Bmd si eu ma intreb la fel ca tine.
Cred ca nu exista un raspuns universal valabil, ci depinde de viziunea fiecaruia asupra acestei profesii/meniri.
Eu cred ca multi, f.multi preoti nu au aceasta menire si si-au gresit drumul si profesia.
Asta se intampla pentru ca ei nu stiu bine inainte de a da admiterea la facultate raspunsul la intrebarile pe care le punem noi aici. Putin si le pun cu adevarat.
Si nu sunt verificati psihologic si spiritual daca au aceasta menire, daca pot lucra cu enoriasi si sa-i pastoreasca asa cum se cuvine.
Am intalnit preoti deosebiti, cu har si care stiau sa lucreze cu oamenii prin duhul blandetii ai al managaierii si bsierica lor era in permanenta plina ochi.
Unul din ei: parintele Galeriu. Un om minunat.
Nici eu nu stiam pana mai de curand ca preotii nu sunt asa cum credeam eu.
Cred ca s-a tesut un mit in jurul lor si nu e bine.
Preotii de mir sunt facuti pentru a fi printre credinciosi si a-i pastori. Ei primesc in grija sufletul nostru si asta este mai greu si mai delicat decat studiile, canoanele si slujirea lui Dumnezeu, caci este mare pacat sa ranesti si sa pierzi (sa-ti alungi singur) credinciosii din biserica.
Am descopreit credinta tarziu si o iubesc acum, dar am niste limite si nu, n-as fi putut sa fiu nici calugarita si nici preoteasa (presbitera), desi la cea din urma mi-a fugit cateodata gandul.
Cred ca drumul acesta spre preotie/preoteasa sau monahism este legat si de copilarie si educatia primita, de temperament, de caracter, de traume suferite (aici intra si misoginismul).
Mi-aduc aminte ca se spunea inainte vreme ca multi baieti se duceau la teologie ca sa nu faca armata, asa ca...
Ma intreb ce trebuie sa-i duca pe preotii catolici pe calea aceea, incat sa accepte si celibatul.
|