Citat:
În prealabil postat de delia31
Intai de toate, ca sa vorbim despre Inviere, trebuie explicat la ce se refera cuvantul moarte (pt. ca e clar ca vorbim limbi diferite fata de AZ7 in privinta asta), ce inseamna om alcatuit din trup si suflet (materie + suflarea de la Dumnezeu)
|
Delia, te felicit că în sfârșit te-ai gândit să definești termenii, căci altfel într-adevăr "vorbim limbi diferite". Din nefericire ai pornit-o cu stângul chiar dintru început. La facere omul nu a fost creat cu
trup + suflet, ci cu
trup+suflare de viață așa cum spune Biblia (Geneza 2,7):
"
Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărîna pămîntului, i -a suflat în nări suflare de viață, și omul s'a făcut astfel un suflet viu." (versiunea Cornilescu)
"Atunci, luând Domnul Dumnezeu țărână din pământ, a făcut pe om și a suflat în fața lui suflare de viață și s-a făcut omul ființă vie." (versiunea Anania)
"Atunci Domnul Dumnezeu l-a modelat pe Adam din țărâna pământului și a suflat în nările lui suflare de viață, iar Adam a devenit un suflet viu" (versiunea NTR)
"Și Domnul Dumnezeu l-a format pe om din țărâna pământului și i-a suflat în nări suflarea vieții și omul a devenit un suflet viu." (versiunea Biblia Fidela)
Haide să vorbim "aceeași limbă" și anume limba Bibliei pentru a ne putea înțelege! Zic bine?
Citat:
În prealabil postat de delia31
Am mai scris intr-o postare anterioara (dar nu s-a obosit nici un adventist sa o comenteze punctual) despre ideea ca initial, omul, creat din tarana si suflarea de viata de la Dumnezeu fusese creat dupa chipul lui Dumnezeu si deci NEMURITOR pt. a ajunge prin virtuti la asemanarea cu El, traind o viata izvorata din Dumnezeu, o viata care nu ar fi avut niciodata sfarsit.
|
O comentez eu - scurt- așa este, cu un singur amendament: această nemurire era
condiționată de ascultare. Dar parcă acest lucru l-am mai spus...
Citat:
În prealabil postat de delia31
, cu distinctia clara dintre cum era alcatuit omul inca de la inceput si cum e alcatuit dupa cadere cand Dumnezeu ii ADAUGA in constitutie ceva ce nu avea.
|
Citat:
În prealabil postat de delia31
omul de dupa cadere, caruia i s-a adaugat dupa cadere ceva ce nu avea, si anume: „vesmintele de piele” (de care ni se vorbeste in versetul 21 din cap 3 al Facerii). „Apoi a făcut Domnul Dumnezeu lui Adam și femeii lui îmbrăcăminte de piele și i-a îmbrăcat”.
Odata cu aceasta noua trasatura ADAUGATA la starea initiala si care nu facea parte natural din crearea omului
|
Înainte de a trece mai departe în revistă lungul material postat de tine (te felicit din nou și-ți mulțumesc pentru efortul depus), aș vrea să înțeleg bine. Totodată aș vrea să aflu dacă aceasta este poziția oficială a Bisericii Ortodoxe, căci pare-se aici se despart din nou fundamental concepțiile noastre. Din ce mi-ai relatat s-ar părea că tu crezi (respectib BO crede, deși nu-s sigur) că asistăm în
Facerea 3,21 la a II-a creație în care omului i se "
adaugă ceva", ceva ce pare fundamental și esențial în definirea lui:
hainele de piele. Acestea le consideri ca fiind "carcasa" ce ascunde sufletul (la fel definește și Platon)?
Dacă așa stau lucrurile, eu nu pot fi de acord, căci a II-a creație este conform Bibliei Mântuirea. Până la restabilirea lucrurilor, antropologia biblică rămâne aceeași: omul e alcătuit tot din
corp + suflare de viață = suflet viu fără niciun "accesoriu" adăugat.
Te rog lămurește-mă în privința acestui aspect. Și aștept o confirmare că aceasta este și poziția oficială a Bisericii Ortodoxe. Mulțumesc