Citat:
În prealabil postat de Florin-Ionut
Orice pacat e o dovada a necredintei noastre, nu? Daca nu crezi ca Dumnezeu e prezent cand comiti infractiunea, o faci. Cum ar fi sa comitem pacate, mai ales de genul asta, in fata duhovnicului sau a altor persoane? Suna dubios, insa vreau sa subliniez inca o data: noi nu credem suficient in atotprezenta Lui Dumnezeu si incalcam flagrant legea...
|
Ai atins un punct sensibil ! Asa este , omul , prin insasi natura lui pacatoasa este legat foarte mult de cele materiale , de cele palpabile . Pe aceasta slabiciune a noastra se bazeaza si lucrarea diavolului , scotandu-ti - L pe Dumnezeu din minte in momentul savarsirii pacatului . Astfel nici strigatul sufletului nu-l mai auzi ! Se pune ceata si . . . , apoi dupa savarsire ( in majoritatea pacatelor , dar mai accentuat la desfranare ) apare rusinea , regretul , o sila de sine . . . , acesta este rasul diavolului , ce tot el te batjocoreste ca ai cazut in mana lui . Lucrurile nu sunt atat de simple pe cat par , si atunci interventia si ajutorul unui Duhovnic bun , se impune , asa cum a facut ANDREI .