Citat:
În prealabil postat de Adriana3
Ce ati prezentat sunt doua extreme: la o extrema umilirea la maxim a propriei persoane, si la cealalta extrema increderea la maxim doar in propria persoana. Extremele nu sunt niciodata cele mai bune.
In Vechiul Testament de exemplu scrie ca omul sa nu il nesocoteasca pe medic pentru ca stiinta lui tot de la Dumnezeu este primita. Deci stiinta omului nu ar trebui sa il excluda pe Dumnezeu ci dimpotriva, sa fie o conlucrare intre om si Dumnezeu.
Dominarea omului de frica si deznadejde este o lipsa a increderii lui in iubirea nemarginita a lui Dumnezeu, si desi au existat si astfel de exemple in crestinism, asta nu inseamna ca crestinismul indeamna la asa ceva, ci doar oamenii nu au suficienta credinta. Si viceversa este adevarata, faptul ca Dumnezeu este mult iubitor nu inseamna ca oamenii pot sa faca tot raul din lume ca doar Dumnezeu ii iubeste, ci iubirea lui Dumnezeu inseamna transformarea omului pentru a ajunge la o masura cat mai mare a iubirii, asemeni lui Dumnezeu.
|
ti se pare normal ca, credinta sa perecliteze integritatea ta ca persoana? sa te limiteze? sa iti puna bariere? sa atenteza asupra caracterului si personalitatii tale? sa iti reduca pornirile si capacitatile propriei persoane?sa iti induca un sentiment de vina, de tristete si de nepotism... sa iti constranga existenta si modul de a fi?sa te faca sa traiesti impotriva pornirilor si dorintelor tale?impotriva placerii?sa te constranga la un mod de viata negativist, trist?sa iti taie placerea si bucuria de a fi?
contempland si meditand ieri am ajuns la vorba asta : Credinta in Dumnezeu inseamna incetarea credintei in sine... in orice Dumnezeu... mai ales in cel crestin... ca ala parca te limiteaza mai puternic... Oamenii aduc in discutie existenta lui Dumnezeu atunci cand nu inteleg anumite lucruri, cand anumite lucruri ii depasesc.. atunci cand simt ca ceva este peste puterea lor... atunci zic : "e ceva supranatural" ... "dumnezeu" ... "inger" "sfint" , etc.. cand isi pierd increderea in sine si in propriile forte, atunci zic 'e imposibil, doar ceva supranatural ar putea face' ... credinta intr-un Dumnezeu personal inseamna limitare,necredinta in sine... cei care 'cred' asa de fapt pot fi considerati adevaratii necredinciosi... cei care cred in ei insisi si iau viata in piept si toate in frau sunt aceia adevarat credinciosi, cei ce toate le pot realiza... cei ce cred intr-un Dumnezeu personal denota un comportament sociopat... deci orice te limiteaza pe tine ca persoana, nu este bun... un Dumnezeu personal, nu este bun... in cel mai bun caz, Dumnezeu nu este o personal ci este pur si simplu existenta, sine...