fiecare familie din nord are rude in SUA, pentru ca au traversat la inceputul secolului XX o perioada de foamete si saracie, incat f multi au emigrat? Unii s-au intors; ori cu bani, ori la batranete.
Prin 1960 italienii erau in cautare de munca prin RFG; apoi spaniolii si portughezii. Polonezii au facut comert in toata Europa in toata aceasta perioada. Acum e randul romanilor sa-si castige existenta in strainatate. Multi din acestia aduc banii in tara si isi astern pentru cand se vor intoarce inapoi. Altii nu ma revin deloc.

Tot ce scrie in articolul de mai sus, postat de Mirela, este adevarat, depinde insa ce vrem sa vedem cand mergem in Romania: comparam nivelul de trai si constatam inevitabil ca e sub asteptarile noastre; sau cautam caldura omeneasca, pe care poate ca nu o gasim in tara de adoptie si atunci acceptam scaderile cu care suntem confruntati.

In cazul meu, eu caut Biserica si prietenii, si inca nu am fost dezamagita de ce am gasit, chiar dimpotriva! Scurtele mele sederi au fost atat de incununate de bucurii duhovnicesti, precum si de bucuria revederii cu prietenii mei de o viata sau mai noi, incat cand plec, plec cu inima plina si bateriile incarcate.

Am ochi sa vad si minusurile, sau mai bine zis si posibilitatile, pe care romanul, obisnuit cu ele, nu le ma vede. Peisajele absolut minunate, in care oamenii duc o existenta smerita, sunt pentru mine de o valoare inestimabila; nu reduc insa Romania la niste peisaje.

Ceea ce vreau sa va spun este, ca atunci cand mergem acasa, trebuie sa privim totul mai mult cu ochii sufletului, ca si cand apartinem locului, nu ca niste straini, care din greseala au nimerit in aceste tinuturi sarace. Cuvantul "sarac" ma doare atunci cand e pronuntat referitor la Romania. Romania nu este saraca.

Noi cei din afara tarii, care privim cu un aer de superioritate realitatile romanesti, bazandu-ne pe realizarile unui alt popor, care nu a avut de suferit ca poporul roman, care a avut conducatori mai buni, si mai multa tragere de inima pentru munca, noi, cei parveniti rapid, dar care nu am contribuit cu nimic la o mai buna evolutie a lucrurilor in Romania, aratam in fapt un dispret pentru propria noastra origine.

Daca drumurile nu ne-ar fi dus spre alte meleaguri si nu am fi trait si muncit in alte conditii, am fi fost si noi printre cei, care acum sufera in Romania.

Ma gandesc acum, ca nu este pe dea-ntregul vina noastra ca am avut oportunitatea de a pleca din tara, intr-o perioada sau alta. Asta ne-a imbogatit in multe feluri. Daca acum, din punct de vedere material si sufletesc, bogati fiind, nu ajutam si pe altii aflati in situatii grele, sa ne gandim ca la Judecata vom fi judecati si pentru ceea ce am fi putut face si nu am facut. Nu este rau sa fim bogati, dar este rau sa fim bogati si sa trecem dispretuitori pe langa saraci, fara a-i ajuta. Sa folosim o parte din ceea ce avem si pentru nevoiasi, ca sa avem a ne bucura si in imparatia Cerurilor, nu numai aici. Iar cand mai vedem saracie, sa ne intrebam: oare cu ce pot contribui eu petnru a schimba situatia. In acest caz, da, sa consideram ca Romania are saracii ei si sa ne gandim pe care sa-i ajutam.

Daca Dumnezeu permite, ca o tara ortodoxa, in care atatia se roaga, in care se mai ridica atatea biserici si manastiri, sa fie saraca, inseamna ca toate acestea au un sens, chiar daca acum noua ne scapa. Sa asteptam si sa vedem...