În prealabil postat de glykys
Draga Fallen, acum sa nu crezi ca am ceva personal cu tine, de tot dau reply la mesajele tale. As vrea sa iti dau curaj...
Eu, ca om patimas ce ma aflu (si stii ca patima mare e, de fapt, aia care te stapaneste) si care incerc sa lupt cu diferite paqtimi care ma stapanesc, iti zic din proprie experienta: esential e sa te hotarasti, sa te antrenezi in lupta cu pacatul respectiv. Nu trebuie gandit asa: eu sunt om slab si oricum nu o sa rezist ispitelor care vor veni. Nu, nu! Ci: Doamne, vezi ca eu sunt un om slab, ajuta-ma Tu, ca sa reusesc! Trebuie sa ne rugam sa primim forte sa luptam cu pacatul. Esentiala e angajarea ta in lupta, dorinta de a nu mai pacatui, iar restul face Domnul. Or sa vina ispite si caderi, asta e altceva. Pentru asta avem spovedania, sa ne ridicam din mocirla. Si tot asa, mai ridicandu-ne, mai cazand o data, de doua ori, de o suta de ori, poate va avea Domnul mila de noi si ne va darui izbanda. Stii cum e vorba aceea la spartani: pe scut sau sub scut! Daca nu te intorci sub scut, macar esti adus mort pe scut, semn ca ti-ai facut datoria luptand si nu ai dat bir cu fugitii.
Eu am observat lucrul acesta si in aspectele neduhovnicesti ale vietii: in general, atunci cand doresc sa intreprind ceva care mi se pare important, merg pana in panzele albe, nu ma descurajez usor. Numai ca de multe ori, situatia poate fi asa de imbarligata (si datorita complicatiilor pe care le creez si eu), incat sa ma depasesasca. Totusi, eu nu imi pierd speranta si fac ce depinde de mine, merg pana la capat. Intr-un sfarsit, de regula dupa ce mi-am epuizat toate resursele, cu mai mult sau mai putin folos, se iveste din senin o persoana binevoitoare sau un eveniment fericit care imi aduce reusita. Aparitii episodice pe scena vietii, oameni din acestia pe care ii trimite Domnul!
Asa ca nu iti pierde speranta! Totul e sa iti doresti si sa te angajezi in lupta. Si, in rest, o vorba care mi-a placut: "Cand faci ce poti, mai pune si Dumnezeu mana!"
|