[andreea2209]

nu cunosc randuielile bisericii pentru ca pana in noiembrie-decembrie anul trecut m-am tinut departe de ea si nu pentru ca as fi vrut in mod special acest lucru ci pentru ca am uitat ce inseamna cu adevarat. am avut de invatat foarte multe dintr-o experienta/intamplare care parca s-a petrecut tocmai pentru a-mi aminti din noi de Dumnezeu, pentru a ma intoarce acolo unde imi era locul, pentru a fi cea care trebuie sa fiu. sunt convinsa ca nimic nu este intamplator in viata si chiar daca inca imi mai apasa greu pe suflet intaplarea respectiva, invat sa merg inainte si sunt recunocatoare ca lucrurile au decurs astfel. nu vreau sa fiu off topic dar am vrut sa stiti contextul in care vreau, simt si stiu ca trebuie sa ma spovedesc. ultima data m-am spovedit acum foarte multi ani, eram copil, este posibil sa fi avut in jur de 14 ani. cred ca iubirea pentru biserica, pentru Dumnezeu, tine foarte mult de familia in care cresti, de cei cu care intri in contact, trebuie sa iti fie insuflata de mic, sa incolteasca si sa prinda radacini in sufletul tau astfel incat toata viata sa faci tot posibilul sa traiesti dupa voia si legile lui Dumnezeu. la mine nu s-a intamplat acest lucru, mergeam la biserica insa fiecare spovedanie era facuta "in graba" asa cum am mai auzit ca se face, si astfel nu am inteles semnificatia si nu i-am acordat importanta necesara. duhovnic nu am pentru ca preotii la care ma spovedeam/impartaseam cand eram copil ori nu mai sunt in viata, ori nu mai sunt de gasit. asta nu este o scuza pentru felul in care mi-am trait viata pana acum, insa mi-am invatat lectia acum si sunt gata sa fac tot ce trebuie ca sa ma indrept. tot de la sfarsitul anului trecut am inceput sa merg la o manastire din bucuresti, unde sufletul meu isi gaseste linistea, unde merg cu mare bucurie. am luat-o incet, cu pasi mici, si simt ca am ajuns acum la pasul ce tine de spovedanie. postesc miercurea si vinerea si am ales sa postesc ultimele doua saptamani inainte de Sfintele Pasti. la inceputul postului m-am gandit bine, as fi vrut sa il tin pe tot insa cred ca m-ar fi depasit si nu vreau sa fac nimic in graba, nu vreau sa fac ceva peste puterile mele. gandul la spovedanie mi-a venit intr-o zi cand stateam in biserica si asteptam sa ma inchin la sfintele moaste, am vazut atunci un calugar care spovedea si mi-a ramas in suflet felul lui de a asculta, atitudinea pe care o avea in timpul spovedaniei, si imi doresc mult sa ajung sa ma spovedesc la el, sa fie el duhovnicul meu. am nevoie de ajutorul vostru, mi-a spus sa citesc indreptarul la spovedanie iar cand voi fi pregatita sa merg la el, dar dupa ce l-am citit ma simt si mai nepregatita pentru asta decat in anii trecuti cand nici nu calcam pe la biserica. credeti ca un calugar este mult mai aspru? nu vreau sa-mi fie usor, nu asta caut, insa nu as vrea, cum am mai spus..sa aleg lucruri prea grele pentru mine, pe care sa nu le pot duce si sa deznadajduiesc. mi-e frica de acest pacat, acum cand simt ca sunt la inceputul drumului mi-e frica sa nu "daram" tot ce incerc sa construiesc de ceva vreme. am nevoie de sfaturile voastre pentru ca sunt cam derutata, ma macina problema asta am ajuns sa visez noaptea cum caut un preot/calugar la care sa ma spovedesc.

va multumesc ca ati avut rabdarea sa cititi