Citat:
În prealabil postat de GeorgeS
In parohia mea nimeni nu se impartaseste saptamanal si nici nu am dat dezlegare la impartasanie saptamanala. Habar n-am ce argumente poate sa aduca cineva in favoarea acestei practici (evlavia in nici un caz) care sper sa nu se inradacineze in ortodoxia romaneasca.
Vezi sophia aici este un paradox care ne conduce spre smerenie: cel care vine spre Sfanta Impartasanie trebuie sa fie constient ca nu este vrednic de asa mare dar. Cine se apropie cu indrazneala zicand ca este vrednic,acela sigur are si mandrie si, dimpotriva ar trebui sa nu se impartasesca. Cum poate cineva sa se apropie de Sfantul Trup si Sange crezand ca este vrednic si mai apoi sa zica "Cred , Doamne si marturisesc ca Tu esti cu adevarat Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu ,Care ai venit in lume sa mantuiesti pe cei pacatosi DINTRE CARE CEL DINTAI SUNT EU" ? Cine este asa vrednic sa traiasca in lumea aceasta plina de ispite si de pacate si sa se impartaseasca saptamanal?
Repet, impartasania saptamanala este obisnuita in manastirile cu viata de obste mai aspra si numai dupa spovedanie.(si nici acolo nu se da dezlegare la toti monahii/monahiile)
|
George, argumente exista: vezi la parintele Alexandru Schmemann. (Euharistia, Taina Imparatiei de ex.)
Cand te impartasesti des nu inseamna de loc ca te consideri vrednic, pur si simplu apelezi mereu la ajutorul lui Dumnezeu pentru a inainta pe calea catre El.
De altfel preotii s eimpartasesc la fiecare liturghie (fara sa se spovedeasca de fiecare data, in general) si nu sunt neaparat mai vrednici, prin preotie, de asta (nu asta da harul preotiei, vrednicia..)
Pacatele se iarta si prin impartasanie. Cele mici, de zi cu zi. Nu este nevoie sa ne spovedim de fiecare data.
Aceasta traditie exista in mai multe Biserici ortodoxe, la antiohieni, la unii rusi si greci, si la multe parohii romanesti din Franta, Belgia si probabil si sSpania si Italia (pentru ca episcopii din aceste locuri sunt favorabili impartasaniei dese).
Bineinteles, asta presupune o viata care sa fie compatibila cu impartasania, cu nevointa de a ne indrepta si de a nu stagna duhovniceste. Si cu spovedanie regulata.
In plus, Euharistia nu trebuie privita doar ca o sfintirea a noastra, individuala, ci ca o manifestare a unitatii Bisericii in Hristos. Daca noi, care suntem invitati, nu venim la cina, atunci cum sa se manifeste unirea Bisericii?