|
Psalm 48 (2)
6 Cei ce nădăjduiesc spre puterea lor întru mulțimea bogăției lor se fălesc.
Eu - zice - mă tem și mă cutremur de ziua așteptată, iar voi, cei ce sînteți îndestulați de bogăție, nu aveți nici o grijă de aceea și - mult fălindu-vă cu trufia bogăției - vă bizuiți la cele ce curg ca la niște statornice. 7 Fratele nu izbăvește, au izbăvi-va omul? Nu va da lui Dumnezeu îmblînzire pentru sine și prețul răscumpărării sufletului său. Și se cădea să știți voi că nici fapta bună și buna-credință a strămoșilor, nici a fraților, nu-i folosește pe cei goi de acestea, și nici că este cu putință, după ducerea de aici, să dobîndiți mîntuirea cu bani. Căci bogăția bărbatului este izbăvire și răscumpărare a lui doar în viața de acum, după cum zice înțeleptul. Aducînd sfătuirea aceasta celor ce folosesc rău bogăția, mută cuvîntul către lucrătorii faptei bune, și zice: 8 Și s-a ostenit în veac 9 și va fi viu întru sfîrșit, nu va vedea stricăciune, 10 cînd va vedea pe cei înțelepți murind. Că cel ce a răbdat sudorile pentru buna-credință și pentru dreptate și a primit asupră-și ostenelile pentru veșnicele bunătăți are rod al ostenelilor viața nepieritoare și nu se va împărtăși cu cei înțelepți ai lumii - pe care cuvîntul apostolesc îi numește „nebuni” - de veșnica stricăciune și de munca de-a pururea. Împreună nebunul și cel fără de minte vor pieri Că aceștia – zice - care se numesc „înțelepți”, neaflînd nici un folos din înțelepciune, vor pătimi aceeași pieire împreună cu cei neînvățați. Că așa a tălmăcit Simmah: „Împreună vor pieri cel fără de minte și cel neînvățat.” Și numește „fără de minte” pe cel ce se zice înțelept, dar nu voiește a pricepe cum se cuvine; și „neînvățat” - pe cel ce este nedeprins întru înțelepciune, dar trăiește întru răutate. și vor lăsa străinilor bogăția lor. 11 Și mormînturile lor sînt casele lor în veac, locașuri ale lor în neam și în neam. Și, lipsindu-se nu numai de înțelepciune, ci și de stăpînire și de toată bogăția, vor primi sfîrșitul vieții, trimițîndu-se din casele cele strălucite la mormînturi și fiind siliți a locui în veac întru acestea. Numitu-și-au numele lor pe pămînturi. Din numele lor - zice - s-au numit avuțiile lor: a cutăruia este casa, și a cutăruia este țarina și al cutăruia este robul. Dar, schimbîndu-se stăpînii, odată cu stăpînirea se schimbă și numirea. Și prin toate cuvîntul ne învață să nu nădăjduim la acestea de față, ci să purtăm grija de cele ce or să fie. 12 Și omul, în cinste fiind, nu a priceput, alăturatu-s-a cu dobitoacele cele fără de minte și s-a asemănat lor. Pricina acestei nebunii - zice - este că noi nu voim să pricepem a noastră cinste și vrednicie, dată nouă de la Dumnezeu, ci am îmbrățișat viața dobitocească și fierească[COLOR=#800080][1][/COLOR]. 13 Această cale a lor sminteală este lor, Și au căzut întru această necuvîntare, căci prea-rău au avut năravul dintru început și s-au abătut spre faptele cele rele - căci „cale” a numit faptele. și după aceasta în gurile lor bine vor voi. După ducerea de aici se vor căi, dar fără nici un folos dintru aceasta. 14 Ca niște oi în iad s-au pus, moartea îi va paște pe dînșii. Simmah a tălmăcit acest stih mai luminat: „S-au rînduit pe sine ca niște oi ale iadului, moartea îi va paște pe dînșii.” Că ei mai-nainte și-au pricinuit loru-și muncile și au ales mai mult moartea decît viața. Și-i vor stăpîni pe ei cei drepți dimineața, și ajutorul lor se va învechi în iad. Din slava lor s-au scos. Iar cei ce au fost nedreptățiți și defăimați de dînșii vor avea stăpînire asupra lor, nu după multă vreme, că se vor da morții, lipsiți de toată buna-norocire de mai-nainte. Și împreună-glăsuiește cu acestea și pilda Domnului, care îl arată pe Lazăr în sînurile lui Avraam, iar pe trufașul acela bogat - muncindu-se amar și făcîndu-se rugător al săracului. Așa, după ce a povestit sfîrșitul acelora, aduce rugăciune lui Dumnezeu și cere să nu pătimească aceeași săvîrșire. Și zice așa: 15 Însă Dumnezeu va izbăvi sufletul meu din mîna iadului, cînd mă va apuca. Apoi, aduce învățătură și sfătuire celor ce viețuiesc cu sărăcie și se necăjesc pentru trufia bogaților: 16 Nu te teme cînd se va îmbogăți omul sau cînd se va înmulți slava casei lui! 17 Căci, cînd va muri el, nu va lua toate, nici se va pogorî cu dînsul slava lui. Să nu socotești ceva mare - zice – buna-norocire de față, că bogăția cea vestită nu e statornică, și cei ce pentru aceasta ridică sprîncenele și umflă bucile obrazului se vor da la moarte puțin mai pe urmă, după ce le vor lăsa pe toate. 18 Că sufletul lui în viața lui se va blagoslovi. Zice: Cît e viu, oarecari îl fericesc pe cel îndestulat de bogăție, dar după ce moare îl numesc de trei ori ticălos. Mărturisi-se-va ție, cînd vei face bine lui. Simmah a zis mai luminat acest stih: „Lăuda-te-vor pe tine dacă le vei face bine.” Că aceasta e adevărata laudă, ca - nu numai trăind, ci și după ce s-a săvîrșit - să fie de-a pururea pomenit și mult-vestit. Și vrednic de asemenea laude este cel ce și-a iconomisit bogăția spre al său folos, căci facerea de bine aleargă înapoi către însuși făcătorul de bine. 19 Intra-va pînă la neamul părinților săi, pînă în veac nu va vedea lumină. În loc de „intra-va”, cei trei au tălmăcit: „vei intra”. Și zice: Vei vedea pe acesta de care am zis: „nu te teme cînd se va îmbogăți omul” că va suferi aceeași moarte cu părinții lui și se va lipsi nu numai de lumina de acum, ci și de cea veșnică. 20 Și omul, în cinste fiind, n-a priceput, alăturatu-s-a cu dobitoacele cele fără de minte și s-a asemănat lor. Iar pricina acestora este viața dobitocească, pe care au ales-o cei mai mulți din oameni, după ce au lepădat cinstea dată de Dumnezeu. Căci, zicîndu-se și numindu-se cuvîntători, au iubit necuvîntarea și dobitocia. [COLOR=#800080][1][/COLOR]de fiară |
Psalm 49
TÎLCUIREA PSALMULUI 49 Psalmul lui Asaf. Acesta este dascăl al altei cete de cîntăreți, după cum ne învață Istoria Paralipomenilor. Căci, de la al 41-lea încoace, Psalmii s-au încredințat spre cîntare fiilor lui Core, care erau verhovnici ai altei cete. Ei au încă și alți Psalmi cu deasupra-scrierea lor, pe care - dacă va da Dumnezeu - îi vom tîlcui. Iar Psalmul de față este împreună-glăsuitor cu cel rînduit înaintea lui, căci și el mai-nainte vestește Judecata ce va să fie și arătarea lui Dumnezeu și Mîntuitorului nostru. Mai-nainte vestește încă și Așezămîntul cel Nou, arătînd slujba Legii Vechi neplăcută lui Dumnezeu. Dumnezeul dumnezeilor, Domnul, a grăit și a chemat pămîntul, de la răsăriturile soarelui pînă la apusuri. Și Psalmul dinainte de acesta a chemat toți oamenii spre învățătură, la fel și acesta - toate marginile lumii, pentru că „de la răsăriturile soarelui pînă la apusuri” acest lucru arată. Iar pe acest „Dumnezeul dumnezeilor”, cei trei l-au tălmăcit altfel: „Dumnezeul cel tare, grăind, a chemat pămîntul.” Iar Cei 70 numesc „dumnezei” pe cei ce au luat sorți să stăpînească și li s-a încredințat să judece, lucru ce este osebit numai lui Dumnezeu. Aceasta ne învață Psalmul al 81-lea (deasupra-scris tot lui Asaf), care - după ce a zis: „Dumnezeu a stat întru adunare de dumnezei și în mijloc pe dumnezei va judeca” - a adăugat: „Pînă cînd judecați nedreptate și luați înainte fețele păcătoșilor? Judecați sărmanului și săracului, pe cel smerit și pe cel sărac îndreptați!” Iar acest lucru este osebit preoților și celorlalți cărora li s-a încredințat judecata. Așa poruncește și Legea: „Pe dumnezei nu-i vei grăi de rău și pe stăpînitorul norodului tău nu-l vei vorbi de rău!” Iar cei ce s-au făcut după dumnezeiescul chip și au păzit icoana nestricată ar fi putut să se numească chiar „dumnezei" (după dar). Iar Dumnezeul acestora va aduna la judecată toată lumea. 2 Din Sion este buna cuviință a frumuseții Lui. Acesta, Cel ce Și-a arătat în Sion a Sa bună-cuviință și frumusețe și a primit Patimile mîntuitoare, este numit în Psalmii tîlcuiți de noi mai-nainte „Cel frumos cu podoaba mai mult decît fiii oamenilor”. 3 Dumnezeu va veni arătat, Dumnezeul nostru, și nu va tăcea. Să nu socotiți că a doua venire a Lui se va face după cum a fost cea dintîi. Fiindcă atunci a acoperit marea Sa cuviință[COLOR=#800080][1][/COLOR]cu prostimea[COLOR=#800080][2][/COLOR]și cu sărăcia, iar acum va arăta tuturor stăpînirea și Împărăția vădit, nemaiavînd îndelungă-răbdare, ci judecînd cu dreptate - că aceasta a zis „nu va tăcea”. Foc înaintea Lui va arde și împrejurul Lui - vifor foarte. Pe acestea le-a văzut Fericitul Daniil: „Rîu de foc - zice - trăgea pe dinaintea Lui, scaunul Lui - pară de foc, roțile lui - foc arzînd.” 4 Chema-va cerul de sus și pămîntul, ca să aleagă norodul Său. Și cînd a făcut punerea de lege Dumnezeu i-a poruncit Fericitului Moisi să adune norodul și să pună martori cerul și pămîntul, și pe acestea le-a făcut început al cîntării, zicînd: „Ia aminte, cerule, și voi grăi, și să audă pămîntul graiurile gurii Mele!” Dar nu le cheamă pe acestea spre mărturie ca pe niște însuflețite, ci ca pe niște cuprinzătoare ale celorlalte făpturi, spre înfricoșarea celor ce aud. Așa le-a pus Fericitul Avraam spre mărturie pe cele șapte miale și a zis: „Al meu este puțul.”[COLOR=#800080][3][/COLOR]Așa au numit Iacov și Laban acel deal: „deal al mărturiei”.[COLOR=#800080][4][/COLOR] 5 Adunați-I Lui pe cuvioșii Lui, pe cei ce așează Așezămîntul de lege al Lui pentru jertfe. 6 Și vor vesti cerurile dreptatea Lui, că Dumnezeu Judecător este. Prin cele zise și prin cele de aici înainte, arată întîi Înfricoșata Lui Judecată, și apoi ne învață că nimic din jertfele Legii ce se aduceau nu este plăcut și primit lui Dumnezeu. Iar „cuvioși” numește pe Moisi, pe Aaron, pe Eleazar[COLOR=#800080][5][/COLOR], pe Finees[COLOR=#800080][6][/COLOR] și pe toți cei după dînșii care au preoțit după Lege. Și poruncește să fie adunați ei, nu ca să-i pedepsească pentru că ar fi cugetat împotrivnice - că a Lui este Legea și aceștia se plecau ei și aduceau jertfele - ci ca să-Și arate scopul Său și, oprind învățătura ce se potrivea pruncilor, să aducă legile cele desăvîrșite.[COLOR=#800080][7][/COLOR] Și zice: Făcîndu-se acestea, se vor minuna cerurile de dreptatea hotărîrii. Iar prin „ceruri” a însemnat Puterile cerești. 7 Ascultă, norodul Meu, și voi grăi ție, Și, arătînd către care norod vorbește, a adăugat: Israile, și voi mărturisi ție: Apoi, arată a Sa stăpînire: Dumnezeu, Dumnezeul tău sînt Eu! Zice: Eu sînt Cel ce te-am slobozit din robia egiptenească, Cel ce ți-am dăruit calea prin mare, Cel ce te-am hrănit în pustie și Cel ce ți-am dat Legea. Văzînd acum deosebirea Noului Așezămînt, să nu socotești că e alt legiuitor. 8 Nu pentru jertfele tale te voi mustra, iar arderile de tot ale tale înaintea Mea sînt pururea. Nu îți voi cere socoteală - zice - pentru lenevirea despre jertfe, că pe acestea Mi le aduci totdeauna, ci îți poruncesc să nu hotărăști întru acestea dreptatea Mea. 9 Nu voi primi din casa ta viței, nici din turmele tale țapi. 10 Că ale Mele sînt toate fiarele țarinii, dobitoacele în munți și boii. |
Psalm 49 (2)
11 Cunoscut-am toate păsările cerului și frumusețea țarinii cu Mine este.
Zice: Sînt Făcător și Stăpîn al tuturor, al dobitoacelor de pe pămînt și al păsărilor umblătoare prin aer. Deci nu socoti că ele Îmi împlinesc a Mea trebuință, că Eu le-am dat a fi acestora și poruncesc a odrăsli roade din pămînt. Că „frumusețe a țarinii” zice roadele felurite ale pămîntului. Și - de vreme ce din jivinele pămîntești se aduceau: boi, țapi și oi; din cele zburătoare: porumbi și turturele; iar din roade: făină curată, vin și unt de lemn - de nevoie le-a pomenit pe toate, ca să oprească toată slujba de acest fel, și îndulcirile aburilor și fumului. Apoi, zice cu luare în rîs: 12 De voi flămînzi, nu-ți voi spune ție, că a Mea este lumea și plinirea ei. Zice: Dacă îmi va lipsi hrana, nu voi avea trebuință de a ta dăruire, că a toată împreună-zidirea sînt Făcător și Stăpîn. Apoi, îi învață nepătimirea firii Sale: 13 Au doară carne de tauri voi mînca, sau sînge de țapi voi bea? Așa - după ce a arătat neînțelepciunea lor și după ce i-a învățat că pentru mintea lor pruncească le-a legiuit lor de demult a aduce jertfele acelea - mai-nainte deschide Așezămîntul cel Nou și legiuiește jertfa plăcută Lui: 14 Jertfește lui Dumnezeu jertfă de laudă și dă Celui Preaînalt rugăciunile tale! [COLOR=#800080][1][/COLOR]slava Sa [COLOR=#800080][2][/COLOR]smerenia [COLOR=#800080][3][/COLOR] „Și a luat Avraam oi și vite, și a dat lui Avimelec și au încheiat amîndoi legămînt. Apoi, Avraam a pus de o parte șapte mielușele. Iar Avimelec a zis către Avraam: Ce sînt aceste șapte mielușele pe care le-ai osebit? Răspuns-a Avraam: Aceste șapte mielușele să le iei de la mine, ca să-mi fie mărturie că eu am săpat fîntîna aceasta. De aceea s-a numit locul acela Beer-șeba, pentru că acolo au jurat ei amîndoi” (Facerea, 19:27-31). [COLOR=#800080][4][/COLOR]Cînd a fost să se împace cu el, socrul Laban i-a zis lui Iacov: „Haidem dar acum să facem amîndoi, eu și tu, legămînt care să fie între mine și tine. Iar Iacov i-a zis: Iată, nu e nimeni cu noi, dar să ști că Dumnezeu este martor între mine și tine. Și a luat Iacov o piatră și a pus-o stîlp. Apoi, a zis Iacov către frații săi: Adunați pietrele. Și au adunat pietre și au făcut o movilă. Apoi, a zis Laban către dînsul: Movila aceasta este astăzi mărturie între mine și tine. Și Laban a numit-o în limba sa Iegar-Sahaduta, adică Movila Mărturiei, iar Iacov i-a dat același nume, însă pe limba sa, și i-a zis Galaad” (Facerea, 31:44-47). [COLOR=#800080][5][/COLOR]fiu al lui Aaron [COLOR=#800080][6][/COLOR]fiu al lui Eleazar [COLOR=#800080][7][/COLOR]Adică Noul Testament. |
Psalm 49 (3)
15 Și Mă cheamă în ziua necazului tău, și te voi scoate și Mă vei proslăvi.
În bună vreme a descoperit cinstitul număr al Sfintei Treimi și l-a înjugat cu Așezămîntul cel Nou. Și a făcut despărțire, nu ca să despartă lucrările nedespărțitei și Sfintei Treimi, ci ca să-i învețe proorocește numărul Ei pe oamenii de pe urmă. Deci zice: „Jertfește lui Dumnezeu jertfă de laudă și dă Celui Preaînalt rugăciunile tale. Și Mă cheamă în ziua necazului tău.” Dintru aceasta ne-am învățat trei Fețe, neînțelegînd însă că doar Dumnezeu dăruiește cererile, sau doar Cel Preaînalt sau Cel ce primește jertfa de laudă, ci fiecare osebire este și Dumnezeu, și Preaînalt, și Dăruitor al bunătăților. „Jertfă de laudă” numește laudele ce se cuvin drepților, iar „rugăciuni” - făgăduințele, că așa zice în Psalmul 21: „Rugăciunile mele voi da înaintea celor ce se tem de Dînsul.” Apoi - de vreme ce a zis: „Nu pentru jertfele tale te voi mustra” - îi învață de aici înainte pentru ce i-a mustrat: 16 Iar păcătosului i-a zis Dumnezeu: Pentru ce povestești tu dreptățile Mele și iei Așezămîntul Meu prin gura ta? 17 Tu ai urît învățătura și ai lepădat cuvintele Mele înapoia ta. Că - de vreme ce sînt unii care le cer socoteală și îi mustră pe cei ce greșesc pomenindu-le lor dumnezeieștile legi, dar ei înșiși călcîndu-le pe acelea - după cuviință Se întinde către ei, zicînd: Pentru ce oare - trufindu-vă pentru ale Mele dreptăți și vorbind în sus și în jos pentru Legea Mea - n-ați primit de aici folosul, ci vă aflați cu defăimare împrejurul cuvintelor Mele? Povestește încă și felurile lucrurilor îndrăznite de aceia: 18 De vedeai furul, alergai cu el, și cu cel prea-curvar partea ta puneai. 19 Gura ta a înmulțit răutate și limba ta a împletit vicleșuguri. 20 Șezînd, împotriva fratelui tău cleveteai și împotriva fiului maicii tale puneai sminteală. Multe și felurite - zice - sînt fărădelegile îndrăznite de tine, că apostolește spun: Tu, cel ce zici să nu prea-curvească, prea-curvești și te faci ajutător și părtaș al celor ce îndrăznesc unele ca acestea. Și, lipsind gura ta de adevăr, ai umplut-o de minciună și de viclenie. Și vicleșugul îți ascute limba, pentru aceea o defaimi pe rudenia ta, și calci legile firii, și țeși pe ascuns pîndiri împotriva fraților tăi și petreci clevetindu-i cu cuvintele și vrăjmășindu-i cu faptele. Apoi, după ce a făcut povestirea nelegiuirii, arată îndelunga-răbdare pe care o are și mai-nainte spune pedeapsa pe care o va aduce asupră-le: 21 Acestea ai făcut, și am tăcut. Ai socotit fărădelegea că voi fi ție asemenea. Văzînd îndrăznindu-se de tine acestea, Eu am tăcut și îți aștept pocăința cu îndelungă-răbdare. Iar tu ai luat pricină de păgînătate însăși îndelunga-răbdare, socotind că Mă bucur de nelegiuirea ta și nu voi aduce asupră-ți pedeapsa. Pentru care: Mustra-te-voi și voi pune înaintea feței tale păcatele tale. Că - de vreme ce nu te-ai tămăduit cu doctoriile cele blînde și dulci ale îndelungii-răbdări - voi găti ție altele mai iuți și-ți voi aduce fierul cel arzător al mustrărilor. Și acestea împreună-glăsuiesc cu apostoleștile glasuri: „Neștiind că bunătatea lui Dumnezeu te aduce la pocăință, după asprimea ta și după nepocăința inimii tale îți învistierești ție însuți urgie în ziua urgiei, a descoperirii și a dreptei judecăți a lui Dumnezeu, Care va răsplăti fiecăruia după lucrurile lui.” Așa, după ce l-a îngrozit cu pedeapsa, Iubitorul de oameni a adus iarăși sfătuire: 22 Înțelegeți dar acestea, cei ce uitați pe Dumnezeu, ca nu cumva să vă răpească, și nu va fi cel ce izbăvește. Zice: Voi, cei ce ați bolit cu uitarea de Dumnezeu - căci uitarea de Dumnezeu este pricinuitoare de păcat - înțelegeți cu sîrguință cele zise și vindecați rănile voastre cu doctoriile pocăinței, mai-nainte de a vă răni moartea, care năpădește ca un leu asupra oamenilor, nimeni putînd a-i opri pornirea cea prea-iute. Apoi, ia punerea de lege cea nouă și cu aceasta împodobește sfîrșitul Psalmului: 23 Jertfa laudei Mă va slăvi, și acolo este cale întru care voi arăta lui mîntuirea Mea. Iar Simmah a tălmăcit acest stih mai luminat: „Cel ce jertfește pentru laudă Mă va slăvi, și celui ce călătorește cu bună rînduială îi voi arăta mîntuirea lui Dumnezeu.” Căci se cuvine celui credincios nu numai a lăuda pe Dumnezeu și a aduce Lui jertfele laudei, ci și a călători cu bună rînduială și a-și întocmi bine a sa viață. Numai așa va fi cu putință a dobîndi mîntuire de la Dumnezeu. Iar după Cei 70, înțelegem așa: „Mă îndulcesc - zice - de jertfa laudei, o socotesc slavă potrivită, și prin aceasta voi arăta calea Mea celui ce Mi-o aduce, al cărei sfîrșit este mîntuirea lui Dumnezeu.” Ni se cuvine a însemna că și aici a făcut pomenire de două fețe: că - după ce a arătat a Sa față, zicînd: „jertfa Mă va slăvi pe Mine” - a adăugat: „Acolo este cale, întru care voi arăta lui mîntuirea lui Dumnezeu”. Căci se cădea cu Așezămîntul cel Nou, care învață cele desăvîrșite, să se unească și învățătura desăvîrșită a cunoștinței de Dumnezeu. |
Psalm 50
[COLOR=red]TÎLCUIREA PSALMULUI 50[/COLOR] Întru sfîrșit, Psalmul lui David. Cînd a venit către dînsul Natan Proorocul, după ce intrase el la Vatșeva, femeia lui Urie. Și nimeni să nu aibă îndoieli că în vremea pocăinței marele David s-a învrednicit de darul proorocesc. Putem învăța acest lucru prin ceilalți Psalmi în care a făcut mărturisirea: așa, întru al șaselea mai-nainte vestește Judecata ce va să fie, apoi zice: „Că nu este întru moarte cel ce Te pomenește pe Tine, iar în iad cine se va mărturisi Ție?”; iar întru Psalmul 31 fericește pe cei ce capătă lăsare păcatelor fără osteneli, ceea ce numai darul Botezului poate să dăruiască. Și întru Psalmul pus înainte ne-a învățat arătat că nu se lipsise de darul Duhului, că zice: „Duhul Tău cel Sfînt nu-L lua de la mine!” Nu a cerut să i se dea lui darul Duhului, ci s-a rugat să nu se ia de la dînsul acesta. Totdeodată, luminîndu-se de raza Duhului Sfînt și mai-nainte văzînd cu ochi proorocești, a arătat că și norodul ce se împărățea de dînsul va cădea întru fărădelegi, și, ca pedeapsă, se va duce în robie și va locui în Babilon. Deci a scris Psalmul de față și pentru a tămădui ale sale răni, dar și pentru a găti doctorie potrivită norodului și nouă tuturor, căci, răniți fiind, avem trebuință de tămăduire. Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale șterge fărădelegea mea! Graiurile puse înainte se potrivesc și prea-dumnezeiescului David, și norodului robit, și celor ce se află rău dintre noi. Pentru că rănile mari au trebuință de doctorii deopotrivă - și cel ce a căzut în cumplită boală are trebuință de mai multă purtare de grijă, și celui ce a greșit mari greșeli îi trebuie multă iubire de oameni - de aceea și marele David se roagă ca toată mila să se verse asupra lui, să se deșerte tot izvorul îndurărilor peste rana păcatului, că într-alt fel n-ar fi fost cu putință să se șteargă urmele acestuia. Și după cuviință numește greșeala „nelegiuire”, că are îndoită călcare de lege. 2 Mai vîrtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește! Acum - zice - mi-ai dat lăsarea prin Natan Proorocul și mi-ai adus felurite primejdii, ca niște fiare arzătoare și tîrîtoare, dar încă am trebuință de curățenii, căci am primit în lăuntru multă putoare grea a păcatului. Deci iarăși spală-mă, Stăpîne, ca să ștergi toată întinăciunea, că, după Proorocul: „Spăla-va Domnul întinăciunea fiilor și a fiicelor Sionului cu duh de judecată și cu duh de ardere.” 3 Că fărădelegea mea eu o cunosc, și păcatul meu înaintea mea este pururea. Zice: Nici după iertarea dată de Tine n-am uitat de păcat, ci totdeauna văd icoanele răutăților mele, și fărădelegile îndrăznite de mine le văd noaptea în vis și le nălucesc în fiecare zi. Prin Isaia, Însuși Dumnezeu poruncește celor ce păcătuiesc să nu dea uitării greșelile lor: „Eu - zice - sînt Cel ce șterg fărădelegile tale, și nu voi pomeni nedreptățile tale. Iar tu pomenește-le, și să ne judecăm! Spune-ți întîi tu fărădelegile tale, ca să te îndreptezi.” Împreună-glăsuire cu acesta a scris însuși Fericitul David în Psalmul 31: „Zis-am: Mărturisi-voi asupra mea fărădelegea mea Domnului, și Tu ai lăsat păgînătatea inimii mele.” 4 Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, Zice: Dobîndind de la Tine daruri multe și mari, am răsplătit Ție cu împotrivnice, îndrăznind a lucra cele oprite de Lege. Nu zice că nu l-a nedreptățit pe Urie - că l-a nedreptățit și pe acela, și pe muierea aceluia - ci spune că a îndrăznit fărădelegea cea prea-mare împotriva lui Dumnezeu Însuși, Care l-a ales pe dînsul, și l-a făcut împărat din cioban, și l-a ridicat deasupra vrăjmașilor și l-a îmbelșugat cu toate felurile de bunătăți. Și bine a adăugat acest „rău înaintea Ta am făcut”, că și istoria îl pomenește: „S-a arătat - zice - lucrul cel rău făcut înaintea Domnului.” Iar zicîndu-se despre norodul robit, se cuvine a înțelege stihul acesta așa: Ție unuia am greșit, către darurile Tale am fost nemulțumitor, am călcat legile puse mie și, multe feluri de bunătăți dobîndind, m-am făcut nemulțumitor spre acestea; iar acum sînt nedreptățit de Babilonieni, nimic nedreptățindu-i pe aceia. ca să Te îndreptezi întru cuvintele Tale și să biruiești cînd vei judeca Tu. Mie însumi - zice - m-am făcut pricinuitor de rele, iar dreptatea Ta strălucește. Că - aducîndu-se în mijloc la judecată cele făcute de Tine mie, și alăturîndu-se și înfățișîndu-se alături cele îndrăznite de mine - Tu Te vei arăta drept și iubitor de oameni, iar eu mă voi vedea fără de lege și nemulțumitor. Deci „ca” nu este aici arătător de pricină: că nu pentru aceasta a păcătuit David, ori norodul, ca Dumnezeu să Se îndreptățească, ci dimpotrivă, chiar făcîndu-se păcatul de aceștia, se arată dreptatea lui Dumnezeu, Care are toată purtarea de grijă și pentru David, și pentru norod, și pentru toți oamenii. |
Psalm 50 (1)
5 Că, iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea.
De demult, dintru începutul lumii - zice - păcatul a stăpînit peste fire, căci călcarea poruncii a fost înainte de zămislirea Evei: Adam a cunoscut-o pe Eva ca muiere a lui după călcarea poruncii, și după dumnezeiasca hotărîre și după izgonirea din Rai, și, zămislind, a născut pe Cain. Deci voiește să spună că, stăpînind peste strămoșii noștri, păcatul a lucrat cale și drum prin neamul omenesc. Aceasta o zice și Fericitul Pavel: „Prin om a intrat păcatul în lume, și prin păcat - moartea, pentru care toți am păcătuit.” Aceasta a zis-o și Dumnezeul tuturor către prea-minunatul Noe: „Se pleacă mintea omului cu sîrguință spre cele rele, din tinerețe, în toate zilele.” Prin toate acestea ne învățăm că lucrarea păcatului nu este firească - fiindcă, dacă ar fi fost așa, apoi am fi slobozi de pedeapsă - ci firea se pleacă spre a greși fiind supărată de patimi. Socoteala biruiește însă, cînd ia ajutătoare ostenelile. Deci să nu prihănești nunta și să numești împărtășirea nunții nelegiuire, precum oarecari au socotit nebunește, așa înțelegînd ei pe acest „întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea”. Căci aici vorbește de fărădelegea îndrăznită de strămoșii noștri de demult și zice că ea s-a făcut izvor al curgerilor acestora, adică: dacă aceia n-ar fi păcătuit, nu ar fi primit moartea ca certare a păcatului și, nefiind muritori, ar fi fost deasupra stricăciunii. Împreună cu nestricăciunea s-ar fi unit negreșit și nepătimirea, alături de care păcatul n-ar mai fi avut loc. De vreme ce au păcătuit însă, s-au dat stricăciunii și au născut copii stricăcioși, cărora le urmează poftele și fricile, îndulcirile și scîrbele, mînia și pizma. Împotriva acestora și a celor ce răsar dintru acestea se nevoiește gîndul și, dacă biruiește, se propovăduiește, este lăudat și se încununează cu cununi de biruință. Iar biruindu-se, se face de rușine și pătimește osînde. Iar în loc de „m-am zămislit”, Simmah a pus: „m-am născut”. 6 Că, iată, adevărul ai iubit. Zice: Așa judeci: pe unii îi muncești, iar pe alții îi încununezi, fiindcă iubești adevărul. Deci Tu, Cel ce iubești adevărul și ști neputința firii, dă-le iertare celor ce cer doctoriile! 7 Cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi le-ai arătat mie. Eu însă nu mă socotesc vrednic de nici o iertare, fiind nemulțumitor, după atîtea daruri: nu numai că m-ai așezat în scaunele împărătești, ci m-ai învrednicit de darul proorociei, mi-ai arătat cele ce or să fie după multă vreme, ca să-i învăț și pe alții înomenirea Fiului Tău cel Unul Născut, și mîntuitoarea Patimă, și Învierea, și mîntuirea lumii, și lăsarea păcatelor și darurile prea-cinstite și dumnezeiești ale Sfîntului Botez. După ce m-am învățat acestea toate de la Preasfîntul Tău Duh, Te rog să mă împărtășești de darul de care strig mai-nainte vestindu-l altora: 8 Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai mult decît zăpada mă voi albi. Că numai singur darul Botezului poate să facă această curățire, pe care Domnul tuturor S-a făgăduit că o va da, zicînd și prin Isaia Proorocul: „Spălați-vă și vă curățiți, scoateți cele rele din inimile voastre.” Și, după puțin: „Și, de vor fi păcatele voastre ca mohorîciunea, ca zăpada le voi albi.” Însuși marele David mai-nainte vestește acestea în Psalmul 67: „Căci, cînd desparte Cel ceresc împărații, ca zăpada se vor albi în Selmon.” Deci aceasta o zice și aici: Am trebuință de darul Botezului, ce va să se dea tuturor oamenilor, căci acela singur poate să mă spele cu de-adinsul și să-mi dea albeața zăpezii. Iar că isopul nu dădea nici o lăsare a păcatelor e lesne a ne învăța din Scripturile lui Moisi. Că Legea nu îl curățea cu stropiri împrejur pe ucigașul de oameni, pe tîlhar și pe hoțul de nunți străine[COLOR=#800080][1][/COLOR], ci îl supunea sub pedepsele cele mai de pe urmă. Deci isopul este închipuirea altor lucruri, amintind că în Egipt au stropit pe praguri sîngele oii cu mănunchi de isop, scăpînd din mîinile pierzătorului.[COLOR=#800080][2][/COLOR]Iar acelea erau închipuire a mîntuitoarelor Patimi, întru care este și sînge, și lemn mîntuitor, și întru care se dăruiește mîntuire celor ce se apropie cu credință. [COLOR=#800080][1][/COLOR]prea-curvarul [COLOR=#800080][2][/COLOR]Atunci s-a așezat Sărbătoarea Paștilor, înainte de uciderea celor întîi-născuți ai Egiptenilor, cum citim: „Și - cînd vă vor zice copiii voștri: Ce înseamnă rînduiala aceasta? - să le spuneți: Aceasta este jertfa ce o aducem de Paști Domnului, Care în Egipt a trecut pe lîngă casele fiilor lui Israil, cînd a lovit Egiptul, iar casele noastre le-a izbăvit" (Ieșirea, 12:26, 27). |
Psalm 50 (2)
9 Auzului meu vei da bucurie și veselie, bucura-se-vor oasele cele smerite.
Umple - zice - de veselie urechile mele, fiindcă făgăduiești curățire desăvîrșită, ca să străbată îndulcirea prin toate părțile trupului, și oasele, smerite acum de reaua pătimire, să înflorească iarăși și să-și ia a loru-și vîrtute. 10 Întoarce fața Ta de către păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le! Să nu vezi - zice - fărădelegile îndrăznite de mine, ci pe mine, cel ce mă tînguiesc pentru acestea. 11 Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele din lăuntru ale mele! Adică: De vreme ce am primit bătrînețele păcatului, înnoiește-mă cu a Ta iubire de oameni! Prin Iezechil Proorocul, Stăpînul a făgăduit acestea și celor porniți în Babilon: „Le voi da lor - zice - inimă nouă și duh nou.” Iar „duh nou” nu Îl zice pe Cel Preasfînt, ci pornirea cuvîntătoare[COLOR=#800080][1][/COLOR], adică: Deprinzîndu-vă și învățîndu-vă prin această pedeapsă îndelungată ce fel de roade odrăslește păcatul, vă voi face a alege fapta bună. Acest lucru a cerut aici și Fericitul David: să se înnoiască inima lui cea vătămată și să se întărească partea cuvîntătoare, ca iarăși să alerge pe calea dumnezeiască. 12 Nu mă lepăda pe mine de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfînt nu-L lua de la mine! Prin cuvintele acestea, ne-am învățat arătat că David nu fusese lipsit de darul Preasfîntului Duh: fiindcă nu se roagă a-l lua înapoi, ca unul ce s-a golit de dînsul, ci cere să nu se lipsească de acesta, nici să se facă departe de dumnezeiasca purtare de grijă. Căci „față” a numit aici dumnezeiasca purtare de grijă. 13 Dă-mi înapoi bucuria mîntuirii Tale și cu duh stăpînitor mă întărește! Se ruga să aibă ceea ce nu pierduse, adică darul Duhului, iar acum se roagă a lua ceea ce lepădase. Și aceasta era veselia întru Dumnezeu: De toată veselia - zice - mă bucuram cînd aveam îndrăzneală către Tine, Stăpîne! - iar acum sînt lipsit de inimă bună, robia îndulcirii golindu-mă de aceasta. Încît Te rog ca mintea mea, care s-a robit de patimi, să ia din nou stăpînirea mai dinainte împotriva acestora. Că „duh stăpînitor” iarăși a numit aici gîndul de sine stăpînitor. 14 Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale, și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Zice: Dobîndind iarăși a Ta iubire de oameni, voi fi întîi chip și pildă de pocăință celor ce îmbrățișează viața fără de lege. Voi fi propovăduitor al bunătății Tale, îndemnînd pe oamenii necredincioși și nelegiuiți să alerge a se ruga Ție. 15 Izbăvește-mă de sîngiuri, Dumnezeule, Dumnezeul mîntuirii mele! Adeseori întoarce întru pomenire uciderea lui Urie. Acest lucru l-a arătat și la începutul Psalmului, zicînd: „Păcatul meu înaintea mea este pururea.” Bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Simmah a tălmăcit acest stih așa: „Grăi-va limba mea milostenia Ta.” Și zice: După ce am dobîndit lăsarea, nu voi tăcea, ci Te voi lăuda și voi povesti darurile Tale. 16 Doamne, buzele mele vei deschide, și gura mea va vesti lauda Ta. Păcatul are fire să lege limba, să închidă gura, să silească a se sugruma și a tăcea. Deci Proorocul se roagă să se împărtășească, prin lăsarea păcatului, de îndrăzneala mai dinainte și să-și pornească limba spre cîntarea de laudă. 17 Că, de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat, arderile de tot nu le vei binevoi. Împreună-glăsuiesc și acestea cu cele zise în Psalmul trecut, căci acolo am auzit pe Dumnezeul tuturor zicînd: „Nu voi primi din casa ta viței, nici din turmele tale țapi.” După ce a auzit acest lucru de la dumnezeiescul glas, dumnezeiescul David a zis după cuviință: „De ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat, arderi de tot nu vei binevoi”, căci Tu ai zis că nu-Ți sînt plăcute jertfele de dobitoace. De aceea, voi aduce lucrarea de cele sfințite, cea plăcută Ție: 18 Jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit, inima înfrîntă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Zice: Smerenia cugetului este jertfă primită Ție, Dumnezeul nostru. Pentru aceea - după ce am smerit inima mea foarte, ca și cum aș fi zdrobit-o și prea aș fi subțiat-o - voi aduce jertfa plăcută Ție. Cuvintele acestea le-au rostit și Fericiții Tineri în cuptor: „Cu inimă zdrobită - zice - și cu duh de smerenie să fim primiți înaintea Ta, ca niște arderi de tot de berbeci și de viței grași.” Încît și de aici este arătat că Psalmul are proorocie a celor ce aveau să se întîmple în Babilon și învățătură care se potrivește acelora, că acei Tineri viteji au adus Stăpînului jertfa plăcută lui Dumnezeu după ce au învățat de aici smerirea cugetului și zdrobirea inimii. [COLOR=#800080][1][/COLOR]rațională |
Psalm 50 (3)
19 Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului!
20 Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot. Atunci vor pune pe altarul Tău viței. De aici ne-am învățat mai luminat că Psalmul este plin de proorocie, pentru că graiurile acestea se potrivesc celor ce erau siliți să locuiască în Babilon, și doreau izbăvirea robiei și se tînguiau pentru pustiirea cetății. Căci se roagă ca cetatea să se învrednicească de milostivire și să-și ia înapoi buna soartă de mai-nainte, dregîndu-se zidurile și săvîrșindu-se slujba după Lege; și zice: Locuind acum în țară străină, nu putem aduce Ție jertfele hotărîte, Legea poruncindu-ne a jertfi numai întru singură cetatea Ierusalimului. Iar dacă vom dobîndi întoarcerea, și vom drege și vom îndrepta Biserica, atunci Îți vom aduce și jertfele legiuite. Și foarte li se potrivește lor acest „Doamne, buzele mele vei deschide, și gura mea va vesti lauda Ta”, că al lor este glasul: „Cum vom cînta cîntarea Domnului în pămînt străin?” Sfîrșitul Psalmului are încă și altă proorocie: că, după ce mai sus a arătat darurile Preasfîntului Duh și a spus că Dumnezeul tuturor nu Se împacă cu jertfele după Lege, aici se roagă să se arate noul Sion de sus, și să se cetățenească Ierusalimul ceresc pe pămînt și prea-foarte degrab să se dăruiască viețuirea cea nouă, care nu aduce junghieri necuvîntătoare, ci prinosul, și jertfa dreptății și arderi de tot cuvîntătoare și vii, pentru care Fericitul Pavel zice: „Vă rog pe voi, fraților, prin îndurările lui Dumnezeu să arătați trupurile voastre jertfă vie, sfîntă, bine-plăcută lui Dumnezeu, adică slujba voastră cea cuvîntătoare.” Prea-dumnezeiescul David - știind, căci le învățase pe „cele nearătate și pe cele ascunse ale înțelepciunii lui Dumnezeu”, că Noul Așezămînt are desăvîrșita iertare a păcatelor - zice aceasta dorind să dobîndească și el curățire prea-grabnică și desăvîrșită. Așa am găsit și într-un alt izvod: „Poftea darul Preasfîntului Duh care, pentru multa iubire de oameni, a venit peste Fericiții Apostoli în a cincizecea zi după Învierea și Înălțarea lui Dumnezeu și Mîntuitorului nostru Iisus Hristos și le-a dat lor ca neamurile, auzind întru a lor limbă măririle lui Dumnezeu grăite de dînșii, să se minuneze și să creadă Mîntuitorului, Care a dăruit un dar ca acesta celor ce nădăjduiesc spre Dînsul.” Deci și eu, cel prea-mic, nădăjduindu-mă spre Dînsul și urmînd darului Său, după ce am săvîrșit tîlcuirea acestor cincizeci de Psalmi ai Fericitului David, iată că voi să vin cu mintea către Psalmul întîi după cei cincizeci, și vă rog pe voi toți să vă rugați pentru mine, care voiesc să trec noianul acesta, să nu înceteze darul Său de la mine, ci să tîlcuiesc și celelalte cîntări. |
Psalm 51
TÎLCUIREA PSALMULUI 51 Întru sfîrșit, al priceperii, al lui David. Cînd a venit Doeg Idumeul, și a vestit lui Saul și i-a spus lui că a intrat David în casa lui Avimeleh. Deci dumnezeiescul David a scris Psalmul de față după ce s-a înștiințat de clevetirea și pîra făcută asupra preoților, îndemnîndu-i spre răbdare și îngăduire pe cei nedreptățiți și învățîndu-i dreptatea dumnezeieștii hotărîri. Pentru aceasta a și scris deasupra: „întru sfîrșit”. Și este scris „al priceperii”, ca să așteptăm sfîrșitul lucrurilor cu pricepere. De asemenea, are și proorocia nebuniei lui Rampsak, care, trăgîndu-se din Evrei, apoi fiind robit, a învățat păgînătatea Asirienilor ce-l robiseră și a rostit cuvinte hulitoare împotriva lui Dumnezeu, ispitindu-se cu graiuri înșelătoare să amăgească mulțimea Iudeilor. Această tîlcuire ne-a descoperit-o nouă scrierea-deasupra, dar însuși Proorocul a zis-o mai luminat, începînd de aici așa: Ce te fălești întru răutate, puternice fără de lege, toată ziua? „Puternic” îl numește pe Doeg, care îi era foarte prieten lui Saul, și pe Rampsak, cel ce avea încredințată povățuirea peste oști. Și închipuie cuvîntul întru întrebare, poruncind să nu laude răutatea, nici să cheltuiască toată vremea întru răutate. Pentru că aceasta, adică „toată ziua”, Simmah a zis-o: „în fiecare zi”. 2 Nedreptate a gîndit limba ta, ca un brici ascuțit ai făcut vicleșug. Îți intinezi limba - zice - cu mincinoase cuvinte - pentru că acest grai, „a gîndit”, l-a pus în loc de „a grăit” - și ca un brici ascuțit aduci (adică grăiești) cuvîntul, meșteșugind pieire celor ce se pleacă lui. 3 Iubit-ai răutatea mai mult decît bunătatea, nedreptatea - mai mult decît a grăi dreptate. Ai ales - zice - pe cele rele în locul celor bune, ai cinstit mai mult graiurile mincinoase decît pe cele adevărate și îmbrățișezi nedreptatea mai mult decît dreptatea. 4 Iubit-ai toate graiurile cufundării, limba cea vicleană. „Graiuri ale cufundării” și „limbă vicleană” a numit minciuna care poate să piardă cu totul, din metafora celor ce îi îneacă în adîncul apelor pe cei cufundați de dînșii. Acest lucru l-a făcut Doeg, că a stricat cu totul cetatea preoților, născocind asupra lui Avimeleh cuvinte mincinoase. Acest lucru s-a apucat a-l face și Rampsak, aducînd făgăduințe mincinoase către cei ce stăteau pe ziduri, dar n-a nimerit vînatul. 5 Pentru aceasta, Dumnezeu te va surpa pînă în sfîrșit, te va smulge și te va muta din lăcașul tău, și rădăcina ta - din pămîntul celor vii. Zice: Dacă ai ales răutatea, nu vei scăpa de hotărîrea Dumnezeului tuturor, că te va pierde pe tine prea-degrab, și de tot te va da stricăciunii, și te va despărți de catalogul celor vii și, smulgîndu-te din rădăcină, te va da morții. Și, văzînd pieirea acestora, de aici va răsări prea-mare cîștig celor ce se mîhnesc pentru buna-norocire a celor răi. Pentru că zice: 6 Vedea-vor drepții, și se vor teme, și de dînsul vor rîde și vor zice: De cine? De cel nedrept, care nu numai că se nevoiește împotriva adevărului însuși, ci și asupra preoției se înnebunește. Pentru aceea zic cei ce sînt dăruiți lui Dumnezeu: 7 Iată omul care n-a pus pe Dumnezeu ajutor lui-și, ci a nădăjduit spre mulțimea bogăției sale și s-a întărit întru deșertăciunea sa. |
Psalm 51 (2)
Zice: Văzînd dreapta judecată a lui Dumnezeu, ceata drepților se va umple de mai multă evlavie și temere și, bucurîndu-se și veselindu-se, va rîde de nerodirea răutății și de cîștigul bunei-norociri de acum, adică de al lumii acesteia.
8 Iar eu - ca un măslin roditor în casa lui Dumnezeu. Nădăjduit-am spre mila lui Dumnezeu în veac și în veacul veacului. Marele David zice acestea și pentru sine, și aduce învățătură și lui Iezechia, căci amîndoi au fost îndrăgitori și ucenici ai bunei-credințe. În Psalmul dintîi el l-a asemănat pe nevoitorul faptei bune pomului răsădit lîngă izvorul apelor, totdeauna înfrunzit, care aduce rod copt; iar aici l-a numit pe cel drept „măslin încărcat cu mult rod și răsădit în casa dumnezeiască”, fiindcă are nădejdea tare și întemeiată către Dumnezeu, și pentru aceea suferă a se osteni și a aduce roadele ostenitoare ale faptei bune. „Deci, pentru acestea, intrînd în luptă, nimeni să nu îngenuncheze (adică să slăbească și să se împuțineze cu sufletul), ci să se nevoiască și să se împodobească cu acestea, așteptînd nu numai cununile ce se vor da lui pentru nevoință, ci și să vadă prinderea vrăjmașilor aici, adică în lumea aceasta.” 9 Mărturisi-mă-voi Ție în veac că ai făcut aceasta și voi aștepta numele Tău, că bun este înaintea cuvioșilor Tăi. „«Mărturisi-mă-voi Ție în veac» înseamnă «în veacul acesta», iar «ai făcut aceasta» zice: Ai făcut izbîndă celor ce nădăjduiesc spre Tine. Și «voi aștepta numele Tău» e în loc de: Voi stărui cu multă sîrguință întru luptele pentru Tine, căci bună, adică iubitoare de oameni, și fără de început și nesfîrșită ai Împărăția. Iar acest «înaintea cuvioșilor Tăi» zice: De față este ajutorul Tău, și vei păzi pe cei ce se nevoiesc pentru numele Tău.” Și zice: După ce am dobîndit aceste faceri de bine, Te voi lăuda, Stăpîne, pururea dorind și așteptînd numele Tău, ce este vrednic de iubit celor ce Te cunosc pe Tine, și dobîndind de aici folosul. Căci numele lui Dumnezeu nu este bun și prea-dorit tuturor oamenilor, ci numai celor învredniciți de dumnezeiasca cunoștință. |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 19:55:10. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.