Referitor la a opri de la păcat un prieten necredincios, cred că singura soluţie este rugăciunea pentru el. Căci dacă e necredincios, aşa cum cunosc eu unii, menţionarea noţiunii de păcat îl îndepărtează şi mai mult de Dumnezeu şi de biserică - căci vede în acestea doar interdicţii, oprelişti şi pedepse. Eu încerc să le spun că Dumnezeu este Cel Bun care ne ocroteşte şi ne primeşte atunci când suntem în nevoie sau în durere sau în necaz. Nu că aş fi avut vreun succes până acum, căci interlocutorii mei sunt minţi "ultraraţionale" care aduc în discuţie bolile, războaiele şi alte suferinţe pe care Dumnezeu le îngăduie în lume.
Aşa că nu mă văd în rolul de "moralist".
Poate prin rugăciune şi, să zicem, puterea exemplului, să se urnească ceva şi în ei. Sau printr-un ajutor pe care îl pot oferi la vreme de necaz; un răspuns bun, dacă sunt întrebată. Dar o replică de genul "ai grijă, ăsta e păcat", ne va îndepărta unii de alţii. În cazul concret al prietenilor/ colegilor mei necredincioşi...