Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Mai aveti asemenea exemple de ierarhi pravoslavnici martirizati de comunisti ?
|
Multi ierarhi care nu conveneau regimului au fost obligati sa se pensioneze inainte de 1948. In privinta Bisericii majoritare comunistii au avut alte intentii, un articol detaliat despre incercarea comunistilor de a controla Biserica si lupta Patriarhului Iustinian pentru a ramane curata Biserica de influentele regimului:
http://www.rostonline.org/rost/nov2003/bor.shtml
Vedem in schimb ca unii greco-catolici au colaborat cu regimul dupa ce au trecut la ortodoxie.
In Rusia dupa 1918 bolsevicii au venit cu hotarare sa desfiinteze Biserica si credinta. Numai ca au vazut ca inchiderea ierarhilor si daramarea bisericilor nu a avut un mare efect, poporul ramanand credincios. Asa ca au schimbat tactica si au tolerat si biserica, sperand poate ca in timp oamenilor le va veni mintea la cap sa nu mai creada in superstitii.
In Romania se spune ca erau cam 1000 de comunisti si 12 mil de credinciosi ortodocsi. Nu au considerat un pericol de moment, au incercat in schimb sa controleze Biserica, fara succes. In schimb BC era considerata un pericol datorita legaturii cu Vaticanul (stim ca si in Polonia a fost problema asta). Inca din 1945 s-a incercat indepartarea opozantilor regimului din cadrul Bisericii.
O nota informativa semnata "barbu" la inceputul lui !946 scrie: "În cadrul Patriarhiei exista un comitet condus de profesorul I.D. Stefanescu si din care mai faceau parte: Iosif Gafton, Episcop de Arges, Atanasie Dinca, Arhimandritul V. Vasilache si Arhimandritul Melchisedec Dumitru. Având girul Patriarhului Nicodim, acest comitet a încercat stabilirea de contacte cu Biserica Romano-Catolica si
trimiterea cu misiuni în afara României a lui Justinian si a Ministrului Cultelor de atunci, preotul Constantin Burducea, pentru a scapa astfel de cei mai fideli colaboratori ai puterii. „Barbu” propunea: „Pentru a paraliza actiunea comitetului de la Patriarhie trebuie luate urgente masuri, nu prin riposte tari, ci prin masuri similare celor pe care le-au folosit în trecut liberalii, iar mai în anii din urma, Antonescu”.
Astfel s-a trecut la pensionarea acelor ierarhi. Pe 24 mai 1948, prin alegerea lui Justinian Marina ca patriarh, puterea comunista a crezut ca a gasit colaboratorul ideal. S-a dovedit ca nu era asa, în anii urmatori el se va implica adânc în alegerea Episcopilor si a diferitilor functionari patriarhali, pentru a evita numirea unuia dispus la prea multe concesii fata de stat. În 1950, Justinian era convins ca: „Regimul mai are nevoie de Biserica, în fruntea caruia sta el. Este constient ca în spatele sau stau 12.000.000 de credinciosi, pe când partidul numara câteva mii de <<derbedei>> fara importanta. Din aceasta constiinta izvoraste forta Patriarhului si curajul sau de a înfrunta regimul în orice chestiune”. Mai obsevam ca puterea comunista se opunea numirii lui Teoctist Arapasu, sustinut de Patriarh.
Pentru ca puterea comunista nu reuseste sa controleze numirile incepe sa desfiinteze episcopiile care aveau in frunte ierarhi incomozi.
O multime de ierahi au fost obligati sa se retraga.