Citat:
În prealabil postat de LgMihail
Dragule, Hronografele bisericesti fac parte din patrologie (Sfanta Traditie). Gheorghe Chedrinos nu este scriitorul hronografului, ci culegatorul.
|
Cartea e o apocrifă, de la un preot știu asta. Mai documentează-te.
Ce părere ai de textul de mai jos, extras din
Hronograf:
"[...]încă nu numai a amestecat Domnul limbile oamenilor, ci și podoaba chipului omenesc a schimbat-o întru mulți, și abia a lăsat într-înșii asemănare omenească. Pentru că cu mînia Iui Dumnezeu au ieșit din ziditorii turnului cei tulburați, feluri de neamuri cu chip slut, schimonosituri ale firii omenești, jumătate fiară și jumătate oameni, pentru care puțin ceva aici să spunem. întîi s-au aflat în feluri de locuri, în munți și în pustietăți niște chipuri sălbatice, asemănare omenească avînd, care se cheamă oameni de pădure, cu fiarele petrecători, numindu-se satiri, goi, păroși, la care au picioarele de capră și la cap au coarne. Dar atîta sînt de iuți, cît nici din jivini nu poate să-l ajungă pe satir, fără numai cînd ar fi slab sau bătrîn. (Vezi că maimuța este din oameni răi - satirul este maimuța).
Ippodoni sau Hipocentauri, care au capul și pieptul de om,
iar celălalt tot trupul asemenea cu calul, patru picioare și
coadă avînd (Conf. lacob și Navclir). *
Pentru amîndouă aceste sălbăticiuni asemănări de oameni se află scris în viața cuviosului Pavel Tebeul (Ianuarie 15) cum cînd marele Antonie s-a dus în pustiul cel dinlăuntru, ca să-l caute pe plăcutul lui Dumnezeu Pavel, fiind o mare arșiță întru amiazăzi, slăbea bătrînul cu trupul, dar nu slăbea cu duhul, nici nu se întorcea din calea ce înainte o luase. Și măcar de nu știa încotro să meargă, însă se întărea și zicea: Cred în Dumnezeul meu că-mi va arăta mie pe robul Său, pe care mi s-a făgăduit să mi-l arate. Și nu după mult timp a văzut om asemenea cu calul, pe care făcătorii de stihuri Hipocentaur îl numesc. Pe acela văzîndu-l, s-a întrarmat cu mîntuitorul semn al Crucii și cu
îndrăzneală l-a întrebat: Ascultă tu, în care loc robul lui Dumnezeu locuiește? Iar fiara plecîndu-se de cuvîntul Sfîntului și neputînd cu.glasul să răspundă, cu mîna arăta partea în care trebuia să meargă robul lui Dumnezeu, și a fugit cu grabnică alergare de la cuviosul Antonie. Iar bătrînul se mira de chipul acelei fiare și mergea în partea în care fiara îi arătase cu mîna lui. Apoi ajungînd la un loc pietros, a văzut altă fiară, care era la fel omenească asemănare pînă la jumătate, iar cealaltă parte a trupului era de fiară, picioarele de capră și coarne la cap, de a căruia vedere mirîndu-se bătrînul, cu credință neîndoită într-armat fiind, fără de frică îl întreba zicînd: Cine ești tu? Iar fiara poame de finic, ca un semn de pace aducîndu-i lui, zicea: Muritor sînt eu, unul din viețuitorii în pustie, pe care limbile cele întunecate cu rătăcirea, satiri numindu-ne (maimuțe) între dumnezeii lor ne-au cinstit. Deci trimis sînt de la turma mea să mă rog ție, ca să rogi pentru noi pe Stăpînul cel de Obște, pe care în lume l-am cunoscut că a venit și în tot pămîntul a ieșit Vestirea lui (Ps. 18, 4). Unele ca acestea cînd le vorbea fiara, ostenitul călător își uda fața sa cu lacrimile de bucurie, pentru că se bucura de Slava lui Hristos și de pierzarea satanei, încă împreună și se mira, că a putut să înțeleagă vorba satirului, și lovind pămîntul cu toiagul zicea: „Amar ție cetatea Alexandriei, care în loc de Dumnezeu, cinstești slugile! Amar ție cetate curvă, în care din toată lumea dracii s-au adunat? Ce răspuns ai să dai? Fiindcă și fiarele mărturisesc Puterea lui Hristos, iar tu schimonosirile pădurii ca pe dumnezei le cinstești?" Acestea sfîntul grăindu-le, fiara a fugit în pustie. Pentru acea fiară nimeni să nu socotească a fi de necrezut, fiindcă și la cetatea împărătească Constantia (Constantinopol) o fiară ca aceea cu asemănare omenească, ce se cheamă satir (maimuță), vie s-a adus din Alexandria, spre mare mirare a tot poporul. Iar după ce a pierit, ca să nu putrezească trupul ei, îndată cu sare l-a sărat și în Antiohia la împăratul ca să fie știută de dînsul o trimiseră.
Androginii sau Hermafrodiții aceia fiecare au cele firești amîndouă bărbătească și muierească, țîțele lor, cea dreaptă bărbătească, iar cea stînga muierească.
Arimaspi care numai un ochi au în mijlocul frunții, cărora neîncetat le este războiul cu Grifii pentru mărgăritare și aur. Că ceea ce în munți Grifii o Sapă, aceea Arimaspi cu sila o apucă de la dînșii.
Astromii, care la marginile Indiei se află, gură neavînd nicidecum, nici mîncînd, nici bînd, fără numai prin mirosirea nărilor, din frumoasa mirosire a poamelor trăiesc, că aceea le este lor hrana, ca adică să miroase poame.
Tanefi, la care atîta sînt de mari urechile, cît tot trupul își acopăr cu ele.
Nevri, care se schimbă la vreme în lup, și-l mănîncă pe care om îl prind.
Pigmei, oameni mici, ca de un cot, care în munții Indiei trăiesc, nu mulți ani, pentru că muierile lor la cinci ani nasc, iar la opt îmbătrînesc. Acei pigmei pe berbeci și țapi încalecă, din arce mici însăgetează și au război cu cocoarele de la hrană, căci cocoarele mănîncă ceea ce pigmeii seamănă. Drept aceea în vreme de primăvară, acei pigmei adunîndu-se pîlc mare, se duc cu armele lor la malul mării oceanului, de care este aproape pămîntul lor, și cearcă cuiburile cocoarelor și le mănîncă ouăle și puii lor, ca nu înmulțindu-se cocoarele să-i dovedească pe dînșii (să-i biruiască).
Ciclopii; sau uriașii, a cărora locuință le este în Sicilia sub muntele Etna, precum grecul făcător de stihuri Vergiliu pomenește, de care spun (că precum și Arimaspii) numai un ochi au în frunte.
Manticori, la India, care au capul și fața omenească, iar celălalt trup de leu. în aceleași părți ale Indiei se află și alte sluții în asemănare omenească, capete și grumazi neavînd, iar ochii lor le sînt în spate, iar gurile în piept, încă și alt neam de sluții se află acolo în pustietăți în asemănare omenească, care se cheamă Chinocefali, la care sînt capetele de cîine și scrîșnire de dinți înfricoșată.
Și Cocicodanul sau Pedicul, din parte are asemănare omenească.
"