[Lavrentiu]

Iata un mic citat din Vladimir Lossky, care imi place foarte mult, despre acest subiect, din Introducere in teologia ortodoxa:

"O fiinţă personală este capabilă să iubească pe cineva mai mult decât propria sa fire, mai mult decât propria sa viaţă. Persoana, adică chipul lui Dumnezeu în om, este, prin urmare, libertatea omului faţă de propria sa natură, „faptul de a fi eliberat de necesitate şi de a nu fi supus stăpânirii naturii, ci capabil de a hotărî liber” (Sfântul Grigorie de Nyssa). Adeseori, omul acţionează sub impulsuri naturale. El e condiţionat de temperamentul, de caracterul, de ereditatea sa, de ambianţa cosmică sau psiho-socială, de însăşi istoricitatea sa. Însă adevărul omului depăşeşte orice condiţionare, iar demnitatea sa constă în a fi în stare să se elibereze de propria natură, dar nu prin irosire sau prin abandonare în voia ei, aidoma înţeleptului antic sau oriental, ci transfigurând-o în Dumnezeu.

Ţinta libertăţii, după cum explică Sfântul Grigorie de Nazianz, este ca binele să aparţină cu adevărat celui care îl alege. Dumnezeu nu doreşte ca el să rămână în posesia binelui pe care El l-a creat. El aşteaptă din partea omului ceva mai mult decât o participare oarbă, pe de-a-ntregul naturală. El doreşte ca omul să-şi asume în mod conştient propria natură, să o stăpânească în mod liber ca pe o natură bună, să descopere, cu recunoştinţă, în viaţă şi în univers darurile iubirii divine."