„Din adâncul fiinţei sale, care este cea a neamului”*

Sunt încetăţenite formulările că Mihai Eminescu a văzut în Biserica Ortodoxă Română: Maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbii şi unitatea etnică a poporului, sau Biserica este mama neamului românesc. In această comunicare, fără a intra în contradicţie de fond cu cele de mai înainte, vom avea în vedere, cu stricteţe litera şi spiritul textului eminescian. Se deschide astfel şi orizontul verticalităţii eterne a lui Mihai Eminescu întru apărarea cauzei indepenedenţei şi libertăţii Neamului Românesc. Să-l cunoaştem cu adevărat aşa cum este şi vom beneficia toţi de tăriile necesare de a trăi în solidaritate cu Mihai Eminescu şi Mihai Eminescu axial în toţi românii.

De la creştinii, episcopii şi mitropoliţii daci din primul mileniu, până la confruntarea deschisă cu Patriarhia Ortodoxa de Constantinopol din mileniul al doilea.

„Singură Mitropolia Moldovei şi a Sucevei e ab antiquo suverană, neatârnată de nici o patriarhie; acestei mitropolii a Moldovei şi a Sucevei se datoreşte introducerea limbii române în biserică şi stat, ea este mama neamului românesc” (Mihai Eminescu, Opere, vol. IX, Articolul Se vorbeşte că în Consiliul...p. 258 -v. Pr. prof. univ. dr. Petru Rezus, Mihai Eminescu si Biserica stramoseasca, Ortodoxia, Revista Patriarhiei Române, Anul XLVII, nr. 1-2, Ianuarie-Iunie 1995, p. 10-15).

Patriarhului grec de Constantinopol, pentru vina domnitorului Petru Muşat (1375-1391) de a fi cerut să fie recunoscut românul Iosif, rudă cu domnitorul (corespundea întru totul din punct de vedere canonic), în fruntea Mitropoliei Moldovei, aruncă anatema (blestemul!) asupra domnitorului şi a întregului său popor. Anatema se păstrează şi asupra următorilor domnitori şi a ţării, aceştia reînnoind aceeaşi solicitare. Aşa, în timpul lui Roman Muşat (1391-1394), Ştefan Muşat (1394-1399) şi Alexandru cel Bun (1400-1432). Cerbicia dacilor a învins afurisenia (blestemul) patriarhului grec. Patriarhie „ecumenică”? Ce se mai păstrase din primele şase-şapte secole de dupa Hristos, din dreptul divin de a vorbi, în biserică, fiecare neam, în limba sa ? Nimic. Tradiţia ierarhilor daci din sanul poporului dac din primul mileniu a fost anulată. Limba autohtonilor a fost alungată din biserică. „Domnul moldovean s-a izbit însă de împotrivirea patriarhului ecumenic Antonie, care voia să trimită în Moldova un ierarh grec, aşa cum făcuse Patriarhia şi în alte ţări ortodoxe (Rusia, Ţara Românească, etc). În acest scop, prin 1391, deci la sfârşitul domniei lui Petru sau începutul celei a fratelui său Roman (c.1391-c.1394), patriarhul a hirotonit un mitropolit grec pentru Moldova, cu numele Ieremia, în 1392. Dar actul patriarhului care voia să impună Moldovei un mitropolit grec, fără măcar să întrebe pe domn şi pe sfetnicii săi, a nemulţumit şi mai mult pe moldoveni, care au silit pe mitropolitul Ieremia să se întoarcă la Constantinopol”(Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Romane, Editura Epsicopiei Dunarii de jos, Galati, 1996 p.72).Urmatorul patriarh, Matei, la 26 iulie 1401, recunoaşte pe pamantenul Iosif ca mitropolit al Moldovei. Patru domnitori ţinuseră piept ameninţărilor, anatemei. După trecerea mitropolitului Iosif în lumea cerească(la începutul anului 1415), Macarie, noul viitor mitropolit al Moldovei, merge la Constantinopol pentru a cere recunoaşterea sa în scaunul mitropolitan.„ Patriarhul eumenic de atunci, Eftimie (1410-1416), nu numai că n-a vrut să-l recunoască, dar nici măcar nu i-a dat voie să intre în Constantinopol. Abia către sfârşitul anului 1416 a fost recunoscut de noul patriarh Iosif II.” (Mircea Păcurariu p.94).

Se ajunsese la o situaţie de confruntare totală cu Moldova,care, iată, nu va ceda în faţa imperiului grecesc-bizantin, cum nu va ceda nici în faţa imperiului turcesc. Drumul spre limba româneasca în bisericile din Dacia nu era departe.

In timpul domniei lui Alexandru cel Bun şi al papei Martin V a avut loc sinodul de la Konstanz ( Germania), ţinut între anii 1414-1418. A fost convocat pentru a combate „erezia” husită şi de a face unirea Bisericii ortodoxe cu cea catolică. A participat şi delegaţia împăratului din Constantinopol şi a patriarhului ecumenic, formată din preoţi şi mireni, în funte cu grecul Grigore Ţamblac (sârb?), mitropolit al Kievului. „Este interesant că Ţările Române au fost reprezentate numai prin boieri şi nu prin feţe bisericeşti, deci delegaţii lor n-au putut discuta problema unirii celor două Biserici” ( Mircea Păcurariu p.94-95). Conciliul de la Konstanz a început în anul 1414. Atunci în Moldova era mitropolit pământeanul Iosif, recunoscut de patriarhia de la Constantinopol. Îndeplinea deci toate condiţiile pentru a participa la acest conciliu, sau să delege episcopi din partea mitropoliei. Dar n-a fost posibil să fie aşa. După moartea mitropolitului Iosif, episcopul Macarie, candidatul la scaunul mitropolitan, nici măcar nu a fost lăsat să intre în Constantinopol. Apăruse un episcop pamantean, Iosif, care ajunsese mitropolit. Acum mai apăruse un episcop, fără îndoială sfinţit ca episcop de către mitropolitul Iosif. Episcopi români? Pământenii daci ? Aşa ceva era de neacceptat din partea Patriarhiei de la Constantinopol. Mai mult, acum aceşti pământeni încercau să instituie normalitatea, să aibă dreptul să fie episcopi şi mitropoliţi in propria lor ţară. Mitropolitul Macarie a păstorit în 1415 nerecunoscut de patriarhia de la Constantinopol, dar recunoscut şi apărat şi el, cu străşnicie, în Moldova, Patriarhia de Constantinopol fiind astfel silită să-l recunoască drept mitropolit al Moldovei. Grecii constituiseră un stat imperial religios grecesc. Neamul dac fusese condamnat la dispariţie. Dar acest neam nu dispăruse şi vrea să trăiască. Patriarhia reuşeşte să impună la scaunul mitropolitan, după moartea lui Macarie, pe grecul Damian (1437-1447). Acum Mitropolia Moldovei are dreptul să participe la reuniunile religioase internaţionale, reprezentată de mitropolitul grec. Mitropolitul Damian participă la Sinodul de Unire cu Biserica catolică de la Ferrara-Florenţa (1438-1439). Numai ierarhii greci şi slavi îl reprezentau pe Dumnezeu în Dacia, iar în afara Daciei, doar grecii. Complicitate greco-slava.

In 1453 turcii cuceresc Constantinopol. În jurul anului 1453 ca mitropolit al Moldovei urmează Teoctist. Tot fără să fie recunoscut de Patriarhia de Constantinopol. Nu mai avea cine să arunce anatema asupra sa şi a pamântenilor. În această situaţie excepţională agresiunea religioasă, pentru moment, este estompată şi Patriarhul sârb Nicodim, din Ipek îl hirotoneşte.

Mitropolia Moldovei şi a Sucevei, se intreaba afirmativ Mihai Eminescu, n-a fost ea aceea care-n persoana lui Varlaam Mitropolitul au făcut ca Duhul Sfânt să vorbească în limba neamului românesc?

Mitropolitul Varlaam (a trăit între anii 1580-1657) a fost crescut în vrednicie faţă de neamul său, cartea sa de temelie având titlul edificator,de Carte româneasca de învaţătură la dumenecele de preste an.
Biruinţa spirituală a Neamului Dacienesc spre orizonturile proprii este o coordonată majoră a existenţei sale multimilenare.

Biruinţa spirituală a Neamului Dacienesc spre orizonturile proprii este o coordonată majoră a existenţei sale multimilenare.
Mihai Eminescu a văzut, din adâncul fiinţei sale, care esta cea a neamului (*Pr. prof. dr. Constantin Galeriu, Chipul Mantuitorului in gandirea lui Mihai Eminescu, Studii Teologice, an XLIII, 1991, nr. 1), cu limpezime , cum nimeni altul, rolul spiritual al Mitropoliei Moldovei şi a Sucevei, în propăşirea limbii şi a Neamului Românesc. Să fim cu luare aminte la prima parte a citatulului de la începutul acestei comunicari, pe care o reproducem abia acum: „ Si dacă va întreba cetitorul ce Biserică este aceea pe care guvernul din Viena o supune administraţiei sale vom răspunde că este cea mai neatârnată a întregii creştinătăţi, căci atât mitropolitul transilvan şi al ţărilor tartarice din Proilavium (Brăila), cât şi cel al Ungrovlahiei (din Târgovişte) erau suspuşi patriarhului de Constantinopole, iar cel de (al) doilea era exarhul aceluia patriarhat, continua puterea centrului constantinopolitan până-n munţii aurarii, sfinţea pe mitropolitul de Alba-Iulia, în legătură întinsă a organismului eclesiastic greco-bulgar. Singură Mitropolia Moldovei şi a Sucevei e ab antiquo suverană, neatârnată de nici o patriarhie; acestei mitropolii a Moldovei şi a Sucevei se datoreşte introducerea limbii române în biserică şi stat, ea este mama neamului romanesc”.
Sărut mâna, Mihai Eminescu.

Gheorghe Gavrilă Copil