Facere 1:2-5
 

Cum intelegem versetele astea ?

Ma intereseaza mai ales versetul 2..

opinie
 

Subliniaza principiul creatiei ex nihilo dar nu in sensul unui non-existente totale,la momentul surprins in versetul 2 pamintul(haares) deja exista(verset 1)ci surprinde,precum intr-o fotografie,imaginea dinaintea inceperii actiunii creatoare a Celui de Sus.

Termenul Ruah(Duhul),complex in interpretare,prin actiunea sa continua(,,se purta">implica o miscare continua)pregateste aparitia actiunii creatoare,introduce ideea de miscare intr-o scena statica:netocmit,gol,intuneric,adancul(tehom).Practic apare catalizatorul la ceea ce urmeza,este o descriere secventiala,metodica a etapelor creatiei.Scena incepe sa fie adusa la viata,in versetul urmator este confirmarea:,,Sa fie Lumina"(porunca cu efect imediat>,,Si a fost lumina").

de ce? ai vazut ca si "oamenii de stiinta" au constatat ca la Big Bang universul nu a fost gaz ... a fost lichid?

"şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor."

Versetul 2. Dar pământul era nedesluşit şi ne'mplinit ; şi întuneric era deasupra genunii; şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.

Nedesluşit: invizibil sau de-abia vizibil, ca prin abur. Ne'mplinit: ne'ntocmit pe de-a'ntregul; pustiu; gol; deşert, fără viaţă. Ebraicul tohu-bohu sugerează ideea de haos, materie informă, creată din nimic, dar încă neorganizată, nedesluşită.

Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor - În limba greacă, acelaşi cuvânt, pneuma, înseamnă şi „vânt“, şi „duh“. Aşadar, mişcarea aerului care va face posibilă ivirea pământului; Duhul dătător de viaţă al lui Dumnezeu.

Versetul 3. Şi a zis Dumnezeu: „Să fie lumină!“ Şi a fost lumină.

A zis- Rostirea lui Dumnezeu: actul prin care voinţa Sa devine faptă; participarea cuvântului (Cuvântului) la actul creaţiei

Sa fie Lumina- Activarea luminii necreate a lui Dumnezeu, Cel ce El Însuşi este lumină, aşa cum lumină este şi Cuvântul Său (Logosul) întrupat, Iisus Hristos, vizibilă în momentul schimbării Sale la faţă . Aşadar, nu e vorba de lumina naturală (astrele vor fi create de abia în ziua a patra – vezi versetele 14-19), ci de acea lumină pe care o vor experia mai târziu isihaştii şi pe care teologia răsăriteană o va cunoaşte îndeosebi prin scrierile Sfântului Grigorie Palama.

Versetul 4. Şi a văzut Dumnezeu lumina că e buna (frumoasă) ; şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric.

cuvantul buna - ca adjectiv, kalós înseamnă „frumos“ (vv. 4 şi 31); ca adverb, înseamnă „bine“ (vv. 8, 10, 12, 18, 21 şi 25). „Lumina frumoasă“ e opţiunea exegetică a Sfântului Vasile cel Mare. „Frumos“ şi „bine“, laolaltă, induc ideea de „armonie“.

Vezi biblia tradusa de mitropolitul Bartolomeu Anania. Are vreo 8ooo de note explicative.
http://www.dervent.ro/biblia.php

nu poate fi aici intunericul imaginea absolutului, indefinibilului ? dar atunci ce este adancul? dar apa, singurul element material din tot versetul?

Ar fi posibil dar depinde de viziunea interpretativa:,,Traducerea greaca la tohu-wa bohu(se presupune ca inseamna gol,pustiu,neant)lasa sa se inteleaga o materie preexistenta ca la Platon in ,,Timaios".In ,,Intelepciunea lui Solomon" 11:17,text marcat de gandirea elenistica,se spune de altfel ca Dumnezeu a creat lumea dintr-o materie informa.Totusi Parintii Bisericii vor insista asupra principiului creatiei din nimic(ex nihilo)incepand cu Teofil al Antiohiei."

Exista posibilitatea ca elementul apa sa fi fost introdus in text pentru a simboliza stihiile ce ar fi ramas la stadiul haotic si dezlantuit in lipsa ordinii din creatie.Aici intervine o opinie extrem de interesanta,a lui Vasile cel Mare: ,,Duhul lui Dumnezeu(pnevma)inseamna si vant si duh.Fizic ar fi ca miscarea aerului face posibila aparitia pamintului,adica ,,Duhul datator de viata a lui Dumnezeu".

Fara actiunea Duhului apele ar ramine simple stihii>,,Cuvantul ,,se purta"se interpreteaza prin ,,incalzea si dadea viata apelor".Duhul se purta,adica pregatea apele pentru nasterea vietii.Inca din acest text se poate vedea ca nici Duhul Sfant nu este lipsit de de putere creatoare"(Vasile cel Mare,Omilii la Hexaimeron)

Danut, cred ca starea initiala ante fiat lux nu poate fi supusa descrierii in cuvinte decat prin negatii vagi, indefinibile: „netocmit’’, „gol’’, „adanc intunecos”, „genune” care sa exprime oarecum starea lumii de a nu fi nici fiinta, nici nefiinta, de a fi in afara onticului.

Ca sa vorbeasca despre o lume care inca nu exista, asupra careia nu intervenise inca Logosul Divin (Ratiunea, Cuvantul), autorul biblic s-a folosit de expresii care sugereaza lipsa: nedeslusit, neant, adanc intunecos, ceata, aburul primordial (vaporii de apa), abis= fara fund (a-element privativ, indica lipsa / byssos= fund), a-narhia (a=fara / arkhos=conducator), haos (gr. khaos) = vid, abis.

Limbajul filozofico poetic de factura metafizica incearca exprimarea inexprimabilului si nemaiganditului in termeni care doar induc starea de aproximatie. Vezi in celebrele versuri ale lui Eminescu din Scrisoarea I:
„ la-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă”, conjunctia „nici” e specifica exprimarii vidului ontologic si face parte din registrul lingvistic al „a-croniei si al a-topiei cosmice (din afara timpului si spatiului).
In exprimarea „nici fiinta, nici nefiinta” – acest „nici” nu numai ca sugereaza inexistenta creatiei dar o si transfera in afara puterii omenesti de a o concepe: „N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă”...
Nu exista nici de-vazutul, nici vazatorul in afara Creatorului: „Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază.”

„La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă,
Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă,
Când nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns...
Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns.
Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă?
N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă,
Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,
Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază.
Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace!...
Dar deodat-un punct se mişcă... cel întâi şi singur. Iată-l
Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!...
Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile lumii...
De-atunci negura eternă se desface în făşii,
De atunci răsare lumea, lună, soare şi stihii...”

subscriu la cele afirmate.

Universul e facut pentru om si nu omul pentru univers. Aceasta o sustine atat Sfanta Scriptura cat si principiul antropic din stiinta.

"pamant" in acest verset are senul de materie din care va fi facuta ulterior planeta pamant. de aceea majoritatea exegetilor iau mai mult acest sens al planetei pamant (pentru ca aceasta este importanta pentru om, pentru Evanghelie), insa toata podoaba cereasca facuta de Dumnezeu in ziua a 4-a este facuta tot din acest pamant (materie) facut de Dumnezeu in prima zi.

"pamantul era netocmit" adica materia din univers nu era "ordonata" in galaxii, stele, planete. (Nu era facuta inca din materie nici planeta Pamant si nici "podoaba cereasca").

"adancul" se refera la univers.

"apa" este alcatuita din 2 atomi de hidrogen (care au fost facuti in prima zi) si un atom de oxigen. apa se afla nu doar pe planeta pamant ci in multe locuri in univers (planete, asteroizi, comete). Duhul Sfant "se purta" deasupr tuturor apelor, caci Universul este in Dumnezeu (fapte 17,28). Se stie ca viata bilogica apare in apa in stare lichida (atat din puct de vedere creationist cat si din punct de vedere stiintific).

Dumnezeu îi reaminteşte omului că atunci când fost făcută planeta Pământ (din materie, care este numită de scriptura pământ), deja existau în Univers alte stele şi fiinţe spirituale (raţionale), spunând “Unde erai tu, când am întemeiat Pământul? Spune-Mi, dacă ştii să spui. Ştii tu cine a hotărât măsurile Pământului? Sau cine a întins deasupra lui lanţul de măsurat? În ce au fost întărite temeliile lui sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului, atunci când stelele dimineţii cântau laolaltă şi toţi îngerii… Mă sărbătoreau?”[41].

Astfel, dacă ne vom întreba „Cine a măsurat apele cu pumnul şi cine a măsurat pământul cu cotul? Cine a pus pulberea pământului în baniţă şi cine a cântărit munţii şi văile cu cântarul? ”[42] pentru că Pământul să fie situat la distanţa potrivită de Soare, adică în „zona verde” unde este posibilă viaţa, răspunsul este unul singur: Dumnezeu, întrucât „El privea până la marginile pământului şi îmbrăţişa cu ochii tot ce se află sub ceruri, Ca să dea vântului cumpănă şi să chibzuiască legea apelor”[43], „El a pus hotar mării, ca apele să nu mai treacă peste ţărmuri şi … El a aşezat temeliile pământului”[4]

[1] Iov 38,4-7.
[2] Isaia 40,12.
[3] Iov 28,24-25.
[4] Pildele Lui Solomon 8,29.

Doamne ajuta.

Din ce stiu cand spune ca la inceput Dumnezeu a facut cerul se refera la crearea ingerilor. In versetul 2 spune ca pamantul era gol, doar cu apa. E logic, in zilele urmatoare sunt descrise crearea plantelor, animalelor, etc.
Nu e vorba de o materie primordiala, care probabil ar fi rezultat in urma Big-bangului.
Cand Dumnezeu a zis sa se faca, asa cum spun sfintii parinti, s-a facut intr-o clipita. Dar apoi a lasat sa treaca o zi ca sa creeze celalte din creatie.
Dumnezeu creaza dintr-o data pentru ca e atotputernic. Si nu face ceva imperfect, care apoi va trebui sa se desavarseasca prin nu stiu ce evolutie. Degradarea lumii si moartea a venit odata cu caderea lui Adam.

Daca cerul din versetul 1 este lumea ingerilor, atunci cel mai probabil ca "pamantul" din versetele 1 si 2 reprezinta Universul, nicidecum planeta noastra.

Trebuie sa intelegem ca timpul este un simplu parametru al Cosmosului gandit de Hristos, Ratiunea care le-a gandit si planuit pe toate. Este evident ca Dumnezeu a preferat sa creeze Universul in timp, in intervaluri numite "zile", desi ar fi putut foarte bine sa le aduca instantaneu la fiinta pe toate, dintr-o data. Deci Universul ar putea foarte bine sa aiba 14 miliarde de ani vechime fara a contrazice Biblia.

Nu uitati, timpul nu-I slabeste atotputernicia Lui Dumnezeu, El nefiind nicidecum conditionat in vreun fel de timp. Mai mult, in "veacul viitor" sau in "ziua a opta" pe care cu totii o asteptam dupa Judecata, timp nu va mai fi:

Apocalipsa 10, 6
Şi s-a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, Care a făcut cerul şi cele ce sunt în cer şi pământul şi cele ce sunt pe pământ şi marea şi cele ce sunt în mare, că timp nu va mai fi,