Citat:
În prealabil postat de daxaaa1
Ai dreptate dar nu asta e problema.Problema e ca eu si preotul meu duhovnic avem o relatie foarte stransa si e ca si cum i-as zice mamei ca m-am apucat de droguri(doar un exemplu aleatoriu).Adica e clar ca ma simt prost sa zic unele lucruri fata de relatia care o avem poate pentru ca ma gandesc ca ma va privi cu alti ochi, sau isi va schimba parerea despre mine sau ma va certa.
|
Cu alte cuvinte ții mai mult la imaginea ta în ochii altcuiva decât la sufletul tău.
Oare cum s-o numi asta? (îmi trec prin minte câteva expresii - slavă deșartă, autosabotare)
Oricum s-ar numi, face parte din boala tuturor oamenilor, împotriva căreia au luptat toți cei care au dorit să se mântuiască. Biserica e o bolniță; ca urmare, Doctorului se cade să nu Îi ascundem nimic dacă voim să fim vindecați.
Și la ce bun o relație strânsă dacă ea e bazată pe ascundere și dorința de a culege doar aprecieri? În ce constă această "strânsoare"? Eu cred că, dimpotrivă, preotul te va aprecia cu adevărat (și multă bucurie va fi și în Ceruri) dacă află că nu te-ai împopoțonat ca fariseii (de azi și dintotdeauna) cu platoșa de fațadă a virtuții sub care zace necurăția ("Morminte frumos văruite...") ci, precum sfinții, ți-ai mărturisit slăbiciunile și păcatele.
Smerindu-te, spre a primi ajutor întru însănătoșire și mântuire.
Doamne ajută!