View Single Post
  #220  
Vechi 23.09.2013, 00:38:03
UserAZ UserAZ is offline
Member
 
Data înregistrării: 03.02.2011
Mesaje: 77
Implicit

Un articol de pe historia.ro confirma robia cu tot felul de date neinventate de mine, sunt citate din articol:

Citat:
Robia a fost o realitate a tarilor Romane in Evul Mediu si care s-a mentinut pana la jumatatea veacului al XIX-lea. in tara Romaneasca erau robi tiganii, in Moldova, chiar inaintea robilor tigani au fost robii tatari. Se considera ca prezenta lor dateaza din secolul al XIII-lea, dar documentar apar doar la inceputul domniei lui Alexandru cel Bun. Robii tatari sunt mentionati in hrisoave ale Manastirii Bistrita, Neamt, Moldovita, Poiana Siretului. Sunt denumiti - curtile, bordeiele sau colibele de tatari. Sa remarcam faptul ca intr-un document de la Alexandru cel Bun din 8 iulie 1828, Manastirea Bistrita primeste 31 salase de tigani, 12 bordeie de tatari si niste bulgari. in 1462, aceeasi manastire detinea mai multi tigani, tatari si bulgari.

In secolul al XVI-lea, termenul rob tatar dispare, fie sunt eliberati de coetnicii lor, fie se pierd in randul robilor tigani.

Sa remarcam faptul ca Stefan cel Mare a adus foarte multi robi tigani in urma incursiunilor sale din tara Romaneasca. Face danii manastirilor din robii tigani luati dupa "arderea Targului de Floci si a Ialomitei", iar apoi, 17.000 de tigani a adus in Moldova dupa victoria impotriva lui Radu cel Frumos de la Soci din anul 1471, luati din Campia Baraganului. in 1474, "multi tigani a luat din tara Romaneasca" dupa razboiul purtat contra lui Basarab tepelus. Acest proces de migrare a tiganilor spre Moldova (fortat sau nefortat) este un fapt cert, ilustrat de documente, dar tiganii se indreapta si spre Transilvania, cautand conditii si statut social mai bun. ii aflam printre unguri si secui si sunt ortodocsi. Conditia sociala, abuzurile stapanilor, fie ei boieri sau calugari, au facut ca tiganii sa treaca adesea muntii si sunt consemnate "carti de urmarire" emise de domni la cererea stapanilor si mentionam pe Petru Schiopul, Aron Tiranul, Stefan Razvan.

Unul dintre primii calatori straini care scrie despre tarile Romane este Jehan de Wavrin, ce arata ca Vlad Dracul a trecut in nordul Dunarii 12.000 de oameni, pe care cronicarul ii vede ca fiind tigani.
Din secolul al XVI-lea apar tot mai multe marturii ale calatorilor straini prezenti in spatiul romanesc. tiganii le atrag atentia, prin statutul lor social, prin infatisare, comportament, indeletniciri, traditii.

Robii tigani numerosi in Moldova si tara Romaneasca
In Moldova si tara Romaneasca sunt mai multi tigani ca oriunde in Europa, spune generalul A. Langeron in 1790 si la fel, baronul von Campenhausen considera ca nici intr-o tara din Europa nu sunt atatia tigani. F. von Bauer mentiona faptul ca in anul 1778, in tarile Romane "toti romanii sunt liberi, fiind robi numai tiganii", reprezentantii unui popor ratacitor, care n-are nicaieri o patrie si se afla aici intr-un numar foarte mare. Ei au limba proprie dar stiu si romaneste si sunt crestini.

Calatorii straini remarcau starea jalnica a celor mai multi dintre tigani, denuntand abuzurile boierilor. Contele d'Antraigues scria la sfarsitul veacului al XVIII-lea dupa ce strabatuse tarile Romane: "Boierii sunt stapanii lor cei mai absoluti. Dupa plac, ii vand si-i ucid ca pe niste vite. Copiii lor se nasc robi fara deosebire de sex". Jean Louis Parrant, prezent in Moldova in timpul revolutiei franceze, se intreaba: "Ce se poate spune despre aceste numeroase turme (caci nu pot fi numite altfel) de fiinte inca si mai nenorocite, care sunt numite tigani si care, pierdute pentru umanitate, sunt puse pe aceaeasi treapta cu vitele de povara si adeseori tratate mai rau decat ele de catre sapani barbari a caror odioasa si asa-zis proprietate sunt?"

Tiganii sunt vanduti, rapiti, despartiti de familiile lor, batuti si uneori chiar omorati, desi legea interzicea asta. Un scriitor german prezent in tara Romaneeasca in anul 1837 arata ca aceste situatii nu disparusera odata cu epoca moderna. El descrie lupta unei tinere tiganci ce nu se dadea vanduta unui boier ce dorea sa o alature celorlalti 500 de tigani, impresionat, se pare, de frumusetea ei. Boierul a refuzat cei 50 de galbeni oferiti de strainul induiosat de lupta fetei. Ermitul din Gauting (acesta este numele cu care s-a semnat scriitorul german) crede ca intre cei 40.000 de tigani din Muntenia sunt de aceia care deprinsi cu biciul zilnic si-ar fi pierdut si mainile dintr-un capriciu sadic al stapanilor.
Vechile legi romanesti arata situatia de rob a tiganului, biserica le accepta. Traditiile vechi arata ca nu erau considerati oameni. Tendintele de reforma de la sfarsitul secolului al XVIII-lea nu schimba nimic. Biserica recunoaste ca nu e drept a exista robi, dar se justifica prin faptul ca asa erau legile vechi, care s-au urmat din veac.

Calatorii straini despre tigani
O alta spunea: "Feciorul de roman sa ia o tiganca, ferit-a Dumnezeu, tiganul nu-i privit de roman ca om. Nu cumva sa fie de alta lege, ca necinseteste neamul si painea fiilor lor o dau cainilor". Calatorii straini ilustreaza aceeasi stare de fapt. L. Toppeltinus arata ca lumea ii evita pe tigani, nu-i saluta, nu le arata niciun respect, iar W. Wilkinson nota: "Cu toate ca tiganii alcatuiesc o parte insemnata a comunitatii, ei sunt priviti cu cel mai mare dispret de catre ceilalti locuitori ca care, intr-adevar, se poarta cu ei putin mai bine dect cu animalele si epitetul insultator de hot sau oricare altul echivalent ar putea fi tolerat mai usor decat acela de tigan".
http://www.historia.ro/exclusiv_web/...-tarile-romane
Reply With Quote