Citat:
În prealabil postat de MihaiG
De aceea vorbim nu doar despre ce nu trebuie să facem (să nu păcătuim) ci și despre ceea ce trebuie să facem, și anume, să practicăm virtutea.
|
Practicarea virtutii nu este un scop in sine in viziunea filocalica (ortodoxa). Virtutea este efectul temadurii, vindecarii duhovnicesti cand in mod firesc energia umana (trupeasca si sufleteasca) este redirectionata catre lucrarea virtutilor cu ajutorul harului lui Dumnezeu.
Sunt oameni care fac milostenie din slava desarta. Evident ca in aceste cazuri virtutea mislosteniei nu face decat sa adanceasca patima slavei desarte care in cele din urma duce la mandrie... moartea duhovniceasca definitiva.
Citat:
În prealabil postat de MihaiG
Ne "vindecăm" (în termeni răsăriteni), adică de apropiem de Dumnezeu, de sfințenie, prin practica virtuților.
|
Nicidecum.
In viziunea filocalica ortodoxa, nu practicarea virtutilor cauzeaza videncarea, tamaduirea, mantuirea. Ci tamaduirea duhovniceasca, mantuirea, conclucrearea cu harul lui Dumnezeu cauzeaza practicarea virtutilor. Astfel omul nu se poate mandri ca merita mantuirea si cele mai cumplite patimi si duhuri diavolesti (slava desarta si mandria) sint alungate in acest mod.
Citat:
În prealabil postat de MihaiG
Fiecare păcat, dintre cele pe care le-ați enumerat, poate fi combătut prin practica (cu ajutorul harului divin) a virtuții aferente.
|
Corect insa aceasta face parte din lupta duhovniceasca a omului, cand omul ajutat de harul lui Dumnezeu isi redirectioneaza energia sa umana catre virtuti. Insa harul ajuta la savarsirea virutilor si nu virtutile determina mantuirea.
Omul cere ajutor de la Dumnezeu, cere mantuire: iertare si tamaduire, implora vindecarea (trupeasca si duhovniceasca) si atunci Hristos Iisus pentru ca este iubitor si "nu vrea moartea pacatosului ci sa se intoarca si sa fie viu" il ajuta pe om.
Cele 7 virtuti conform filocaliei:
1. credinta
2. teama de Dumnezeu
3. infranare (de la pacate)
4. rabdare
5. nadejde (+rabdare=>blandete, smerenie)
6. nepatimire => pace => lipsa egoism
7. iubire
Citat:
În prealabil postat de MihaiG
Nu mă vindec de desfrânare doar mărturisind păcatul ("Părinte, am săvârșit curvie, îmi pare rău - Ego te absolvo" etc.) ci angajându-mă să mă feresc de la săvârșirea lui în continuare, angajându-mă să practic virtutea castității. Fără asta, spovada nu este valabilă și ies din confesional mai negru decât am intrat.
|
Practicarea virtutii nu are un scop in sine ci vindecarea este scopul. Degeaba ma angajez, promit... daca bolnav duhovniceste fiind nu pot conclucra virtutea cu harul lui Dumnezeu.
Pana omnul nu consitentizeaza starea sa de boala duhovniceasca, cauza pacatelor sale... nevoia sa de tamaduire, mantuire (iertare si vindecare)... desavarsire... nu prea are sanse de izbanda in pocainta.
Deisgur ca incercarea practicarii virutilor ajuta... insa trebuie sa fim constienti ca fara harul lui Dumnezeu nu putem face nimic bun. Daca consideram ca noi prin practicarea virtutilor obtinem mantuire, har... picam in cele mai cuplite patimi: slava desarta si mandria. In concluzie noi nu trebuie sa cautam practicarea virtutilor ca un scop in sine ci trebuie sa cautam sa il lasam pe Hristos Iisus sa locuiasca in noi si cu ajutorul harului lui Dumnezeu virtutile vor apare de la sine ca roade ale hristificarii.