Citat:
În prealabil postat de cezar_ioan
(E strigător la Cer, Doamne iartă-mă!)
|
N-am mai intrat demult pe-aici, iar de scris cu atat mai putin.
Frate Cezar, iarta-ma, te rog! Nu vreau sa te smintesc. Mesajul meu se dorea a fi o concluzie trasa de-a lungul a niste ani. Nu-ti raspund sa ma justific, fiindca nu foloseste nimanui, iar mie cu atat mai putin. Mesajul meu nu se limita la numai atat... Harul nu vine peste noapte, iar dusul "mintii in inima" e o trancaneala fara sens, fiindca mai intai este smerita osteneala si abia mai apoi ne bucura Dumnezeu cu harul acela de care vorbim. Nimeni nu e pe deplin vrednic sa coboare mintea in inima, iar daca se intampla, e numai prin mila lui Dumnezeu, dupa ce am facut cate ceva sa ne curatam de pacatele firii. Ipotetic putem discuta la fel ca obisnuitii carciumilor care se vad capabili sa fie si Presedinti si Prim-ministri. Sau altfel spus, ca sa ajungi profesor, trebuie sa treaca un timp indelungat de osteneala si mai ales de rezultate. Abia dupa ce ajungi profesor, stii si mai ales inveti ce inseamna a fi... profesor. Pana atunci sunt doar tendinte si presupuneri.
Imi cer iertare pentru interventie. Nu vreau sa supar pe nimeni. Era doar un gand care sa ne ajute cumva sa ajungem "acolo" unde facea parintele referire, ca si Sfintii Parinti sau apostoli...
Este o polemica inutila si mai ales daunatoare sa vorbim despre
vointa de a "lucra" mental la acest lucru, in timp ce in timpul ramas sa cochetam mai departe cu pacatul stiut si nestiut. NU NOI coboram cu mintea in inima, asta o spun cu toata certitudinea, ci bunul Dumnezeu isi face mila si ... ne ia in seama!...
Iertare!