[Florin-Ionut]

Numărul opt cuprinde în sine atât nemişcarea
cât şi mişcarea. Nemişcarea, când e privit în sine, căci orice
număr cu soţ e nemişcat, neavând un centru; mişcarea, când
se adună la cel de dinainte de el sau la cel de după el,
întrucât atunci dă un număr fără soţ. Căci tot numărul fără
soţ e prin sine mobil, datorită distanţei egale a extremelor
faţă de mijloc. Deci ceea ce face opt între numerele de sub
zece, aceea face numărul optzeci între numerele de sub o
sută. La fel şi opt sute între numerele aşezate sub o mie.
Aşadar privit în sine înfăţişează starea pe loc, dar
circumscrie mişcarea celui dinaintea lui. Căci şapte, şapte
zeci şi şapte sute înfăţişează însuşirea temporalităţii. Prin
urmare dat fiind că cele supuse timpului şi facerii sunt
sesizate de simţire (lucrarea simţurilor), urmează că şi
cunoştinţa sau ştiinţa fără greşeală a celor veşnice şi
spirituale o primeşte mintea desăvârşită (înţelegem prin
ştiinţă cunoştinţa fiinţială). Iar numărul cincizeci,
cuprinzând în sine o unitate fără soţ, adăugată după
înmulţirea lui şapte cu sine însuşi, adică sfârşitul împlinirii
virtuţilor de către cei drepţi. Căci nu se mai mişcă spre
săvârşirea virtuţilor cel ce-a ajuns la Binele prin fire şi a
primit în sine imobilitatea. Pentru că unitatea este începutul
şi sfârşitul oricărei mişcări. Iar numărul "cinci" indică ştiinţa
despre acestea. Căci cuprinde raţiunile celor inteligibile,
raţionale, sensibile, a celor care au viaţă şi a celor care
există pur şi simplu, raţiuni pe care singură înţelepciunea
dumnezeiească le cuprinde, care e definită ca ştiinţă fără
greşeală a adevărului.

Numărul "patru sute" indică firea lumii
corporale. Căci aceasta este formată din patru elemente. Iar
numărul "treizeci şi cinci" înseamnă mişcarea raţională a
celor virtuoşi în timp. Căci şapte înmulţit cu cinci dă
numărul treizeci şi cinci. Iar "şapte" înseamnă mişcarea
temporală, precum "cinci" înseamnă cunoştinţa raţională.
Adunând deci pe patru sute cu treizeci şi cinci ai arătat
cunoştinţa raţională, naturală şi temporală a sfinţilor bărbaţi
ce trăiesc sub fire şi timp.

Numărul patruzeci este icoana lucrurilor
sensibile, iar cinci este icoana simţurilor, sub care cade
lumea sensibilă ca obiect de ştiinţă naturală. Deci pe drept
cuvânt numărul acesta indică deprinderea neroditoare de rău
şi eliberarea desăvârşită a dumnezeieştilor bărbaţi de
afecţiunea simţurilor faţă de cele sensibile.

Numărul cinci este rotund şi prin înmulţire cu
orice număr fără soţ se regăseşte pe sine. C\ci înmulţind cu
oricare număr fără soţ pe cinci sau multiplii lui cinci, vei
afla că numărul rezultat se sfârşeşte în cinci. De pildă:
5X3=15; 5X5=25; 5X7=35; 5X9=45. Tot aşa înaintând la
infinit, vei afla că cinci ori cina înmulţit cu fiecare număr
fără soţ, sau cinci zeci ori cinci zeci, sau cinci sute ori cinci
sute, sau cinci mii ori cinci mii, dau numere în care se regăsesc în sensul că se sfârşesc în ele însele. Dar acest lucru e propriu mişcării circulare şi sferice. Deci cu drept cuvânt învăţaţii în ştiinţa numerelor au numit numărul cinci sferic şi ciclic, ca unul ce nu iese niciodată din sine, prin
înmulţirea cu numerele fără soţ. Dar el simbolizează şi
ştiinţa generală, care nu iese niciodată din sine în mişcarea
fără de sfârşit în jurul totului şi cuprinde toate prin puterea
cuvântului.

"Lungimea ei, zice, era de douăzeci de coţi, iar
lăţimea ei de zece coţi". Căci Hristos, ca Dumnezeu şi
Cuvântul, se lărgeşte progresiv sub chipul Providenţei până
la zece coţi, adică în cele zece porunci dumnezeieşti ale
vieţii active. Căci în zece porunci se lărgeşte Cuvântul
lui Dumnezeu, prin care legiferând împlinirea celor ce
trebuiesc făcute şi reţinerea de la cele ce nu trebuiesc făcute,
a îmbrăţişat toată mişcarea voii libere a celor providenţiaţi.
Iar ca Cel ce s-a făcut trup şi s-a întrupat în chip desăvârşit,
tot El se lungeşte până la douăzeci de coţi din pricină că
trupul se alcătuieşte prin îmulţirea elementelor cu simţurile.
Caci cinci sunt simţurile şi patru elementele din a căror
împreunare se alcătuieşte firea oamenilor. Dar cinci înmulţit
cu patru dă numărul douăzeci. Iar prin lungime a indicat
Scriptura modul iconomiei, pentru înălţimea ei şi pentru
faptul că taina dumnezeieştei întrupări este mai presus de
toafă firea.