Ce simti tu cand te gandesti la...?
 

Ce simti tu cand te gandesti la moarte?
Ce simti tu cand te gandesti la viata?

Pur curios.

Multumesc

Am fost aseara cu doi amici sa vedem meciul Steaua-Liverpool.La final,am plecat toti pe jos.In apropiere de stadion sunt cateva cimitire,printre care si unul al soldatilor cazuti in Primul Razboi mondial.Mai multi ,,suporteri"urinau direct pe gardul cimitirului eroilor.M-am gandit ca asta este valoare pe care o are acum amintirea vietii,a faptelor si sacrificiului cuiva.Traiesti,speri,visezi,vine sfarsitul,poate iti dai viata pentru tara ta si apoi unul din viitor isi face nevoile pe gardul locului tau de veci.Din prea mult respect pentru ce ai facut tu.Din aceasta perspectiva inca nu am decis ce sa cred cu privire la viata si moarte momentan dar cu siguranta unii isi vor merita soarta intr-o zi.Sper sa existe o dreptate undeva,acolo sus..

Cand ma gandesc la moarte simt o teama de raspunsul pe care il voi da la judecata:46: iar cand ma gandesc la viata ar trebui poate sa ma bucur mai mult de ea in limita bunului simt insa mi se pare trista in situatia actuala... cip-uri, criza etc:2:

Eu nu pot gandi moartea si viata in mod separat. Gandul la moarte trimite la viata iar gandul la viata poate trimite la moarte.

Paradoxal, cel mai mare pacatos dar si omul care a atins sfintenia, aparent isi traiesc viata ca si cum nu ar muri niciodata.

Sfantul isi oranduieste viata din perspectiva vesniciei, in timp ce omul departat de Dumnezeu, si-o oranduieste ca si cum viata sa pamanteasca nu va avea sfarsit, ca si cum nu ar exista moarte si viata vesnica.

ce pacat ca nu suntem crestini....aia cred in Iisus Hristos si sunt fericiti si bucurosi tot timpul fiindca se bucura de comuniunea cu un Dumnezeu plin de dragoste si cu apropiatii lor...
(glumesc nu te supara....si eu sunt adesea trist si incarcat si ma oftic fiindca realizez ca mi-o fac cu mana mea)

p.s. : Iisus se pricepe si la criza si la cipuri si la orice altceva...noi trebuie sa Il cautam pe El si cand Il gasim o sa se ocupe El de astea

Plâng şi mă tânguiesc când gândesc la moarte şi văd zăcând în mormânturi frumuseţea noastră....

Care viaţă ? Asta de acum ? Asta este ca un abur, care se arată puţintel şi apoi piere. Dacă vorbim însă de Viaţa cea cu "V" mare, atunci mare este bucuria mea şi nu mă mai tem de nimic altceva decât de ideea că Stăpânul meu s-ar putea să nu mă numere cu viii.

Cand ma gandesc la viata, speranta...
Cand ma gandesc la moarte, ei bine, speranta...

Cand ma gandesc la moarte ,analizez intr-o clipa si revad toata viata cu cate am facut bune si rele si ma rog sa fiu cat mai pregatita pentru ea, regret ca nu am facut si mai multe in scurta mea trecere pe pamant indiferent de cat am fost de obosita,sau de cat timp am avut ,ma rog sa-mi lase timpu sa pot indrepta cat mai multe ,si realizez cate ne daruieste El fara a cere nimic.
Cand ma gandesc la viata,imi spun simplu :stai ,poti face inca multe,pretuieste ce ai primit de la El,ca este darnic indiferent cum esti .

Eu vad viata ca pe o calatorie si o scoala spirituala,in timp ce moarte o percep ca pe o reintoarcere Acasa...

eu cand ma gandesc la moarte, ... nu mi-e frica de moartea mea, sper doar sa fie usoara, sa nu sufar, sa nu ma chinui si sa nu chinui pe altii mai ales ... darrrrrr ce mi-e extraordinar de frica cu privire la moarte este ca in urma mortii mele sa nu sufere copiii mei ... hai ca sotul, familia si mai revin, isi mai refac viata, dar un copil fara mama mi se pare groaznic ... (pacat de copiii aia cu mame care nu se pot chema nici macar oameni, ci animale si nici atata, ca pana si animalele pot avea instict matern mai dezvoltat decat oamenii)... eu am crescut fara mama, chiar daca ea traia si stiu ce greu e sa nu ai o mama langa tine, sprijinul si iubirea ei ... imi doresc din tot sufletul sa traiesc macar pana sa ii vad la casa lor, cu familiile lor, pe picioarele lor si apoi potopul cu mine .... eu stiu ca orice s-ar intampla Dumnezeu are grija de toti, chiar si de niste copii orfani, vorbind in general, dar cu nimik nu se poate inlocui grija si iubirea de mama pentru copiii ei, adica si familia, mama cat si tatal unui copil ... mi-e foarte mila de copiii parasiti, orfani, de prin orfelinate si plasamente unde sunt tratati destul de prost ... si cresc cu dureri fizice si sufletesti ...

cand ma gandesc la viata .... ma gandesc sa imi ajut copiii sa creasca mari, sa fie buni, iubitori, sa isi faca un rost in viata, sa aiba o familie ... si eu ... sa imi gasesc o slujba si sa traiesc cu sotul (automat si cu Dumnezeu) pana la cele mai adanci batraneti ...