shi inca o chestie, foarte mult ne credem noi vrednici prin tzinerea la distantza a unor pacate, aceasta este o iluzie ca nu suntem pacatoshi, ca defapt tu tzii cu dintzii sa te consideri vrednic, o pseudostare de vrednicie, ca defapt noi suntem cam ca un mushuroi de pacate care coclesc in noi shi facem permanent pacate, mai mari sau mai mici, iar noi in starea asta de multipacate multistrat in care suntem statornicitzi trebuie sa gasim starea de pocaintza pana acolo incat sa ne curetze Dumnezeu dar noi ce facem, noi tzinem cu dintzii ca sa demonstram ca suntem fara de pacat, capatand o incordare shi o demonstratzie shi o sensibilitate crud orgolioasa de tip mimoza pudica referitor la vina shi pacate, pentru ca nu vrem sa numaram, shi sa ne scriem mare cat boul pe tabla, cate pacate shi cat de multe shi mari sunt doar acele pe care le facem in timpul liturghiei, dar atunci acelea pe care le facem in drum de la biserica acasa, sau acasa, sau a doua zi cand am uitat totul pana la Duminica urmatoare.... poi da ca aia e cercetare cand realizezi cate pacate faci doar cand te indreptzi de la locul tau din biserica, pana la evanghelie pe care o sarutzi shi inapoi la locul tau, shi atunci deabea realizezi cum sta treaba cu vrednicia nepacatuirii... deci sa fim serioshi, ca noi pacatuim cu o frecventza de 100pacate/secund in diferite straturi de patimi, 5-6 straturi daca nu mai multe.... deci sa fim serioshi ???:(
|