Noi, daca ne incredem in sine si in puterea noastra de virtute, de intelegere si de filosofie, mai intai mireasma Sfantului Duh nu mai este cu noi. Indata ce Duhul Sfant simte o mica licarire a mandriei, se fereste si-l lasa pe om in propriile sale puteri. Si atunci vedem ca am ajuns la cadere. Ori cu mintea, ori cu cuvantul, ori cu lucrul, ori – Doamne fereste -, cadere care ne desparte prea tare de Dumnezeu. Iar cine are lucrarea trezviei, trebuie sa fie treaz si in privinta asta. Nu-mi incape mie in putere sa ma trezesc, ca sa ma lupt cu pacatul. Ma trezesc, dar il chem pe “Doamne Iisuse…” Legea soborniceasca a Bisericii aceasta este: sa ma trezesc, sa ma impotrivesc, sa chem pe “Doamne Iisuse … “ Asta este lucrarea trezviei atentiei. Ca “fata Babilonului” – adica mintea noastra, de care am amintit mai inainte -, naste mereu prunci. Si naste prunci rai – gandurile rele! Noi sa-i luam, sa-i trantim de piatra Hristos si sa-i sfaramam! Duhul Sfant atunci ne fericeste: Fericit este care va apuca si va lovi pruncii tai de piatra. In momentul cand un gand rau l-am lovit de piatra Hristos, am ucis un prunc al fetei Babilonului. Ne fericeste pentru aceasta Duhul Sfant, ca nu am nadajduit sa-l ucidem noi, ci l-am dat de piatra Hristos.
Ati auzit ca spune in Scriptura asa: In dimineti am ucis pe toti pacatosii pamantului, ca sa pierd din cetatea Domnului pe toti cei ce lucreaza faradelegea! Ai auzit cand trebuie ucisi pacatosii – adica gandurile rele? In dimineti! Gandurile pacatoase rasar din minte, ca mai inainte pruncii fetei babilonului, care se nasc dintr-insa. Si nu arata Scriptura sa-i ucidem cand ar fi pe la amiaza sau seara. Ci, cand au rasarit, in dimineti ucide pe pacatosii pamantului! Gandurile pacatoase, cum au rasarit in minte si imaginatie, trebuie ucise prin rugaciunea lui Iisus, ca sa pierzi din cetatea Domnului – cetatea este sufletul - pe toti cei ce lucreaza faradelegea. Daca am ucis pe pacatosii pamantului, adica gandurile pacatoase, cand rasar din minte, am pierdut din cetatea Domnului, pe toti cei ce lucreaza faradelegea. Ca doar prin gandurile patimase vin faptele patimase. Ce zice dumnezeiescul Parinte Maxim: Stapaneste-ti gandurile, o, monahule! Ca daca nu-ti vei stapani gandurile, indata vei ajunge sa nu poti stapani lucrurile! Tot pacatul de la ganduri vine. Si atunci, daca ucidem pe pacatosii din cetatea Domnului in dimineti, am curatit cetatea, care este sufletul nostru. Sfantul Diadoh al Foticeii zice asa: “Mintea cea iubitoare de Hristos, primele rasariri ale pacatului nu le primeste“. Cine iubeste pe Dumnezeu, cum se atinge de mintea lui un gand patimas, zice: “Doamne Iisuse…” Cheama pe Mantuitorul! Pentru ca, daca nu L-ar chema, sta de vorba cu gandul cel patimas, se indulceste cu el si, dupa ce s-a saturat de indulcire, isi aduce aminte: “Mai, dar gandurile acestea sunt pacatoase, trebuie sa zic “Doamne Iisuse…“, ca uite, m-au scos din asezarea cea buna si m-au aruncat in ganduri spurcate“.
Dumnezeiescul Parinte Efrem Sirul zice asa: Cand stai la rugaciune si primesti ganduri spurcate, esti asemenea unei mirese care curveste de fata cu mirele sau. S-a logodit cu mirele si pe urma, poftim! Sta si se impreuna cu altul de fata cu mirele. Cat de urata este mireasa aceasta mirelui sau, cand vede ca ea il tradeaza chiar in fata lui. Iar Dumnezeu, care vede toate, vede ca noi in vremea rugaciunii primim ganduri spurcate si sufletul nostru, in loc sa se impreune prin rugaciune cu Hristos, se impreuna cu diavolii si curveste in fata Lui. Si atunci Pavel ne spune: V-am logodit pe voi mireasa unui mire fara de moarte; si tare mi-e frica de voi sa nu se poticneasca inimile voastre, precum a Evei de satana in rai. Clar! Daca ne-am impreunat cu pacatul in fata lui Dumnezeu, cu diavolii ne-am impreunat, nu cu Hristos! Si atunci Mirele Hristos zice: “Iata, mireasa Mea – sufletul nostru -, s-a impreunat cu diavolii si i se pare ca se roaga Mie! Sta la rugaciune si curveste cu diavolii!” Ca tot gandul patimas, daca-l primim, suntem amestecati cu diavolul acelei patimi si ne duce in gheena. Zice si Sfantul Isihie: In vremea rugaciunii, se incaiera la lupta trei minti: mintea Sfintelor Puteri, mintea draceasca si mintea omului. Mintea omului sta in mijloc si el are atata putere de stapanire de sine incat, toate puterile intunericului daca ar veni, nu pot sa-l clatine. De aceea a zis Scriptura: Dumnezeu l-a zidit pe om si l-a lasat in mana sfatului sau. Iar in ziua judecatii ne va cere socoteala. Noi vom zice: “N-am putut, Doamne!” “N-ai vrut! Eu te-am inzestrat cu putere”. Ca nici ingerii nu-l silesc pe om la fapta buna si nici diavolii nu-l pot sili la cele rele. Atata putere a luat satana in rai, cand a inselat pe Eva, sa clatine putin puterea cugetatoare a omului; adica sa-l imboldeasca prin gand sa faca raul, dar sa nu-l sileasca. Poate vom zice in ziua judecatii : “Doamne, diavolul m-a dus la femeia cutare!” Diavolul poate sa zica atunci: “Doamne, sa-mi aduca martori! Cine m-a vazut ca-l duceam de mana pe om ?” “M-a dus diavolul la crasma” zice altul. Atunci diavolul raspunde: “Doamne, sa-mi arate martori!”; a vazut cineva vreun diavol ducand pe om la crasma ? “Doamne, m-a dus diavolul in cutare loc”. Iar diavolul ii poate zice: “Doamne, el a fost prost si a fost iubitor de sine, iubindu-si fiinta lui si s-a lasat biruit de patimi. Eu i-am dat in gand si el s-a dus. Si Sfintele Puteri i-au dat in gand sa faca bine si nu a ascultat”. Deci, mintea omului sta intre Sfintele Puteri si cetele diavolesti. Si indata ce el simte ca-l ispitesc diavolii din stanga, alearga la Iisus prin rugaciune si atunci se bucura Sfintele Puteri si biruinta-i de partea noastra.
Iar daca vom sta de vorba cu gandurile si ne indulcim de ele, tot timpul stam de vorba cu diavolul. De aceea in Pateric nici nu se mai spune patima, ci: “Cutare s-a luptat cu diavolul curviei, sau cu diavolul maniei, sau cu diavolul leneviei”, ca tot pacatul este un diavol rau. Sfantul Ioan Gura de Aur zice: Mare pofta, mare diavol este pacatul. Si Sfantul Efrem spune: cate pacate are omul in minte, atatia diavoli are intr-insul. Iar Sfantul Marcu Ascetul: “Foarte se silesc diavolii sa ne invete sa nu credem ca avem diavoli in noi“, dar zice: Cate patimi avem, atatia diavoli avem! Fiecare patima este un diavol rau. Adica: mandria, semetia, slava desarta, fatarnicia, trufia, viclenia, zavistia, pizma, invidia, ravna cea rea, mania, iutimea, nerabdarea, nerecunostinta, cartirea, rapirea, nemultumirea fata de binefacerile lui Dumnezeu sau ale aproapelui, tinerea de minte a raului, vorbirea de rau, clevetirea, minciuna, gluma, rasul. Sau mai departe: iubirea de aratare, dorinta de razbunare, slava desarta, laudarosenia, iubirea de sine cu tot alaiul ei, si pot sa spun ceasuri intregi si nu termin nici ceea ce mai tin minte din multimea pacatelor intunericului. Si iata, atatia diavoli avem in noi!
Legea veche oprea pacatul din lucrare, cum vorbeam ieri despre cele trei trepte ale urcusului duhovnicesc. Legea Harului cand vine, scoate pacatul din radacina, ca pofta-i radacina pacatului. Sa nu poftesti femeia aproapelui…, cum spune porunca a zecea, ca esti preacurvar. Si atunci smulgi pacatul din radacina! Ca de la pofta vine pacatul. Scoate buruiana de unde porneste ea! Si cu cat Legea Harului este mai desavarsita, cu atat trezvia atentiei trebuie sa dea seama omului sa-si pazeasca mintea. Ca omului i se pare ca este curat, daca n-a facut pacatul cu lucrul. Cea mai mare inselare este asta! Ca tocmai atunci suntem in cel mai greu pacat, adica in nesimtire, dupa Sfantul Maxim. Cand nu avem simtirea pacatului, suntem in cel mai greu pacat; ca atunci mintea noastra-i oarba, iar nesimtirea este moartea mintii. Mintea nu simte pacatul si omorarea sufletului, mai inainte de moartea trupului. Si nesimtirea se naste si ea tot din iubirea de sine. N-am avut timp sa va spun si toate fiicele ei, asa cat le mai tin minte. Nu este clipa si nu este vreme in care nu ma aflu maniind pe Dumnezeu; sa avem increderea aceasta si sa stim, si chiar de n-am simtit si n-am ajuns la convingere, sa ajungem de-acum. Asa trebuie marturisit. Pentru ca am ajuns la convingerea asta, cu zeci de ani in urma, ca nu exista clipa si mai putin decat aceasta, cand nu ne aflam maniind pe Dumnezeu. Aceasta stii cand o simti? Cand ajunge omul in treptele cele mai inalte ale rugaciunii inimii si cand vine Duhul Sfant in inima omului, cu Darul lui Hristos, atunci abia vede el despre milioanele de neputinte, care-l robesc simtitor si ganditor. Vezi in camera asta, ce curat este? Nu-i praf, nu-s gunoaie. Daca o raza a soarelui ar intra aici si noi am sta deoparte, am vedea milioane de microbi ce se invart si cat praf este. “Ia uita-te, ce era in camera asta!” Dar pana ce n-a intrat raza soarelui, nu vedeam. Dar daca am avea niste aparate speciale care maresc, ele ar face si mai mari corpurile acelea pe care le vedem cu ochiul liber. Asa este si cu sufletul nostru. Deci, in timpul rugaciunii celei curate, cand se scalda inima noastra in lacrimi si fierbe in clocotul plansului, dupa ce au trecut momentele acelea, atunci o sa vezi cate milioane de neputinte zac in mintea si in inima noastra. Si acestea nu le simtim. Petrecem in nesimtire, in somn, in raspandire, in invartosare, in impietrire. Ni se pare ca noi “Slava Domnului, n-am facut cutare pacat!” Dar noi le avem pe toate si suntem izvorul a tot pacatul si a toata faradelegea, in toata clipa. De aceea, pentru ca in fiecare clipa gresim, in fiecare clipa este nevoie de trezvie, de paza mintii, de rugaciune, si de umilinta in fata lui Dumnezeu. Asta este ce spune marele prooroc David: Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea”.
|