Mi s-au parut interesante. Daca mai cunoasteti si alte obiceiuri,astept sa le citesc cu drag.
"Prin Ardeal, cand incepeau durerile facerii, barbatul implanta doua topoare crucis in unul din stalpii acoperamantului casei. Prin alte locuri, inainte de nastere, femeia punea langa pat o furca de tors, un topor si o maciuca, zicand: "De va fi fata,/ Sa iasa la furca,/ De va fi fecior,/ Sa iasa la topor". Prin Bucovina, cand femeia nu putea naste iute, moasa ii punea sub asternut un topor, un cutit sau alt lucru de metal, ca sa-i aline durerile si sa grabeasca nasterea, iar in Transilvania bea apa de pe icoana Maicii Domnului, in timp ce barbatul ei "da cu pusca peste casa, iar moasa de trei ori cu piciorul in usa". Pe de alta parte, in aceeasi situatie era recomandat ca femeia sa bea apa de trei ori din pumnul barbatului sau dintr-o apa in care s-a spalat un banut de aur.
Interesanta e si discretia generalizata care insotea, pe vremuri, nasterea. Astfel, nimanui, in afara de moasa, nu-i era iertat sa stie ca o femeie se trudeste de nastere, pentru ca femeia aceea "atatea ore nu va putea naste cati oameni vor sti". Cand era cunoscuta femeia care stia de respectiva nastere, era chemata sa o stropeasca cu apa din gura pe cea care se chinuie sau o afuma cu o bucatica din haina cu care era imbracata. Iata si o alta regula strict respectata altadata: "Daca intra cineva pe nestiute in casa unei femei care se trudeste de facere, nu mai este lasat sa iasa pana dupa nastere. Altfel, ar fi o nastere grea". La istro-romani, cand se naste un copil i se pune in gura o bucatica de mar muiat in vin, ca sa fie voinic si vesel.
Buricul copilului, spre deosebire de zilele noastre, avea un statut special; uscat si pisat, il bea mama cu rachiu, ca sa mai faca copii si sa-i aiba pe toti dragi. De altfel, prin sudul Moldovei, mama, atunci cand isi alinta copilul, ii spunea: "Manca-i-ar mama buricul!". Pentru ca femeia respectiva sa mai nasca si alti copii, moasa ingropa buricul noului nascut la radacina unui mar tanar si sanatos, sorocind la cati ani sa mai nasca nepoata (asa erau socotite femeile care nasteau in raport cu moasa!) alt copil.
Prin unele locuri, imediat ce copilul se nastea, moasa il lua si se ducea iute cu el la biserica; pe cine intalnea mai intai aici, aceluia il da sa-l boteze. Daca se nastea un copil foarte slab, era bine sa fie afumat cu o petica de panza; se spune ca indata el stranuta si prinde putere (Bucovina). Primele excremente ale copilului se duceau in cocina porcilor; daca se facea asa, cand ajungea mare "nu se va mai intina in pat sau urina" (Valcea).
Daca, in ziua facerii, copilul nascut plange, e semn bun. Despre copiii nascuti in zile mari se credea ca trebuie sa aiba vreun betesug corporal sau spiritual (ciungi, ghebosi, chiori s.a. sau slabi de minte). Cand copilul se nastea cu vreun semn, era bine ca mama sa-l ia si sa se aseze cu dansul pe pragul usii atunci cand toaca si se trag clopotele, pentru liturghie; acum, mama il lingea de trei ori pe frunte si spunea: "Precum se trece sunetul clopotelor si al toacei, asa sa treaca si semnul lui N."; cu incetul, semnul se tamaduia!
Pe vremuri, de cum nastea o femeie, se punea un canaf de lana rosie deasupra usii, se infingea cu un ac o stramatura rosie sau se implanta in pragul usii un cutit, iar in leagan se puneau doua ace, ca sa nu se deoache copilul si sa nu se apropie necuratul de el."
Marcel Lutic, etnograf
|