Un om care-l va iubi pe Dumnezeu din toata inima sa isi va iubi si aproapele,pana la sacrificiu,nu-i va face nici un rau,implinind cuvintele Mantuitorului(Matei 22,36-40).Ioan Ianolide spunea despre Valeriu Gafencu:,,Il vad pe Valeriu la Galda, seara, pe dealuri, cantand, culegand flori, unind albastrul ochilor sai cu albastrul cerurilor. Il vad ziua si noaptea ingenuncheat in bisericuta, rugandu-se rapit in duh, cu mainile impreunate precum copiii, cu ochii stralucind de bucurie. Il vad daruindu-si bucata de paine unuia mai slab ca el. Il vad jucandu-se cu copiii si incercand sa fie ca ei. Il vad adancit in sine, pregatindu-se de spovedanie. Il vad stralucind de bucurie dupa ce s-a impartasit. Il aud vorbind cu insufletire tuturor celor care cautau cuvantul lui Dumnezeu. Il vad chinuindu-se sa munceasca si sa-si faca norma. Il aud cantand colinde, pricesne ori propriile lui cantece. Era plin de dor sfant. Purta in el ceva serafic, mai presus de fire si era cel mai frumos om pe care l-am intalnit."

Ar trebui si noi,sa mergem cu flori la Biserica,mai ales deca sunt florile sufletului,nu doar sa cerem ci sa-i mai si dam.Sa nu aducem in lacasul lui Dumnezeu doar pe noi insine ci sa impodobim ziua pe care i-o dam Lui cu ce avem mai bun in noi,mai frumos,mai curat.Intr-un mesaj cutremurator adresat mamei sale,trimis din detentia grea in care se gasea,Valeriu spunea:

,,La inceput a fost greu de tot. Dumnezeu insa a fost mereu cu mine. Nu m-a parasit nicio clipa. Incet – incet am inceput a gusta din bucuriile noi. Am vazut ca sunt un om pacatos. M-am cutremurat de pacatele mele, de neputinta mea. Mi-am dat seama atunci ca eu, care doream cu toata inima o lume ideala, eu insumi eram un pacatos. Deci mai intai trebuia sa devin eu un om curat, un om nou. Si am inceput sa ma lupt cu raul din mine.Incet – incet a coborat peste mine lumina adevarului. Am inceput sa traiesc fericirea in suferinta. Si golul din inima mea pe care eu asteptam sa-l umple iubirea iubitei mele, L-a umplut Hristos, Iubirea cea mare. Si am inteles atunci ca mare cu adevarat este cel care are o dragoste mare, ca mare cu adevarat este cel care se vede pe sine mic.Azi sunt fericit. Prin Hristos iubesc pe toti. Este o cale atat de greu inteleasa si acceptata de oameni! Dar sunt convins ca este singura care duce spre fericire…"

Ultimele cuvinte ale acestui adevarat model de traire a credintei curate cea fara de sfarsit au fost:„Nu uitati sa va rugati la Dumnezeu sa ne intalnim acolo cu totii.Doamne, da-mi robia care elibereaza sufletul si ia-mi libertatea ce-mi robeste sufletul“.Si de piatra sa fim,si morti sa fim,si tot ar trebui sa ne miste.

Sa aducem flori la Biserica oameni buni,impotriva oricaror adversitati ale timpurilor vitrege.Sa biruim raul lumii prin binele din inima credintei,sa avem speranta,dragoste,putere de sacrificiu si mai ales incredere in Dumnezeu.Cum aratam asa va fi si marturia noastra despre EL in acesta lume.Ne-a spus ca suntem lumina lumii,atunci sa facem tot ce putem sa fim asa,sprijinindu-ne unii pe altii,ingaduindu-ne,legandu-ne ranile si mergand impreuna spre Cer.Sa nu ne lasam descurajati de aparente,raul a fost invins,capul sarpelui a fost zdrobit de Hristos,sa calcam pe urmele Lui,sunt ultimele zbateri ale intunericului.Dupa cum spunea Apostolul Pavel ,,Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii."

Sa aducem flori in Biserica.Doamne ajuta!+