[catalin2]

În prealabil postat de cezar_ioan

Învelişul, atâta tot. Miezul, nu.
Formularea verbală a dogmei ("afirmaţie", cum o numeai) este doar semnul.
Cine se opreşte la semn, făcîndu-şi închipuite păreri mintale, nu poate cunoaşte dogma. Aceasta se cunoaşte musai prin experienţă, prin trăire şi făptuire până în rărunchi.

Eu am scris cam acelasi lucru, nu stiu daca intelegem la fel.
Exista mantuirea obiectiva si mantuirea subiectiva. Mantuirea obiectiva este lucrarea Mantuitorului, jertfa Sa, trimiterea harului mantuitor la Cincizecime, etc. Aceasta nu depinde de noi, in schimb mantuirea subiectiva este ce facem noi si lucrarea noastra.
Dogma tine de mantuirea obiectiva, nu depinde de noi, nu o putem influenta (decat daca spune cineva o erezie). Ce tine de noi e insusirea ei, credinta.
Dar pe langa credinta trebuie si faptele credintei si harul, toate trei. Ca doar credinta e necesara nici nu e invatatura ortodoxa, e protestanta. Ecumenismul incearca sa propage aceasta idee, inca o dovada ca ideile ecumeniste vin din protestantism (de fapt cel liberal, umanist).

În prealabil postat de cezar_ioan

După cum, în alte constituţii sufleteşti, Dogma poate să (ră)sune şi aşa: http://www.youtube.com/watch?v=-7CVzta7ZxA

Inchinarea se face in duh si in adevar. Se spune ca Arie era un mare rugator si postitor. Erezia nu este adevarata credinta, nu conteaza ca si ei se roaga. Si paganii se nevoiesc la zeii lor, dar nevointa aceasta este gresita. Era o povetire foarte sugestiva in Limonariu, este la Capitolul 106: http://saraca.orthodoxphotos.com/bib.../limonariu.htm
"M-am dus si am gasit gazduit un monah sirian... Statea necontenit intr-un colt, spunea ziua si noaptea stihuri din Scriptura si nu vorbea cu nimeni."
Era severian si cel ce povesteste s-a rugat Domnului sa-i arate daca e buna credinta lui.
"In a treia zi am auzit o voce nevazuta care mi-a spus:
- Du-te Teodule si vezi credinta lui.
Am stat asa cam un ceas uitandu-ma la el: statea si sirianul spunand versete din Scriptura. Si am vazut fiilor, ma jur pe Domnul, deasupra capului lui asezata o porumbita plina de funingine, ca si cum ar fi iesit din cuptor, jumulita si urat mirositoare.
Atunci am cunoscut ca porumbita inegrita si rau mirositoare, care mi s-a aratat, infatisa credinta lui.
Fericitul lui suflet ne povestea acestea cu juramant, cu multe lacrimi si suspine."