|
Psalm 5 (2)
8 Doamne, povățuiește-mă întru dreptatea Ta, pentru vrăjmașii mei îndreptează înaintea Ta calea mea.
Unele din pre-scrieri au așa: „înaintea mea calea Ta”. Și amîndouă se țin de înțelegere bine-credincioasă: că, ori calea noastră de s-ar îndrepta înaintea lui Dumnezeu, nu vom lua cercare a rătăcirii; ori calea lui Dumnezeu de s-ar îndrepta înaintea noastră, pe dînsa vom călători și vom alerga cu sîrguință către dînsa. Deci „moștenitoarea” cere să se povățuiască de către dreptatea lui Dumnezeu, să i se îndrepteze și să i se înlesnească ei calea, ca astfel să călătorească nestingherită. Simmah a pus această înțelegere: că, în loc de „îndreptează”, a zis: „netezește”. Auzim încă și pe Însuși Hristos, prin Isaia: „Vor fi – zice - cele strîmbe în căi drepte, și cea colțuroasă - în cărări netede.” Iar, în alt Psalm, încă Fericitul David a zis: „De la Domnul pașii omului se îndreptează, și calea Lui o va voi foarte.” Și graiurile „moștenitoarei” sînt pline de smerită-cugetare, că nu cere să i se îndrepteze calea pentru a ei dreptate, ci pentru vrăjmașii ce trăiesc întru păgînătate și îi dau război cu nedreptate. Apoi, ne arată fiecare din meșteșugirile răutății lor: 9 Că nu este în gura lor adevăr, Cu minciuna - zice - își întinează limbile lor totdeauna. inima lor este deșartă. Cu cuvintele lor se aseamănă și se potrivesc și gîndurile lor, și mintea lor împreună-mărturisește gurii lor. 10 Groapă deschisă - gîtlejul lor, Mormintele închise au putoarea ascunsă, iar cele deschise slobozesc multă putoare. Asemenea graiuri - zice - rîgîiesc și aceștia, pline de toată păgînătatea și putoarea. Și însemnează prin cuvintele acestea hulele asupra lui Dumnezeu și graiurile desfrînării și ale înverșunării[COLOR=#800080][2][/COLOR]. cu limbile lor vicleneau. Judecă-i pe ei, Dumnezeule! Mai grele decît graiurile ce se grăiesc sînt cele ascunse: că, folosind vicleșuguri, ei lucrează nenumărate rele împotriva aproapelui. 11 Să cadă din sfaturile lor, după mulțimea păgînătăților lor leapădă-i pe dînșii! - Deci să fie aduși sub judecata Ta - o Stăpîne! - și să fie învinuiți de acelea pe care le măiestresc asupra noastră, și să se învețe cu cercarea că țes țesătură de păianjen, și să se pedepsească după vrednicia îndrăznirii lor. că Te-au amărît, Doamne. Pentru că, pornindu-și tabăra împotriva celor afierosiți Ție, asupra Ta au pornit războiul. 12 Și să se veselească toți cei ce nădăjduiesc întru Tine. În veac se vor bucura, și Te vei sălășlui întru dînșii. Și aceasta îi va umple de veselie pe cei ce au crezut întru Tine. Și le va da lor dulceața veșnică nu pieirea acelora, ci purtarea Ta de grijă, fiind încredințați că vei locui întru dînșii, și vei umbla întru ei și îi vei arăta pe dînșii casă afierosită Ție. 13 Și se vor lăuda întru Tine cei ce iubesc numele Tău, căci Tu vei blagoslovi pe cel drept, Doamne. Pentru că, dăruindu-se blagoslovenia și Pronia Ta slujitorilor Tăi, cei ce s-au făcut îndrăgitori ai numelui Tău vor cugeta mare pentru a Ta purtare de grijă, povestind a Ta putere. Așa zice și Fericitul Pavel: „Cel ce se laudă în Domnul să se laude.” Că cu arma bunei-voiri ne-ai încununat pe noi. Dumnezeiasca Scriptură numește voia cea bună a lui Dumnezeu „bunăvoire”. În acest fel este: „Bine ai voit, Doamne, pămîntului Tău”, în loc de: Bune ai voit pămîntului Tău. Și, la Fericitul Pavel: „După buna voire a voii Lui”, adică: „după voia cea bună a Lui”. Deci și aici zice aceasta: Voia Ta cea bună și multa iubire și dragoste părintească a Ta s-au făcut nouă și armă aducătoare de biruință, și cunună de biruință. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Acesta e numele adevărat: „Biserică”, iar nu „Templu”. Temple, sau capiști drăcești, au păgînii și urmașii lor din vremurile mai noi, francmasonii. [COLOR=#800080][2][/COLOR]Aprinderea spre curvie, mai cu seamă spre cei de aceeași parte. |
Psalm 6
TÎLCUIREA PSALMULUI 6 În sfîrșit, întru laude, pentru a opta, Psalmul lui David. Și în Psalmul acesta pomenește moartea și judecata, pentru care a și pus această deasupra-scriere. Că va zice: „Nu este întru moarte cel ce Te pomenește pe Tine, și în iad cine se va mărturisi Ție?”, în loc de: Celor ce ies de aici li s-a încuiat ușa pocăinței și nu le mai este cu putință celor ce în viața de acum nu au folosit doctoriile pocăinței a aduce acolo lui Dumnezeu mărturisirea pentru păcat. Și mărturisește acestor cuvinte și pilda fecioarelor, care ne-a învățat că fecioarele nebune, avînd candelele stinse, au rămas afară de ușile cămării de nuntă, bătînd în ușă, dar gonindu-se și de cămară lipsindu-se, zicînd către dînsele Domnul: „Duceți-vă, nu vă știu pe voi.” Pentru aceasta, după păcatul acela îndoit, Fericitul David aduce această rugăciune lui Dumnezeu, rugîndu-L să se vindece, în viața cealaltă nemaiavînd loc doctoriile pocăinței. Doamne, nu cu urgia Ta să mă mustri pe mine, nici cu mînia Ta să mă pedepsești! Nu se roagă să nu fie mustrat, ci să nu fie mustrat cu urgie; nici nu cere să nu fie pedepsit, ci să nu pătimească acest lucru cu mînie. Zice: Pedepsește-mă ca un părinte, nu ca un judecător; ca un doctor, nu ca un chinuitor. Să nu măsori munca cu păcatul, ci amestecă dreptatea cu iubirea de oameni. 2 Miluiește-mă, Doamne, că neputincios sînt! Un glas ca acesta este potrivit celor ce au păcătuit: că, povățuind înainte, neputința biruiește păcatul; că, dacă nu se va slăbănogi cuvîntarea dintru noi, nu se vor scula asupră-ne patimile; că, sănătos fiind hățuitorul, și întorcîndu-i și îndreptîndu-i pe cai cu știință, nu au loc săltările. 3 Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele și sufletul meu s-a tulburat foarte, „Oase”, numește aici gîndurile, că - de vreme ce oasele au firea mai uscăcioasă, și ele poartă trupul - a numit „oase”, cu închipuire, gîndurile, prin care se îndreptează jivina, adică omul. Tulburarea acestora - zice - m-a clătinat și m-a nestatornicit pe mine. Pentru aceea, mă rog a dobîndi iubirea Ta de oameni, ca să primesc vindecarea. și Tu, Doamne, pînă cînd? 4 Întoarce-Te, Doamne, izbăvește sufletul meu, mîntuiește-mă pentru mila Ta! Acest „pînă cînd” nu îl zice mustrînd, ci - ca unul ce era întru chinuiri - se roagă a grăbi cu ajutorul. Și cu potrivire a adăugat acest „pentru mila Ta”, că zice: Nici mie însumi nu mă bizuiesc, nici nu pun ajutorul Tău pe seama dreptății mele, ci mă rog să-l dobîndesc pe acesta pentru mila Ta. Iar acest „întoarce-Te, Doamne” - în loc de: Ia aminte la mine și nu-Ți întoarce fața Ta de către mine! - s-a luat din metafora celor mîniați, ce se întorc și nu voiesc să-i vadă pe cei ce le-au greșit. 5 Că nu este întru moarte cel ce Te pomenește pe Tine, și în iad cine se va mărturisi Ție? Mă rog - zice – a dobîndi vindecarea în vremea de acum, știind că celor ce ies cu răni din viața aceasta nu li se va da nici o vindecare, nemaiavînd loc pocăința. Foarte bine s-a filosofat aceasta de dumnezeiescul David, că nu întru moarte, ci întru viață este cel ce pomenește pe Dumnezeu. În iad nu este mărturisire și pocăință, căci Dumnezeu a rînduit aici viață și lucrare, iar acolo - cercarea și luarea de seamă a celor lucrate. Și este osebit lucru al veacului al optulea a nu mai da vreme oamenilor ce sînt întru el spre lucrarea faptelor bune sau rele, ci, ale căror lucruri va fi semănat cineva semințele întru sine, întocmai ale acelora va culege și roadele. Pentru aceea legiuiește să lucrăm pocăința aici, căci în iad este nelucrătoare o sîrguință ca aceasta, că zice: De vreme ce lungă mi s-a făcut vremea pocăinței, mă tem să nu apuce moartea - întru care nu este mărturisire - înaintea milei Tale. Pentru aceasta cer să se grăbească mila Ta. Apoi, învață pe ascultător că, împreună cu iubirea de oameni a lui Dumnezeu, se cade să urmeze și faptele noastre, căci - de am pune înainte neputința noastră, ori tulburarea, ori bunătatea lui Dumnezeu, dar nu se vor pune înainte cele ale noastre - nici un folos nu ne este nouă. 6 Ostenit-am întru suspinul meu, spăla-voi în fiece noapte patul meu cu lacrimile mele, așternutul meu voi uda. Știu că mari și grele am păcătuit, dar petrec lăcrimînd totdeauna, tînguindu-mă pentru cele îndrăznite de mine. Încă și patul pîngărit de acea fărădelege îl voi spăla pururea cu lacrimi, ispitindu-mă a-l curăți prin acestea. Și, măcar de voi dobîndi lăsare, nu voi înceta făcînd acest lucru - că aceasta însemnează „spăla-voi în fiece noapte patul meu și-l voi uda.” 7 Tulburatu-s-a de mînie ochiul meu, Însăși partea văzătoare a minții mele s-a tulburat, pentru mînia Ta, Stăpîne! Că „ochi” a numit aici „mintea”, pentru aceea a și pomenit numai un ochi. învechitu-m-am întru toți vrăjmașii mei. Decît toate - zice - mai grele îmi sînt ocările vrăjmașilor mei: acestea mă cheltuiesc, și mă topesc și aduc asupră-mi bătrînețe fără de vreme. 8 Depărtați-vă de la mine, toți cei ce lucrați fărădelege, că a auzit Domnul glasul plîngerii mele. Auzit-a Domnul cererea mea, 9 Domnul rugăciunea mea a primit. Zice: Să nu mă batjocorească pe mine cei ce nu văd fărădelegile lor, și se bucură de greșelile mele. Că am dobîndit dumnezeiasca milostivire, și nădăjduiesc prin acelea care m-am rugat să mi se treacă cu vederea greșelile și să mi se dea iertare. 10 Să se rușineze și să se tulbure toți vrăjmașii mei, să se întoarcă și să se rușineze foarte degrabă! Zice: Deci, acestea știindu-le, încetați a-mi aduce ocări și - de vreme ce nu luați în minte nelegiuirile voastre - umpleți-vă de rușine, și de gîlceavă și de tulburare. Căci dumnezeiasca judecată este dreaptă și plină de frică. |
Psalm 7
TÎLCUIREA PSALMULUI 7 Psalmul lui David, pe care l-a cîntat Domnului pentru cuvintele lui Husi, fiul lui Iemeni. Fugind de fiul cel pierzător și ucigător de tată, Fericitul David a aflat ajutător pe Husi[COLOR=#800080][1][/COLOR], care l-a înduplecat pe Avesalom să nu gonească îndată pe tatăl său, după sfătuirea lui Ahitofel[COLOR=#800080][2][/COLOR], ci să adune tot norodul și atunci să se ostășească asupra celui ce l-a născut. Deci, căzîndu-i cu greu și foarte mîhnindu-se că s-a arătat mai bună sfătuirea lui Husi, Ahitofel a primit sfîrșitul prin spînzurare, făcîndu-se el însuși ucigaș al său. Iar dumnezeiescul David, luînd vreme spre fugă din întîrzierea năvălirii, a dobîndit mîntuirea. Deci aduce Psalmul acesta Mîntuitorului-Dumnezeu ca laudă și rugăciune. Adaugă încă și învățătură, îndemnîndu-i pe cei nedreptățiți a avea nădejdile spre Dumnezeu și de acolo a aștepta ajutorul, iar pe cei ce nedreptățesc înfricoșîndu-i prin pomenirea dreptei Judecăți a lui Dumnezeu. Doamne Dumnezeul meu, spre Tine am nădăjduit, mîntuiește-mă de toți cei ce mă prigonesc și mă izbăvește, 2 ca nu cîndva să răpească sufletul meu ca un leu, nefiind cel ce izbăvește, nici cel ce mîntuiește. Zice: La nici un ajutor omenesc nădăjduindu-mă, ci avînd întru sine-mi singură nădejdea către Tine, mă rog să dobîndesc a Ta purtare de grijă, temîndu-mă ca nu cumva, venind asupră-mi ca niște fiare sălbatice și aflîndu-mă pustiu de a Ta Pronie, războinicii[COLOR=#800080][3][/COLOR]să mă strice cu totul. 3 Doamne Dumnezeul meu, de am făcut aceasta, Apoi, ne învață mai luminat ceea ce zice: de este nedreptate întru mîinile mele, Și, arătînd care fel de nedreptate zice aici, îndată adaugă: 4 de am răsplătit celor ce-mi răsplătesc mie rele, să cad de la vrăjmașii mei deșert, 5 să gonească dar vrăjmașul sufletul meu, și să-l prindă, și să calce în pămînt viața mea și slava mea în țărînă să o sălășluiască. Multe sînt părțile faptei bune: nu numai întreaga înțelepciune și priceperea, ci și bărbăția și dreptatea. Deci aici nu-și mărturisește fapta bună desăvîrșită, ci că nu i-a nedreptățit nicidecum pe vrăjmașii aceia, pătimind nedreaptă fugă de dînșii. Zice: Nu numai că nu am început nedreptatea, dar nici n-am vrut să le izbîndesc cîndva celor ce m-au nedreptățit, că, prinzîndu-l pe Saul sub mîna mea de mai multe ori, nu i-am răsplătit pentru vrăjmășia cea nedreaptă. Pentru care, Stăpîne, Cel ce pe toate le ști vădit, Te rog să mă judeci cu dreptate: și, de am lucrat vreun lucru ca acesta vreodată, să mă golesc de purtarea Ta de grijă - că aceasta zice „apoi să cad de la vrăjmașii mei deșert” – și să fiu dat prins sub mîna vrăjmașilor, ca să mă golesc nu numai de slava de la Tine și de împărăție, ci să fiu dat și morții celei prea-de rîs. Că aceasta a însemnat-o zicînd: „Și slava mea în țărînă să o sălășluiască.” 6 Scoală-Te, Doamne, întru urgia Ta, înalță-Te întru hotarele vrăjmașilor mei! Simmah a tălmăcit: „întru mîniere”, Teodotion: „întru mînie”, iar Achila: „întru neîntîrziere”. Deci roagă pe Dreptul Judecător să pună pedeapsa asupra celor nedrepți, folosind nu îndelunga-răbdare, ci dreapta hotărîre, că acest grai: „scoală-Te”, l-a pus în loc de: Să nu mai rabzi îndelung! Într-acest fel este și „Scoală-Te, pentru ce dormi, Doamne?”, pentru că și acolo îndelunga-răbdare a numit-o „somn”. Zice: Scoală, Doamne, ajută-ne nouă, că nu este vremea iubirii de oameni, ci a dreptei urgii. Deci pune Tu hotar vrăjmașilor, oprind nedreapta lor năvălire. 7 Și Te scoală, Doamne Dumnezeul meu, cu porunca ce ai poruncit, Că Tu ai legiuit a face izbîndă celor nedreptățiți. Deci, ceea ce ai poruncit altora să facă, lucrează Tu - o Stăpîne! - și îmi dă ajutorul Tău. 8 și adunare de noroade Te va înconjura. Și pentru aceasta la înălțime Te întoarce. Făcîndu-se arătată purtarea Ta de grijă, toți Îți vor aduce laude și Dumnezeu Preaînalt Te vor chema, ca pe Cel ce toate le privești și pui dreapta pedeapsă asupra celor nedrepți. Căci, pe acest „la înălțime Te întoarce”, l-a pus în loc de: Preaînalt fiind din fire și necunoscut celor mulți, arată-Te ceea ce ești, prin purtarea de grijă către cei nedreptățiți. Apoi, cu proorocie: |
Psalm 7 (2)
9 Domnul va judeca noroadele.
Că nu va judeca numai a mea judecată, ci și toată firea oamenilor. Judecă-mă, Doamne, după dreptatea mea și după nerăutatea mea asupra mea. Prin cuvintele acestea, dumnezeiescul David nu și-a mărturisit dreptatea - căci îl auzim pe dînsul strigînd cele împotrivnice: „Fărădelegea mea eu o cunosc, și păcatul meu înaintea mea este pururea”, și: „Am zis: Mărturisi-voi asupra mea fărădelegea mea Domnului” - ci zice dreptatea întru lucrul ce-i sta înainte: Că nici pe Avesalom – zice - nu l-am nedreptățit cu nimic, nici pe Ahitofel, nici pe cei ce s-au ostășit asupra mea împreună cu aceștia. Deci după dreptatea aceasta și după nerăutate mă rog a fi judecat, iar nu după greșelile mele de demult. Pricina aceasta de față mă rog a fi judecată deosebi, și să nu-mi izbîndești acum pentru alte păcate. 10 Sfîrșească-se dar răutatea și viclenia păcătoșilor, și vei îndrepta pe cel drept, În loc de „sfîrșească-se”, Simmah a pus: „termină-se”, „mărginească-se”. Zice: Dacă s-ar arăta deșartă viclenia celor ce trăiesc întru răutate, atunci ucenicii faptei bune ar face mai cu sîrguință călătoria ce le stă înainte. Cel ce cerci inimile și rărunchii, Dumnezeule. 11 Drept este ajutorul meu de la Dumnezeu, Cel ce mîntuiește pe cei drepți la inimă. „Rărunchi”, numește aici gîndurile, cu închipuire, de vreme ce rărunchii zădărăsc și deșteaptă poftele de sub pîntece, iar de aici se pornesc gîndurile poftei. Și zice: Cel ce știe gîndurile ascunse ale minții oamenilor îmi va da mie ajutor drept, ca Acela ce cu adevărat este obișnuit a face aceasta, pentru că le face izbîndă celor nedreptățiți. Deci, de aici, se și teme de cei ce trăiesc întru răutate, și arată în taină dreptele pedepse, mai-înainte vestind pierzarea lui Ahitofel: 12 Dumnezeu este judecător drept, și tare, și îndelung răbdător și Care nu aduce mînie în fiece zi. Are încă și iubire de oameni, pentru care suferă prea-mult greșelile lor: fiindcă, dacă cîndva ar vedea pe oameni dobîndind folos prin aceasta, o vreme îi înfricoșează cu îngrozirile, întîrziind pedeapsa. Iar dacă, și pe aceasta defăimînd-o, ar rămîne păcătuind, îndată aduce asupra lor, cu dreptate, pierzarea cea de tot. Pe acestea le-a arătat prin cele adăugate mai pe urmă: 13 De nu vă veți întoarce, sabia Sa o va luci, arcul Său l-a întins și l-a gătit, 14 și întru dînsul a gătit vasele morții, Acestea nu sînt lucrurile pedepsei, ci ale îngrozirii, că zice: „o va luci”, nu: „asupră o va aduce”; și: „a întins arcul”, nu: „a slobozit săgeata”. Și, învățîndu-ne asupra cui va slobozi săgețile, îndată a împreunat: săgețile Sale celor ce se ard le-a gătit. Că cei ce au primit materia cea lesne de aprins a păcatului au luat „și au zidit lemne, și iarbă și trestie” - după cum zice dumnezeiescul Apostol - se vor săgeta cu săgețile acestea purtătoare de foc. 15 Iată, s-a chinuit de nedreptate, Ahitofel, sfătuind acea rea socoteală. a zămislit durere și a născut fărădelege. Că, din răutatea și viclenia fără covîrșire, l-a într-armat pe copilul cel prea-fără de lege asupra tatălui, ce nu-i făcuse nici o nedreptate. 16 Groapă a săpat, și a adîncit-o pe ea, și va cădea în groapa pe care a făcut-o. 17 Întoarce-se-va durerea lui la capul lui, și peste creștetul lui nedreptatea lui se va pogorî. Se va prinde - zice - întru cursele sale, și va primi răsplătirile durerilor sale și se va vîna în lațurile pe care le-a înfipt spre vînarea altora. 18 Mărturisi-mă-voi Domnului după dreptatea Lui, și voi cînta numelui Domnului celui înalt. Iar eu, dobîndind atîta purtare de grijă a lui Dumnezeu, voi lăuda totdeauna pe Făcătorul de bine, povestind dreptatea judecății [COLOR=#800080][1][/COLOR]„Cel mai bun prieten al lui David”, îl numește Cartea a doua a Împăraților 15:32. [COLOR=#800080][2][/COLOR]Sfetnic trădător al lui David, vezi Cartea a doua a Împăraților. [COLOR=#800080][3][/COLOR]„Războinic” numește pe „războitor”, pe cel ce se războiește cu cineva. |
Psalm 8
TÎLCUIREA PSALMULUI 8 Întru sfîrșit, pentru teascuri. Psalmul lui David. Se cuvine a ști că, în fiecare Psalm întru care Cei Șaptezeci au pus pe acest „întru sfîrșit”, Achila și Teodotion au tălmăcit: „făcătorului de biruință”, iar Simmah: „de biruință”. Deci și Psalmul acesta de biruință se aduce Făcătorului de biruință Dumnezeu, Celui ce l-a pierdut pe vrăjmașul și izbînditorul diavol și i-a slobozit desăvîrșit pe oameni de tirania aceluia. Iar „teascuri”, numește bisericile, fiindcă și pe Domnul Îl numește „viță”, că El Însuși a zis întru Sfintele Evanghelii: „Eu sînt Vița cea adevărată”. Și, culegînd-o pe aceasta, cei ce au crezut gătesc vinul cel de taină. Prea-mare este și această mustrare a necredinței Iudeilor: pentru că - deși aud mulțime de teascuri și știu luminat că li s-a dat numai un teasc oarecare, iar mai vîrtos nici teasc, ci un linișor[COLOR=#800080][1][/COLOR], că zice: „Înainte am săpat întru dînsa un linișor, și am așteptat să facă struguri, și ea a făcut spini” – știind așadar acestea, Iudeii nu voiesc a înțelege că a încetat Legea cea Veche și s-a arătat darul Așezămîntului celui Nou, care îi cheamă spre mîntuire pe toți oamenii. Deci pentru aceasta nu mai calcă preoții roadele oamenilor după Legea cea Veche, numai pe un singur jertfelnic, ca într-un lin, ci s-au înfipt peste tot pămîntul și marea milioane de altare, care biruiesc tot numărul. Psalmul al 83-lea ne învață aceasta mai luminat, căci și el, avînd deasupra-scriere „a teascurilor”, a făcut pomenire de multe altare, zicînd: „Cît sînt de iubite lăcașurile Tale, Doamne al Puterilor, dorește și se sfîrșește sufletul meu spre Curțile Domnului”. Și, după puține: „... altarele Tale, Doamne al Puterilor.” Încă și acest al 8-lea Psalm, fiind scris deasupra „pentru teascuri”, mai-nainte vestește mîntuirea lumii, și ne învață purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru oameni și mai-nainte grăiește întruparea Unuia-Născut. Doamne Domnul nostru, cît este de minunat numele Tău în tot pămîntul! Că s-a înălțat marea cuviință[COLOR=#800080][2][/COLOR]a Ta mai presus de ceruri. Aici, acest „cît” nu este asemănător, ci întinzător, că zice: Numele Tău se laudă foarte - o Stăpîne! - și toți Te numesc pe Tine Făcător al cerului și al pămîntului. Căci acest „s-a înălțat marea cuviință a Ta mai presus de ceruri” arată că au cunoscut toți că le stăpînești pe toate, și cerul, și pămîntul. El avea marea cuviință de-a pururea, dar oamenilor nu le era cunoscută aceasta de-a pururea. Și Fericitul Avacum mai-nainte vestește unele ca acestea, că, după ce a zis: „Dumnezeu de la Teman va veni, și Cel Sfînt - din muntele cel cu umbra deasă”, a adăugat: „Acoperit-a cerurile bunătatea Lui, și de lauda Lui plin este pămîntul.“ Și chiar El, arătîndu-Se lui Iacov și întrebîndu-L acela pentru numire, a zis: „Pentru ce cauți numele Meu, și acesta este minunat?” 2 Din gura pruncilor și a celor ce sug ai săvîrșit laudă, pentru vrăjmașii Tăi, ca să sfarmi pe vrăjmașul și izbînditorul. Mai ales acest lucru a arătat puterea Ta: că prin bărbații care n-au învățat înțelepciunea omenească și prin pruncii cei sugători, care urmează curăția și neștiința, l-ai surpat pe acel prea-rău tiran, care Îți vrăjmășuia de-a pururea Ție, Dumnezeului nostru; și, amăgind pe oameni pentru războiul împotriva Ta, iarăși ca un muncitor îi muncea pe dînșii pentru amăgire. Așa, învățîndu-l acelea pe Ahitofel și îndemnîndu-l să le zică, l-a făcut de s-a omorît cu mîinile sale. Așa, într-armîndu-l pe Iuda spre vînzare, i-a dat lui spînzurarea ca plată pentru ascultare. Și după istorie este cu putință a cunoaște adevărul proorociei: pentru că, întru Sfintele Evanghelii - cînd pruncii mergeau înainte cu stîlpări și ziceau: „Osana întru cele prea-înalte, bine este cuvîntat Cel ce vine întru numele Domnului” - Stăpînul Hristos le-a răspuns Iudeilor, ce se îngreuiau: „Au n-ați citit? Din gura pruncilor și a celor ce sug ai săvîrșit lauda!” Deci și pruncii aceia osîndesc pe necunoscătorul și nemulțumitorul norod al Iudeilor, cel asemenea diavolului vrăjmaș și izbînditor. Pentru că și acesta - de-a pururea călcînd dumnezeiasca Lege și lucrînd împotriva celor poruncite de Dumnezeu - a răstignit pe Stăpînul Hristos ca și cum s-ar fi nevoit pentru Puitorul de lege, numindu-L împotrivnic lui Dumnezeu și fără de lege. |
Psalm 8 (2)
3 Că voi vedea cerurile, lucrul degetelor Tale, luna și stelele, pe care Tu le-ai întemeiat.
Zice: O Stăpîne! - destule sînt și stihiile să arate marea Ta lucrare: și cerul, și pămîntul, și luna, și soarele, și buna rînduială și buna podoabă dintru acestea. Iar purtarea Ta de grijă, ce ajunge pînă la oamenii cei proști[COLOR=#800080][3][/COLOR], propovăduiește ca fiind mai mare negrăita Ta iubire de oameni. 4 Că ce este omul, că-l pomenești pe el, sau fiul omului, că-l cercetezi pe el? Și acestea nu povestesc pentru zidire, ci pentru purtarea de grijă, căci n-a zis că „l-ai zidit”, ci că „îl pomenești și îl cercetezi”. Iar aiurea descoperă și tînguiește și mai luminat prostimea[COLOR=#800080][4][/COLOR]firii noastre, zicînd că omul „deșertăciunii s-a asemănat, zilele lui ca umbra trec”. Și iarăși: „Omul ca iarba, zilele lui ca floarea cîmpului, așa va înflori. Că Duh a trecut într-însul, și nu va fi și nu-și va mai cunoaște încă locul său.” Și altele ca acestea, nenumărate, este cu putință a afla întru dumnezeiasca Scriptură, care strîng și împilă trufia omenească. Deci și aici se miră proorocescul cuvînt, strigînd: „Ce este omul, că-l pomenești pe el, sau fiul omului, că-l cercetezi pe el?” Nu numai că l-ai adus întru „a fi”, ci i-ai dăruit și pe „bine a fi”, și-l pomenești și, rău aflîndu-se, îl cercetezi. 5 Micșoratu-l-ai pe dînsul cu puțin oarece decît Îngerii, Aici a pomenit hotărîrea de după călcarea poruncii[COLOR=#800080][5][/COLOR], căci este mai micșorat decît Îngerii cu murirea. cu slavă și cu cinste l-ai încununat pe el 6 și l-ai pus pe dînsul peste lucrurile mîinilor Tale. Încă și pe acestea le-a primit firea noastră după înomenirea Dumnezeului și Mîntuitorului nostru, căci zice dumnezeiescul Apostol: „Cu darul sînteți mîntuiți”, și: „Ne-a ridicat și împreună ne-a pus pe noi să ședem întru cele cerești, prin Iisus Hristos.” 7 Toate le-ai supus sub picioarele lui: oile și boii, toate, încă și dobitoacele cîmpului, 8 păsările cerului și peștii mării, cele ce străbat cărările mărilor. Zice: Această dovadă a iubirii Tale de oameni și a puterii este adevărată, căci ai umplut firea oamenilor cea proastă de atîta înțelepciune, încît vînează cu înțelegerile nu numai jivinele pămîntești, ci și pe păsări, și pe cele înotătoare, și pe cele de două vieți[COLOR=#800080][6][/COLOR], și pe cele mai înalte și pe cele mai adînci; sub mîna lui le are supuse și pe cele ce străbat aerul, și pe cele acoperite cu ape. Deci a dăruit stăpînirea acestora de obște tuturor oamenilor, iar - după ce a luat pîrga noastră asupră-Și, și a arătat-o Biserică a Sa, și a numit-o „trup” al Său și a făcut negrăita unire - dumnezeiescul Cuvînt a șezut „deasupra a toată Începătoria, și Stăpînirea, și Domnia și deasupra a tot numele ce se numește, nu numai în veacul acesta, ci și în cel ce va să fie”. Pe toate le-a supus sub picioarele Lui, nu numai „oile și boii toți”, ci și toată zidirea văzută și nevăzută. Martor al acestora este dumnezeiescul Apostol, care arătat strigă: „Iar pe Cel micșorat cu puțin decît Îngerii, pe Iisus, Îl vedem cu mărire și cu cinste încununat pentru patima morții.” Și, puțin mai sus: „Pe toate le-ai supus sub picioarele Lui.” Și, în Epistola către Corinteni: „Iar cînd a zis că: «toate s-au supus», arătat este că afară de Cel ce I-a supus Lui toate.” Că numai singură firea cea nezidită, ca o slobodă, s-a deosebit de supunerea aceasta, iar ceea ce a primit pe „a fi” de la aceasta, ori ce fel ar fi, ori văzută, ori nevăzută, se supune Stăpînului Hristos și ca unui Dumnezeu, și ca unui om. Atîta cinste a primit firea oamenilor de la Dumnezeul tuturor. Pentru aceea a pus începutul Psalmului și la sfîrșit: 9 Doamne Domnul nostru, cît este de minunat numele Tău în tot pămîntul! [COLOR=#800080][1][/COLOR]„Lin” - vas în care se tescuiesc strugurii, teasc mic. [COLOR=#800080][2][/COLOR]„mare cuviință” - măreție, slavă [COLOR=#800080][3][/COLOR]„Proști” – aici: „mici”, „neînsemnați”. [COLOR=#800080][4][/COLOR]„Prostime” – aici: „sărăcie”, „slăbiciune”. [COLOR=#800080][5][/COLOR]Cea dintîi poruncă, aceea de a nu gusta din pomul cunoștinței binelui și răului, a cărei călcare a adus după sine moartea. [COLOR=#800080][6][/COLOR]Amfibienii: broaștele, salamandrele, tritonii. |
Psalm 9
TÎLCUIREA PSALMULUI 9 Întru sfîrșit, pentru cele ascunse ale Fiului. Psalmul lui David. Simmah zice: „de biruință, pentru moartea Fiului”, Achila: „făcătorului de biruință, pentru întinerirea Fiului”, iar Teodotion: „pentru tinerețea Fiului”. Deci, cu un glas pomenindu-L pe Fiul, toți ne învață că și Psalmul acesta cuprinde proorocie a biruinței Stăpînului Hristos împotriva morții. Pentru că, biruind păcatul cu bărbăție și cu vitejie și nedînd morții nici o pricină de apucare, a surpat stăpînirea ei. Cei 70 au numit taina aceasta „ascunsă”, fiindcă se tăinuia de toți și de înșiși Apostolii, și martor este Evanghelistul: pentru că - de multe ori zicîndu-le lor Domnul: „Iată, ne suim în Ierusalim, și Fiul Omului Se va da să Se răstignească, și-L vor ucide pe Dînsul, și a treia zi Se va scula” - a adăugat Evanghelistul: „Și era aceasta ascunsă de la ochii lor.” Pentru care, și Fericitul Pavel strigă: „Înțelepciune a lui Dumnezeu grăim în taină, pe cea ascunsă, pe care nimeni din boierii veacului acestuia[COLOR=#800080][1][/COLOR]nu a cunoscut-o. Că, de ar fi cunoscut-o, nu ar fi răstignit pe Domnul slavei.” Și iarăși: „Taina cea ascunsă din veacuri de neamuri.” Deci după cuviință au numit Cei 70 moartea Fiului „ascunsă”. Mărturisi-mă-voi Ție, Doamne, cu toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale. 2 Veseli-mă-voi și mă voi bucura întru Tine, cînta-voi numele Tău, Preaînalte. Osebirea[COLOR=#800080][2][/COLOR]celor desăvîrșiți este să dăruiască lui Dumnezeu toată inima, și toată mintea să o sfințească Lui, că zice: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată tăria ta și din tot gîndul tău.” Iar cel ce își împarte gîndurile la Mamona și la Dumnezeu, la Hristos și la aur, la viața de acum și la aceea ce va să fie, nu poate să zică cu adevărat: „Mărturisi-mă-voi Ție, Doamne, cu toată inima mea.” Iar Proorocul, mai-nainte văzîndu-le cu ochi duhovnicești pe cele ce or să fie, nu numai că se mărturisește cu toată inima, ci și povestește toate minunile Lui, făcîndu-i pe ascultători părtași ai cîntării, voind să-L laude numai pe Făcătorul de bine și să nu aibă ca pricină de îndulcire bogăția și stăpînirea, nici sănătatea și buna tărie a trupului, ci pomenirea lui Dumnezeu. Că zice: „Veseli-mă-voi și mă voi bucura întru Tine”. Așa, și aiurea: „Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu, și m-am veselit.” Și, în alt loc: „Veseliți-vă întru Domnul și vă bucurați, drepților.” Și iarăși: „Veselească-se inima celor ce caută pe Domnul”. 3 Cînd se vor întoarce vrăjmașii mei înapoi, slăbi-vor și vor pieri de către fața Ta. Simmah le-a tălmăcit pe acestea așa: „Cînta-voi numelui Tău, Preaînalte, căci s-au întors vrăjmașii mei înapoi, și s-au poticnit și au pierit de către fața Ta.” Zice: Văzînd eu pe ai mei neprieteni prăpădindu-se, și întorcîndu-se în fugă, apoi prinzîndu-se și pătimind pierzarea cea de tot, Te laud pe Tine și cînt facerile Tale de bine, fiindcă m-am izbăvit de pierzătorul și prin dumnezeiescul dar am primit slobozenia. Că Psalmul acesta nu s-a zis de la Însuși Mîntuitorul, după cum au socotit oarecari, ci mai vîrtos către Dînsul, ca și către un Făcător de bine, de la cei ce li s-a făcut bine, după cum ne învață graiurile înseși. 4 Că ai făcut judecata mea și îndreptarea mea, În ce chip? șezut-ai pe scaun, Cel ce judeci dreptatea. Ce fel de hotărîre a scos? 5 Certat-ai neamurile, și a pierit necredinciosul, numele lui l-ai stins în veac și în veacul veacului. Că nu ai suferit multă vreme - zice - a trece cu vederea firea oamenilor, ce era rău robită de amarul tiran, ci - șezînd pe scaun de judecată înalt și înfricoșat, ca un Stăpînitor - ai adus așa o pedeapsă asupra acestuia, încît ai dat uitării celei cu totul desăvîrșite pomenirea lui. Iar „certat-ai neamurile, și a pierit cel necredincios” are această înțelegere: Prin Sfințiții Apostoli și prin propovăduitorii adevărului de după aceea, ai adus la neamuri dumnezeieștile dogme; iar, acelea primindu-le și izbăvindu-se de înșelăciune, cel necredincios a pierit, neavîndu-i pe cei înșelați care i se închinau lui. Așa, Varnava și Pavel i-au certat pe Licaonii ce se ispiteau să le jertfească, strigînd: „Ce faceți, o oameni? Și noi sîntem oameni pătimași, asemenea vouă, care vă întoarcem pe voi către Dumnezeu de la acestea deșarte.” Așa, Fericitul Pavel i-a certat pe Galateni: „O Galateni fără de minte! Cine va zavistuit pe voi, înaintea ochilor cărora Iisus Hristos S-a scris răstignit?” Așa, pe Corinteni: „Cu totul se aude întru voi curvie, și acest fel de curvie nici întru neamuri nu se numește.” Deci „a certat neamurile, și a pierit cel necredincios și numele lui l-a stins în veacul veacului”, pentru că s-au stins cu totul slujbele păgînești și s-au dat uitării celei desăvîrșite, încît nimeni din oamenii de acum nu știe tainele păgînătății. 6 Vrăjmașului i-au lipsit săbiile întru sfîrșit, și cetățile i-ai surpat, Vrăjmașul s-a golit de armele sale, neavînd slujitori păgînătății, căci cei ce se făcuseră unelte ale aceluia, prefăcîndu-se acum și schimbîndu-se, au primit să ducă războiul împotriva lui. Încă și cetățile au primit asupră-le zidirea bunei-credințe, pierzîndu-se păgînătatea ce se afla de demult întru dînsele. Căci era cu neputință să se zidească buna-credință, nepierzînd mai înainte păgînătatea. Aceasta a zis și dumnezeiescul Apostol: „Arătatu-s-a tuturor oamenilor darul lui Dumnezeu cel mîntuitor, învățîndu-ne pe noi ca, lepădîndu-ne de păgînătate și de poftele lumești, să trăim în veacul de acum cu întreagă înțelepciune și cu bună-credință… ”, și celelalte. Așa, nimeni nu învie împreună cu Hristos pînă nu va primi împărtășirea morții. Pentru aceea zice și dumnezeiescul Pavel: „Dacă împreună sădiți ne-am făcut cu asemănarea morții Lui, apoi și învierii Lui vom fi părtași.” Și iarăși: „Dacă împreună murim, împreună vom și trăi.” Tot așa, pierzînd păgînătatea vrăjmașilor, a zidit buna-credință. pierit-a pomenirea lui cu sunet. |
Psalm 9 (2)
7 Și Domnul în veac rămîne,
Zice: Acela a pătimit pierzare arătată tuturor și prea-învederată foarte. Pentru că aceasta însemnează „cu sunet”, din metafora caselor ce cad de oarecare cutremur și fac mult sunet. Iar Dumnezeul și Stăpînul nostru - zice - are stăpînirea veșnică și Împărăția nepierdută. gătit-a la judecată scaunul Său. 8 Și El va judeca lumea întru dreptate, judeca-va noroadele cu îndreptare. Că nu numai în viața de acum Și-a arătat a Sa putere, ci și întru ceea ce va să fie Își va arăta Înfricoșatul Său Divan[COLOR=#800080][3][/COLOR], judecînd pe toți oamenii și dîndu-i fiecăruia cele după vrednicie. 9 Și S-a făcut Domnul scăpare săracului, ajutor în bune vremi întru necazuri. Pe acest „în bune vremi“, Achila l-a tălmăcit: „în vreme”, iar Simmah: „după vreme”. Și cuvîntul ne învață că Domnul a lucrat a noastră mîntuire în vreme potrivită. Iar „sărac”, numește firea oamenilor, pentru multa sărăcie pricinuită din fărădelege. Fericitul Pavel ne învață potrivirea și îndemînarea vremii acesteia: „Căci - zice - cînd eram prunci, eram robiți sub stihiile lumii. Iar cînd a venit plinirea vremii, a trimis Dumnezeu pe Fiul Său, Cel născut din femeie, făcîndu-Se sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să căpătăm înfierea.” 10 Și să nădăjduiască spre Tine cei ce cunosc numele Tău, că nu ai părăsit pe cei ce Te caută pe Tine, Doamne. Pe acest „să nădăjduiască”, Achila și Simmah l-au zis: „vor nădăjdui”, folosind grai hotărîtor, în loc de poruncitor. Că zice: Făcîndu-se mîntuire, cei ce Te-au cunoscut pe Tine Făcător și Dumnezeu își vor avea nădejdile întru Tine. 11 Cîntați Domnului, Celui ce locuiește în Sion, Proorocul a zis aceasta după socoteala de demult a Iudeilor. Ne-am învățat însă din apostoleasca dăscălie că este și Sion ceresc, că zice: „V-ați apropiat la muntele Sionului, la Cetatea Dumnezeului celui viu, la Ierusalimul cel ceresc.” vestiți întru neamuri isprăvile Lui! „Isprăvile”, Simmah le-a zis „măiestrii”, iar Achila: „schimbări”. Pentru că, într-adevăr, s-a făcut schimbare prea-mare a lucrurilor: cei ce de demult erau vrăjmași - acum prieteni; cei ce erau departe - acum aproape; robii s-au făcut fii; cei dintru necunoștință - întru cunoștință; întru lumină - cei dintru întuneric; întru nădejdea vieții - cei morți; săracii - moștenitori ai Împărăției cerurilor; Iudeii – departe, și neamurile – aproape; fiii - cîini și, cîinii - fii. Iată încă măiestriile Mîntuitorului: cu dumnezeiască cuviință, s-a dăruit nemurire prin murire, și prin moarte – viață; prin necinste – cinste; blagoslovenie - prin blestem; prin Cruce - mîntuire. Acestea sînt măiestriile, acestea meșteșugirile Domnului nostru. 12 Că Cel ce caută sîngiurile lor Și-a adus aminte, nu a uitat strigarea săracilor. Cel ce le privește pe toate - zice - și caută cu de-adinsul cele ce se fac a văzut junghierile oamenilor îndrăznite de diavolul prin înșelăciune, și a venit spre ajutorarea celor nedreptățiți. Că aceasta înseamnă „nu a uitat strigarea săracilor”, fiindcă „strigare” nu numește aici rugăciunea și cererea, ci ticăloșia[COLOR=#800080][4][/COLOR]venită asupră-le prin păcat, pentru care se întîmplă și morți fără de vreme, și plîngeri și primejdii. 13 Miluiește-mă, Doamne, vezi smerenia mea de către vrăjmașii mei, Zice: Așa era strigarea tînguirilor și a plîngerilor, ca și cum ar fi avut oarecare cerere pentru greutățile ce-i țineau. 14 Cel ce mă înalți pe mine din porțile morții, ca să vestesc toate laudele Tale. Acesta - zice - este sfîrșitul bunătăților, adică izbăvirea de stricăciune și pierzarea morții, pe care dobîndind-o, vom lăuda de-a pururea facerile Tale de bine. [COLOR=#800080][1][/COLOR]„Boierii veacului acestuia” sînt satana și dracii săi, apoi: arhiereii, fariseii și cărturarii, împreună cu împărații și căpeteniile. [COLOR=#800080][2][/COLOR]„Însușirea specifică”, „particularitatea”, cum se zice în păsăreasca zilelor noastre. [COLOR=#800080][3][/COLOR]Înfricoșata Judecată [COLOR=#800080][4][/COLOR]Aici: „nenorocirea”. |
Psalm 9 (3)
În porțile fetei Sionului veseli-ne-vom de mîntuirea Ta.
„Sion” numește Cetatea cerească, după cum ne-a învățat Fericitul Pavel. Iar „porți” ale aceleia - bisericile de peste tot pămîntul, prin care au intrat în Cetate cei ce au crezut. Deci zice: Bucurîndu-ne și săltînd întru acestea pentru nădejdile învierii, Îl vom lăuda pe Pricinuitorul lor. Și, de vreme ce a pomenit surparea morții, a adăugat după cuviință: 15 Afundatu-s-au neamurile întru stricăciunea pe care au făcut-o, în cursa aceasta pe care au ascuns-o s-a prins piciorul lor. 16 Cunoaște-Se Domnul judecăți făcînd: întru lucrurile mîinilor lui s-a prins păcătosul. Încă și aici numește „neamuri” ceata dracilor, că ei, lucrînd mîntuitoarea Cruce, prin aceasta au căzut din tiranie: „în cursa pe care au ascuns-o s-a prins piciorul lor, și întru lucrul mîinilor lui s-a prins păcătosul”. Iar dacă graiurile puse înainte s-ar lua și pentru neamurile care n-au crezut și care i-au ucis pe bunii-biruitori Apostoli și Mucenici, și așa vom afla adevărul propovăduirii. Că prin junghierea acelora s-a adeverit și s-a întărit propovăduirea bunei-credințe, și pe mai mulți au vînat ei după ce au murit, decît cînd erau vii; și „întru lucrurile mîinilor lui s-a prins păcătosul”, și „Domnul S-a cunoscut judecăți făcînd”, iconomisind cu înțelepciune și dreptate. 17 Întoarcă-se păcătoșii la iad, toate neamurile cele ce uită pe Dumnezeu! 18 Că nu pînă în sfîrșit va fi uitat săracul, răbdarea săracilor nu va pieri pînă în veac. Zice: Aceștia care n-au crezut dumnezeieștii propovăduiri se vor duce la iad foarte degrab și se vor da morții, iar cei goniți de dînșii nu s-au vătămat în zadar, pentru că „răbdarea săracilor nu va pieri pînă în veac”, și „cel ce va răbda pînă în sfîrșit, acesta se va mîntui” și „fericiți - cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăția cerurilor”. Apoi, văzînd de departe cu ochi proorocești prădîndu-se propovăduitorii bunei-credințe de către cei rău-credincioși, zice rugător: 19 Scoală-Te, Doamne, să nu se întărească omul, să se judece neamurile înaintea Ta! 20 Pune, Doamne, dătător de lege peste ei, să cunoască neamurile că oameni sînt! După cuviință, cineva ar fi putut întreba pe Iudei: Ce „dătător de lege” se roagă aici Proorocul să se dea? Pentru că marele Moisi, făcîndu-se slujitor al dumnezeieștii puneri de lege, primise sfîrșitul vieții demult și prea-demult, și alt dătător de lege după acela nu s-a mai sculat. Iar dacă nimeni altul nu se arată pus legiuitor nici Iudeilor, nici neamurilor, rămîne să se înțeleagă că S-a arătat de sus Dătător de lege al neamurilor Stăpînul Hristos, Care strigă în Sfintele Evanghelii: „S-a zis celor de demult: «Să nu ucizi!» - iar Eu zic vouă: Tot cel ce se mînie asupra fratelui său în zadar, va fi vinovat judecății. S-a zis celor de demult: «Nu vei prea-curvi!» - iar Eu zic vouă: Tot cel ce caută spre muiere spre a o pofti pe dînsa, iată, a prea-curvit cu dînsa întru inima lui!” - și celelalte toate asemenea. Deci Proorocul se roagă a se pune peste neamuri legea Acestuia, ca, părăsind viața cea de fiară, să știe „că oameni sînt”. Că „omul - zice Proorocul - în cinste fiind, n-a priceput. Alăturatu-s-a cu dobitoacele fără de minte și s-a asemănat lor.” Pentru care zice și aici: „Cunoască neamurile că oameni sînt.” 21 Pentru ce, Doamne, stai departe, treci cu vederea în vremi de necaz? 22 Cînd se mîndrește necredinciosul, se aprinde săracul; se prind întru sfaturile care gîndesc. Mi se pare că stai departe, Stăpîne, și nu vezi cele omenești, nefăcînd izbîndă celor nedreptățiți. Și aceia se topesc de mîhnire ca de foc, văzînd trufia celor ce îi nedreptățesc. Și foarte cu potrivire l-a pus pe acest „se aprinde”, că cei ce se mîhnesc se aseamănă celor ce se ard și izbucnesc suspinul pe gură ca pe un fum. Și din mîhnire – zice – li se face vătămare, venindu-le gînduri nu bine-cuvioase, ci îndoindu-se cu gîndul pentru purtarea Ta de grijă, că asta înseamnă „se prind întru sfaturile care gîndesc”. Și, învățîndu-ne pricina, a adăugat: 23 Că se laudă păcătosul întru poftele sufletului său, și cel ce face strîmbătate bine se cuvîntează. Că, lucrînd ei nenumărate lucruri grele, dobîndesc și laude de la lingușitori. 24 Întărîtat-a pe Domnul cel păcătos, după mulțimea urgiei lui: Aici, se cuvine a pune soroc și a aduce pe urmă: Nu va căuta. În loc de: „Întărîtat-a pe Domnul, zicînd: Nu va căuta”. Adică - lăsîndu-se prins de nebunie și turbare, ca și cum n-ar privi nimeni de deasupra - sare asupra a toată fărădelegea, nesocotind că Judecătorul va căuta cele ce se fac. Apoi, o zice pe aceasta mai luminat: 25 Nu este Dumnezeu înaintea lui, Cel necredincios și păcătos nu pune pe Dumnezeu înaintea ochilor lui niciodată, ci în fiecare zi și în toată vremea își pîngărește și își întină căile sale, necrezînd că este judecată: se spurcă în toată vremea căile lui, se leapădă judecățile Tale de către fața lui. Cu totul defaimă legile Tale, toată vremea o cheltuiește întru fărădelegi, căci „cel necredincios micșorează și netrebnicește poruncile lui Dumnezeu.” Peste toți vrăjmașii săi va stăpîni. Dar, cu toate acestea, bine-sporește. Apoi, zugrăvește covîrșirea îngîmfării: 26 Că a zis întru inima sa: Nu mă voi clăti din neam în neam, fără de rău. Simmah a tălmăcit-o mai luminat: „Nu mă voi răsturna în neam și în neam, nici nu voi fi întru rea pătimire.” Îndrăznește această semeție „și socotește că, uneltind toate felurile răutății, nu va pătimi nici un lucru greu”. 27 A cărui gură de blestem este plină, și de amărăciune și de vicleșug. Sub limba lui - osteneală și durere. Că vicleșuguri coase, și izvodește rele și viața lui sînt vrăjmășiile și bîntuielile asupra săracilor. „Osteneală nefolositoare și durere necîștigătoare - fără de acestea limba nu o mișcă, nici nu o clătește.” 28 Șade întru pitulare, cu cei bogați întru ascunsuri, ca să ucidă pe cel nevinovat. Șezînd întru adunări și în sobor, gătește pîndiri și măiestrii asupra celor fără de vină. „Cei bogați cu păgînătatea trăiesc totdeauna întru luare în batjocură, că pîndesc pe cei fără de răutate. Și, într-alt fel, și bogații pîndesc pe cei săraci. Că diavolul a căutat să-L ucidă pe Hristos în taină. Că nevinovat cu mîinile și curat cu inima numai singur Dumnezeu este.” 29 Ochii lui spre cel sărac privesc: pîndește întru ascuns, ca leul în culcușul său, pîndește ca să răpească pe săracul, cînd îl va trage pe el. 30 În cursa lui îl va smeri pe el, Precum își întoarce leul ochiul aici și acolo, căutîndu-și vînat, așa și acesta noaptea și ziua izvodește cu mintea măiestrii de răpiri și de lăcomie. Precum în peștera lui leul pîndește de-a pururea ca să răpească, „așa și diavolul în adunarea Iudeilor, ca într-un culcuș, a vînat pe Hristos, socotindu-L pe Dînsul că este numai om”. dar se va pleca și va cădea, cînd va stăpîni el pe cei săraci. Căci, cînd îi va birui pe toți, nu va scăpa nicidecum de gura morții, ci se va da mormîntului, asemenea celorlalți. „Căci a socotit vrăjmașul să-i domnească și pe Apostolii înșiși, încă și pe Mucenici. Dar, cînd i s-a părut că i-a stăpînit pe toți, atunci a căzut, zdrobindu-se, fiindcă acest «pleca-se-va» arată că s-a zdrobit.” |
Psalm 9 (4)
31 Că a zis întru inima sa: Uitat-a Dumnezeu, întors-a fața Sa, ca să nu vadă pînă în sfîrșit.
„Necredinciosul lucrează toate acestea împotriva săracilor lui Dumnezeu amăgindu-se pe sine și gîndind că nu este Dumnezeu privitor, «că a zis întru inima sa: Uitat-a Dumnezeu, întors-a fața Sa, ca să nu vadă pînă în sfîrșit.»” Dar cu nimic nu-l vor folosi pe dînsul graiurile acestea păgînești și gîndirile nedumnezeirii, ci prin înseși lucrurile va cunoaște că Stăpînul tuturor privește asupra faptelor omenești. Mîhnindu-se foarte din graiurile acestea păgînești, Proorocul schimbă iarăși cuvîntul întru rugăciune, zicînd: 32 Scoală-Te, Doamne Dumnezeul meu, înalță-se mîna Ta, nu uita pe săracii Tăi pînă în sfîrșit! Fiindcă cei ce trăiesc întru păgînătate și întru fărădelege zic că „a uitat Dumnezeu”, învață-i pe dînșii prin cercare că n-ai uitat, nici nu Ți-ai întors fața Ta, ci faci purtare de grijă pentru cei nedreptățiți. Și, mai greu mîhnindu-se și căzîndu-i cu greu, a adăugat pentru hulele acelora: 33 Pentru ce a întărîtat necredinciosul pe Dumnezeu? Că a zis întru inima sa: Nu va căuta. Se cuvine a înțelege că diavolul zice: „Cît de mult aș înghiți pe om, nu este Cel ce îl caută pe dînsul”. Dar, măcar de va gîndi așa de milioane de ori acela, Tu le vezi: 34 Vezi, că Tu la durere și la mînie iei aminte, ca să-l dai pe dînsul în mîinile Tale. Așa a despărțit și Simmah: „Vezi, că Tu privești de sus truda și întărîtarea.” Iar Achila: „Văzut-ai, că Tu vezi osteneala și întărîtarea.” Deci: Măcar de ar zice de milioane de ori cei ce trăiesc întru păgînătate că „nu privești spre cele omenești”, noi știm că vezi, și privești de sus fărădelegile acestora și le dai lor vrednică pedeapsă. Că Ție s-a lăsat săracul, sărmanului Tu să-i fi ajutor. Pentru aceasta, Te rog pe Tine: 35 Zdrobește brațul celui păcătos și rău! Și va fi aceasta, dacă numai vei voi să cauți păcatul lui, și îndată va fi deșert și se va da pierzării celei de tot - că aceasta a arătat zicînd: Căuta-se-va păcatul lui, și nu se va afla. Simmah a zis încă mai luminat: „Căuta-se-va păgînătatea lui, ca să nu se afle el.” Adică, aceea căutîndu-se și arătîndu-se, acesta a pierit. 36 Domnul este Împărat în veac și în veacul veacului, De vreme ce necredinciosul zicea: „Nu caută, nici nu vede”, proorocescul cuvînt ne învață după cuviință că Domnul va împărăți, și că nu va împărăți așa prost, ci „în veacul veacului”. Iar lucrul cel osebit al împăratului este să poarte grijă de supușii lui. pieriți, neamuri, din pămîntul Lui! Cele ce trăiți întru fărădelege, cele ce nu ați primit mîntuitoarea propovăduire. 37 Pofta săracilor ai auzit-o, Doamne, la gătirea inimii lor a luat aminte urechea Ta. Iar „gătirea”, Simmah a numit-o „sîrguință”. Și zice: Vezi ce doresc săracii cu de-adinsul și ce fel de osîrdie au. Apoi, ne învață aceasta mai luminat: 38 Judecă sărmanului și smeritului, Acest lucru – zice - îl dorește fiecare din cei ce pătimesc nedreptate. ca să nu adauge încă a se mări și a se trufi omul pe pămînt! Că, pedepsindu-se cei ce trăiesc întru păgînătate și întru fărădelege, va fi folos prea-mare celorlalți, care vor privi la aceștia și nu vor îndrăzni a lucra cele asemenea. Și acestea nu prost le-a împreunat Proorocul cu Psalmul pus înainte, ci vrînd să arate în ce chip se afla firea oamenilor de demult și că Unul Născut Cuvîntul lui Dumnezeu, făcîndu-Se om în vreme potrivită, a pus peste răni doctorii potrivite. Lîngă acestea, ne învață și că, pe cei ce nu voiesc a primi nici un folos din facerea de bine, Dumnezeul tuturor îi va da la munci mai mari în ziua arătării Sale celei de a doua oară. |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 21:15:26. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.