspre pierzarea vesnica, pentru ca nu esti "in Hristos", iar a fi "sub har" inseamna ca vei mosteni viata vesnica, pentru ca esti "in Hristos". Numai cei ce sunt "in Hristos" vor mosteni viata. Asadar exista crestini vii spiritual, care vor mosteni viata, si crestini morti spiritual, care vor mosteni iazul care arde cu foc si pucioasa.

Crestinul mort spiritual e crestinul care s-a dat de bunavoie rob pacatului, (fiind inainte rob al lui Hristos) prin calcarea Legii lui Dumnezeu (a unei porunci a lui Dumnezeu), si astfel a trecut de "sub har" "sub Lege", adica sub condamnarea Legii (pentru ca a calcat Legea) si deci automat si sub stapanirea pacatului (pentru ca de acum pacatul are dreptul legal sa lucreze in el si sa-l stapaneasca, din cauza ca el a calcat Legea, aceasta dand drept pacatului sa lucreze in om, nefiind implinita), caci "boldul mortii e pacatul, si puterea pacatului e Legea". Fiind "sub Lege", adica sub stapanirea pacatului, legea pacatului si a mortii incepe sa lucreaze in el, de acum crestinul aducand roade pentru moarte, neputand trai in ascultare de Legea lui Dumnezeu, si deci mergand hotarat inspre iad.

Doar atunci cand el se duce, de bunavoie, convins fiind de Duhul lui Dumnezeu ca a comis un pacat, si-l marturiseste, jertfa de ispasire, adica Hristos, se aplica si pentru pacatul lui, si-l ispaseste, si astfel se implineste Legea lui Dumnezeu in el, intra din nou "sub har", legea pacatului isi pierde dreptul legal de a mai lucra in el (lege care avea dreptul inainte sa lucreze in el din cauza ca Legea era calcata, dar prin marturisire, a fost implinita), si Duhul lui Dumnezeu incepe din nou sa-l imputerniceasca la a trai o viata in ascultare de Dumnezeu.

Crestinii care vor mosteni viata vesnica sunt numai aceia care sunt "in Hristos", adica aceia care sunt calauziti de Duhul Sfant, adica aceia care n-au pacate nemartusirite, pentru ca acolo unde exista pacat, exista moarte, si nu poate exista viata, nici Duhul Sfant. Duhul Sfant nu poate lupta impotriva Legii lui Dumnezeu, lucrand in om chiar cand acesta a calcat Legea, pentru ca o imparatie dezbinata impotriva ei nu insasi poate dainui.

"Pacatul, odata savarsit, aduce moartea", indiferent ca e mare sau mic. Sfantul Apostol Ioan spune ca daca cineva vede pe fratele sau savarsind un pacat, sa se roage pentru el, si Dumnezeu ii va da viata, adica il va ierta, datorita lui Hristos, jertfa de ispasire, Dumnezeu implinind Legea in el datorita lui Hristos, si scotandu-l din moarte, dandu-i apoi din nou viata, adica partasia Duhului Sfant.

Un singur pacat nemarturisit te face din om viu un om mort, iar un om mort nu va vedea Imparatia, ci doar mania lui Dumnezeu.

De-asta e extrem de important, e o problema de viata si de moarte sa-ti marturisesti *toate* pacatele, sau sa le marturiseasca altcineva pentru tine inaintea lui Dumnezeu, prin Hristos, indiferent ca-s mici sau mari. Ai putea chiar sa ti le notezi pe hartie de fiecare daca cand le infaptuiesti, ca sa-ti aduci aminte sa le marturisesti. Cu cat mai repede le marturisesti, cu atat mai bine.

exista pacate(care sint prevazute,in opinia mea,in cele 10 porunci) si sint greseli.Pacatele marturisite ,e bine sa nu le mai facem.in greseli cadem oricit ne-am stradui.Cautati insa un duhovnic(om induhovnicit)care sa aiba timp ,si sa aibe rabdare sa te asculte sa-ti dea cuvint de folos.

@Anita - tocmai ca acolo nu am primit raspunsuri si pe urma discutia a mai si deraiat si am ramas nedumerita.
In plus acolo se discuta despre o lista de pacate (f.discutabila de altfel) si aici se discuta despre spovedanie.

@andrutika24 - si eu stiam asa, dar acum nu mai stiu. De asta intreb. Sunt f.derutata. Si eu imi doresc de multe ori numai sa merg sa spun ca mi-este rau sufleteste si sa cer sfat.

@Naephius - eu una nu ma vad in niciuna dina ceste doua stari, ci in o a treia. O stare in care sunt derutata, nu stiu, caut si totusi nu fac rau (in mod voit). Nu sunt nici pacatoasa si nici ne-pacatoasa.
Cineva spunea aici pe forum ca exista doua feluri de judecati: una omeneasca si una a lui Dumnezeu. Acum nu stiu care este aia mai grea. Si nu stiu dupa care sa ma judec eu, dupa care ma judeca preotul.
Pe cea a lui Dumnezeu asa vrea s-o stiu ca sa inteleg ce anume si unde gresesc. Ca oamenii cu liste de astea insirate ca aici pe forum ma pot si duce la puscarie nevinovata.
Tocmai asta este problema mea: eu nu stiu cum va vede Dumnezeu si ce anume vede EL pacat la mine. Ca atunci as stii ce sa spun.
Imi vine mai degraba sa-l intreb eu pe preot sa-mi spuna ce-am facut, ce-am gresit in fata lui Dumnezeu. Ai facut asta, asta si asta. Da, atunci ai gresit, Nu, atunci n-ai gresit.

Dupa multe pareri exista o legatura intre depresie, probleme sufletesti si pacate (ale tale, sau ale inaintasilor tai). Ei eu nu vad legatura asta.
Mi-as dori sa merg la spovedanie fara sa fiu fortata de situatie (adica este post si trebuie sa ma spovedesc ca sa ma impartasesc), si sa caut sa spun niste pacate dintr-o lista, ci sa pot spune: "Uite parinte eu habar n-am ce pacate am, dar ma simt rau si am necazuri, spuneti-mi daca e din vina mea, de la ce pacate anume si ce am de facut."
Asa mi se pare cel mai cinstit pentru toata lumea, pentru ca nimeni nu stie ce pacate a facut de fapt (unele chiar fara voie sau fara stiinta).
Legatura asat intre spovedanie si impartasanie te pune de multe ori sub forta. Daca nu te spovedesti nu te poti impartasi. Si daca eu atunci nu pot sa ma spovedesc? Sau ma spovedesc cand am nevoie sa vorbesc (altceva, nu pacate), dar intr-o ocazie cand de fapt nu pot sa ma impartasesc si ar trebui sa ma duc alat data s-o fac.
Mi se pare ca spovedania ar fi mai cinstita si mai cu folos daca s-ar face mai rar, dar mai profund, asa ca un examen scolar. Fiecare sa mearga la discutie/examen la preot si acesta sa intrebe si sa vada unde ce probleme sunt. Si pe urma o perioada te stii curatat si te poti impartasi de cate ori vrei (cu putin post, asa cum se cuvine).
Nu stiu, chestia asta cu hai la gramada la spovedit ca e Postul X nu mi se pare normala si se face in viteza si oboseala, cu cozi mari etc.

sophia, problema e ca nu sunt alte stari in afara de astea doua, adica ori esti sub Lege, adica sub condamnarea Legii si stapanirea pacatului, adica mergi spre iad, fiind neduhovniceasca, ori esti sub har, adica nu esti sub condamnarea Legii, nici sub stapanirea pacatului, fiind duhovniceasca, adica avand pe Duhul Sfant in tine, adica mergi spre rai.

Problema pe care o vad in rationamentul tau e ca urmatoarea: pacatul nu-l definesti tu, si nici preotul, ci Dumnezeu. Adica poti cunoaste ce e pacat si ce nu citind Legea cea Noua adusa lumii de Hristos... adica Noul Legamant, Noul Testament. Asa vei sti ce anume e pacat sa faci. De asemenea, ai in tine scrisa Legea Morala, pe care o au toti oamenii de cand se nasc, astfel incat poti sti ce e bine si ce e rau, ce e pacat si ce nu. De asemenea, daca esti o fiinta duhovniceasca, ai si pe Duhul Sfant care te indruma.

Gresesti daca crezi ca ti se intampla necazuri neaparat din cauza ca ai pacatuit. Pot sa ti se intample multe necazuri, chiar mari, si daca n-ai pacatuit [adica, vreau sa spun, indiferent daca ai pacatuit sau nu]. Si daca nu ti se intampla necazuri, nu inseamna ca n-ai pacatuit.

Pacatele trebuiesc marturisite toate. "Fara varsare de sange, nu este iertare". Si fara iertare, "plata pacatului este moartea".

La spovedanie spui ce te "doare", ceea ce simti ca aduce neliniste in tine. Cand mergi la medic, ii vorbesti acestuia de boala, ii arati rana. Si asa primesti medicamentul potrivit. Asa si la spovedanie. Parca parintele Arsenie Papacioc spunea ca cel mai mare pacat al omului este pacatul care iti este cel mai apropiat. Daca nu scapam de acesta, degeaba ne ocupam de cele marunte. E ca si cand zugravesc casa, o mobilez, dar pastrez in ea un hoit. Cred ca nu ar putea locui nimeni in ea, chiar daca e proaspat zugravita si mobilata.