Daca este adevarat ca paintele Arsenie Boca a fost ,,ajutat'' putin sa treaca in lumea dreptilor, apoi este mucenic. Iar mucenicia este alt botez.

Nu e rau sa verificam daca intr-o viata de om parintele n-a avut cumva si vreun moment de ratacire care sa-i fi influentat scrierile. Aceasta presupune discernamant duhovnicesc. Putem spune cu delicatete: ,,Aici si aici si aici a gresit binecuvantatul.'' sau ,, Aici, aici si aici n-am inteles daca e profetie sau ratacire.'' Dar sa nu fie cu rautate. Sa fie trecute sub tacere cele rele si sa se scrie cele bune spre folosul tuturor. Oricum Dumnezeu acorda sfintenia. Noi o recunoastem, o valorificam si cam atat. Cine scrie o carte duhovniceasca trebuie sa aiba si dicernamant, pentru a nu sminti. Cine vorbeste despre alt preot poate avea in momentul respectiv o ispita.

Mie mi-au dat lacrimile cand m-am apropiat de crucea de la mormantul parintelui. Iar cand am sarutat troita din apropierea Manastirii Brancoveanu (unde parintele slujea vara Sfantul Maslu) mi-a trecut instantaneu o durere de cap cauzata de curentul de pe masina.

Daca oamenii il simt sfant, inseamna ca Dumnezeu i-a primit pocainta pentru eventualele greseli.

Sa invatam sa ne cinstim sfintii. Ei se roaga pentru noi si ne pot ajuta. Sa nu uitam de Sfantul Ghelasie de la Ramet. Este un sfant impresionant. Lui ce cusur ii mai gasim? Dar Sfantilor inchisorilor care au moaste frumos mirositoare? Sa nu cadem in mandrie. Sa-i privim cu evlavia cuvenita.