[Eugen7]

În prealabil postat de Traditie1

Te contrazici singur dând un citat în care se spune că sufletul e nemuritor și rațional. Dacă e nemuritor și animalele au suflet înseamnă că sunt nemuritoare. Dacă e rațional înseamnă că el conține și mintea, adică ceea ce tu numești spirit.

Nu trebuie numai să te folosești de citate ci să înțelegi și ce spun ele.

Sufletul nu este o "substanță" ci este însuși omul, persoana lui, conștiința lui.

Iar dacă unii Părinți au afirmat că animalele au suflet fie au greșit, fie se referau la suflarea de viață, un proces biologic, nu la viața conștientă. Dacă animalul ar avea viață conștientă, ar fi o persoană și ar fi o crimă uciderea lui.

Doar sufletul omului este nemuritor si spiritual (cugetator, rational, ganditor... cu constiinta existentei de sine)! La aceasta se referea citatul respectiv din Sfintii Parinti. era scris clar ca doar la sufletul omului se refera!!!

Dumneavoastra faceti confuzii grave intre suflet si spirit (mai exact spus intre sufletul animalelor si sufletul spiritual al omului), intre viata naturala (ce o au si animalele caci si ele au afecte sufletesti: bucurie, tristete, depresie etc.) si viata constienta (rationala, ganditoare, cugetatoare care este specifica doar omului)... Trebuie sa studiati mai cu atentie ce spun Sfintii Parinti inainte de a spune ca ei au gresit.

SFINTII PARINTI SPUN CLAR CA SUFLETUL OMULUI ESTE SUBSTANTA SI NU DOAR UN PRICIPIU (precum constiinta care este urmarea cugetarii - gadirii, ratiunii...)!

Daca considerati necesar o sa postez toata cartea Sfantului Ioan Damaschin.


"«Sufletul fiecăruia dintre oameni este şi viata trupului însufletit prin el şi are lucrare de viață făcătoare pentru altul, lucrare ce se arată adică în trupul însufleţit de el. Dar are viaţa nu numai ca lucrare, ci şi ca fiinţă, întrucât sufletul e viu prin el şi pentru el însuşi. Căci se arată având viaţa raţională şi înţelegătoare, ca una ce e în chip vădit alta decât viaţa trupului şi a celor ce sunt prin trup. De aceea, chiar desfăcându-se trupul, sufletul nu se destramă. Iar pe lângă faptul că nu se destramă, mai rămâne şi nemuritor, întrucât nu se arată să fie pentru altul, ci are viaţa prin sine ca fiinţă.
Sufletul raţional şi înţelegător are viaţa ca fiinţă, dar în stare să primească cele ce sunt potrivnice, adică răutatea şi bunătatea. De aici se arată că nu are bunătatea ca fiinţă, precum nici răutatea, ci o oarecare însuşire în stare să se îndrepte şi spre o parte şi spre alta cînd e lăsată. Acestea nu sunt de faţă într-un spaţiu, ci sufletul înţelegător, primind de la Ziditor puterea de a se hotărî liber, poate să încline spre una sau alta şi să vieţuiască potrivit cu ea. De aceea sufletul raţional şi înţelegător este oarecum şi compus, datorită lucrării mai sus pomenite» (Grigorie Palama, Capete despre cunoştinţa naturală, 32—33, în Filoc. rom., voi. VII, p. 442).

Dacă spun că există alte făpturi ale lui Dumnezeu, unele sunt mai puţin minunate decât sufletul, iar altele la fel ca sufletul. Sufletul unui animal, spre exemplu, este mai puţin minunat decât al omului, iar acela al unui înger este la fel de minunat; dar nimic nu este mai bun decât sufletul. Şi dacă într-un anumit moment, nici unul dintre acestea nu este mai bun, acest lucru este urmarea păcatului săvârşit de suflet şi nu ţine de natura sa. Totuşi păcatul nu-l scade pe om atât de mult încât sufletul unui animal să fie preferat acestuia sau chiar asemuit cu acesta". Cuvintele surprinzătoare ale Fericitului Augustin evidenţiază măreţia sufletului uman în raport cu cel al necuvântătoarelor.

Dar, ce fel de suflet au animalele? Răspuns nuanţat: de la Sfinţii Părinţi citire.
În celebrul Hexaimeron, Marele Vasile al Cezareei nota că pământul nu a scos la iveală sufletele dobitoacelor ascunse în el, ci acestea au fost chemate la existenţă în momentul în care a poruncit Dumnezeu, Cel care "ţine în mâna Lui viaţa a tot ce trăieşte şi suflarea întregii omeniri" (Iov 12, 10).

Nuanţări interesante întâlnim în lucrările Părinţilor filocalici. Sfântul Antonie cel Mare confirmă existenţa sufletului la animale: "Fiindcă anumiţi oameni lipsiţi de cucernicie îndrăznesc să spună că plantele şi legumele au suflet, voi scrie pe scurt despre aceasta pentru călăuzirea celui simplu. Plantele au o viaţă naturală, dar nu au suflet. Omul este numit animal raţional pentru că are raţiune şi poate să dobândească cunoştinţe. Celelalte animale şi păsări pot produce sunete fiindcă au răsuflare şi suflet. Toate lucrurile care sunt supuse creşterii şi descreşterii sunt vii; dar faptul că trăiesc şi cresc nu înseamnă neapărat că toate au suflete" (Filocalia Vol. I, pag. 61). În viziunea "Patriarhului călugărilor singuratici" există patru categorii de vietăţi: primele, fiinţele îngereşti, înzestrate cu suflet şi nemuritoare; a doua categorie sunt cele cu raţiune, suflet şi răsuflare - oamenii; din cea de-a treia fac parte animalele, care au răsuflare şi suflet; a patra categorie cuprinde plantele care au numai viaţă, lipsite de suflet, răsuflare, raţiune sau nemurire. Pe de altă parte, aceste patru atribute presupun ideea de posesie a vieţii.

Şi Mărturisitorul de vârf al secolului VII, Sfântul Maxim, diferenţia în volumul II al Filocaliei puterile de care se împărtăşesc plantele, animalele şi fiinţele umane. "Sufletul are trei puteri: prima este puterea prin care se hrăneşte şi creşte; a doua, aceea a imaginaţiei şi a instinctelor; a treia, a inteligenţei şi a raţiunii. Plantele se împărtăşesc numai de prima din aceste puteri, animalele de primele două, iar oamenii de toate trei" (Filocalia, Vol. II, pag. 88).

Într-o perspectivă psiho-teologică se situează cele şapte niveluri ale sufletului, parafrazate din lucrarea augustiniană "Măreţia sufletului tău". La nivelul primar (întâlnit la om, animale şi plante), sufletul, puterea de viaţă a trupului care îl ţine în unitate şi armonie, susţine hrănirea, creşterea şi reproducerea. La nivelul al doilea (regăsit la om şi animale), sufletul caută orice se potriveşte cu firea trupului, are memorie, amintindu-şi de cele trăite prin simţuri şi ceea ce a învăţat prin obişnuinţă. La nivelul superior, sufletul învaţă şi îşi aminteşte prin observaţie (limbă, citire, scriere etc.) şi nu numai prin obişnuinţă. Este nivelul raţiunii şi al gândirii logice, al muzicii, poeziei şi elocinţei, caracteristic oamenilor. Nivelurile IV-VII corespund treptelor urcuşului duhovnicesc specific uman: purificare, iluminare, îndumnezeire.

Şi dacă raţiunea este facultatea logică a omului prin care observarea şi analizarea datelor conduc la concluzii raţionale, animalelor nu li s-a dat această capacitate, fiindcă ele nu au voinţă liberă. În schimb, ele posedă înalte reacţii instinctuale. Creatorul le-a învăţat pe animale anumite lucruri pe care oamenii de abia şi le însuşesc într-o viaţă. El a compensat lipsa de raţiune la animale înzestrându-le cu simţuri superioare. În acelaşi ton glasul aniversatului zilei de 30 martie, Sfântul Ioan Scărarul: "Nimic nu este fără ordine şi scop în împărăţia animalelor, fiecare poartă înţelepciunea Ziditorului şi Îl mărturiseşte. Dumnezeu a dăruit omului şi animalelor multe însuşiri fireşti, cum ar fi mila, iubirea, sensibilitatea . căci până şi dobitoacele necuvântătoare se tânguiesc când pierd pe vreunul de-al lor"


IN CONCLUZIE VA ROG SA SUSTINETI AFIRMATIILE DUMNEAVOASTRA CU CITATE PATRISTICE, INDICAND SI SURSA.