Într-un mod sistematizat și în același timp caustic, Virgiliu Gheorghe evidențiază principalele probleme pe care televiziunea le creează familiei în zilele noastre:
„1. Timpul petrecut de membrii familiei în jurul televizorului este un timp mort pentru existența acestuia. În loc să se sprijine reciproc, să se completeze unul pe celălalt în treburile casei, membrii familiei se uită la televizor. Nu numai că activitățile casnice intră în criză - femeia nu pregătește la timp mâncarea, bărbatul nu repară ceva sau nu face cumpărăturile -, dar membrii familiei nu mai au nici răgazul de a comunica spre a-și împărtăși problemele, grijile sau împlinirile, de a se sfătui unul cu celălalt, de a găsi sprijin și mângâiere.
Masa în familie, eveniment central în existența cotidiană a acesteia, un moment al împăcării, al comuniunii, al comunicării și al mulțumirii, a fost înlocuită cu luatul mesei în fața televizorului. Chiar și atunci când întreaga familie este prezentă , uitându-se la aceeași emisiune, fiecare se află departe de celălalt, cu mintea plecată în lumea de pe micul ecran. Nu mai este deplină nici bucuria femeii că mâncarea pentru care s-a ostenit cu dragoste a plăcut soțului și copiilor, nici a bărbatului că se află în mijlocul familiei sale, avându-i pe toți împrejur, nici a copiilor că se află alături de părinți. Masa în fața televizorului este cel puțin un motiv de indiferență sau de lipsă de respect față de celălalt, dacă nu chiar o pricină de irascibilitate și ceartă pe marginea emisiunilor urmărite.
2. Starea de fericire este o realitate subiectivă, spune Virgiliu Gherghe. Oamenii pot să aibă bani, bucurii, succes, să fie chiar iubiți, și totuși să se considere nefericiți. Totodată, există oameni săraci, cu probleme, cu griji și chiar lipsiți de o afecțiune deosebită care se consideră fericiți sau, oricum, mai fericiți decât primii.
Omului nu-i este de ajuns că trăiește bine, că se simte mulțumit de situația în care se află sau de oamenii din jurul său pentru a se considera fericit. El are nevoie de confirmarea că într-adevăr situația pe care o trăiește este una fericită, demnă de râvnit. De aceea el compară permanent ceea ce i se întâmplă cu modelul pe care-l are în minte sau cu ceea ce vede în jur. În acest context, televiziunea joacă un rol nefast în viața oamenilor. Ea devine termenul de comparație pentru cei mai mulți telespectatori, deoarece pe micul ecran se configurează modelul de om fericit. Aici începe drama omului contemporan. Orice ar face, el nu poate realiza în chip desăvârșit prototipul lumii TV. Și, chiar dacă se presupune că reușește acest lucru, constată cu amărăciune că încă nu a ajuns la fericire. Aceasta nu înseamnă însă că va conștientiza faptul că modelul prezentat la televizor sau cel furnizat de nihilismul culturii de consum nu este viabil. Care este oare rezultatul acestei permanente raportări a telespectatorului la modelul propus de televiziune, care sunt consecințele acestui fapt pentru viața familiei contemporane?
3.Viața de familie apare arareori pe micul ecran , cu toate că, în realitate, în jurul acesteia se configurează în chip firesc existența majorității oamenilor. Prezența familiei devine sesizabilă, mai cu seamă, în filme, în special, în seriale sau telenovele în care oamenii au mai mult timp liber și mai mulți bani și se distrează aproape tot timpul. Trăiesc întâmplări senzaționale, fascinante povești de dragoste, emoții puternice. Trăiesc mult mai intens, nu au timp să se plictisească și să se uite la televizor, ci trebuie să acționeze. Telespectatorii care au această lume drept model când revin la atmosfera propriei case vor constata izbitoarea diferență care există între cele două lumi. Propria viață de familie pare cenușie, apăsătoare, plictisitoare, cu probleme, griji, lipsuri și chiar cu neînțelegerile inerente unei vieți normale, în comparație cu întâmplările extraordinare, cu viața deosebită pe care telespectatorii își închipuie, prin prisma televiziunii, că o duc alții. Apare astfel un cerc vicios: problemele se acutizează tot mai mult, proporțional cu timpul dedicat vizionării căci viața de familie devine tot mai săracă, iar oamenii se vor simți din ce în ce mai mult îndreptățiți să caute cu jind la ideala lume ficțională. Comparația vieții personale de familie cu cea strălucitoare, trăită pe micul ecran, devine astfel o sursă permanentă de nemulțumire și frustrare, cadru prielnic pentru apariția tensiunii și neînțelegerilor familiale.
4. Membrii familiilor de pe micul ecran sunt independenți unul față de celălalt. Activitatea filmului este centrată aproape întotdeauna pe ceea ce îi individualizează pe aceștia - interesele, cariera, aventurile fiecăruia. De aici telespectatorul, femeie sau bărbat, învață sau își însușește acea mentalitate în care obiectivele și interesele individuale sunt separate de cele ale familiei. Această atitudine prin care telespectatorul începe să acorde mai multă importanță nevoilor, intereselor și satisfacțiilor individuale, decât celor comune, ale familiei, este una dintre principalele cauze ale divorțului în lumea modernă. Fiecare cu cariera lui, cu banii lui, cu preferințele lui, cu programul, cu prietenii lui, cu propriul ego, încât până la urmă soții se trezesc că au multe lucruri care îi separă decât îi apropie.
5. O altă frustrare pe care o naște televiziunea este produsă de comparația, uneori chiar inconștientă, pe care telespectatorii o fac între propriii soți și eroii micului ecran. Bărbați sau femei, drăguți, șarmanți fermecători, aproape întotdeauna foarte sexi, bogați și puternici, gata să satisfacă plăcerile partenerului, îi pun în stare de inferioritate pe bieții soți sau soțiile care, în chip firesc, nu pot concura cu un personaj ficțional, interpretat de un actor tânăr, bine machiat și retușat cu ajutorul tehnologiei video, care trăiește și se pregătește numai pentru a întruchipa idealul, a forma o imagine cât mai perfectă. Acest erou ficțional care pătrunde și ia proporții în imaginația telespectatorilor este cel mai mare dușman al vieții de familie.Cu el se săvârșește prima oară adulterul și adesea, tot el este cel care împinge în viața cotidiană persoana respectivă către adulter.
6. Dorințele inoculate de televiziune, în special prin publicitate, se transformă în mintea telespectatorilor în zid despărțitor între bărbat și femeie sau în pricină de tensiune și scandal. Dorința de lucruri, bani și plăceri cultivă în special instinctul posesiunii, egoismul și individualismul, și prin aceasta slăbesc relația cu celălalt. Omul își transferă treptat orizontul de împlinire de la comuniune, iubire față de cel de lângă el, de la bucuria de a fi împreună cu suțul sau cu copilul, la universul obiectelor și al plăcerilor egoiste, o realitate care - în versiunea TV - este vrednică de dorit. Mașinile, hainele scumpe, distracția, confortul, luxul de la televizor nu sunt la îndemâna oricui. De aici încep să apară nemulțumirile și reproșurile.
7. Televiziunea joacă un rol principal în normalizarea relațiilor sexuale în afara căsătoriei, a adulterului, a perversiunilor sexuale și a divorțului. În telenovele, spre exemplu, relațiile sexuale sunt de 24 de ori mai frecvente în afara căsătoriei decât cele între soți sau 94% dintre întâmplările erotice se desfășoară între persoanele necăsătorite. De asemenea, adulterul și divorțurile abundă, depășind cu mult rata celor din realitate. „De ce să te mai străduiești să-ți păstrezi fidelitatea față de soț sau soție când plăcerea o poți obține și în altă parte sau când toată lumea procedează la fel?” sugerează televiziunea prin falsa realitate pe care o promovează.
8. În condițiile în care soțul sau soția își vor hrăni simțurile și imaginația prin vizionarea materialelor erotice sau pornografice, criza familială se va acutiza extrem de rapid. S-a putut constata anterior că vizionarea acestora generează, după numai câteva săptămâni, mutații vizibile în mentalitatea indivizilor. Nemulțumirile sau frustrările privind persoana celuilalt și chiar propria persoană, slăbirea fidelității, a dorinței de a avea copii sau de a întemeia și a susține o familie sunt consecințele directe ale vizionării materialelor erotice și pornografice. Plăcerea devine personajul principal în viața oamenilor dependenți de astfel de mesaje. Dacă pentru o asemenea persoană plăcerea va putea fi găsită și în afara căsniciei, o plăcere lipsită de responsabilități, facilă și seducătoare, atunci această alegere devine foarte probabilă.
Televizorul, după cum demonstrează Maria Winn, este un străin care pătrunde în casele noastre și care, insinuându-se în viața fiecărui membru al familiei, reușește să-i îndepărteze pe unul de celălalt. Televiziunea este mai mult decât o persoană: este o lume cu care ne împrietenim, împreună cu care petrecem adesea mai mult timp, în care investim mai multă afectivitate decât în cei apropiați. Lumea TV ne revendică numai pentru ea și permanent ne șoptește, ne sugerează cu subînțeles că există o altă viață care merită să fie trăită decât cea a monotoniei familiale, iar noi merităm această fericire.
Procesul de transformare a omului așezat zilnic câteva ceasuri în fața televizorului este unul de natură cvasistatică. Adică suficient de încet pentru ca în fiecare zi oamenii să apară ca și neschimbați, identici cu ei înșiși. Efectele mici, cumulate pe parcursul timpului, fac ca după câțiva ani să se ajungă ca oamenii să nu se mai poată înțelege, să nu se mai recunoască unul pe celălalt. Ei nu mai sunt ei înșiși cei din trecut, ci un produs al formării sau al alienării mediatice. Astfel, încet-încet, această voce, care prin toate imaginile ce ne pătrund în minte devine din ce în ce mai convingătoare, ne va face să ne simțim tot mai îndreptățiți să ne revendicăm o viață tot mai comodă, cu mai multe plăceri și mai puțin efort. Celălalt, soțul sau soția, în măsura în care nu ne poate oferi această viață sau care constituie o piedică în dobândirea „libertății” sau a plăcerilor va fi receptat, chiar dacă numai la nivelul inconștientului, ca un potențial dușman. Dacă despărțirea nu este posibilă din cauza copiilor, a mediului social sau din alte cauze, atunci individul se va simți îndreptățit în sufletul său să se poarte urât și violent cu cel de lângă el (soțul sau soția), să se răzbune pe el pentru eșecul, starea de nefericire indusă, de altfel prin mass-media. Chiar dacă nu vor divorța, viața familiei ajunge adesea să fie un adevărat coșmar. Fantasmele plăcerilor neîmplinite sădite de televiziune în mințile telespectatorilor fideli devin astfel cei mai mari dușmani ai vieții de familie și, în ultimă instanță, ai oamenilor pe care îi stăpânesc și îi neliniștesc permanent.
Având în vedere toate acestea, reproșurile, cearta, violențele verbale și fizice vor deveni tot mai frecvente și mai grave în viața familiei configurate în jurul televizorului și a valorilor acestuia, mai cu seamă, pe fondul irascibilității și nervozității generate de viața stresantă a omului contemporan. Acest comportament se încadrează, de altfel, în atmosfera generală a dramei TV. Prin acest comportament, telespectatorii au șansa să-și transforme propria viață într-o scenă, să se simtă pentru câteva clipe eroii propriei telenovele. În astfel de condiții, despărțirea poate deveni iminentă, în special în contextul unei mentalități induse tot de televizor, al unor stereotipii de genul: „Dacă relația nu merge, ne despărțim civilizat și ne refacem fiecare viața”.
Virgiliu Gheorghe încheie capitolul privind consecințele vizionării programelor TV „ca experiență prin excelență nihilistă”, asupra familiei, subliniind că „televiziunea preia copilul sau omul matur de la nivelul mentalității pe care o are, pentru ca printr-o succesiune de pași, printr-o serie de metode, argumente și justificări - construcția și manipularea situațiilor de viață, a contextelor, a replicilor și atitudinilor personajelor de pe micul ecran - să-l conducă pe telespectator către o mentalitate egocentristă, străină sau chiar polemică vieții de familie. Familia fiind principalul dușman al vieții de consum, este normal ca aceasta, prin instrumentul ei principal - televiziunea - să lupte împotriva familiei. Cine își asumă riscurile de a deține un televizor în propria casă trebuie să conștientizeze toate cele prezentate anterior, căci depinde în primul rând de noi soarta acestui război”
|