Citat:
În prealabil postat de sophia
Sunt situatii si situatii.
Este Liturghie si tu nu poti sa mergi, ca te duci la serviciu.
Este un exemplu de alegere pe care o ai de facut. Cum este mai bine?
Ma duc la serviciu sau la biserica?
Dumnezeu cum o vrea?
|
Eu nu cred ca putem pune problema sub aceasta forma. Din punctul nostru de vedere, nu e foarte important ce vrea Dumnezeu, ci ce vrem noi. Este alegerea noastra sa mergem intr-o directie sau alta. Ce vrea Dumnezeu? Sa ne lumineze, sa ne tina in Harul Lui cel sfant, iar asta se intampla doar daca
noi alegem biserica, spre binele nostru, nu pentru a-I face lui Dumnezeu un hatar!
Citat:
În prealabil postat de sophia
Traim printre tot felul de oameni, mai buni si mai rai, de diverse credinte.
Si cum facem? Ramanem mandri deoparte cu curatenia noastra, sau ne ducem si al ei si ii ajutam si le raspundem la bunatatea ce ne-o arata.
Unii nu stiu multe, dar iti ofera cu bucurie, uneori din saracia lor cate ceva, chiar o masa. Ii refuzi ca tu esti in post?
|
Cum adica "ramanem mandri"? Despre ce mandrie vorbim? Eu cred ca nu mandrie se numeste, ci acel soi de bun-simt, peste care nu intra nimeni. Daca tinem post, nu trebuie sa trambitam ca tinem post, iar daca se intampla sa fim invitati la o masa care nu se incadreaza in smerenia noastra, nu trebuie sa devenim fatarnici fata de Dumnezeu sau sa dam doar ce interpretare vrea orgoliul nostru. Invocarea unei indigestii, sau a unei minciuni nevinovate "Tocmai am servit masa mai devreme, si chiar nu doresc sa abuzez!"... etc, nu ne osandeste, daca avem loc de intors. Iar daca suntem undeva pe termen lung si chiar nu putem sa evitam masa, stie Dumnezeu ce-i in sufletul nostru si n-o sa ne ia gatul. Noi suntem datori "sa nu cautam" astfel de ocazii!
Citat:
În prealabil postat de sophia
Povestea lui Zaharia:
Acum am citit comentariile unor frati de forum.
Da, pe de o parte poate ca este o lectie. Omul acela a avut rabdare si a fost ajutat, sa spunem asa, ori prin telepatie de la monah, ori poate de la Dumnezeu.
|
Telepatie??? Oare cu asta se indelednicea Parintele acolo in genunchi? Facea yoga? Sau... avrut sa-i dea... "o lectie" sa se invete minte sa nu mai intre fara binecuvantare?... Sau poate o fi o simpla poveste inventata de taranul Ioan, ca sa nu se faca de ras fiindca Parintele nu l-a luat in seama?... Eu cred ca raspunsul este atat de simplu incat nu se poate sa nu inmoaie si cele mai catranite inimi:
acesta este harul lui Dumnezeu. Asa lucreaza El cu oricare dintre noi, atunci cand NU suntem ocupati cu altceva, sau nu alegem sa fim ocupati cu altceva!...
Citat:
În prealabil postat de sophia
Dar depinde de oameni. Oamenii de la tara sunt cumva mai tari, au nervii mai sanatosi. Nu se lasa dusi asa cu una cu doua.
|
Cum putem crede ca inaintea lui Dumnezeu se face distinctia "oameni de la tara/ oameni de la oras/ oameni cu sapca/ oameni fara sapca..."? Daca suntem de la oras, nu tot mantuirea trebuie sa fie in sufletul noastru? Nu-i acelasi Dumnezeu pentru toti?...
Citat:
În prealabil postat de sophia
Sunt insa si altii care cine stie ce traume au, prin ce au trecut si un refuz din asta, cand ei se duc sa cauta ajutor ii darama si mai mult.
|
Nu stiu cum sa spun... Pentru unii, orice-ai spune, nimic "nu-i atinge"! Fiindca "nu vad" si "nu aud" decat ceea ce vor ei. Oare e vreun om amarat, care sa alerge la Dumnezeu, iar Dumnezeu sa se intoarca cu spatele? NU! Cel care se intoarce cu spatele este insasi mandria noastra! Daca pornim de-acasa cu ifose de merite si cu ochii dupa "celularele" parintelui, ceea ce ne loveste in plin, nu e reactia lui Dumnezeu fata de noi, ci personalitatea mandriei noastre care ne scutura din toate incheieturile. Smerenia este cheia de la intrare catre mila lui Dumnezeu. Chiar si atunci cand ti se pare ca nimeni nu te ia in seama, asculta numai. Atunci chiar si pietrele "vorbesc". Nu in limba engleza sau greaca, ci in acel limbaj unic pe care sa nu-l intelegi decat TU! Iar asta tot har se numeste!
Citat:
În prealabil postat de sophia
Ca in povestea de la lacul Vitezda: cauti Om! Si ala te trimite la plimbare.
|
In fiecare dintre noi, ipotetic, trebuie sa existe rabdarea lui Iov, iar "vindecarea" va veni negresit!
Citat:
În prealabil postat de sophia
Eu as fi intrerupt rugaciunea si l-as fi ascultat pe om.
Aici este diferenta de intelegere.
|
Iata de ce, unii sunt oranduiti sa ajunga monahi, iar altii liber-cugetatori! Pentru ca Harul lui Dumnezeu sa coboare, trebuie sa se indeplineasca o anumita armonie intre Dumnezeu si om. cand renuntam la "armonie", involuntar, daramam pe om cu har cu tot. Cel ce "cauta" cu adevarat, ii este mai de folos ca rugaciunea sa continue, pentru ca el "sa gaseasca" raspuns framantarilor sale!
Citat:
În prealabil postat de sophia
Iata alt exemplu: monahul, intre rugaciune in izolare si lume (ajutatul unui om), pe cine trebuie sa aleaga?
|
De ce fel de ajutor este vorba? Cumva era cazut "in groapa cu lei", si era important sa se intervina urgent? Si pentru asta exista uneori sfinti care apar de niciunde, cand exista Har! "A ajuta", cel putin aici are un sens mult mai adanc, si numai daca nu cunoastem cum lucreaza Dumnezeu, tindem sa bagatelizam dragostea fata de aproape!
Citat:
În prealabil postat de sophia
Si daca il ajuta pe om inseamna ca l-a uitat pe Dumnezeu? In mod indirect, poate ca ajutand omul, o facea si pentru Dumnezeu.
In locul taranului poate ca as fi asteptat o vreme (stiu cum este la monahi si preoti si stiu si povestea asta cu incercarea). Dar mai pe urma mi-ar fi dat lacrimile si as fi plecat cu durere in suflet: "n-a avut timp de mine si nu m-a ajutat".
|
Mergand pe aceiasi idee, daca m-as fi nimerit eu in locul taranului, nu cred ca as fi rezistat mai mult de 30 de secunde, sa nu izbucnesc in lacrimi si sa nu ma asez in genunchi, in spatele Parintelui... Pentru ca asa imi imaginez eu o reactie fireasca fata de Dumnezeu alaturi de un rugator, caruia nu sunt vrednic sa-l inchei la sandale!
Citat:
În prealabil postat de sophia
Sunt monahi si preoti care nu te lasa niciodata sa pleci fara ajutor (de ex. parintele Galeriu), altii sunt altfel.
|
Eu zic sa nu scoatem din context. Indrazneala de a intra peste un monah in rugaciune, nu-i chiar un caz obisnuit! Doar mintea noastra "cauta" nuante si umbre, in loc sa gaseasca fapte folositoare si ziditoare!
Citat:
În prealabil postat de sophia
Poate ca ar trebui sa ne punem fiecare in situatiile celor doi din aceasta poveste. Si poate ca si femeia aia care il ajuta pe monah ar fi putut sa faca ceva, sa intervina.
|
Intotdeauna SUNTEM in situatia celor doi. Doar ca nu realizam. Cat despre "feieie", ea face aici parte din decor, pentru ca intelepciunea Harului lui Dumnezeu sa ajunga mai lesne la inima omului. A omului induhovnicit!!
Citat:
În prealabil postat de sophia
Si sunt multe situatii din astea de indoieli si luari de decizii intre doua lumi.
La asta ma refer.
E mai importanta mantuirea mea personala, viata mea intru Dumnezeu, sau iubirea de aproape?
|
"Mantuirea mea personala"!... NIMENI nu se mantuieste singur. Dar asta nu inseamna ca putem lua de manuta pe cine vrem noi, ca sa-l bagam in Rai. Asta e treaba lui Dumnezeu, nu a noastra. Cum vrei sa-l mantuiesti tu pe aproapele? Dispui tu de bilete de intrare? Nu cumva trebuie ceva anume pentru acest lucru? Si care ar fi acest "ceva anume"? Nu cumva tocmai rugaciunea
pentru aproapele? Nu cumva intrerupand rugaciunea pentru noi si pentru aproapele, facem doua greseli intr-una singura?...
Citat:
În prealabil postat de sophia
Ne ducem la cina si nu-l refuzam pe Dumnezeu, dar suntem de mana cu aproapele. Eu asa ma vad.
|
Din pacate NU exista aceasta varianta. Intr-un astfel de caz, nu te invita nimeni "la cina". Adica... eu vin, dar in nici un caz fara pretenu' meu care mi-a dat de baut!... Grija mea este sa "raspund" afirmativ si sa ma straduiesc sa fiu "imbracat" cum-se-cuvine, in "haina smereniei"!...