Sf Nichita Stihatul
Firea dumnezeiască și nematerială a acestor puteri netrupești și dumnezeiești (a ingerilor), dacă este comparată cu ființa și firea Creatorului și unicului Dumnezeu, care se află în afara oricărei firi materiale, se poate vedea că este materială și are trup.
Pentru că această fire, oricât de mult ar fi considerată de noi că este lipsită de materie și fără trup, comparată cu Dumnezeu care a creat-o „din nimic“ și raportat la chipul Lui, aceasta este considerată că într-un anume fel are trup și este materială.
Așa cum am spus mai sus, acest lucru se întâmplă pentru că poate să-și schimbe forma, în funcție de predispoziția lui. Și acest lucru este unul foarte firesc, pentru că oricare făptură este caracterizată de schimbare suportând transformări, așadar își schimbă forma, iar neschimbat pentru totdeauna, rămâne numai ceea ce nu a fost creat niciodată.
Sf Ioan Damaschin
El este făcătorul și creatorul îngerilor; El i-a adus de la neexistență la existență și i-a zidit după propriul Lui chip, o natură necorporală, un fel de duh și de foc imaterial, după cum spune dumnezeiescul David: „Cel care face pe îngerii Lui duhuri și pe slugile Lui pară de foc”. Prin aceste cuvinte arată că ei sunt ușori, arzători, calzi, străbătători, grabnici spre dorul de Dumnezeu și slujirea Lui, îndreptați spre cele de sus și liberi de orice gând material.
Așadar, îngerul este o ființă spirituală, veșnic mișcătoare, liberă, necorporală; slujește lui Dumnezeu și a primit în firea lui nemurirea în har. Care este, însă, natura și definiția ființei lui, numai ziditorul o știe. Se spune că este necorporal și imaterial în raport cu noi, deoarece tot ceea ce se pune în comparație cu Dumnezeu, singurul incomparabil, este grosolan și material. Numai Dumnezeirea este în realitate imaterială și necorporală.
Ingerul nu este nemuritor prin fire, ci prin har, căci tot ceea ce are început are și sfârșit potrivit naturii lui. Numai Dumnezeu este veșnic, dar mai degrabă este mai presus de veșnicie. Căci cel care a făcut timpurile nu este sub timp, ci deasupra timpului.
Fiind spirite, ei sunt în locuri spirituale. Nu sunt circumscri și în felul celor corporale, natura lor nu are o formă trupească și nici nu au cele trei dimensiuni, ci sunt prezenți în chip spiritual și activează acolo unde li s-ar porunci; cu toate acestea ei nu pot să fie și să activeze simultan în două locuri deosebite.
Văd pe Dumnezeu atât cât le este cu putință și aceasta este hrana lor. Sunt mai presus de noi, pentru că sunt necorporali și liberi de orice pasiune trupească; cu toate acestea nu sunt impasibili, căci numai Dumnezeirea este impasibilă. Iau forma pe care le-ar porunci-o Stăpânul Dumnezeu și astfel se arată oamenilor și le revelează tainele dumnezeiești.
Last edited by AlbertX; 21.06.2014 at 13:38:17.
|