Citat:
În prealabil postat de DragosP
N-am zis NICIODATĂ că acum, aici în România, ar fi raiul pe pământ. Însă atât din punct de vedere duhovnicesc cât și material, uman, zi-i cum vrei, anii aceia au fost ani ai satanei.
Doar și numai pentru că sunt acum indivizi care regreta.
|
Acei ani au fost ani ai satanei, sunt de acord. Eu insa cred ca si acesti ani sunt ani ai satanei.
Daca e sa ne gandim la noi ca natie si la cate pacate sau rugaciuni trimiteam noi spre cer atunci si acum, eu cred ca poporul roman facea mult mai putine pacate atunci fata de acum, si era mai credincios atunci fata de acum.
Bunicul meu a murit in 1995, deci dupa revolutie. Toata viata a avut o matura la usa care indica daca e sau nu acasa; nu a avut cheie cu care sa incuie usa. Tot regimul comunist l-a trait asa cum a fost obisnuit de parintii lui, fara sa-i fie teama de hoti. Mama mea povestea ca ea, cand era copil, cultiva canepa pentru a tese saci in casa. Toate satele din jur faceau asta. Vara duceau canepa la apa Moldovei. Acolo o lasau o saptamana sub apa. Asa se topea tulpina lemnoasa a canepii si ramanea firul, care ulterior era tors si se teseau saci. Acolo, la apa Moldovei, erau mii de oameni din toate satele care duceau canepa la topit, atat ortodocsi cat si catolici. Nimeni nu lasa paznici, iar mama mi-a spus ca nu a auzit niciodata sa fure cineva ceva. Sau eu, ca si copil, imi amintesc ca am asistat la mai multe zidiri de case intre vecini-rude. Tinerii care se casatoreau incepeau incet-incet sa cumpere materiale pentru casa. Cand acestea erau adunate se dadea sfoara-n sat ca incepe constructia. Se aduna acolo tot neamul sa construiasca noua casa. Femeile trageau apa si faceau mancare, barbatii invarteau la betoane si zideau, copiii se jucau printre adulti. Intr-o saptamna casa era ridicata si acoperita, cu bani putini si cu foarte multa munca voluntara intre rude si vecini. Acest spirit de solidaritate a cam disparut in ziua de astazi, asa mi se pare mie.
Ceea ce cred eu este ca noul regim este tot unul al satanei insa mult, mult mai pervers decat anteriorul. Sper sa ma insel si sa nu fie asa.