[dobrin7m]

În prealabil postat de laurastifter

Cred că putem fi în comuniune chiar şi având opinii total diferite (cel de-al doilea şi cel de-al treilea priveau din perspective diferite obiectul analizat, aflându-se, însă, în aceeaşi tabără, pe aceeaşi parte a baricadei).
În opinia mea, tot ceea ce suntem datori să facem este să iubim şi să-nţelegem perspectiva celuilalt, să ne bucurăm şi să ne uimim în faţa modului în care el poate înţelege - într-un mod total diferit faţă de noi, dar complementar totodată - aceeaşi realitate.
Primul, cel care a văzut imediat un pericol, este, cred, reprezentantul unui mod de gândire negativist, al "prostiei ca încremenire în proiect" (G. Liiceanu), al închiderii în sine în faţa frumosului şi cunoaşterii (simbolizate de carte).
Ceilalţi au reuşit, fiecare în stilul său, potrivit personalităţii sale, să identifice ceea ce era pozitiv şi frumos în obiectul din faţa lor.
Personal aşa percep lucrurile şi... îmi place să cred că mă asemăn mult cu cel de-al doilea personaj:
văd pretutindeni numai îngeri! :)
Doamne ajută!

da, frumos spus aici.
Cred ca problema asta este: uneori, nici unii, nici altii, nu iubesc, nu inteleg perspectiva celuilalt si nici nu cauta un punct comun. Si aceasta este pentru ca fiecare se vede in tabara unei gandiri pozitive si corecte si niciunul nu se vede in tabara unei gandiri negativiste. fiecare socoteste despre celalalt ca se afla intr-o pozitie total gresita.

Tatal meu avea o vorba, spunea deseori : adevarul este undeva la mijloc, in cazul judecatii noastre omenesti si lumesti.