Grade, tipuri si semne ale influentei demonice
 

Rareori un demonizat ajunge astfel dintr-o dată. Este o boală spirituală cronică, ce are gradele sau stadiile ei. Clasic, se descriu trei grade:
1-tentaţia demonică. Este puţin mai mult decât simpla tentaţie sau ispită. Simpla ispită este atunci când ţi-e foame şi atunci îţi vine în cap gândul să furi o pâine. Este ceva care ţine de natura umană. Dar tentaţia celui care începe să se pună sub influenţă demonică este: mai complexă de atât; mai perversă de atât; subiectul întârzie mai mult de atât. Ea tinde să devină tot mai monocordă: mereu aceeaşi specie de păcat îmi vine în minte.

2-obsesia demonică. Este etapa în care viaţa subiectului începe să graviteze în jurul păcatului. Nu mai este păcatul cel care îmi dă mie târcoale şi mă atacă din când în când cu ispita lui. Rolurile s-au schimbat deja şi eu sunt cel ce dau târcoale păcatului. Şi o fac, dacă nu în mod continuu, cel puţin suficient de des încât comportamentul meu să aibă de suferit şi semnele bolii să fie deja vizibile pentru un ochi iniţiat şi atent. De multe ori apar compulsii de tip magic, încă şi mai des apare ceea ce poate fi uşor luat drept depresie psihogenă, mergând până la un risc suicidar.

3-posesia demonică este stadiul cel mai serios, mai spectacular şi, de regulă, exorcismele se adresează subiecţilor aflaţi în acest stadiu. Demonul (sau demonii, că pot fi mai mulţi) este deja internalizat şi pune stăpânire pe majoritatea funcţiilor psihice, mai puţin asupra voinţei, care, totuşi, poate şi ea suferi de un anumit grad de paralizie. Boala este evidentă chiar pentru un ochi neexpert, dar deosebirea dintre posesia demonică şi psihozele care se pot manifesta asemănător necesită expertiză. În orice caz, în acest stadiu, posedatul (în tradiţia răsăriteană numit energumen) nu se mai poate ajuta singur spre a ieşi din această stare şi are nevoie de ajutor.

Mulţi autori vorbesc despre un al patrulea grad: posesia perfectă. Aici, toate semnele oribile din stadiul precedent se remit aparent şi cei din jur pot crede că persoana a redevenit "normală". Ceea ce s-a întâmplat, de fapt, a că demonul a preluat adevărata posesie, a trecut de domeniul psihic şi se ascunde, acum, în nucleul cel mai profund al persoanei respective. O asemenea persoană profund posedată nu va mai arăta în exterior nimic spectacular, afară de împrejurări rare când este provocată: dar va trăi mereu pentru diavol, ducând întreaga viaţă în păcat, fără nici cel mai mic semn de remuşcare sau de ruşine. Adeseori asemenea persoane pot fi plăcute la înfăţişare şi, surprinzător, pot avea un comportament plăcut.

Acestia seamana foarte mult cu psihopatii.

Da, seamănă dar se şi deosebesc. Psihopatul nu are un istoric de pseudo-psihotic, ci a fost psihopat de la început. Pe urmă, rareori psihopaţii sunt persoane plăcute: le lipseşte supleţea. Lumea fuge de psihopaţi. Cel aflat în posesie perfectă este seducător, uneori dovedind un adevărat magnetism. În sfârşit, dintre cele 9 (sau 10) feluri de psihopaţi, doar antisocialii suferă de o completă lipsă de simţ moral, pe când toţi posedaţii sunt astfel. La drept vorbind, aici ne apare o subtilă diferenţă. Lipsa de simţ moral a antisocialului nu este ca aparenta lipsă de simţ moral a posedatului: antisocialul nu are simţ moral pentru că nu îşi pune problema. Moralitatea ? E o limbă străină pentru el. A fura este precum a mânca. Antisocialul este un malformat sufleteşte. El suferă de o lipsă a ceva, a unei facultăţi a sufletului. O agenezie. Dimpotrivă, cel aflat în stadiu de posesie perfectă are simţ antimoral, dacă se poate spune astfel. A fura nu este precum a mânca, ci precum a gusta o delicatesă mult dorită, savurată şi pregătită. Posedatul este un denaturat sufleteşte. El nu suferă de o lipsă a unei facultăţi, ci o are, cu semn schimbat. Schimonosită. Întoarsă, ciorăpeşte, exact pe dos.

Psihopatiile acestea mai sunt numite tulburari de personalitate.Ele debuteaza in copilarie,se cristalizeaza in adolescenta si se mai diminueaza spre varsta a treia.
Prin psihoterapie se pot aduce ameliorari,insa nu se pot reduce decat intr-o mica proportie.
In general sunt lipsiti de empatie,nu constientizeaza ca au o problema,de multe ori neajungand decat extrem de rar,posibil in cazuri limita sau la insistenta vreunui membru al familiei sa ceara ajutor.
Exista multe tulburari de personalitate si de multe ori se asociaza intre ele.
Nu toti indivizii cu tulburare de personalitate de tip antisocial devin si criminali.
In general,cei care ajung la gesturi extreme de acest tip,au suferit in copilaria lor cel putin un eveniment traumatic ce i-a marcat si le-a schimbat cursul vietii,iar daca veti rascoli in istoricul criminalilor in serie vi se va confirma acest lucru.

S'ar putea sa avem de pierdut, analizand lucruri care nu ne sunt de folos.
Precum celor preocupati de secrete, masonerie si conspiratii incepe sa li se schimbe mintea, asa si celor preocupati de diavoli.

Din ce in ce mai mult, imi dau seama de puterea diavolului asupra celor slabi dintre noi.
Cel mai mult, diavolul are mare putere in cei care urasc, care tin minte raul si care ii jignesc pe toti.
Cu fiecare patima in care cadem, diavolul castiga teren in inima noastra.
Sa ne fereasca Bunul Dumnezeu de viclenia necuratilor, in fata carora (de unii singuri) suntem mult prea slabi.

Deci, sa cautam in directia opusa o cat mai buna cunoastere si asezare in bine.
Diavolul stie prea bine ce are de facut. Sa aflam si noi ce avem de facut.
Sa nu ne aratam mai putin ravnitori decat diavolul, care nu se odihneste nicicand de a face rau.

Din ce am citit eu, situatile care i-au marcat au fost legate mai mult de relatia cu mama.( maltratati de mama, ignorati de mama, neiubiti e mama, obligati de mama sa asiste la concubinajele ei etc.)

In anumite cazuri da,insa nu se poate generaliza.Iti dau ca exemplu cazul lui Richard Ramirez,unul dintre cei mai terifianti criminali in serie,nascut si crescut intr-o familie catolica foarte stricta.In acest caz tatal a fost cel care l-a maltratat,totul coroborandu-se cu influenta unui var al lui Ramirez,pasionat de ororile Vietnamului,care sfarseste prin a-si ucide sotia sub ochii lui Ramirez.

http://truecrimes.wordpress.com/2007...chard-ramirez/

Am urmarit deasemenea un interviu cu Ramirez,care pe mine m-a uimit.Aproape ca nu ai spune ca acest tanar carismatic si inteligent ar fi capabil de astfel de grozavii daca nu ai privi in ochii lui si nu ai vedea acea sclipire aproape demonica.
Acum ceva timp vorbeam de conceptul de "umbra" din noi,faptul ca ne reprimam partile negative,refuzam sa le recunoastem si atunci ele pot iesi violent la suprafata atunci cand controlul este pierdut.
Insa exista si cazuri in care oamenii nu mai pot vedea decat partea negativa din ei,ajungand sa respinga aproape tot ceea ce este pozitiv.
Cred ca persoanele precum acest criminal in serie exact asta fac:se identifica cu raul,el spune la un moment dat ca "sunt rau,nu 100 %,dar sunt rau" si ca a renuntat cu mult timp in urma la iubire si fericire din motive pe care nu doreste sa le discute.
In lumea lor interioara,ei sunt justificati pentru ceea ce fac,de aceea nici nu au mustrari de constiinta.Si Ramirez spune "criminalii in serie fac la o scala mai mica,exact ceea ce face guvernul la o scala mai mare" si ca asta este lumea in care traim...
Mi-a atras atentia si faptul ca atunci cand a fost intrebat cine este...a avut un lung moment de tacere,framantare interioara,dupa care a raspus..."doar un tip".

Acesta este interviul luat lui:

http://www.youtube.com/watch?v=F4u2F1lh6Fc

Parerea mea personala este ca oricat de dramatic ar sta lucrurile,nu cred ca cineva isi poate pierde absolut orice urma de bunatate si umanitate din el si ca tot acest rau nu este altceva decat un sistem de aparare ce acopera o suferinta fara margini a respectivei persoane.Acest rau este in realitate o boala a sufletului si a mintii,insa eu cred ca daca cineva si-ar pune problema,o parte din acesti oameni ar putea fi recuperati intr-un anumit procent.
Din pacate,insa,majoritatea specialistilor se axeaza doar pe ajutorul dat victimelor,nu si pe cel dat faptuitorilor.

Si relatiile cu tatal sunt la fel de importante,mai ales pt fiice...
De relatia dezvoltata cu tatal,va depinde viitorul relatiei ei cu sexul opus;din pacate un tata problematic ii va creea fiicei un pattern dupa care isi va alege sotul(tata problematic=sot problematic).

Da, asta este o alta discutie.:-) Ai dreptate, tatal lasa amprenta pe fiica.Si mai ales in alegerea viitorului partener.O fiica lipsita de iubirea tatalui de exemplu, va cauta un partener mult mai mare ca ea ca varsta,deoarece are nevoie de protectia paterna de care a fost lipsita si involuntar o cauta la cineva apropiat de varsta tatalui.

Eu ma refeream in mesaj doar la criminalii in serie de care amintea Heaven.:-)
:53:

Nu, nu se poate generaliza,de aceea am si spus ca mai mult relatia cu mama i-a afectat,nu am spus ca NUMAI relatia cu mama i-a afectat. Daca retin bine si Jack Spintecatorul ,tot de relatia cu tatal a fost afectat.

In orice caz, dereglarie vin de la relatii defectuoase din copilarie cu mama sau cu tata.Eu asa cred, ca nu exista cazuri in care criminali in serie sa fie afectati de altceva in copilaria lor.. Echilibrul lor afectiv a fost grav dereglat de relatia cu unul din acesti "stalpi" ai copilariei (existentei) noastre..

Despre Jack Spintecatorul nu pot sa spun nimic,pentru ca,din cate stiu nu sunt decat supozitii in privinta identitatii sale,nu se stie exact cine a fost personajul care a stat in spatele acestui nume rasunator.

Da, ai dreptate.:-)
Dar din povestea creata in jurul acestui personaj controversat, retin parca ca era vorba de o relatie defectuasa cu tatal ..Desi am citit ca o ipoteza este sa fi fost chiar tatal criminalul..

Bune întrebări şi foarte ontopic.

1. Cred că este foarte greu, dacă nu cumva imposibil ca o persoană care deja a ajuns la stadiul posesiei să îşi mai dea seama în cât de mare măsură e influenţată de diavol. Pentru asta există preoţi şi există duhovnic. Pe de altă parte, chiar preoţii şi duhovnicii ar trebui să aibă o anumită pregătire în această privinţă şi să nu trateze asemenea situaţii cu superficialitate, după cum, din câte am înţeles, s-a făcut în cazul Tanacu.
2. Minunile protestanţilor vin de la diavol ? Posibil, dar nu putem să afirmăm asta la modul general, fără a risca două imprudenţe într-o singură propoziţie.
Mai întâi, trebuie constatate, cercetate şi confirmate acele minuni. Multe lucruri despre care se spune că sunt minuni, de fapt sunt fenomene naturale sau chiar rodul fraudei. În cercetarea miracolelor, Biserica Catolică are un mecanism foarte complicat, cu două furci caudine, atât la nivelul Bisericii Particulare unde pretinsa minune s-a petrecut, cât şi la nivelul universal al Bisericii, unde acelaşi segment din Curie care se ocupă de sfinţi se ocupă şi de minuni. Întotdeauna se pleacă de la premiza că minunea nu a existat, poziţie numită şi "atitudine negativă". Nu ajunge ca cineva să declare că s-a vindecat, ci trebuie să fie vorba de o boală a cărei vindecare să fie inexplicabilă potrivit stadiului actual al ştiinţei, să fie confirmată de 4 dosare medicale (atât boala cât şi vindecarea ei, fiecare dintre ele necesitând aviz al unor medici independenţi cât şi aviz al unor medici desemnaţi de Biserică), vindecarea să se petreacă instantaneu sau într-o perioadă foarte scurtă de timp, să existe martori şi mărturii scrise. Din mii de dosare cu minuni, abia câteva pe an primesc certificarea Bisericii.
Pe urmă, nu trebuie plecat de la ideea că tot ce vine de la protestanţi vine de la dracul şi că orice protestant suferă de posesie demonică. Schisma el o inspiră, fără doar şi poate, rămânând de cercetat dacă acele eventuale minuni tot de la ucigă-l toaca vin. Dumnezeu, care şi pe un măgar l-a făcut să profeţească, desigur că poate să ofere anumite carisme şi celor care rejectează Biserica Lui. El este capabil să transforme răul în bine, a făcut asta de atâtea ori !

3. Posesia nu se vindecă prin simpla rugăciune. Mai întâi, cel cu adevărat posedat a încetat de mult să se mai roage, fiind într-o asemenea stare încât nici nu i-ar fi prea uşor să mai ducă o rugăciune la sfârşit. Este ca atunci când aş avea de dus o greutate mare, de care sunt covârşit. Nu o pot duce singur, am nevoie de ajutor. Dacă povara mea este o greutate materială, atunci am nevoie de ajutor material: oameni care să pună umărul, să pună priceperea lor şi sculele lor. Tot aşa e şi dacă am o asemenea povară spirituală. Nu pot singur, am nevoie de ajutor. Umărul care mă ajută şi îmi oferă ajutorul supranatural de care am nevoie este norul de martori al lui Dumnezeu. Priceperea este experienţa exorcistului, iar sculele lui spirituale sunt cele ale Bisericii: obiecte sfinţite, formule, devoţiuni.

4. Cum putem deosebi minuni făcute de Dumnezeu cu minuni făcute de diavol ? E mult de discutat aici. Subiectul e pasionant în sine şi poate fi, uneori, util. Merită dezvoltat cu altă ocazie.

Mai înainte de a deosebi între minunile care vin de la Dumnezeu şi minunile care vin de la maimuţa Lui, am să spun un lucru care ar putea părea şocant: nicio minune nu se face complet în afara voiei lui Dumnezeu. Aici, trebuie să deosebim între voinţa comisivă a lui Dumnezeu şi voinţa permisivă a Lui. Nimic nu se desfăşoară, nici chiar în ordine naturală, văzută, fără voia lui Dumnezeu. Nici chiar mişcarea unui fir de păr de pe capul nostru. Cu atât mai adevărat trebuie să fie acest lucru în ceea ce priveşte cele din ordinea nevăzută. Să ne amintim câte i se întâmplă dreptului Iov. Vin acele necazuri de la Dumnezeu, ori de la diavol ? Desigur că de la diavol. Dar, citim acolo, diavolul are îngăduinţa lui Dumnezeu de a-l încerca pe Iov aşa cum o face. Primeşte şi un mandat limitat: "de viaţa Lui, să nu te atingi!". Deci, Dumnezeu nu este "out of control". Nici atunci, nici cu alte prilejuri. El "niciun veac nu-l scapă din putere". Pentru a nu fi subiect al tentaţiilor diabolice care se petrec prin voinţa permisivă a lui Dumnezeu ne rugăm la penultima cerere din Rugăciunea Domnească, atunci când spunem "şi nu ne duce pe noi în ispită". De aceea, când spunem "minune care vine de la diavol" trebuie să avem permanent în vedere acest aspect.

Acuma, să obsevăm că, în unele cazuri mai rare, putem deosebi cu uşurinţă între minuni care vin de la Dumnezeu şi minuni care vin de la diavol după felul de minune de care e vorba. Pentru aceasta, trebuie să plecăm de la o banalitate: diavolul ştie mai multe decât noi şi poate mai multe decât putem noi, dar nici nu ştie, nici nu poate cât Dumnezeu. Cu alte cuvinte, el are posibilitate limitată de a face minuni, încât putem spune că unele minuni vin în mod sigur de la Dumnezeu judecând după natura lor. Astfel:
-diavolul nu poate învia morţii. Nu el, ci Altul este izvorul vieţii. De aceea, dacă auzim de o minune de înviere (vorbesc de învieri reale, nu de iluzii de tipul spiritismului), atunci ştim sigur că o astfel de minune vine de la Dumnezeu.
Ea poate veni de la Dumnezeu, prin sfinţii Săi, sau în mod direct. Iată unul dintre motivele pentru care Învierea este atât de importantă pentru noi: să îi învie pe alţii, şi sfinţii pot, după cum citim în Actele Apostolilor. Dar să se învie pe El însuşi, numai Dumnezeu în mod direct poate. De aceea, ceea ce sărbătorim la Paştile Domnului este dovada absolută a dumnezeirii Sale.
-diavolul cunoaşte evenimente din trecut, precum şi acele evenimente din viitor care nu depind de libera voinţă a omului. Dar Dumnezeu singur poate cunoaşte dinainte dacă oamenii vor alege binele ori răul şi numai El cunoaşte, în baza preştiinţei Sale, cine se va mântui şi cine va fi damnat.
Ştiind aceste lucruri, să facem o aplicaţie. Să presupunem că cineva, un prezicător, ne spune că "în ziua X, un trăznet va cădea deasupra satului Y, lovind locuinţa unui om îmbrăcat în albastru". Ei bine, în ziua X, acest lucru chiar se întâmplă. Întrebare: o asemenea minune vine de la Dumnezeu sau de la diavol ? Răspuns: nu putem şti, doar din acest lucru: şi Dumnezeu, şi diavolul au acces la cunoaşterea dinainte a unor evenimente naturale şi amândoi au puterea de a-i inspira pe oameni.
Acuma, să schimbăm un pic datele problemei. Să presupunem că e vorba nu de un trăznet, ci de o persecuţie, iar cel care prezice ne spune că omul îmbrăcat în albastru va rezista torturii şi îl va mărturisi pe Domnul până la sfârşit. De data aceasta, putem şti cu siguranţă că o astfel de minune vine de la Dumnezeu, fiindcă El singur ştie dinainte în ce fel aleg oamenii şi dacă ei vor muri în stare de graţie sau în stare căzută.

Cu limbajul lor greoi şi complicat, teologii ar rezuma acest prim criteriu de deosebire în fraza: "diavolul are capacităţi praeter-naturale, dar nu supra-naturale".

intrebare
 

E oare posibil ca acelasi individ, acum sa aiba ganduri bune, serioase, de la Sfantul duh, apoi peste o jumatate de ora totul sa se naruie, de parca altcineva a pus stapanire pe mintea si pe sufletul lui? Cum s-ar putea explica fenomenul? A fost spiritul cel rau putin plecat si apoi s-a intors acasa? (glumind); sau aceeasi persoana are mai multe personalitati?
Fara suparare, daca as sti ca tot ce gandesc, spun si fac rau este influenta unui spirit malefic, m-as simti mai putin vinovata, dar daca nu e asa si spiritul ala rau sunt chiar eu?

Explicația ar fi nestatornicia noastră, complacerea într-o stare amorțită, în care suntem lipsiți de vigilență, neatenți la ispitele pe care le primim în gând.

Te poți ruga sau poți să te afli într-o stare prielnică Duhului Sfânt, care te va vizita, te va mângâia și lumina, îți va inspira gânduri, vorbe bune. Însă vrăjmașul nu poate suporta această stare, căci îl arde. El vrea să te paraziteze; și atunci îți trimite ispite, gânduri... Primirea sau respingerea lor, însă, de noi ține.

Datoria noastră e să ne ținem „firewall-ul” activ (chiar f. potrivit mi se pare numele, căci trebuie să avem un zid de foc împrejurul minții, care nu e altceva decât rugăciunea; permanentă). Spun Părinții că fiecare gând ce ne vine în minte trebuie adus ofrandă lui Dumnezeu, pus înaintea lui Hristos, pentru a vedea dacă este bun sau rău, dacă e de primit sau de respins.

Nu stiu ce sa zic. de cele mai multe ori starea aceasta apare si/ sau se accentueaza ca urmare a faptului ca incerc sa "ma rog" ( = citesc rugaciuni). Posibil ca la mine rugaciunea sa nu aiba efectul scontat, adica sa-mi dea incredere, ci din contra sa accentueze starea de deznadejge, impresia ca as fi in voia altcuiva, a sortii, a intamplarii sau a unor spirite. Pe bune, zici ca ma rog la stiu eu ce sfant si in locul lui, ma aude si ma ia sub "aripa" lui un drac...Cum e posibil asa ceva?

E normal să se întâmple așa, căci tocmai atunci își face simțită prezența, când te rogi. Îl deranjezi. Altfel, stă liniștit.
Dacă asta e semn că îl arde, atunci trebuie să-l arzi mai tare cu rugăciunea. Și cât mai des. Până la urmă te va lăsa, căci nu poate răbda.

Asta o spunea duhovnicul meu în legătură cu postul: că dracul îi atacă mai tare pe începători, cu gânduri că e greu, că nu se poate pentru că mergi la serviciu, că e scump să postești și câte și mai câte. Însă pe cei care s-au întărit în hotărârea asta nu-i mai deranjează cu astfel de ispite, căci știe că lupta e pierdută și că n-ar face decât să pună cununi pe capul lor. Vine, însă, cu alt soi de ispite (poate mândrie ș.a.).

Dar și de spovedanie profundă e nevoie, ca să nu te aibă la mână cu ceva.

am auzit vorbinu-se despre asa ceva, dar nu am stiut cum se numeste.
Sfintii parintii descriu aceluia exact acelasi manifestari:placut la infatisare si cu un comportament placut, in schimb interiorul e demonic.
Multumesc, Domnule, pentru aceasta reala informatie.

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR » Despre demonizati

Asa cum reiese din Omilia 5, explicatia 17, ,,Demonul se poate apropia de noi doar dacă suntem în nelucrare. Mântuitorul spune în Ghetsimani: „Pentru ce dormiţi? Sculaţi-vă şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită” [Lc 22, 46]. Încercarea vine doar când noi suntem într-o stare ce ne permite alegerea, adică într-una de neangajare în ceva."

Cred ca Sfantul se referea aici la cei care au cunoscut starea de bucurie prin Duhul Sfant, stare mult pizmuita de diavoli. Un astfel de om trebuie sa fie mereu angajat in ceva placut lui Dumnezeu ca unul care a primit mult si mult i se cere. Altminteri se poate demoniza mai repede decat altii care nu au cunoscut aceasta stare de bucurie.

S-ar putea spune ca "diavolul' nu actioneaza cu mult mai diferit decat boala. Daca la inceput te ataca din exterior prin "factori fizici, chimici, mecanici, biologici" pana cand "depaseste capapcitatea de adaptare a organismului", in final se integreaza, asemeni cancerului in genomul celulelor (ADN), transformandu-le in celule canceroase care vor da nastere unor tumori, la fel si el, in mintea noastra, transformandu-ne in monstrii.
Si boala trupeasca (tot o lucrare a diavolului considerata de teologi) are manifestari care mai de care mai perverse, de multe ori facandu-ne pe noi singuri sa ne autodistrugem. Stiati ca nu polenul sau veninul de albina de exemplu sunt cele care ne pot omori, ci toxinele generate de propriul nostru organism (histamina) la contactul cu antigenul, care duc la producerea socului anafilactic? Din cauza ca la prima intalnire cu antigenul (alergenul) sistemul imunitar se sperie asa de tare (se hipersensibilizeaza), incat la urmatoarea distruge tot ce-i iese in cale.
Deci, daca o boala are capacitatea de a "manipula" sistemul imunitar, ori in sensul inhibarii lui, (cand nu mai face nimic impotriva agresorului) ori al hipersensibilizarii (cand distruge fara discernamant si ce e strain, si ce e propriu organismului), atunci va dati seama ce poate face si cu mintea noastra.

Intrebarea este : ce putem face pentru a-i tine piept?
Pana la un punct, stiu si raspunsul. Pana la punctul cu "depaseste capacitatea de adaptare" (astea sunt "clisee" din cartile de fiziopatologie). Stiu ce se poate face chiar si atunci cand este afectat sistemul imunitar, intr-un sens sau in celalalt : trebuie intai identificat tipul tulburarii, iar apoi, restabilit echilibrul. (dar nu va imaginati ca asta e usor). Nu intru in detalii terapeutice, decat daca intereseaza pe cineva.
Dar ce facem atunci cand tulburarea e la nivelul mintii, psihicului? Acolo cum restabilim echilibrul? Probabil sunt "cai chimice", care amelioreaza, simptomatic, efectele actiunii distructive, dar exista si ceva similar "imunomodulatorilor" sau "terapiei de desensibilizare"?
Sau astea sunt amanunte, secrete ale fiecarei meserii (de psiholog, sau de teolog)?
Astept totusi raspunsuri.

Vorbesc ca fost pacient, aflat in terapie scurta cu internare, apoi tratament medicamentos aproximativ 6 luni, apoi psihoterapie de grup aproape 3 ani.
Tulburarea mea a fost depresie cu complicatii etilice. Si consider ca am trait in iad sau, in orice caz, in ceva asemanator.

Am fost ajutat (acceptind de la bun inceput ajutorul, intrucat aveam o anumita constienta de ansamblu asupra situatiei mele) pe toate caile: medicamentos, psihoterapie si, la momentul potrivit, m-am apropiat cu sufletul deschis de Sfanta Biserica.
Toate laolalta, pe parcursul a aproape 3 ani, m-au scos din groapa in care zaceam.
Cunosc oameni cu aceleasi suferinte care au beneficiat doar de terapie de grup sau tratament medicamentos, cu succes stabil (fara recaderi). Dar recomandarea specialistilor si a pacientilor este in general catre folosirea tuturor remediilor amintite.
Personal nu cred ca ar trebui sa fie secrete in acest domeniu. Boala sufleteasca e teribila, suferinta psihica si afectarea celor din jur necesita intreaga atentie. Din observatii si din studiile de specialitate consultate, consider ca in Romania suntem foarte departe de constientizarea (macar) gradului de afectare a sanatatii mintale. Alcoolismul poate fi socotit o boala cvasigenerala, cu efecte devastatoare mai ales in randul tinerilor. Iar educatia, preventia, sunt extrem de modeste, limitate la sfaturi superficiale si abordari neprofesioniste. Scoala ar avea nevoie de o implicare mult mai serioasa.
Mentionez ca in Biserica, dupa convingerea mea, avem toate mijloacele pentru a depasi marile momente de impas. Afirm aceasta in baza experientei personale.
Singura conditie pe care cred ca este necesar sa o indeplinim, este sa cadem la pocainta, in Biserica, inaintea Multimilostivului nostru Dumnezeu, Doctorul si Mantuitorul nostru, Iisus Hristos, laudat fie in vecii vecilor! AMIN+

Eu cred ca demoni (creaturi diabolice) sunt mult mai multe decat stim noi, dar e mai bine sa nu le cunoastem si sa nu vorbim despre ele. Povestile pt copii creaza multe astfel de creaturi, stiinta si chiar biserica ne descurajeaza sa credem in ele. Chiar si pe la tara, lumea vorbeste in soapta despre astfel de lucruri. Nu suntem incurajati sa credem in ele si mai ales sa vorbim despre ele pentru ca exista riscul sa ni se faca frica si in felul asta sa le alimentam cu energie si sa ajunga sa ne manipuleze mintea. Si nu ma refer aici numai la varcolaci, spiridusi, fantome si alte creaturi de basm, ci la orice chestie negativa, care ne poate crea o obsesie, o fobie, daca ii acordam prea multa atentie.

Se spune ca demonii ataca in grup, formand asa-numitele "legiuni". Intr-adevar, un pacat nu vine niciodata singur. De la un pacat aparent mic si nevinovat, apare rusinea, deznadejdea, sau din contra, mandria. Cum se spune in popor, "acum daca tot m-am spurcat..." ce rost mai are sa ma opresc? Oricum nu tin post, ce rost are sa nu ma gandesc la femei? Oricum sunt obsedat sexual, ce daca mai si beau si fumez? La capitolul asta, parca sunt mai slabi barbatii decat femeile. Asa e cool, numai prostilor le e frica de Dumnezeu, uite smecherii care fura si insala, au bani, case, masini, femei...ba chiar pare ca le ajuta Dumnezeu si ei Ii sunt recunoscatori pentru asta. Si daca nu, la un moment dat, de rascruce sau de boala, si astia se trezesc din ratacire si-si aduc aminte de El, dar din pacate nu-si vad greseala si pacatul, decat daca sunt loviti foarte rau. Chiar si asa, mai bine mai tarziu decat niciodata...
Greseal pe care o facem noi, insa, cei tineri si virtuosi, care ne credem buni, e ca ne incredem prea mult in fortele proprii si uitam ca fara Dumnezeu nu putem face nimic. Si cand o dam in bara, zicem ca El ne-a parasit si ca nu a fost cu noi. Dar oare cand a fost bine si am reusit, nu cumva El a fost acolo, si noi nu L-am vazut? De ce ne infuriem cand nu putem sa rezolvam orice situatie? Uite de-aia, ca nu suntem atotputernici. De ce avem nevoie de un esec ca sa ne vedem neputintele? Am lamurit de ce, dar acum se pare ca exista un alt demon, care odata ce-am cazut, nu ne mai lasa sa ne ridicam. Si "al dracului", e bagat in mintea noastra pana in strafundul "ADN-ului". Nu mai e instinct de conservare ca ala ar zice "iesi din casa si cauta de mancare, ca mori"; asta zice : " ce rost are sa mai ies, ca iar o dau in bara; fie ce-o fi". E oare un demon, sau e pur si simplu vorba de lipsa de adaptare si de un suflet si un trup care si-a epuizat toate posibilitatile si e sortit pieirii, ca o planta care si-a piedut frunzele sau o zburatoare care si-a pierdut aripile?

Este o ispită diabolică. Totuşi, creştinul care aude această sugestie, ar trebui să se bucure, fiindcă aceasta e specifică cuiva care a început deja suişul spiritual: e semnul că a avut deja câteva succese în faţa Inamicului, iar Inamicul a intrat un pic în panică, din moment de a scos la înaintare această armă de rezervă, pe care o scoate numai la mare nevoie.

De obicei, se întâmplă aşa: omul e dezamăgit de roadele câştigate până acum în raport cu efortul de luptă şi îşi spune: "iată, sunt 6 luni (sau un an, sau doi ani) şi cad tot cât cădeam şi înainte, când nu mă pocăisem şi nu mă întorsesem la Cristos. Ţin posturile, mă spovedesc, îmi fac canonul, merg la Liturghie. Dar ce folos ? Harurile primite sunt insuficiente ca să lupt. Deci, pentru ce aş mai lupta, dacă nu am nicio şansă să mă fiu mai bun ?"

Ei bine, nu e aşa ! Lupta aceasta seamănă cu lupta pe care o duce cineva care înoată contra curentului. Trebuie mereu să dea din mâini şi mereu să caute ajutor. Uneori curentul este atât de puternic, încât e un mare succes să te menţii: cel aflat în această situaţie, dacă nu ar mai lupta, ar fi antrenat imediat tot mai în aval, spre ape mocirloase şi rele, spre marea unde există întuneric şi unde împărăţeşte moartea. Acum nici nu înaintează înspre izvoare, e adevărat, dar faptul că stă pe loc e succes în sine. Duşmanul nostru se plictiseşte până la urmă să atace cu toată puterea, văzând încăpăţânarea noastră. La fel şi curentul, la un moment dat va slăbi: timp potrivit atunci ca, din punctul rămas, să mai marcăm câteva succese urcând mai în amonte.

Nu cumva e si mandria cea care ne "ajuta" sa cadem si ne impiedica sa ne ridicam atunci cand avem un esec?
Prima data cand iti iei o palma de la cineva, e dureros ca te gandesti ca ai luat-o pe nedrept, apoi cand iti dai seama ca s-ar putea sa fii avut dreptate persoana respectiva, iti vine sa-ti mai dai si tu una. Cateodata sti ca nu eti vinovat si ca o incasezi mereu pe nedrept, si e frustrant, alteori sti ca esti mereu vinovat si o iei pe buna dreptate, si asta e la fel de frustrant. Pana la urma ajungi sa nu mai stii nici tu cand ai fost de vina si cand nu, ce ai facut bine si ce ai facut rau, ce esti in stare si ce nu, ce vrei cu adevarat sau ce faci doar din obligatie. Cert e ca te simti ca ai picioarele si mainile rupte si ce ai vrea tu sa faci, nu stii daca vei mai putea vreodata, iar ce ti se ofera, nu prea ai vrea, e sub demnitatea ta. Si din pacate astea nu sunt lucruri cu care sa irosesti timpul unui duhovnic, si nici macar pe-al lui Dumnezeu. Nu cred ca pe El il intereseaza atat de mult ce anume faci, daca iti place sau nu, daca esti multumit, implinit, etc, sau nu, atata timp cat nu pacatuiesti. Cu toate ca tu, din cauza mandriei tale ranite (si care te raneste in continuare), ajungi asemeni fiului risipitor sa mananci din mincarea porcilor, si ai vrea nespus sa te intorci "acasa". Poate ca si esecul e o lectie de umilinta pe care vrea Dumnezeu sa o invatam.

Draga Fallen,

Eu cred ca pe EL il intereseaza totul despre noi, prin urmare si despre tine. Chiar si cand pacatuim, ceea ce ni se intampla des, caci nici un om nu e fara de pacat. Asta nu e o scuza sa nu luptam cu pacatul si sa renuntam la el. Un prim pas ar fi sa constientizam ca pacatul e daunator, din cauza lui suferim, suntem nelinistiti, nu stim ce vrem (poate din orgoliu vrem prea mult, sau poate nu suntem inca pregatiti sa primim) etc.
Esecul este si el o experienta, ca si succesul. Important este sa invatam din esec, sa vedem care au fost cauzele lui, sa le corectam in viitor... Asta ar fi o bucatica din teoria psihologiei... Daca vezi ca metoda pe care o aplici intr-o anumita situatie nu duce la rezultatul pe care il vrei, schimba metoda. Trebuie sa continuam lupta. Toti am avut sau avem esecuri, neimpliniri, important este sa trecem peste ele. Si fiecare dintre noi trebuie sa-si faca, la un moment dat, ordine in viata.... Asa ar fi bine... Eu cel putin am avut nevoie de aceasta ordine, pentru a iesi din "balamucul" in care intrasem...

Nu stiu daca-ti foloseste ce am scris, nici tu nu ai lansat o intrebare clara... Cert este ca iti doresc sa iti gasesti linistea si implinirea sufleteasca (pentru inceput).

[quote=Mihnea Dragomir;339746]Rareori un demonizat ajunge astfel dintr-o dată. Este o boală spirituală cronică, ce are gradele sau stadiile ei. Clasic, se descriu trei grade: interesant...in scriptura sunt marturii ale celor influentati,posedati care se si intercaleaza intre ele.vestea buna e ca toti care apelau la Domnul IIsus au fost vindecati si probabil si azi ar trebui sa fie tot asa??caci Domnul Issus a zis ca El e acelasi ieri azi si in veci AMIN

Sunt multe feluri de a cădea, iar mândria este doar unul dintre ele. În schimb, odată căzuţi, cauza pentru care suntem împiedicaţi să ne ridicăm este, practic întotdeauna, mândria. De aceea mândria este păcat diabolic: nu fiindcă este păcatul care l-a doborât pe diavol, ci pentru că este starea sufletului care îl ţine încătuşat în robia diavolului. Nimeni nu poate ieşi din robia aceasta decât prin opusul mândriei, care este smerenia. A fi smerit înseamnă a realiza cât eşti de slab fără ajutorul lui Dumnezeu. Dimpotrivă, mândria este idolatrie a eului.

Personajul principal din "Fraţii Karamazov", Dimitri (Mitea, fratele mijlociu) îşi ia o suită de palme pe nedrept. Dar nu e deloc frustrat, ci le primeşte (deşi ar fi putut fi altfel, de fiecare dată). Le primeşte, fiindcă îşi dă seama că, de fapt, e vinovat. Nu pentru cele de care îl acuzau pârâşii lui, ci pentru altele, care erau numai în sufletul lui. De fapt, despre asta e vorba în acea minunată carte.

El este un judecător perfect. Pe un judecător perfect, eu cred că toate acestea îl interesează. Dacă e adevărat dictonul "nu este acelaşi lucru când doi spun acelaşi lucru" (non idem est si duo dicunt idem), cu atât mai adevărat e că "nu este acelaşi păcat când doi fac acelaşi păcat".

Sper sa va fie de folos marturia mea.
Eram la pragul 8 cand am fumat prima data iarba. N-am trecut pragul, eram singur in mijlocul capitalei asteptand un tramvai si repetam "Tatal Nostru" murmurat de teama sa nu ma arunc in fata tramvaiului ca Nicolae Labis. Ramasesem singur dupa ce m-am separat de grup pt ca "i-am vazut". Insa la putin timp dupa acea seara, am infiltrat ulterior o subcultura care ajungeau la 9 si chiar 10... sperand sa salvez o fata dependenta de droguri, care era defapt trimisa sa ma initieze. New Age.... (cautati pe fb pagina "martorii lui unicorn" pt mai multe detalii si pt contra-ofensa).

1.Ispitire - Gazda e ispitita dar fuge de "sugestia demonica"
- "Lasa ca mai bine ma gandesc la altceva" -

2.Pacat Interiorizat - Gazda cade in mreaja sugestiilor demonice.
- "Ah! imi doresc atat de mult dar nu sunt lasat/a si nu pot acum" -

2.Pacat Manifestat - Gazda cedeaza pentru prima data "sugestiei demonice" constientizand riscurile
- "Sa speram ca nimeni n-o sa afle ca m-am schimbat sau de ce am facut" -

3.Lupta cu Viciul - Gazda cedeaza des "sugestiei demonice" dar se straduieste sa se abtina constientizand riscurile
- "Ceva in mine imi spune ca nu e prea corect ce fac. Poate nu e pentru mine asta. As avea nevoie de ajutor dar toti dau numai ordine si nimeni nu imi da o vorba de incurajare."

4.Complacere - Gazda isi justifica "sugestia demonica" si o accepta, minimizand riscurile
- "Pei dar toata lumea face asa! Eu sunt mai prost/proasta?! Gata! M-am saturat sa sufar! Fac si eu ca toata Lumea acum!"

5.Insusire - Gazda participa activ, constient sau nu, la predarea autoritatii trupului "sugestiei demonice", schimbandu-si aparenta, vocea, imbracamintea etc.
- "Asa sunt eu! cui nu-i convine, poa' sa plece. Fac ce vreau! E viata mea! Lasati-ma in pace!!!"

6.Dezorientari - Gazda constientizeaza lipsa unor momente in continuitatea constiintei sale (lipsuri in memorie).
- "Chiar am facut asa in seara aceea?! Nu-mi mai amintesc, eram asa bulversat/a"

7.Lamentatia - Gazda este prinsa in subconstient suferind datorita lipsei de Lumina, nemaiavand incredere in nimeni si nerecunoscand Lumina, in timp ce o alta "personalitate" se manifesteaza in trupul gazdei concomitent cu sufletul in suferinta.
- "Ce va pasa voua! Ipocritilor! Si ce castig daca fac ca voi?! Nimic! Ajung ca voi!!! Mai bine mor!"

8.Co-Posesiune - Gazda isi constientizeaza si (de cele mai multe ori) isi accepta demonul interior.
- "Este din cauza lor pt care sufar. Lumea trebuie distrusa".

9.Posesiune - Gazda renunta la chipul si asemanarea Lui contopindu-se cu Demonul, auto-distrugandu-se.
- lumanari negre, pumnale ritualistice, pentagrame, incantatii demonice bla bla bla -

10.Agentul Satanei - pe unii posedati, care au sufletul mai slab, satana ii foloseste si ii reintegreaza din nou in societate, punand la cale un nou val de decadenta sau o "subcultura" noua, auto-distrugand lumea.

observatie - in functie de puterea sufletului nostru, putem capata praguri de constientizare ale acestor fenomene ce ni se intampla deopotriva in societate.


Sfatul meu este sa nu ne facem griji, pt ca atata timp cat suntem constienti, putem folosi Liberul Arbitru, si strigand numele lui Iisus Hristos, care este grecizatul nume dupa originalul evreiesc "Yahusuah" (Cel ce Este ceea ce Este Salveaza) care de la Tatal (Yahua - Cel ce Este ceea ce Este) asa cum s-a prezentat lui Moise.... putem sa oprim pana si "rapirea de extraterestrii" (si este dovedit stiintific ca "extraterestrii sunt" "sensibili" la numele lui Iisus).

Ce incerc sa spun este ca SUNTEM IN CONTROL pana il cedam satanei in mod CONSTIENT. Ca subliminal nu-l incalzeste pe satana cu nimic decat ca o sa ne fie noua cu mult mai greu sa il rezistam daca nu ne "desteptam" la timp si devenim RESPONSABILI.

Subconstientul ala e plin de "personalitati". Daca luati o foaie si o hartie, si incepeti sa scrieti 20 de propozitii cu "eu sunt" stiti exact cu cine impartiti trupul. "Personalitatile" sunt strans lipite de Suflet, dar sunt momente in care se pot "simti". De exemplu in acele momente cand sunt doua stari de spirit conflictuale "vreau dar nu pot"... sau "vreau si aia dar vreau si aia". Cand te cunosti, stii exact din cine "cine vrea aia" si "cine vrea aialalta" si la care renunti.

N-am gasit duhovnic care sa ma accepte... toti fug de mine... si mi-e prea lene sa ii mai caut...

Roaga-te la Dumnezeu, sa gasesti un duhovnic care sa nu fuga.

Citeste Acatistul Buneivestiri de multe ori. Maica Domnului va orandui cele de folos pentru sufletul tau. Unii spun ca e bine sa-l citesti de 40 de ori in timp de trei zile. Roaga-te la un sfant la care ai evlavie si te va ajuta.

Une ai intalnit asta ?detalii?

Ma indoiesc ca va citi Acatistul Bunei Vestiri,care o are in centru pe Sfanta Fecioara,daca dumnealui scria mai devreme acestea pe alt thread :)

În prealabil postat de C0NSTANTIN :
"Dumnezeu cel Deja-Existent, Creator si nu creatie, a trasat o linie pe care noi daca o urmam vom fi salvati.
De aceea, trupul lui a fost nascut ca om, pentru ca si noi ne nastem ca oameni si ne putem identifica mai usor cu El in forma lui umana ... cea de Fiu al lui Dumnezeu, pe care trebuie s-o manifestam intocmai ca sa trezim si alte constiinte dupa noi.

Dar ai atins o coarda sensibila a ortodoxiei aici, care este portita prin care Feminismul satanic care invadeaza biserica Lui. Caci Iisus cand i-a vorbit "Fecioarei" Maria, nu i-a zis "imparateasa cerului si a pamantului" cum ziceau paganii zitzei Ishtar, cea cu ouale fertilitatii, cea cu familia matriarhala, pe care satana o foloseste drept idol inaintea lui Dumnezeu pe pretextul ca Dumnezeu nu aude rugaciunile noastre fara "Imparateasa Cerului", substituind-o pe ea pentru mila pe care Dumnezeu a aratat-o omenirii prin sacrificiul Lui.
Ai in Biblia aia cuvantul lui Dumnezeu. Il stii, poti sa ai cutezanta in fata lui Dumnezeu, si sa starpesti "sugestile" care nu te lasa sa te concentrezi pe credinta Adevarata.

Iisus ii zicea din scurt: "FEMEIE!". Si asa trebuie sa inveti sa vorbesti si tu cu femeile, ca sa le aduci aminte cine stapaneste peste ele. "Femeie, nu stau sa ma cert cu tine. Faci ca mine te ajut, faci ca tine, ramai independenta si puternica pana n-oi mai putea".

Pentru ca de cand ne nastem, satana nu ne lasa sa devenim BARBATI sa zdrobim capul sarpelui, si intodeauna in fata violentei sau al opozitiei fata de societate, ai vazut cine opreste bratul tau drept sa lase coruptia sa se inmulteasca. "

Stiu exista multi sectanti pe lume. Fiecare persoana care incerca sa interpreteze Sf Scriptura dupa mintea lui are toate sansele sa duca la crearea unei noi secte. Dar pe astia ii recunosti usor.
Exista totusi si altii care au alte probleme. Si ei sunt usor de recunoscut. Dar in timp ce la primii renuntarea la mandrie si cautarea sau intoarcerea la dreapta credinta este vindecarea la ceilati un control psihiatric ar fi la fel de benefic.

Martorii lui Unicorn, pagina aia umoristica?
Bai, in ziua si tara asta, nici trolleala nu mai e ce a fost. E o arta, profanule.
Nu te faci asa evident.
Desi tre sa recunosc ca ai jucat bine rolul. Hai 8/10 pt efort.

sunt multe documentare privind faptul ca extraterestrii sunt ingerii decazuti.
Cauta pe youtube: "fallen angels" si /sau "the book of enoch fallen angels"

De ce toti fug de tine ?

De ce ar fi din cei cazuti,si nu din cei adevarati? Cei cazuti nu prea mai au nici o putere, din cate stiu eu. Realizatorii productiei "Ancient alliens" de pe History chanell incearca sa explice cam toate intamplarile din Biblie si din alte religii prin interventii extraterestre