[dobrin7m]

"Situaţia ţării în acel moment era dramatică. Sub conducerea mareşalului Antonescu, ţara intrase în război alături de germani contra U.R.S.S.. O alianţă stranie între Stalin, Hitler şi Mussolini răpise României Basarabia, Bucovina, Ardealul şi Cadrilaterul, întrucât Anglia şi Franţa nu au fost capabile să ne garanteze graniţele, aşa cum prevedeau tratatele încheiate. Situaţia oamenilor era tragică. Un popor mic se vedea părăsit şi lovit din toate părţile. Dar pericolul cel mai mare venea din Răsărit. U.R.S.S. nu se mulţumea numai cu Basarabia şi Bucovina, ci dorea ţara şi neamul întreg şi ne voia comunizaţi, rupţi de toate valorile şi de tot trecutul nostru - ori această perspectivă ne înfiora. Oamenii politici ai ţării au făcut eforturi imense ca să salveze ce se putea salva dar nu au reuşit decât parţial.
După cum am mai spus, noi eram tineri, visători şi fără experienţă politică, dar ne iubeam neamul în valorile sale măreţe şi ţara în hotarele sale naturale şi prin urmare eram în conflict cu toţi duşmanii din afară şi din interior. La început am fost dezamăgiţi de Anglia şi Franţa, care au abandonat Europa - deci şi pe noi - în mâinile lui Mussolini, Hitler şi Stalin. Pentru o vreme ne-am orientat speranţele spre Germania însă Hitler a fost o deziluzie. Niciodată nu am fost adepţii ideologiei naziste dar când am simţit orgoliul rasei germane pe propria noastră piele, cu atât mai mult ne-am declarat duşmani lor. Germanii au venit la noi ca stăpâni şi nu ca aliaţi. Hitler nu şi-a dorit prieteni, ci supuşi, iar noi nu aveam calităţi de robi. Şi totuşi, în faţa pericolului comunist românii au intrat în război alături de nemţi. Mareşalul Antonescu a spus că face un război sfânt şi că din Basarabia şi Bucovina va reveni în ţară prin Ardeal. El întruchipa atunci idealul românesc, pe care îl contestau numai cele câteva sute de comunişti români. Românii nu au putut avea o alternativă în conjunctura de atunci. Un paradox: majoritatea absolută a românilor şi a ruşilor au fost anticomunişti şi totuşi Armata roşie rusească a cucerit Europa până la Berlin. Explicaţia constă în organizarea formidabilă a statului comunist, în faptul că americanii şi englezii n-au intervenit, cât şi în atitudinea provocatoare şi dispreţuitoare cu care Hitler a tratat popoarele din U.R.S.S..
Se punea întrebarea: ce căutam noi în temniţă la acea dată şi ce rost avea lupta noastră? Analizând cu grijă năzuinţele acelor tineri dintre care făceam şi eu parte, am ajuns la concluzia că nu angajarea politică, ci ţinta morală ne călăuzea. Încărcaţi de vise şi de idealuri, cavaleri ai unui ev apus, nebuni ai
crucii, exponenţi ai onoarei şi demnităţii, noi înfruntam de fapt o lume întreagă. Am fost lipsiţi de realism şi de spirit de conservare, am fost neînţelepţi şi am intrat în gura lupului, dar ce puteam face altceva? Căci nu am putut să ne pângărim sufletele. Intraţi în această bătălie nu am avut simţul proporţiilor, dar am acceptat martiriul.
S-au mâniat pe noi comuniştii dar şi burghezii. Ne-au lovit americanii dar şi nemţii. Toţi ne-au spus că suntem nebuni, adesea ne-au înfierat până şi fraţii noştri creştini, ca să nu mai vorbesc de ura dezlănţuită contra noastră de evrei, care au mizat pe cartea comunistă. Da, suntem vinovaţi că am înţeles, ca şi Dostoievski, ce este ateismul şi că am identificat comunismul cu antihrist, cu care nu am acceptat nici o megieşie. Da, suntem vinovaţi că am fost anticomunişti, antiburghezi şi antinazişti. Suntem acuzaţi că am fost şi antisemiţi, dar noi îi iubim în Hristos pe evrei. Numai El a insuflat atâta amar de nebunie sfântă în sufletele noastre şi în afară de aceasta nu ştim a avea o altă vinovăţie. Naţionalismul nostru nu a fost rasial şi imperialist. Deşi am fost în conflict cu ungurii şi bulgarii, vecinii noştri, disputând între noi graniţele, niciodată nu am râvnit ce nu este al nostru. În fond noi am dorit pacea cu toţi oamenii dar mulţi nu ne-au suferit alături de ei, egali cu ei, asemenea lor şi aşa a început conflictul." Intoarcerea la Hristos - Ioan Ianolide