[vsovivi]

-nu prea pot urmari ideea ta care combate geometria euclidiana

-Păi e simplu, punctul infinitezimal și dreapta infinită nu poate să existe, și astfel geometria euclidiană e o tâmpenie. Alea sunt axiomele ei, că o dreaptă are o infinitate de puncte dispuse uniform, unele lângă altele în mod continuu, și atât spre stânga cât și spre dreapta poți merge la infinit ca la final dreapta să fie asemenea unui segment și apoi celelalte cu toate consecințele și demonstrațiile făcute în școală și facultate de unde rezultă toată filozofia matematică în spațiul ideal născocit și total definit de axiomele și regulile impuse de cei ce au făcut jocurile lor ca să ne mișcăm noi cu gândurile noastre în idealul lor.

Și cum poți vedea dumneata o dreaptă întreagă ca să existe? Vezi o porțiune și mergi cu ochii într-o parte, dar oricât ai merge nu-i dai de capăt, și mergând în partea opusă tot nu-i dai de capăt, deci ce vezi? Întotdeauna un segment și crezi că vezi o dreaptă. Aici e minciuna, că deși nu-i vezi capetele ai impresia că dreapta are capete, dar ea nu are din definiție decât niște trimiteri spre capete, deci iată că e definită fără a fi definită căci nu poate fi definită complet ci doar în speranța că poți merge la infinit atât în stânga cât și în dreapta. Deci e o definiție incompletă care nu poate defini și genera mai departe altceva ci tot ce rezultă pe baza ei e ceva pe jumătate definit și tu vezi întotdeauna doar o porțiune închipuindu-ți că se păstrează proprietățile și păstrând proprietățile îți închipui că se va vedea și se va putea defini, dar nu se poate, căci mereu mergi pe dreapta închipuită la infinit, deci este vorba de necuprindere, de ceva de necuprins, de ceva de nedefinit. Deci dacă nu se poate defini cum de a definit-o matematicianul? Și la fel și punctul. el tinde să fie tot mai mic, și dacă e tot mai mic cum poate să aibă dreapta o dimensiune, o grosime spre a fi văzută? E aceiași necupruindere dar nu în mare ci în mic, deci e vorba de două necuprinderi care nu pot fi definite și cu toate astea au fost definite în porțiunea care se vede și extinse cu necuprinderea. Deci punctul dacă e mic, cât e de mic dacă îi este atașată necuprinderea ca măsură a micimii? Nedefinit de mic, adică tot mai mic, și dreapta viceversa, adică de necuprins de lungă, de mare, și împreună, amândouă formând ce? Care e grosimea dreptei? Punctul, dar el e nedefinit de mic, deci infinitezimal, dar totuși se vede deci e clar că noi vedem un segment și nu un punct ca grosime a dreptei, și vedem tot un segment oricât de lungă am desena sau am închipui dreapta, deci vedem practic cu adevărat definit un cub care devine paralelipiped și la care i-am atașat necuprinderea care poate fi orice și nu cum te îndrumă ei să vezi unifrom lung și presupunând că o să dai de capete sau tot mai subțire presupunând că o să vezi fire de păr tot mai subțiri. N-ai să vezi niciodată cum arată. Ci presupui în continuare până te plictisești și apoi din plictiseală să lași de la tine și să accepți că ar putea fi așa la nesfârșit, dar nu se vede, nu se poate știi, nu se poate defini. Deci dacă nu se poate defini, despre ce vorbim? Putem extrapola ca ce se întâmplă în cub, să fie tot așa și afară din cub? Putem extrapola mai departe și în locurile unde nu am definit, unde nu putem defini și vedea, acolo unde este necuprinsul, unde este neputința de a ști? Putem știi unde nu putem știi căci din definiție nu putem știi? Deci iată e mândria care zică că știe tot, pe baza că vede ce e în cub, vede segmentul, vede paralelipipedul și face extrapolări crezând că e sigur așa la nesfârșit, că cică așa e mereu... Deci cum e dacă nu poți ști cum e mai încolo niciodată din moment ce e de necuprins căci așa ai definit-o la infinit?

Iar dacă să zicem că ar exista puncte puse în mod continuu pe dreaptă, dacă ele ar fi bile, atunci unghiul de intersecție minim ar fi 60, căci altfel s-ar suprapune puncte și dacă punctul ar fi cubic, adunci unghiul unic de intersecție ar fi 90 între drepte, deci toate teoremele și celelalte sunt aproximări și speculații în convenția respectivă care nu are nimic în comun cu realitatea. Defapt e un joc de proporții și intersecții între partea văzută a apelor, a suprafețelor, plasate în cubul ipotetic infinit prin atașarea la dimensiunile create și desenate a necuprinderii și iată geometria pentru ei e general valabilă. Absurd.

Defapt niciodată nu vei putea face ca o suprafață de cerc, aria cercului să fie egală cu aria unui pătrat oricât ai împărții în pătrățele tot mai mici și le-ai aranja ca să iasă, căci nu iese chiar dacă faci bucățele tot mai mici, nu se poate, și singura posibilitate este ca elementele componente să fie întinse sau comprimate, deci să aibă la bază particula de apă, picătura.

Deci iată cum se demonstrează că particula componentă conținută de orice substanță, orice corp, e apa, căci dacă nu ar conține-o nu s-ar putea geometric încadra nimic exact ca să formeze un întreg.

În tehnică se folosește jongleria aproximărilor, rotunjirilor, și potrivelilor și nimerelilor cât mai precise, digitalizarea, căci dacă ai ales măsuri fixe pentru cuburi nu mai ies cercurile și sferele, dau cu virgulă și numere transcendente. Deci nu se pot calcula, și dacă nu se pot calcula exact înseamnă că nu se poate știi niciodată exact, și e ceva greștit, iar omul ce face ca să iasă? Jonglează, nimerește, taie, rotunjește, neglijează și e sigur apoi că e corect ce susține. Dacă nu e exact atunci e inexact, deci nu se poate ști corect, deci e o minciună, zice că poate dar nu poate și defapt bâjbâie și apoi se laudă. Numai Domnul poate.

-Nu e nevoie sa urci muntii, e suficient sa observi discul Soarelui la rasarit si la apus. Este evident mai mare.
-Creșterea discului solar la apus sau la răsărit sau a lunii, ar implica din pricina că distanțele pe diagonală cresc, ideea că ar da de suprafețe concave și nu convexe, căci dacă ar fi convenxe, din pricina distanțelor mai mari ar trebui să se vadă mai mici.

Efectul de lună sau soare mai mare la apus și răsărit se datorează încălzirii atmosferei acolo unde soarele este mai aproape și scăderii atracției acolo unde este luna și astfel aerul din preajmă bagă un efect de lentilă concavă, și noi vedem soarele ceva mai mare ca la amiază, când e exact deasupra noastră. Nu se învârte nimic, ci pământul e fix pe ape, rotund la fundul său căci s-a format în apa de jos rondă și drept la suprafață, plat denivelat, de parcă s-ar fi rupt apa de apă, iar soarele, luna și stelele sunt deasupra întotdeauna, căci nu există nici o relativitatea. Există un sus, un jos, și sub ape. Și de ce oare neglijăm unghiul de refraxie, reflexiile, mediul care bagă efecte frumose, căci și fata morgana sau dispariția navelor în depărtare sub apă e același efect, nu se bagă după curbură la distanțe de câțiva kilometri ci pur și simplu imaginea este distorsionată din pricina că undele străbat o suprafață de aer de deasupra nisipului sau a mării și undele suferă o frângere prin mediu căci mai aproape de apă sau nisip sau asfalt e mai fierbinte și deci există diferențe în structura aerului, iar razele de lumină, imaginile suferă distorsionări din pricina unghiurilor de refracție.”

O completare:
Dacă ar exista dreapta așa cum e definită în geometrie ar însemna că toate sunt total definite din start la nesfârșit până la orice sfârșit, deci nu ar exista Creație și nici Creatorul Creației, iar că dreapta nu poate să existe, demonstrația e foarte simplă: Cum obții o dreaptă? Desenând, nu-i așa?.. și apoi închipuind și presupunând mai departe la infinit, desenând în închipuire. Deci creezi, tragi o linie, sau o apari brusc conform cu definiția, și apoi ce faci? Redefinești că defapt ea era creată total mai înainte de tine? Că se știe cum e ea la infinit asemenea unui segment? Nu e aici o mîndrie și o proorocie mincinoasă a științei absurde? Păi cum știi mai departe de cât ai tras pe hârtie sau ai închipuit văzând ceva? Și nu tragi oare mai departe în închipuire și totuși nu-i găsești capetele? Deci e clar că faci mereu un act al creației ca la finalul imposibil de atins să susții că l-ai atins negând că te-ai orit din plictiseală și apoi susții că era dintotdeauna creată și că știi că are capete, și că nu a fost nevoie de niciun creator pentru cât ai văzut din ea, căci asta înseamnă o definire completă a unei drepte infinite, că nu a fost creată și că se poate cunoaște în întregime. Deci îți negi însuși procesul tău de creație prin care ai desenat, negi că ai tras o linie sau ai aprut ceva din ea conform definiției. Te negi, îți negi faptele și susții că ea era gata trasă și definită total mai înainte de a o desena, deci crezi că exista dintotdeauna... Și iată cum te-ai făcut atoate cunoscător și cum presupui că toate îți sunt știute ca într-un fatalism total definit și știut din care nu se poate ieși căci este lipsit de actul creator, al Creatorului necreat care există totuși și care a creat ceea ce a creat în mijlocul necreatului care nu există și care mărginește Creația fără ca să se poată vedea marginile necreatului care nu există căci nu există dar cu toate astea, „el”, necreatul care nu există mărginește creația creată care există. Pare o filosofie, dar orice început de creație se poate face într-un spațiu unde nimic nu e creat și nimic definit, adică în ceva ce nu există și nu e creat. Și de către cine și cum? De către Cel care există printr-un act creator. Problema e că în ultimul timp, vremelnicii fac și ei creații vremelnice băgându-le la știri la rubrica noutăți și descoperiri... deși numai Fiului împreună cu sfinții Ii s-au dat să facă noi Creații Sfinte, nu pentru că are pile sau că e privilegiat ci fiindcă fiind sfânt pe deantregul, tot ceea ce creează El e sfânt și veșnic, creat să dăinuie asemenea Lui, asemenea sfintei Treimi împreună cu toți sfinții de la care a primit această putere binevoitoare și binefăcătoare pe care o avea mai înainte din veșnicie de la Tatăl întru slava Tatălui.