Citat:
În prealabil postat de antoniap
Exista situatii cand aproapele nostru greseste din cauza noastra. Poate ca uneori suntem prea mandri ori prea egoisti, prea zgarciti ori prea lacomi, prea lenesi ori prea invidiosi, prea maniosi ori prea indiferenti. Poate ca il smintim cu vorba noastra ori cu exemplul personal, cu tinuta ori cu privirea.
Va propun sa ne gandim la situatii in care ne putem face partasi la pacate straine. Si acestea sunt mentionate in Indreptarul de spovedanie, deci trebuie marturisite.
|
Buna intrebarea. Prin orice pacat facem noi, sintem un exemplu pentru aproapele nostru ca el sa pacatuiasca (un exemplu rau prin care putem sminti).
Prin orice pacat pe care il facem il ranim pe aproapele nostru, iar rana lui doar Dumnezeu o poate vindeca, chiar daca aproapele ne iarta. Consecintele (asupra aproapelui si asupra celorlalti raman). Ca si cand daca rupi mana cuiva, chiar daca acel om te iarta, consecinta ramane - el va trebui sa traiasca toata viata fara o mana, iar tu va trebui sa traiesti cu aceasta realitate - ca pt aproapele tau mutilat prin pacatul tau consecintele raman, slabiciunea/handicapul sau va ramane - doar Dumnezeu poate sa faca la loc sau sa-i dea o proteza. Cam ce sentimente generam in aproapele nostru intr-o asemenea situatie, in care poate pt agresiunea initiala a pacatului nostru ne-a iertat si uitat, dar in fiecare dimineata cand se trezeste constata mutilarea consecintei pacatului/raului nostru poate (poate chiar neintentionat, dar nu mai putin facut, savarsit), de ex in fiecare dimineata constata ca va trebui sa traiasca fara o mana (zic si eu asa, dar poate ca la nivel sufletesc sau psihologic poate ca e mult mai rau raul facut). Apropo - oare nu ar trebui ca noi sa ne rugam zilnic ca Dumnezeu sa faca sa vindece inapoi consecintele pacatelor/relelor noastre (chiar neintentionate) pe care le-am facut (chiar si neintentionat) asupra aproapelui nostru?
Prin orice pacat pe care il facem de fapt sufera intreaga creatie a Lui Dumnezeu - sufera toti, si cei nevinovati - asa cum atunci cand te lovesti la deget (parintele Rafail Noica dadea exemplul acesta) sufera toate si la distanta: vezi stele verzi, te doare capul (simti durerea cu capul tau), lacrimezi, etc (poate te indoi de durere, etc), sufera toate madularele trupului de fapt, asa cand un madular al Bisericii (un om) face un pacat, sufera toate madularele Bisericii (toti crestinii) pt pacatul lui.
Un alt parinte dadea exemplul unui tablou prin analogie cu lumea creata de Dumnezeu: daca intr-o parte doar (si o parte mica) cineva strica ceva la un tablou (da cu pensula si sterge ceva dintr-un tablou sau il mazgaleste), atunci se strica armonia intregului tablou, practic strica intregul tablou - asa si pacatele noastre, nu ne strica doar pe noi ci intreaga creatie a lui Dumnezeu (intreaga lume creata). Este o realitate duhovniceasca de care poate ca noi nici nu ne dam seama, dar asta nu o face mai putin reala si nici nu inseamna ca daca nu o constientizam, am fi mai putin responsabili de ea, sau ca nu vom da seama cu toata responsabilitatea la momemntul judecatii noastre de aceste aspecte.