[mariamargareta]

250. Pucioşii sunt puşi în faţa unui sever test de onestitate (I)


Fără să vrea, pucioşii au ajuns în faţa unui test de onestitate: să facă urgent o reparaţie morală şi materială strict necesară, sau să se arate nesimţitori, “făcându-se că plouă”? Vom monitoriza îndeaproape reacţia lor în zilele, lunile sau anii care vor urma (dacă va exista vreo reacţie), care ar fi să fie deosebit de relevantă dacă va fi.

Dar, despre ce este vorba?

Desprinderea radicală şi definitivă a unor membri marcanţi ai sectei de la Pucioasa de doctrina şi suzeranitatea despotică a liderilor lor ridică noi probleme, de natură etică, materială şi administrativă. Este cunoscut faptul că, pentru a escamota interesul material cu care liderii Pucioşi selectau şi acceptau noi membri, aceştia au inventat o formulă care să le ascundă rapacitatea. Deşi un principiu mult trâmbiţat de liderii Pucioşi stabilea că în perimetrul “sfânt” de la Pucioasa nu trebuie să intre niciun ban nemuncit “cu mâinile” de către membrii comunităţii, pentru noii veniţi care aduceau cu sine niscaiva bunuri materiale (case, maşini, bani) se stabilea o excepţie: “aceştia au părăsit lumea şi au venit în curţile Domnului şi s-au dăruit Lui cu toate ale lor” – expresia “toate ale lor” însemnând nu numai hainele de pe ei, traista şi toiagul, ci şi căsuţa, maşinuţa şi punguţa, adică restul agoniselilor adunat de ei cu gândul înţelept “bani albi, pentru zile negre”. Şi cum “zilele negre” au venit, aspiranţii la pucioşism aduceau la picioarele liderilor pucioşi, asemenea lui Anania şi Safirei (dar fără a mai dosi sau a mai pune vreun ban deoparte) toată agoniseala lor.

Aşa au procedat şi soţii Zidaru, aşa a procedat şi Iliuţă Bunea. Entuziasmaţi de reclama mincinoasă a leliţei Mihaela Tărcuţă, care le promitea marea cu sarea, şi nemurirea pe deasupra, ei “s-au dăruit Domnului ” cu toate ale lor.

Cu Iliuţă Bunea lucrurile au fost ceva mai complicate decât cu Zidarii. Mihaela îl convinsese “să vină la Domnul” cu pământurile moştenite de la părinţi, dar terenul şi casa din Glodeni-Vale râvnite de leliţa Mihaela îl aveau ca proprietar nu numai pe Iliuţă, ci şi pe fratele său, Daniel Bunea. O soluţie logică ar fi fost ca măcar pământul să fie împărţit în două, iar Iliuţă să “vină la Domnul” doar cu jumătatea care i se cuvine. Dar lăcomia leliţei Tărtăcuţa nu cunoştea margini, nici bun simţ şi nici ruşine. Îndată a început o cruciadă de intimidare a lui Daniel Bunea şi a părinţilor lui, Ilie şi Avida Bunea, ca Daniel să renunţe la dreptul său în favoarea lui Iliuţă. În felul acesta, Iliuţă ar fi “venit la Domnul” cu tot terenul, nu numai cu jumătatea lui. Zis şi făcut! Leliţa Mihaela a început o campanie furibundă de intimidare şi persuasiune, lansând unul după altul “cuvinte din cer” (ca “venite de la Dumnezeu”), dure şi ameninţătoare la adresa familiei Bunea, ca să cedeze “de bunăvoie” tot pământul şi casa în favoarea lui Iliuţă, urmând ca apoi Iliuţă să-l cedeze sectei, cu acte în regulă. După presiuni inimaginabile şi ameninţări cu blesteme, familia Bunea a cedat. Cel mai mult i-au convins însă nu ameninţările cu moartea (pentru cazul în care s-ar fi împotrivit cerinţei de a-şi ceda drepturile), ci minciuna ingenios ticluită de leliţa Tărtăcuţa cum că “oricum, pământul este al lui Dumnezeu din vecie, de la Facerea lumii, aşa că restituirea pământului către Dumnezeu este un simplu act reparatoriu, o obligaţie firească, îndată ce familia Bunea îl deţinea pe nedrept, ca nişte uzurpatori ordinari ce erau”. Caracterul imperativ şi presant cu care s-a făcut tranzacţia oneroasă îl dezvăluie chiar un “Cuvânt” pucios care consemnează că iniţial nu s-au făcut acte legale, acestea urmând a se încheia ulterior:

“Act:

Încheiat astăzi, 24 iulie 1991, între Bunea Daniel şi Bunea Ilie, cu prilejul consimţirii utilizării locuinţei primului,
din Glodeni Vale, pe termen nelimitat. Încheiat în prezenţa membrilor familiei, urmând ca ulterior a se stabili forme legale.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 25 iunie/8 iulie 1991)

Îndată au început lucrările la Templul Pucios de la Glodeni, pe pământul tocmai “recuperat”.

După ce zidirea Templului a fost gata, leliţa Mihaela l-a luat de mânecă şi l-a târât pe Iliuţă în faţa notarului, ca să parafeze prin acte oficiale fărădelegea “donaţiei de bunăvoie”. Iliuţă Bunea s-a cam codit, căci deja simţea că nu e lucru curat, dar insistenţele leliţei Mihaela erau irefutabile.